Valea Centrală a Californiei este cunoscută pentru întinderile sale vaste de terenuri agricole, unde o mare parte din hrana națiunii noastre este cultivată. Dar, printre iubitorii de păsări, este cunoscută și ca o autostradă importantă pentru păsările migratoare. În timpul lunilor de iarnă, kilometrii de câmpuri și puținele zone umede rămase se umplu cu sute de specii de păsări – de la păsări de apă la păsări de mal – inclusiv o pasăre spectaculoasă și străveche, macaraua de mlaştină.
Macaraua de mlaştină este o specie preistorică; o fosilă datează de acum 2,5 milioane de ani, făcând specia mai veche decât multe dintre speciile de păsări vii de astăzi. Acestea ating o înălțime de aproximativ 1,2 metri și au o anvergură a aripilor de 2,1 metri. Sunt, de asemenea, cunoscute pentru dansurile lor nupțiale, în care două păsări se confruntă și sar în aer cu aripile întinse. Se înclină, ciripesc și aruncă fire de iarbă și buruieni în aer ca parte a spectacolului de curtare.
Crucială pentru supraviețuirea păsărilor – și la fel de veche – este Calea de Zbor a Pacificului, ruta migratorie pe care multe specii de păsări o urmează din locurile de vară din Siberia, Canada și Alaska spre regiunile sudice ale Americii de Nord sau chiar mai la sud. Valea Centrală a Californiei se află în inima acestei căi de zbor, acționând ca un punct de oprire vital și un teren de iernare pentru multe dintre aceste specii.
„Zonele umede ale Californiei au susținut odată 40-80 de milioane de păsări de apă în fiecare iarnă. Pe măsură ce mai mulți oameni s-au mutat în California, 95% din zonele umede au fost transformate în terenuri agricole, orașe și alte utilizări”, potrivit Nature.org.
Valea Centrală este unul dintre locurile în care transformarea zonelor umede în terenuri agricole a avut efecte devastatoare asupra păsărilor migratoare, în special asupra macaralei de mlaştină.
„Macaralele de mlaştină au fost cândva reproducătoare comune în întreg Vestul intermontan, iernând în principal în Valea Centrală a Californiei. Cu toate acestea, populațiile lor au scăzut drastic ca urmare a vânătorii nereglementate și a pierderii habitatului în timpul colonizării regiunii”, scrie Audubon. „Au dispărut ca reproducătoare în Washington până în 1941, când au rămas doar aproximativ 150-200 de perechi în Oregon. În California, populația de reproducție a fost redusă la mai puțin de cinci perechi până în anii 1940.”
Vestea bună este că, datorită eforturilor de conservare, populația de macarale de mlaştină a crescut, iar în 2000 existau aproximativ 465 de perechi care se reproduc în California. Un motiv important pentru această stabilizare și revenire tentativă a speciei este munca pe care Audubon și alte grupuri de conservare au făcut-o cu crescătorii și fermierii, făcând terenurile private un loc sigur pentru păsările care iernează.
Macaralele sunt deosebit de sensibile la pierderea habitatului deoarece se odihnesc noaptea în zone umede puțin adânci, dar se hrănesc ziua pe câmpurile agricole și, de obicei, nu călătoresc mai mult de 3 km pentru a ajunge de la una la alta. Prin urmare, trebuie găsite terenuri de hrănire și odihnă adecvate destul de apropiate. Deși progresul a fost lent, ecologiștii și fermierii au făcut progrese în formarea unei rețele de terenuri gestionate unde atât macaralele de mlaştină mari, cât și cele mici se pot hrăni și odihni.
„Din 2008, Audubon a contribuit la asigurarea a două servituți de conservare în nord-estul Californiei pentru a proteja fermele cu pășuni irigate care susțin macaralele de mlaştină”, declară Audubon. „Ca parte a Parteneriatului pentru conservarea păsărilor migratoare, Audubon are oportunitatea de a lua măsuri specifice care vizează conservarea macaralelor de mlaştină din vale. Lucrând cu acești parteneri, Audubon crește cantitatea de terenuri agricole din Valea Centrală care sunt gestionate special pentru macaralele de mlaştină.”
Rezervația Consumnes River și Rezervația Ecologică Woodbridge sunt două exemple de rezervații situate printre terenurile agricole, unde pot fi observate macaralele și nenumărate alte păsări migratoare.
Transformarea zonelor umede în terenuri agricole este o problemă pentru macarale, dar nu singura. Deoarece sunt păsări de zone umede, sunt sensibile la lipsa apei și la secetă. Schimbările climatice, gestionarea defectuoasă a resurselor de apă și pierderea habitatului sunt toate părți ale imaginii de ansamblu care afectează această specie. Dar adevărul este că păsările au nevoie acum de terenuri agricole pentru a supraviețui.
„Peste 200 de specii de păsări din California depind de habitatele agricole pentru cel puțin o parte din ciclul lor de viață anual… Milioane de păsări de apă se odihnesc și se hrănesc în zonele umede oferite de orezăriile inundate iarna în Valea Sacramento și se estimează că 70% din hrana necesară pentru a susține cele peste 5 milioane de păsări de apă care iernează în Valea Centrală în fiecare an este produsă de terenuri agricole private”, spune Audubon.
Dacă doriți să vedeți populațiile de macarale din California, puteți căuta oportunități de tur cu Departamentul de Pești și Vânătoare din California. De asemenea, este posibil să doriți să vă planificați vizita în jurul festivalului anual Sandhill Crane Festival organizat în Lodi, California.
