Tarsierii sunt primate nocturne puțin cunoscute, având dimensiunea unei mingi de tenis. Odată mai răspândiți, acum trăiesc doar pe insulele din Asia de Sud-Est, cum ar fi Filipine, Malaezia, Brunei și Indonezia.
Există mai multe specii de tarsieri, dar toate sunt amenințate de extincție într-o anumită măsură.
Cu o privire unică, degete extrem de lungi, blană moale ca catifeaua și abilitatea de a prinde insecte sau chiar păsări printr-un salt, tarsierii merită să fie cunoscuți mai bine.
Iată câteva lucruri care fac acest animal atât de fascinant.
1. Tarsierii au ochi uriași
Tarsierii au cei mai mari ochi în raport cu dimensiunea corpului dintre toate mamiferele. Fiecare glob ocular are aproximativ 16 milimetri în diametru, fiind la fel de mare ca și creierul tarsierului. Ochii lor sunt atât de mari încât nu pot să îi rotească.
În schimb, tarsierii își pot răsuci gâtul la 180 de grade în ambele direcții, la fel ca bufnițele. Ei folosesc această abilitate pentru a aștepta în liniște și nemișcați ca prada să se apropie, în loc să se deplaseze pentru a vâna.
Dimensiunea ochilor tarsierului este probabil legată de absența unei straturi reflectorizante numit tapetum, prezent în ochii altor animale nocturne.
Puii de tarsier se nasc cu ochii deschiși și sunt pregătiți să urce în copaci la doar o oră de la naștere.
2. Sunt complet carnivori
Tarsierii sunt singurele primate complet carnivore. Deși dieta specifică variază în funcție de specie, toate au un lucru în comun: nu mănâncă deloc materie vegetală.
Tarsierii se hrănesc cu insecte, reptile precum șopârle și șerpi, broaște, păsări și chiar lilieci. Sunt adevărați prădători de ambuscadă, așteptând nemișcați ca prada să se apropie—și pot prinde păsări și lilieci chiar din aer.
Texte vechi, bazate pe folclor regional, raportau că tarsierii consumă cărbune. Acest lucru este fals; tarsierii sapă în cărbune doar pentru a ajunge la insecte.
3. Au membre alungite
Tarsierii își primesc numele de la oasele extraordinar de alungite ale tarsului din picioarele lor. Deși capul și corpul unui tarsier măsoară între 10 și 15 centimetri, picioarele din spate și tălpile sunt de două ori mai lungi.
Tarsierii au, de asemenea, o coadă lungă, de obicei lipsită de păr, care adaugă încă 20-25 de centimetri. Degetele lor sunt foarte lungi pentru a se agăța de crengile copacilor, iar al treilea deget este la fel de lung ca întregul lor braț superior.
Vârfurile degetelor pot să se extindă în tampoane adezive asemănătoare unor discuri, care îi ajută să se prindă.
Această anatomie unică le permite tarsierilor să fie cățărători verticali și săritori. Ei pot sări de 40 de ori lungimea corpului lor dintr-un singur salt.
4. Trăiesc aproape de sol
Tarsierii preferă să trăiască în pădurile tropicale joase, unde își petrec timpul pe ramurile joase și în vegetația de sub copaci.
Acest stil de viață le oferă acces rapid la pradă și le permite să se ascundă de prădători.
Tarsierii trăiesc de obicei la o înălțime între 1 și 2 metri deasupra solului. Aceste animale preferă zonele cu vegetație densă și întunecată.
Au nevoie de mulți copaci pentru a se adăposti, mai ales pentru somn (dorm în timpul zilei agățați de o ramură verticală de copac sau bambus).
Vegetația deasă a pădurii tropicale și traiul aproape de sol le oferă acces mai mare la insecte și alte prăzi. De asemenea, umbrește ochii lor sensibili de lumina soarelui.
Tarsierii pot fi găsiți atât în păduri primare, cât și secundare, dar și în vegetație joasă și stufoasă.
5. Există trei tipuri de tarsieri
Există trei tipuri de tarsieri: estici, vestici și filipinezi. Tarsierii estici trăiesc în Sulawesi și pe insulele din jur, iar cei filipinezi sunt limitați la Filipine și au o coadă fără păr și tălpi lipsite de blană.
În schimb, Brunei, Borneo, Indonezia și Malaezia găzduiesc populații de tarsieri vestici (toți având cozi cu smocuri la capăt). Tarsierii filipinezi și vestici sunt predominant specii de câmpie.
Tarsierii estici sunt răspândiți în multe habitate și altitudini, cu excepția speciei pitice, care se găsește doar la peste 500 de metri altitudine.
Tarsierul pitic a fost considerat dispărut, deoarece nu a fost observat între 1921 și 2008.
6. Sunt cel mai vechi grup de primate care supraviețuiește
Tarsierii sunt unii dintre cei mai vechi primate, datând de cel puțin 55 de milioane de ani. Fosilele lor arată că au fost odată răspândiți la nivel global, inclusiv în America de Nord și Europa. Rămășițele fosilizate sugerează că erau creaturi mici, de aproximativ 30 de grame.
Orbitele fosilelor sugerează că unele tarsiere erau probabil active în timpul zilei. De asemenea, fosilele indică faptul că tarsierii aveau membre posterioare lungi și picioare de apucat, pe care speciile de astăzi le folosesc pentru a sări între crengi.
7. Nu se descurcă bine în captivitate
Cerințele specifice de habitat și pradă ale tarsierilor fac ca programele de reproducere în captivitate să fie practic imposibile, iar doar aproximativ 50% dintre tarsierii puși în captivitate supraviețuiesc.
Stresul sau cuștile prea mici îi afectează grav. Factorii care provoacă stres includ lumina, zgomotul, oamenii din habitat și atingerea.
Când sunt stresați, tarsierii își lovesc craniile fragile de copaci, podea sau pereții cuștii. Conservarea habitatului este singura speranță pentru tarsieri. Speranța de viață în captivitate scade la 2-12 ani, comparativ cu 24 de ani în sălbăticie.
8. Cântă în duet
Perechile de tarsieri participă la apeluri complexe în duet, cel mai probabil la răsărit, pe măsură ce tarsierii se pregătesc să doarmă.
Oamenii de știință cred că perechea de tarsieri oferă altor tarsieri din zonă informații despre legătura lor de cuplu. De asemenea, duetele pot ajuta la medierea problemelor teritoriale.
Cercetătorii sunt interesați de aceste duete deoarece co-cântatul ar putea oferi indicii despre evoluția limbajului uman.
Tarsierii pot emite sunete în gama ultrasonică, posibil pentru a avertiza alți tarsieri despre apropierea oamenilor sau a prădătorilor precum șerpi sau bufnițe.
9. Tarsierii pitici au fost considerați dispăruți
Specia pitică de tarsieri a fost considerată dispărută timp de aproape un secol, până când a fost redescoperită în 2008. A
cești tarsieri extrem de rari sunt întâlniți doar la altitudini mari și sunt o dovadă a rezistenței și adaptabilității tarsierilor în medii diverse.
În 2008, oamenii de știință au localizat prima populație de tarsieri pitici vii (Tarsius pumilus) de când colecționarii au obținut specimene în 1930.
Măsurând doar 7-10 centimetri lungime, inclusiv coada, aceștia sunt cei mai mici tarsieri vii, având dimensiunea unui șoarece mic. Au blănuri groase și crețe și pot să-și miște urechile.
Tarsierii pitici nu sunt la fel de vocali ca tarsierii de câmpie, dar oamenii de știință speculează că ar putea emite sunete de înaltă frecvență nedetectabile pentru urechea umană.
10. Sunt în pericol de extincție
Toate speciile de tarsieri sunt vulnerabile la extincție din cauza pierderii rapide a habitatelor și fragmentării acestora.
Plantațiile de ulei de palmier, nucă de cocos și cafea înlocuiesc vegetația densă de care tarsierii au nevoie pentru a-și menține populațiile.
Vulnerabilitatea la prădători precum pisicile și câinii sălbatici, precum și braconajul uman pentru hrană sau ca animale de companie, agravează problemele cu care se confruntă aceste animale.
Eforturi de conservare concentrate și de amploare sunt necesare în întreaga Asie de Sud-Est pentru a proteja tarsierii.
Tarsierul de pe Insula Siau este printre cele 25 de primate cele mai amenințate din lume. Nu doar că habitatul lor principal a fost distrus, dar sunt, de asemenea, vânați și consumați ca gustare.
Salvați tarsierii
- Nu vizitați grădini zoologice improvizate sau atracții cu tarsieri în captivitate.
- Susțineți organizațiile de conservare de încredere, precum Sanctuarul de Tarsieri și Faună Sălbatică din Corella, Filipine.
- Evitați produsele realizate cu ulei de palmier și nucă de cocos.
