Este posibil să rămâi fără adjective pentru a descrie ornitorincul. Această creatură unică semi-acvatică, endemică în Australia, a confundat oamenii de știință încă de la descoperirea sa.
Și deși trăsăturile sale ciudate l-au ajutat să ajungă faimos la nivel global, încă există multe lucruri pe care nu le știm despre acest animal enigmatic.
Iată câteva lucruri interesante pe care le știm, totuși. Unele sunt ușor de înțeles, iar altele, sincer, doar duc la mai multe întrebări.
1. Oamenii au crezut inițial că ornitorincul este un animal fals
Când naturalistul George Shaw a descris pentru prima dată ornitorincul în 1799 în „Naturalist’s Miscellany”, a scris: „Asemănarea este atât de precisă încât, la prima vedere, trezește ideea unui fals preparat prin mijloace artificiale.”
Adevărat, aspectul unic al ornitorincului—ciocul și picioarele de rață, corpul și blana de nutrie, și coada de castor—par să strige „minciună”. „Rață cu cioc”, cine ar fi crezut?
Deși Shaw a îndoielnicit autenticitatea acestuia, el i-a dat animalului numele de „ornitorinc cu cioc de rață” și i-a atribuit un nume științific în latină, Platypus anatinus, sau „rață cu talpă plată”.
Platypus anatinus
Numele științific actual al animalului este Ornithorhynchus anatinus și este singurul reprezentant viu al familiei și genului său.
Ornithorhynchus anatinus
2. Ornitorincul este un mamifer veninos
Foarte puține mamifere sunt veninoase. E destul de ciudat că ornitorincul mascul eliberează venin, dar faptul că face asta prin țepii gleznei face totul și mai curios.
Deși femela nu este veninoasă, veninul masculilor este compus din proteine asemănătoare defensinelor (DLP), trei dintre ele fiind întâlnite doar la ornitorinc, ceea ce sporește și mai mult factorul de ciudățenie al acestuia.
Veninul ornitorincului nu este mortal pentru animale mari, dar poate fi letal pentru unele animale mai mici.
Oamenii de știință cred că veninul, care crește în producție în timpul perioadelor de împerechere, are rolul de a imobiliza masculii rivali. Asta este o metodă de a înfrunta concurența.
3. Ornitorincul este un mamifer care depune ouă
Ornitorincul nu este singurul mamifer veninos și nu este singurul mamifer care depune ouă (și cele patru specii de echidnă depun ouă), dar acest caracter este neobișnuit. Nu știm prea multe despre ciclul de viață al ornitorincului.
Însă, iată ce știm: masculii nu joacă niciun rol în îngrijirea puilor după împerechere. Femela incubează ouăle timp de două până la patru săptămâni, urmate de încă o săptămână de incubație, în care femela învârte ouăle, de la cioc la coadă.
După ce ouăle eclozează, puii sug lapte din firele mamare speciale pentru câteva luni înainte de a deveni independenți.
4. Sunt în pericol de extincție
Ornitorincul este listat ca specie amenințată pe Lista Roșie a Speciilor Amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN).
Studiile recente din 2020 în Biological Conservation arată că populațiile lor sunt în scădere din cauza schimbărilor climatice extreme și prelungite în Australia.
Biological Conservation
Animalele sunt, de asemenea, amenințate de pierderea habitatului datorită defrișărilor și schimbărilor climatice. Incendiile de vegetație recente au afectat și ele această specie.
„Este o nevoie urgentă de a implementa eforturi naționale de conservare pentru acest mamifer unic prin creșterea studiilor, monitorizarea tendințelor, reducerea amenințărilor și îmbunătățirea gestionării habitatului ornitorincului în râuri,” scriu cercetătorii.
5. Laptele de ornitorinc ar putea combate super-bacteriile
Din moment ce ornitorincul nu are o metodă sterilă de a livra lapte, are nevoie de protecție suplimentară împotriva bacteriilor din mediu.
În 2010, oamenii de știință au descoperit că laptele de ornitorinc conține proprietăți antibacteriene care ar putea ajuta în lupta împotriva rezistenței la antibiotice.
Un studiu publicat în jurnalul Structural Biology Communications a stabilit că laptele conține o proteină unică, așa că cercetătorii i-au dat numele de proteina Shirley Temple, după actrița copilă care era cunoscută pentru buclele sale.
Structural Biology Communications
Această structură este unică și ar putea indica o funcție terapeutică deosebită – și, spun cercetătorii, ar putea fi avut un rol important în evoluția mamiferelor.
6. Ornitorincul are 10 cromozomi sexuali
Mamiferele au, de obicei, doar o singură pereche de cromozomi care determină sexul, dar ornitorincul are cinci perechi.
Și mai ciudat este că unii dintre cromozomii Y ai ornitorincului împărtășesc gene cu cromozomii sexuali găsiți la păsări. Da, păsări.
Este posibil ca cromozomii sexuali ai mamiferelor și cromozomii sexuali ai păsărilor să fi evoluat în același timp, iar ornitorincul ar putea fi cheia pentru a înțelege cum s-a întâmplat acest lucru.
7. Ornitorincul nu are stomac
Ornitorincul se hrănește cu nevertebrate de pe fundul apei—viermi, larve de insecte, creveți—dar acestă hrană ajunge direct în intestinul lor, fără să treacă printr-un stomac cu enzime digestive sau acizi pentru a o descompune.
Un studiu publicat în Genome Biology a explicat cum mai multe adaptări permit acest fenomen la ornitorinc.
Genome Biology
Un posibil motiv pentru aceasta este că acele nevertebrate de pe fundul apei pot fi bogate în carbonat de calciu, o substanță care neutralizează acidul gastric. Nu este nevoie de acid dacă îl anulezi tot timpul.
8. Ornitorincul nu are dinți
Mai întâi nu au stomac și acum nu au nici dinți. Cum pot să mănânce? Ornitorincul își pierde dinții când începe să mănânce hrană solidă, pentru că, evident, nu mai au nevoie de ei.
În schimb, dezvoltă discuri de keratină (aceeași substanță care formează copitele și ghearele) pe care le folosesc pentru a măcina hrana.
Când ornitorincul se scufundă pentru a căuta mâncare, adună și pietriș și nisip de pe fundul mării. Cu toate acestea în gură, iese la suprafață pentru aer și începe să „mănânce” prin măcinarea pietrișului și a prăzii împreună.
De asemenea, folosesc limba lor specializată, acoperită de țepi, pentru a dirija hrana dintr-o parte în alta, în buzunarele lor de la obraji, unde hrana este măcinată cu pietriș și filtrată repetat până când părțile comestibile sunt pregătite pentru a fi înghițite.
Aceste limbi lungi și înguste pot ajunge până la 18 centimetri lungime.
9. Ornitorincul „vede” cu ciocul său sub apă
Când ornitorincul se scufundă sub apă, nu poate vedea nimic și nici nu poate mirosi nimic. Plicile de piele acoperă ochii temporar, iar nările se sigilează pentru a deveni impermeabile. Scufundările durează de obicei între 30 și 60 de secunde.
Ciocul ornitorincului, însă, are electroreceptori și mecanoreceptori care detectează mișcările și semnalele electrice de la prăzi.
Deoarece mecanoreceptorii sunt adaptați la orice mișcare, electroreceptorii sunt necesari pentru a detecta organismele vii de mâncat după ce animalul sapă prin fundul mării.
Ochii ornitorincului sunt poziționați deasupra ciocului, ceea ce înseamnă că nu poate vedea nimic direct sub el.
Salvați ornitorincul
- Dacă locuiești în Australia, aproape de un habitat al ornitorincilor, poți ajuta animalele curățând gunoiul din pâruri și râuri unde trăiesc. Ornitorincii se pot răni grav sau pot muri din cauza diverselor tipuri de gunoi cu care se pot încurca.
- Dacă vezi un ornitorinc în sălbăticie, raportează observația ta la administratorul local al cursurilor de apă sau la autoritățile competente. O imagine mai clară a locurilor unde trăiesc ornitorincii ar putea ajuta conservatorii să își concentreze eforturile mai eficient.
- Având în vedere că secetele și incendiile de vegetație din Australia ar putea amenința și mai mult ornitorincul, oamenii din orice colț al lumii pot ajuta prin reducerea amprentei lor de carbon și prin susținerea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice din partea afacerilor și politicienilor.
