Inteligența este un trăsătura de familie a coțofenenelor, un grup divers de peste 120 de specii de păsări. Și, ca și în cazul majorității genialiștilor, coțofenele și rudele lor sunt adesea neînțelese.
Cunoscute sub numele de corvide, această familie de păsări include coțofenele, corbii, coțofenele roșii, jays, jackdaws, magpie, arbori, pițigoi și choughs. Ele variază de la jay-ul pitic de 1 uncie, o pasăre mică de pădure găsită doar în , până la corbul comun de 3 kilograme, un viclean oportunist găsit pe tot continentul.
Corvidele sunt extrem de inteligente în general, având cele mai mari proporții ale creierului față de corp dintre toate păsările, dar cele din genul Corvus tind să fie deosebit de inteligente. Acest gen include coțofenele, corbii, coțofenele roșii și jackdaws, reprezentând aproximativ o treime din toate speciile de corvide. Multe dintre acestea au o proporție creier/corp (sau „coeficient de encefalizare”) pe care ai aștepta-o de la o , nu de la o pasăre. De fapt, conform unui studiu, „creierul coțofenei are aceeași dimensiune relativă ca și creierul unui .”
Oamenii au recunoscut de multă vreme viclenia coțofenelor și corbilor, așa cum se vede în folclorul de secole în care păsările sunt prezentate ca hoți, înșelători, rezolvatori de probleme, sfătuitori înțelepți pentru zei sau chiar zeități. Cu toate acestea, avem tendința de a stereotipa aceste păsări, trecând cu vederea multe dintre complexitățile lor și etichetându-le drept înfricoșătoare, deranjante sau chiar malefice. Din fericire, aprecierea noastră pentru inteligența lor a crescut în ultimii ani, datorită cercetărilor care explorează ce pot face corvidele cu toată acea putere cerebrală. Mai jos este doar o selecție a ceea ce am învățat despre viețile lor mentale și sociale, concentrându-ne în principal pe coțofene, dar incluzând și corbi și alte rude:
1. Coțofenele au moduri ingenioase de a obține hrană
Coțofenele sunt oportuniste și creative, exploatând de obicei surse noi de hrană sau adoptând strategii noi de hrănire pentru a-și face viața mai ușoară. Coțofena americană este cunoscută pentru faptul că își prinde propriile pești, de exemplu, uneori folosind pâine sau alte alimente ca momeală pentru a atrage peștii mai aproape, așa cum este surprins în videoclipul de mai jos.
În același timp, această specie adesea , urmărind victimele în secret până la cuiburile sau ascunzătorile lor de hrană. Într-un caz, un grup de coțofene americane a fost văzut distrăgând un pentru a putea fura peștele acestuia, . Un alt grup a urmărit mergansers pentru a intercepta rațele pe care le urmăriseră în apă puțin adâncă.
Multe coțofene folosesc gravitația și solul, lăsând nuci și altele cu coajă dură din aer în timp ce zboară. Acest lucru este făcut și de alte păsări, dar unele coțofene par să fi dus acest comportament mai departe. Coțofenele din , de exemplu, pun nuci pe drumuri pentru ca mașinile să le strivească cojile, așteaptă să se schimbe semaforul și apoi colectează în siguranță nucile deschise.
2. Coțofenele nu doar că folosesc unelte, ci le și creează
La începutul anilor 1960, a șocat lumea cu descoperirea sa că cimpanzeii sălbatici folosesc crenguțe ca unelte pentru a prinde termiti, demontând ideea că oamenii sunt singura specie care folosește unelte. Folosirea uneltelor necesită un anumit nivel de sofisticare cognitivă, dar acum știm că multe alte specii, nu doar a noastră, folosesc unelte. De fapt, unul dintre cele mai studiate exemple de utilizare a uneltelor de către specii non-primate provine de la un corvid: coțofenele din Noua Caledonie.
Multe corvide folosesc unelte, dar coțofenele din Noua Caledonie sunt deosebit de avansate. Ca și cimpanzeii, ele folosesc bețe sau alte materiale vegetale pentru a prinde insecte din crăpături. Asta este deja impresionant, mai ales fără mâini, dar este doar una dintre multele lor trucuri. Pe lângă alegerea uneltelor care sunt natural bine modelate pentru o anumită sarcină, coțofenele din Noua Caledonie fabrică și unelte în sălbăticie, ceea ce este mult mai rar decât simpla utilizare a obiectelor găsite. Aceasta include tăierea frunzelor de pe un băț sau crearea propriilor unelte în formă de cârlig din crenguțe, frunze și țepi.
În experimente controlate, coțofenele din Noua Caledonie au îndoit materiale flexibile pentru a crea unelte cu cârlige și au arătat chiar și abilități metatool — abilitatea de a folosi o unealtă pe alta. Maimuțele mari, precum cimpanzeii și orangutanii, pot rezolva sarcini metatool, au observat cercetătorii într-un studiu, dar chiar și oamenii sunt cunoscuți pentru dificultățile lor cu acestea. Aceste coțofene au folosit un băț scurt pentru a ajunge la un băț mai lung care putea atinge o recompensă, de exemplu, dar au și creat unelte din două sau mai multe elemente nefuncționale. Așa cum a spus unul dintre autorii studiului la BBC, acest lucru necesită să îți imaginezi ce va face o unealtă înainte ca ea să existe — chiar dacă nu ai văzut niciodată o astfel de unealtă înainte — apoi să o creezi și să o folosești.
3. Coțofenele pot rezolva puzzle-uri la fel de bine ca și copiii oameni
În fabula lui Esop „Coțofena și ulciorul”, o coțofena însetată întâlnește un ulcior cu puțină apă, dar este inițial împiedicată de nivelul scăzut al apei și de gâtul îngust al ulciorului. Atunci coțofena lasă pietricele în ulcior și ridică nivelul apei suficient pentru a bea.
Nu doar că cercetările au verificat că coțofenele pot face acest lucru, dar arată că ele pot rezolva puzzle-uri la un nivel similar cu cel al copiilor umani cu vârste între 5 și 7 ani. Coțofenele au cucerit o varietate de teste complexe, de asemenea. BBC a arătat chiar și o în seria sa Inside the Animal Mind. Coțofenele pot planifica și utilizarea uneltelor, conform unui studiu publicat în jurnalul Current Biology, care a descoperit că coțofenele puteau planifica acțiuni când fiecare pas era în afacerea vederii celorlalte, planificând trei comportamente în viitor. Păsările au arătat o abilitate de a „reprezenta mental scopurile și sub-scopurile problemelor metatool”, au scris cercetătorii, și chiar au ignorat cu succes o unealtă suplimentară plantată pe drum pentru a le distrage atenția.
4. Coțofenele țin înmormântări pentru morții lor
Coțofenele sunt faimoase pentru „înmormântările” lor atunci când unul dintre ale lor moare. Poate fi un individ singuratic sau un grup de coțofene—cunoscut, desigur, ca o „asasinare”—și poate fi o atmosferă liniștită sau zgomotoasă. În unele cazuri, coțofenele pot păstra o vigilență asupra păsării căzute zile întregi. Oare ele plâng?
Poate, explică Kaeli Swift, cercetătoare postdoctorală și expertă în corvide la Universitatea din Washington. „Nu există îndoieli că ele au emoții”, dar testarea acestei posibilități rămâne problematică din punct de vedere științific, deoarece „încă nu există nici o modalitate de a ști cu adevărat ce se întâmplă la nivel emoțional în capul unui animal”, spune ea.
Așadar, fără a exclude neapărat doliu, Swift și alți cercetători s-au concentrat mai mult pe „învățarea pericolului” ca motiv probabil pentru „înfunerările” corvide. „Dacă aș găsi o persoană moartă în pădure, aș putea fi trist, dar aș fi și alarmat și aș căuta cauza morții pentru a mă asigura că nu sunt următorul”, scrie Swift. „Poate coțofenele fac același lucru, căutând sursa pericolului și amintindu-și elementele cheie ale experienței care le vor ajuta să rămână în siguranță în viitor.”
5. Coțofenele bârfesc, țin supărări și știu cine ești
Mai multe tipuri de corvide au demonstrat un talent de a recunoaște fețele umane. Magpii și corbii, de exemplu, sunt cunoscuți pentru că ceartă cercetători specifici care s-au apropiat prea mult de cuiburile lor în trecut, indiferent de ce îmbracă aceștia. Unele dintre cele mai bune dovezi ale acestei abilități vin de la coțofenele din statul Washington, unde Swift și colegii săi au testat intens reacțiile păsărilor la fețele umane pe care le-au învățat să le disprețuiască.
Conduși de John Marzluff, profesor de științe ale faunei la Universitatea din Washington, testarea a început din realizarea că coțofenele par să țină supărări față de anumite persoane care le-au prins și etichetat pentru cercetare. Cercetătorii au început să poarte măști de caveman din cauciuc când făceau acest lucru, arătând cum coțofenele reacționează la fețele lor. Coțofenele mustrau și atacau pe oricine purta masca de caveman, indiferent de cine era sub ea. În teste ulterioare, cercetătorii au obținut un efect similar purtând măști în timp ce țineau o coțofena moartă (taxidermizată), ceea ce a dus la coțofene care enervau purtătorii acestor măști în viitor. „Partea interesantă a fost că nu prea conta altceva decât fața”, a spus Marzluff pentru National Wildlife Federation (NWF).
Multe alte animale pot recunoaște fețele umane, dar coțofenele sunt totuși speciale, atât prin durata memoriei lor, cât și prin modul în care împărtășesc informații între ele. La mulți ani după începerea studiului, coțofenele „continuă să mustre masca de bandajare”, explică NWF, „chiar dacă o văd doar de două ori pe an, câteva ore la rând.”
Aceste sentimente de ostilitate nu provin doar de la coțofenele care au văzut evenimentul original de etichetare. Procentul de păsări care ceartă și atacă masca de caveman a crescut în timp, aproape dublându-se în decurs de șapte ani, chiar dacă majoritatea nu fuseseră niciodată etichetate și era puțin probabil să fi fost martori direcți la vreo acțiune ofensivă a măștii. Unele erau chiar coțofene tinere care nu se născuseră încă atunci când a început supărarea. Se pare că coțofenele transmit informații importante—identitatea unei persoane aparent periculoase—familiei și colegilor lor.
Așa cum a scris Kat McGowan pentru Audubon Magazine în 2016, aproape toate păsările care au fost prinsă inițial de caveman sunt probabil moarte până acum, dar „legenda Marelui Satan Coțofana din Seattle continuă să crească.”
Învațarea de a identifica oamenii ar putea fi o abilitate valoroasă pentru coțofenele urbane, deoarece unii dintre noi sunt periculoși, alții neutrali și alții ajutători. Coțofenele sălbatice par să fie în mare parte indiferente la fețele oamenilor care nu le-au făcut rău și pot, de asemenea, să formeze relații pozitive cu noi—ca fata din care a primit faima pentru că de la coțofenele pe care le hrănea.
6. Coțofenele au dialecte
Probabil știi sunetul „caw caw” al coțofenei, dar știai că zgomotele lor au dialecte? Similar cu oamenii, al căror limbaj poate varia de la o regiune la alta, coțofenele au o variație a limbajului lor aviatic între cele două populații de coțofene. Potrivit lui John M. Marzluff și autorului Tony Angell, care au co-autor cartea „”, sunetele „variază regional, ca dialectele umane care pot varia de la vale la vale.”
Și dacă o coțofena își schimbă grupul, își va adapta zgomotele pentru a se potrivi cu noul grup. „Când coțofenele se alătură unui nou stol,” au scris Marzluff și Angell, „ele învață dialectul stolului imitând apelurile membrilor dominanți ai stolului.”
7. Coțofenele se împerechează pe viață, dar sunt și „monogamish”
Coțofenele sunt păsări sociale și sunt mai orientate spre familie decât mulți oameni își dau seama. Coțofenele se împerechează pe viață, ceea ce înseamnă că o pereche de coțofene rămâne de obicei împreună pentru tot restul vieții lor, dar viața lor de familie poate fi și mai complicată decât sugerează acest lucru. Coțofenele sunt „monogamish,” scrie Swift, adăugând o clarificare științifică mai detaliată, spunând că ele sunt considerate „monogame social, dar promiscuoase genetic.” Aceasta înseamnă că de obicei rămân cu un singur partener pe viață, dar analizele genetice arată că masculii de coțofene sunt tatăl a doar aproximativ 80% din urmașii familiei lor.
Unele coțofene duc, de asemenea, o „dublă viață,” potrivit Cornell Lab of Ornithology. Ele pot împărți timpul între familii și mari grupuri de adăpost. Coțofenele americane își mențin un teritoriu pe tot parcursul anului, unde trăiește și se hrănește familia lor extinsă. „Dar în mare parte din an, coțofenele individuale părăsesc teritoriul de acasă pentru a se alătura unor stoluri mari la gropile de gunoi și câmpurile agricole și pentru a dormi în adăposturi mari iarna. Membrii familiei merg împreună la stoluri, dar nu rămân împreună în mulțime. O coțofena poate petrece o parte din zi acasă cu familia sa în oraș și restul cu un stol care se hrănește cu grânele rămase din țară.”
8. Coțofenele tinere pot rămâne acasă pentru o vreme ca „ajutori”
Coțofenele americane încep să-și construiască cuiburile la începutul primăverii, folosind ramuri și căptușindu-le cu materiale moi, precum iarbă, blană sau pene. (Ele pot construi un cuib mai ascuns dacă cred că cineva suspect le observă.) Coțofenele tinere rămân dependente de părinții lor timp de câteva luni după ce zboară pentru prima dată, dar tind, de asemenea, să rămână aproape de familia lor pentru o perioadă mai lungă, chiar și după ce părăsesc cuibul. Acești pui sunt apărați cu multă fervoare de părinții lor, scrie Swift, creând o perioadă extinsă de adolescență care le oferă timp și energie pentru jocuri, care ar putea fi importante pentru dezvoltarea lor și învățarea culturală.
Coțofenele tinere vor începe, în cele din urmă, să petreacă mai puțin timp cu părinții lor și mai mult timp cu stoluri mai mari și vor face o alegere pe măsură ce toamna și iarna se instalează. „Ele pot pleca pentru a „pluti” înainte de a-și găsi un partener și de a-și stabili un teritoriu propriu,” scrie Swift, „sau pot rămâne pe teritoriul lor natal și pot acționa ca „ajutori” pentru puii de anul viitor.” Aceasta este reproducerea cooperativă, în care mai mult de două persoane ajută la creșterea puilor dintr-o singură cuibărit.
În majoritatea populațiilor de coțofene americane, puii mai mari continuă să ajute părinții lor să crească alți pui timp de câțiva ani, potrivit Cornell Lab. O familie de coțofene poate include până la 15 indivizi, cu pui din cinci ani diferiți, toți contribuind la îngrijirea puilor. Nu este clar de ce a evoluat acest comportament, dar ar putea ajuta la întârzierea dispersării tinerelor coțofene atunci când nu există suficient teritoriu deschis în apropiere pentru a-l revendica. („Vezi,” adaugă Swift, „milenialii fac doar ceea ce li se potrivește.”)
9. Coțofenele sunt inteligente, dar nu invincibile
Este obișnuit ca oamenii să învinovățească coțofenele, concentrându-se adesea pe comportamentele nedorite, dar trecând cu vederea calitățile mai relatabile sau mai redeemabile. Coțofena americană, de exemplu, a fost subiectul unor încercări de exterminare în trecut, inclusiv prin utilizarea de dinamite pe câmpuri. Totuși, aceste eforturi au eșuat în cele din urmă și, datorită în mare parte inteligenței și adaptabilității sale, coțofena americană este acum mai comună ca niciodată în diverse habitate, inclusiv ferme, orașe mici și mari orașe.
Alte corvide s-au adaptat, de asemenea, la civilizație sau chiar au profitat de pe urma acesteia, dar a fi inteligent nu garantează că aceste păsări sunt în siguranță de la noi. Coțofena hawaiană, de exemplu, este o corvidă inteligentă cu un IQ mare, dar a fost declarată dispărută în sălbăticie în 2002, după ce a fost distrusă de o combinație de boli, prădători invazivi, pierderea habitatului și persecuție umană. Din fericire, s-au salvat suficient de multe păsări pentru a începe un program de reproducere în captivitate și a fost reintrodusă în sălbăticie.
Coțofenele uneori jefuiesc ferme și grădini, dar orice daune pe care le provoacă pot fi compensate de beneficiile ecologice, cum ar fi dispersia semințelor și consumul de insecte dăunătoare. În plus, în timp ce orice specie are dreptul înnăscut de a exista, suntem norocoși că avem „genii” precum corvidele care trăiesc printre noi. Ele ne ajută să învățăm mai multe despre propria noastră inteligență și ne reamintesc cât de multe avem în comun cu fauna sălbatică din jurul nostru.
Salvați coțofena hawaiană
- Dacă trăiți pe Insula Hawaii și aveți o pisică, țineți-o în casă. Pisicile sunt una dintre mai multe amenințări pentru coțofena hawaiană. Ele vânează și alte păsări native.
- Sprijiniți grupurile de conservare care lucrează pentru salvarea coțofenei hawaiene, inclusiv the și the.
