Dacă ai o casă, probabil ai și păianjeni de casă. Ei pot locui în pod, în beci, pe pervazuri sau chiar printre plantele tale de apartament.
Dar, în ciuda reputației lor de musafiri nepoftiți, majoritatea păianjenilor de casă nu au plecat pur și simplu de acasă: casele noastre sunt habitatul lor natural.
Unii oameni cred că păianjenii sunt insecte, punându-i în aceeași categorie cu invadatorii cu șase picioare, precum gândacii sau furnicile.
Dar păianjenii nu sunt insecte și nu au intenția de a ne invada dulapurile. La fel ca rudele lor din natură, care mănâncă dăunători ai recoltelor, păianjenii de casă vor doar să omoare liniștiți insectele care râvnesc la mâncarea noastră.
Dacă e să fim sinceri, ei sunt mai degrabă aliați decât dușmani.
Chiar dacă natura docilă și utilă a unui păianjen poate să nu calmeze o persoană cu arahnofobie severă, frica și respectul nu se exclud reciproc.
Cu cât știm mai multe despre acești colocatari neînțeleși, cu atât avem mai puține motive pentru fobii greșit fundamentate.
Pentru a le curăța numele, iată opt lucruri interesante care te-ar putea convinge să lași pantoful jos, să iei o lupă și să le acorzi o șansă.
1. Oamenii și păianjenii de casă au o istorie comună
La fel ca toți artropodele moderne, păianjenii din podul tău ar putea fi descendenți ai unor creaturi care au trăit acum 480 de milioane de ani.
Păianjenii adevărați au evoluat acum aproximativ 300 de milioane de ani, deci sunt mai vechi decât dinozaurii, ca să nu mai vorbim de noi. Poate părea că păianjenii invadează, dar, de fapt, ei au fost aici primii.
Totuși, a tolera păianjenii în timpul unui camping nu e același lucru cu a-i împărți casa. Oare vechimea lor evolutivă le dă dreptul de a locui în spații construite de și pentru oameni?
Poate că nu, dar alungarea păianjenilor din orice casă este o sarcină herculeană. Sunt discreți și încăpățânați, și au locuit alături de noi de mult timp; mulți păianjeni de casă sunt acum adaptați special la condițiile din interior, precum un climat stabil, hrană puțină și apă și mai puțină.
„Unele specii de păianjeni de casă locuiesc în interior de cel puțin pe vremea Imperiului Roman și rar pot fi găsiți afară, chiar și în țările lor natale,” scrie Andrew Ford, curator al colecțiilor de arahnide la Muzeul Burke de Istorie Naturală și Cultură din Seattle și un cunoscut demontator de mituri despre păianjeni.
„De obicei, își petrec întregul ciclu de viață în, pe sau sub clădirea lor natală.”
2. Scoaterea unui păianjen de casă afară îl poate omorî
Nu toți cei care se tem de păianjeni îi urăsc, așa că unii încearcă metode non-letale de a-i elimina. Poate cea mai comună strategie este capturarea lor într-un pahar și eliberarea afară, unde se presupune că își pot relua stilul de viață natural.
Este o intenție nobilă (și necesită reflexe rapide), dar, așa cum explică Ford, s-ar putea să nu aibă efectul dorit dacă arahnida este un adevărat păianjen de casă.
„Nu poți să ‘pui înapoi’ ceva afară ce nu a fost niciodată afară,” scrie el. „Deși unele specii de păianjeni de casă pot supraviețui în exterior, majoritatea nu se descurcă bine acolo, iar unele (care sunt native altor climate) vor muri destul de repede dacă sunt scoase din habitatul protejat al casei. Nu le faci o favoare.”
În general, spune Ford, doar aproximativ 5% dintre păianjenii pe care îi vezi într-o clădire au ieșit vreodată afară.
3. Nu toți păianjenii din case sunt păianjeni de casă
Păianjenii de casă colonizează de obicei clădiri noi prin saci de ouă atașați de mobilă sau materiale de construcție, dar uneori păianjeni din exterior intră înăuntru.
Mulți dintre aceștia sunt păianjeni care evită pânzele, preferând vânătoarea activă, precum păianjenii-lup, și pot fi văzuți alergând pe podele sau pereți.
Dacă eliberezi unul dintre aceștia afară, s-ar putea să îi faci un favor. Doar asigură-te că ai eliberat păianjenul potrivit.
Ford observă că presupusii „păianjeni-lup” sunt adesea masculi ai păianjenului european de casă, care tind să fie mai activi decât femelele. Deși majoritatea păianjenilor de casă folosesc pânze, câțiva preferă să vâneze activ prada.
Nu este întotdeauna ușor să distingi păianjenii de interior de cei de exterior, dar ar putea ajuta să studiezi ochii mai degrabă decât marcajele sau alte caracteristici.
De exemplu, păianjenii comuni de casă și păianjenii-lup americani arată similar, dar îi poți deosebi după aranjamentul ochilor lor.
4. Nu toți păianjenii de casă arată la fel
Pentru a complica și mai mult lucrurile, păianjenii de casă vin în multe forme și dimensiuni. Tipurile din casa ta depind în mare măsură de locul în care trăiești, deși oamenii au ajutat multe specii să se răspândească pe tot globul, în special pe cele din Europa.
Parasteatoda tepidariorum, cunoscut ca păianjenul american de casă, este originar din America de Nord, dar acum se găsește în întreaga lume. Acest păianjen este unul dintre cei mai comuni păianjeni de casă.
Măsurând între patru și opt milimetri, acești păianjeni galben-maroniu au un abdomen rotund și două rânduri de câte patru ochi.
Ei construiesc pânze încurcate, adesea atât în exterior, cât și în interiorul clădirilor, astfel încât alungarea lor poate fi inofensivă — și inutilă. Partea bună este că au un venin relativ slab și mușcă oamenii doar în autoapărare.
Tegenaria domestica, cunoscut ca păianjenul domestic, este originar din Europa, dar a devenit cosmopolit cu ajutorul oamenilor.
Este o specie răspândită care a apărut pentru prima dată în porturile din Statele Unite în anii 1600 și acum se găsește în cea mai mare parte a Americii de Nord, precum și în Europa și Asia de Vest.
Are o lungime între șase și 12 milimetri, cu un „cap” roșiatic (cefalotoraxul) și un abdomen palid, pătat. Acest păianjen construiește pânze în formă de pâlnie și este cunoscut pentru faptul că se hrănește cu insectele dăunătoare din case.
Steatoda grossa, cunoscut ca păianjenul de dulap, s-a extins de asemenea mult dincolo de Europa natală, inclusiv în America de Nord și Australasia.
Având o lungime între patru și 11 milimetri, acest păianjen este cunoscut pentru pânzele dezordonate care contribuie la acumularea de pânze de păianjen în interior.
Este, de asemenea, unul dintre mai multele specii de Steatoda cunoscute sub numele de „văduvă neagră falsă”, deoarece oamenii îl confundă adesea cu acel păianjen extrem de veninos.
Totuși, păianjenul de dulap nu are clepsidra roșie a văduvei negre, iar mușcătura sa inofensivă este mai degrabă ca o înțepătură de albină.
Alți păianjeni de casă obișnuiți includ Badumna insignis (păianjenul negru de casă, originar din Australia și Noua Zeelandă), Pholcus phalangioides (păianjenul de pivniță, cosmopolit), Cheiracanthium mildei (păianjenul sac galben, cosmopolit), Eratigena atrica (păianjenul mare de casă, Europa și America de Nord), Eratigena agrestis (păianjenul hobo, Europa și America de Nord) și Kukulcania hibernalis (păianjenul sudic de casă, Americi).
5. Păianjenii nu folosesc instalațiile sanitare pentru a intra în case
Deoarece păianjenii sunt adesea găsiți în chiuvete sau căzi, mulți oameni presupun că au intrat prin instalațiile sanitare ale casei.
Dar conductele moderne au capcane de sediment care ar împiedica trecerea păianjenilor, subliniază Ford. „Nu cunosc nici măcar un caz în care să se fi dovedit că un păianjen a migrat într-o casă prin instalații sanitare.”
În schimb, el adaugă că probabil s-au blocat în timp ce căutau apă. „Păianjenii de casă sunt creaturi însetate care trăiesc într-un mediu foarte sărac în apă, iar orice păianjen care ajunge lângă o chiuvetă sau cadă cu picături de apă va încerca să ajungă la apă, adesea coborând pe un perete. Odată ajunși în bazinul alunecos de porțelan, nu pot ieși decât dacă un om binevoitor ‘le dă o mână de ajutor.'”
6. Păianjenii de casă prezintă foarte puțin pericol
Păianjenii, în general, nu merită reputația lor înfricoșătoare. Ei rareori mușcă oamenii, iar atunci când o fac, veninul majorității speciilor provoacă doar efecte moderate și de scurtă durată (acest lucru este valabil pentru marea majoritate a păianjenilor de casă, care nu au niciun motiv să muște ceva ce nu pot mânca decât dacă cred că este o chestiune de viață și de moarte).
„Păianjenii de casă se hrănesc cu insecte și alte creaturi mici,” scrie Ford. „Nu sunt sugători de sânge și nu au niciun motiv să muște un om sau orice alt animal prea mare pentru a fi mâncat.
În orice interacțiune între păianjeni și creaturi mai mari, cum ar fi oamenii, păianjenii sunt aproape întotdeauna cei care suferă.”
7. De fapt, păianjenii de casă pot fi de ajutor
Deoarece păianjenii sunt, în general, o apărare puternică împotriva dăunătorilor agricoli precum afidele, moliile și gândacii, păianjenii de casă oferă beneficii similare în interior, ajutând la reducerea numărului de insecte, astfel încât locuitorii casei să nu fie nevoiți să folosească insecticide sintetice.
„Păianjenii se hrănesc cu dăunători obișnuiți din interior, cum ar fi gândacii, urechelnițele, țânțarii, muștele și moliile de haine,” explică un ghid de la Bayer CropScience.
„Dacă sunt lăsați în pace, păianjenii vor consuma majoritatea insectelor din casa ta, oferind un control eficient al dăunătorilor casnici.”
Și, menținând aceste populații sub control, păianjenii pot chiar să ajute la limitarea răspândirii bolilor transmise de insecte, cum ar fi puricii, țânțarii și gândacii.
Dacă vrei să te asiguri că păianjenii tăi de casă își fac treaba, verifică în și sub pânzele lor pentru a vedea ce au mâncat.
Mulți păianjeni care trăiesc în pânze aruncă pur și simplu resturile prăzii pe podea după ce au mâncat, un obicei care poate face mizerie, dar oferă și dovezi ale contribuției lor în gospodărie.
