Bufnițele sunt celebre pentru cântecele lor nocturne, dar nu sunt singurele care cântă la lumina lunii. Ecosistemele de pe planetă găzduiesc o varietate surprinzătoare de păsări nocturne – de la privighetoare și mierle la cucul de porumb, potoo și whip-poor-wills – ale căror voci pot fi la fel de fascinante (sau emoționante) ca orice hohote de bufniță.
Ariile lor de după-amiază sunt elemente de bază în coloana sonoră a naturii de la amurg până la zori. Sunt rareori văzute, dar adesea auzite, ceea ce face dificilă identificarea celor cu repertoriu vast și divers.
Citiți mai departe despre aceste ciudate cântece de păsări nocturne, astfel încât să puteți cunoaște artistul data viitoare când un minstreu ascuns vă va fermeca.
De ce contează acest lucru pentru noi
Înțelegerea comportamentului păsărilor este cheia pentru protejarea biodiversității și conservarea habitatului lor. Sperăm că, cu cât vom învăța mai multe despre specii uimitoare precum cele de pe această listă, cu atât vom fi mai motivați să ajutăm la susținerea populațiilor de păsări.
Mierla de Nord
Noaptea, mierlele de nord (Mimus polyglottos) sună ca un cor complet. Această pasăre cântătoare de dimensiuni medii imită de obicei alte păsări – gaițe, orioluri, șoimi – dar uneori chiar și crocăitul broaștelor, ușile scârțâitoare și alarmele mașinilor.
Mierlele pot învăța 200 de cântece în timpul vieții lor. Ambele sexe cântă, dar masculii sunt adesea mai vizibili și își vor aranja cântecele în seturi sezoniere pentru toamnă sau primăvară. Deși nu sunt exact nocturne, masculii nepereche pot cânta 24 de ore pe zi în sezonul de reproducere din primăvară până la începutul verii, mai ales în timpul lunii pline.
Spre deosebire de mulți cântăreți nocturni, mierlele de nord nu sunt timide și se vor așeza la vedere. Sunt ușor de identificat prin cozile lungi și petele albe de pe aripi.
Privighetoarea
Cântecele privighetorii (Luscinia megarhynchos) sunt asemănătoare cu flautul, conținând note bogate îmbinate în balade robuste. Specia se reproduce între aprilie și iulie în Africa de Nord, Europa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, apoi migrează în părțile tropicale ale Africii pentru iarnă.
Privighitorile sunt faimoase pentru că sunt timide și tind să cânte din siguranța tufișurilor dese sau a desișurilor. Numai masculii cântă – mai mult de 200 de cântece, în plus – sperând să cucerească o parteneră.
Privighitorile erau cândva comune în Marea Britanie, dar numărul lor a scăzut cu 53% între 1995 și 2008, principala problemă fiind pierderea habitatului. Cu toate acestea, sunt încă abundente în alte zone, cu până la 31 de milioane de adulți în Europa și 81 de milioane în Lumea Veche.
Whip-poor-will de Est
Pentru oricine a auzit cântecul plin de suflet al whip-poor-will-ului de est (Antrostomus vociferus) curgând printr-o pădure, este puțin de mirare de ce această pasăre este adesea reprezentată ca o mascotă a nopților de vară în muzică, film și literatură.
În timpul primăverii și verii, whip-poor-wills se reproduc în pădurile de foioase sau mixte din estul SUA și sudul Canadei. Dorm ascuns pe pământ ziua, unde penajul lor se îmbină cu frunzișul, apoi ies să mănânce insecte la amurg și în nopțile luminate de lună. Numele este o onomatopee (vagă) pentru cântecul lor, pe care masculii îl repetă uneori ore întregi în sezonul de reproducere.
„Cântecul pare să continue la nesfârșit”, spune Societatea Audubon, care remarcă faptul că „un observator răbdător a numărat odată 1.088 de whip-poor-wills rostite rapid fără pauză”.
Potoo Mare
În pădurile tropicale din sud-estul Mexicului până în Bolivia, liniștea nopții este întreruptă periodic de un geamăt lent, gutural, cam ca o pisică furioasă. Acesta este cântecul unui potoo mare (Nyctibius grandis), una dintre cele șapte specii de potoo, toate insectivore nocturne din neotropice. Păsările se ascund în copaci ziua, folosind un camuflaj impresionant pentru a imita ramurile rupte.
Potoo-ul mare vocalizează în principal în nopțile luminate de lună, producând un „BUAAaa destul de tare, aspru” la intervale bine distanțate, spune zoologul Steven Hilty în cartea „Păsările Venezuelei”. Acest scurt cântec nu este un „cântec” în sens tehnic, dar este totuși un exemplu unic de cât de înfiorător de fermecătoare pot fi păsările nocturne.
Rândunica europeană
Rândunelele europene (Erithacus rubecula) tind să dețină un teritoriu și să continue să cânte acolo pe tot parcursul anului. Nu sunt nocturne din fire, dar sunt bine adaptate la amurg, așa că tind să fie primele păsări care cântă la zori și ultimele care se opresc după amurg.
„Rândunica este cea mai comună pasăre cântătoare nocturnă în orașele și grădinile din Marea Britanie”, scrie Societatea Regală pentru Protecția Păsărilor, menționând că rândunelele insomniace din Marea Britanie sunt adesea confundate cu privighetorile. Un cântec similar nocturn a fost raportat și la alte specii non-nocturne, cum ar fi sturzii, dar pare să fie deosebit de prevalent la rândunelele europene.
Deoarece cronometrarea lor se bazează în mare măsură pe nivelurile de lumină, rândunelele pot fi ușor păcălite de luminile electrice, iar cântatul constant vine cu consecința suprasolicitării. Reducerea poluării luminoase poate ajuta, deși cercetările au constatat că zgomotul urban de zi poate determina și rândunelele să cânte noaptea.
Stârcul de Papură Mare
Mulți stârci de papură și stârci „cântă mult noaptea” în sezonul de reproducere, scrie RSPB, referindu-se la o serie de specii din genul Acrocephalus. Aceste păsări cântătoare mici, insectivore, variază de la Europa de Vest și Africa până în Asia și Oceania, iar unele trăiesc chiar în est, până în Hawaii și Kiribati.
O specie răspândită, stârcul de papură mare (Acrocephalus arundinaceus), se reproduce în Europa continentală și Asia în timpul primăverii și verii, apoi migrează în Africa subsahariană pentru iarnă. Masculii atrag femelele cu un cântec puternic care durează oriunde de la 20 de secunde la 20 de minute fără oprire și poate fi auzit până la aproximativ 457 de metri distanță.
Egreta de noapte cu coroana neagră
Egretele locuiesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, vânând de obicei animale acvatice mici lângă zone umede sau surse de apă. La nivel mondial sunt recunoscute cel puțin 65 de specii, dintre care unele au o vedere nocturnă suficient de bună pentru a continua vânătoarea după apus. Pentru șapte specii, totuși, viața de noapte a fost atât de profitabilă încât sunt acum în mare parte nocturne, formând un grup divers și cosmopolit de păsări cunoscute sub numele de egrete de noapte.
Una dintre cele mai cunoscute specii este egreta de noapte cu coroana neagră (Nycticorax nycticorax), o pasăre oportunistă, răspândită în America de Nord (inclusiv cea mai mare parte a SUA), precum și în America de Sud, Africa și Eurasia. Poate trăi într-o gamă largă de zone umede, cuibărind în colonii, dar adesea căutând hrană singură. Diversele sale crocăituri și lătrături nu sunt exact cântece, dar adaugă totuși o atmosferă misterioasă habitatelor sale după lăsarea întunericului.
Caprimulgul
Caprimulgul (Caprimulgus europaeus Linnaeus) este o voce emblematică a serilor de vară în cea mai mare parte a Europei, Africii de Nord și Asiei. De fapt, își folosește gura lată pentru a mânca insecte și pentru a cânta – mai ales la amurg și la zori, dar uneori și peste noapte. Cuvântul „caprimulg” se referă la cântecul puternic, zgomotos sau zumzăitor al masculului, care poate conține până la 1.900 de note individuale pe minut.
Ca whip-poor-wills și alte caprimulguri, face parte din ordinul Caprimulgiformes, derivat din cuvântul latin pentru „sugător de capră”. Un mit antic (și fals) sugera că caprimulgurile furau lapte de capră noaptea. Credința a venit aparent din gura largă a păsărilor și din obiceiul de a se hrăni lângă animalele care pasc.
Râța Neagră
Cam de mărimea unui șoarece, minuscula râță neagră (Laterallus jamaicensis) trăiește în mlaștinile de coastă din părți împrăștiate ale Americilor, cu populații concentrate în California, coasta Golfului SUA, Caraibe și Chile. Este secretă și rar văzută, dar adesea auzită târziu noaptea cu un cântec de „ki-ki-doo”.
Râțele sunt o familie diversă de păsări terestre, native într-o varietate de habitate de pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii. Multe specii caută refugiu în mlaștini sau păduri cu vegetație densă, inclusiv unele cunoscute pentru zgomotele nocturne distinctive.
De ce cântă păsările noaptea?
În timp ce cântecele păsărilor pot suna ca expresii pure de bucurie, ele servesc unor scopuri practice – în principal protecție, împerechere sau căutarea hranei. Păsările nocturne cântă noaptea pentru că atunci sunt treze, dar păsările diurne devin din ce în ce mai vocale după lăsarea întunericului din mai multe motive nu tocmai optimiste.
În primul rând, poluarea luminoasă le-a perturbat ritmurile circadiene, înșelându-le să creadă că este zori sau amurg (timp optim de cântat pentru o pasăre diurnă). În al doilea rând, experții spun că poluarea fonică în timpul zilei obligă păsările diurne să-și facă timpul de cântat noaptea, când este liniște. De asemenea, în zonele unde păsările nocturne sunt comune, păsările diurne s-ar putea trezi noaptea și să răspundă la cântecul lor.
Orașele spun „Stingeți luminile” pentru a ajuta păsările migratoare
