Animalele cele mai zgomotoase de pe Pământ cheamă, răcnesc, pocnesc și urle când caută hrană, parteneri sau pur și simplu încearcă să-și găsească drumul spre casă. Există o balenă care este mai zgomotoasă decât un motor de avion, un crevete care își poate uimi prada cu sunetul său și o maimuță care poate fi auzită la o distanță remarcabilă de cinci kilometri.
Iată o privire asupra unor animale de pe uscat, mare și cer care scot sunete dintre cele mai stridente.
Balena albastră
Balena albastră, cel mai mare animal care a existat vreodată pe Pământ, are un strigăt impresionant care se potrivește cu dimensiunea sa masivă. Strigătul unei balene albastre atinge 188 de decibeli — mai tare decât zgomotul asurzitor al unui motor de avion de 140 de decibeli. Ele scot impulsuri, gemete și suspine care pot fi auzite până la 1.600 de kilometri distanță. Cercetătorii au descoperit că balenele albastre au scăzut frecvența strigătelor lor în ultimii ani. Schimbările climatice, apele mai calde și zgomotul oceanului ar putea fi de vină.
Ascultați balena albastră la Laboratorul de Mediu Marin Pacific al NOAA.
Cașalotul
Deși balenele albastre sunt considerate de majoritatea oamenilor drept cele mai zgomotoase animale, există multe moduri de a măsura intensitatea sunetului. În decibeli puri, cașalotul este mai zgomotos decât balena albastră, deoarece clicurile sale au fost înregistrate la 230 de decibeli. Cașaloții comunică la o frecvență și o intensitate mai joasă decât balenele albastre, iar clicurile lor durează impulsuri foarte scurte. Ele sunt adesea în afara pragului de auz uman. Cercetările au arătat că cașaloții par să vorbească în dialecte distincte. Se pare că scot și un sunet de trompetă la începutul unei scufundări.
Ascultați cașalotul la Ocean Conservation Research.
Crevetele pocnitore
Găsiți în principal în recifele de corali și recifele de stridii, creveții pocnitore (cunoscuți și sub numele de creveți pistol) își uimesc prada prin închiderea celei mai mari dintre cele două clești cu o viteză de aproximativ 100 km/h. Această acțiune formează o bulă de aer gigantică care scoate un sunet puternic de pocnitură atunci când se sparge. La fel de puternic ca 200 de decibeli, sunetul este suficient pentru a uimi sau chiar a ucide prada creveților. Oamenii cu capul scufundat sub apă îi pot auzi ca un sunet de popcorn sau de crăpături.
Ascultați crevetele pocnitore la Ocean Conservation Research.
Maimuța urlată
Numite după strigătele lor inconfundabile, maimuțele urlătoare sunt cele mai mari dintre toate maimuțele din Lumea Nouă, găsite în toată America Centrală și de Sud. Atunci când mai multe maimuțe urlătoare încep să urle la amurg sau la zori, ele pot fi adesea auzite până la cinci kilometri distanță, spunându-le altor maimuțe să stea departe. Maimuțele masculi au gâtul mare și camere vocale în formă de scoică, care le oferă anatomia ideală pentru sunet. Urletele lor au fost înregistrate la 140 de decibeli.
Ascultați maimuța urlată pe Animal Diversity Web de la Universitatea din Michigan.
Liliacul bulldog
Când liliecii navighează și caută hrană, folosesc strigăte și ecouri de înaltă frecvență. Această ecolocație îi ajută, dar numai la scurtă distanță. Cercetătorii au constatat că liliecii cu strigăte de frecvență mai mare vor acoperi distanțe mai mari cu strigătele lor mai puternice. Într-un studiu din 2008 publicat în PLOS One, cercetătorii au descoperit că liliacul bulldog mic (Noctilio albiventris) și liliacul bulldog mare (Noctilio leporinus) au atins 137 de decibeli, respectiv 140 de decibeli. Liliecii scot și strigăte de joasă frecvență pentru a anunța alți lilieci că sunt prin apropiere pentru a evita coliziunile în timpul vânătorii.
Ascultați liliecii și urmăriți cum vânează pe Discovery.
Kakapo
Cel mai mare papagal din lume este, de asemenea, cea mai zgomotoasă pasăre. Pasărea pe cale critică de dispariție, care este nocturnă și incapabilă de zbor, are un vocabular variat care include sunete de ciripit și de răcnet. Masculul kakapo emite un zgomot asemănător unui boom sonic în timpul sezonului de reproducere. Apoi, după 20-30 de boom-uri puternice, scoate un strigăt metalic de înaltă frecvență „ching”, descris și ca un șuierat. Boom-urile puternice pot atinge 132 de decibeli. Acest model boom-ching poate continua continuu timp de până la opt ore în fiecare noapte timp de două până la trei luni. Kakapo va emite strigăte teritoriale puternice de asemenea, țipând în răspuns atunci când oamenii de știință redau strigătul boom al unei alte păsări printr-un amplificator.
Ascultați kakapo la Biblioteca Macaulay de la Cornell Lab of Ornithology.
Leul
Regele junglei poate fi destul de intimidant atunci când răcnește. Într-un studiu din 2011 în PLOS One, cercetătorii au descoperit că aceste feline mari au pliuri vocale plate și pătrate. (Prin comparație, oamenii și multe alte animale au pliuri triunghiulare sau corzi vocale.) Pliurile sunt foarte elastice și grase, permițându-le rezistență și flexibilitate pe măsură ce vibrează. Un leu poate răcni la fel de tare ca 114 decibeli și, de obicei, durează până la 90 de secunde. Asta este de aproximativ 25 de ori mai tare decât o mașină de tuns iarba cu motor pe benzină.
Ascultați leul în colecția de sunete a Bibliotecii Britanice.
Lăcusta
O specie de lăcustă redescoperită recent are o melodie de chemare la fel de zgomotoasă ca un ferăstrău cu lanț, pe care masculii o folosesc pentru a atrage femelele. Cercetătorii au descoperit că lăcusta masculină (bushcricket Arachnoscelis arachnoides) cântă la aproximativ 74 kHz, folosind „stridulation”, unde o aripă acționează ca o racletă care se freacă de un rând de crestături asemănătoare dinților de pe cealaltă aripă. Mișcarea duce la niveluri sonore ridicate de aproximativ 110 decibeli.
Ascultați lăcusta prin Orthoptera Species File Online.
Pasărea de petrol
Această pasăre nocturnă, cunoscută sub numele de guácharo în America de Sud natală, folosește ecolocația pentru a naviga în casa ei întunecată din peșteră. În studii, cercetătorii au măsurat clicurile lor până la 100 de decibeli. Spre deosebire de strigătele liliecilor, sunetele păsărilor de petrol se află în raza de acțiune a auzului uman. Sunetul este aproape asurzitor atunci când se adună grupuri mari de păsări pentru a se odihni.
AskNature explică cum funcționează: „Pasărea își contractă sistemul respiratoriu într-un mod care îi permite să emită impulsuri rapide de clicuri audibile. Undele sonore ricoșează de obiecte, întorcându-se la urechile păsării într-un mod care îi permite să determine dimensiunile și locațiile obiectelor și astfel să evite să se izbească de ele.”
Ascultați pasărea de petrol la Biblioteca Macaulay de la Cornell Lab of Ornithology.
Gândacul de apă
În raport cu dimensiunea lor, gândacii de apă sunt cele mai zgomotoase animale de pe Pământ. Sunt, de asemenea, singurii care își fac zgomotele asurzitoare folosind organele sexuale. Melodia de chemare, destinată să atragă un partener, este produsă de gândacul de apă mascul (Micronecta scholtzi) frecare organelor genitale de o creastă de pe segmentul abdominal, câștigând porecla de „penis cântător.” Rezultatul este un sunet de 99 de decibeli care poate fi auzit de oameni de cealaltă parte a unui iaz. (Centrul pentru Diversitatea Biologică a spus 78,9 decibeli, ceea ce este comparabil cu un tren de marfă care trece — totuși impresionant de tare.)
Ascultați gândacul de apă în colecția de sunete a Bibliotecii Britanice.
Broasca coqui
Coquis sunt broaște mici arboricole care sunt numite după strigătul puternic „ko-KEE” al masculului. Masculii răspund adesea la prima parte a strigătului ca un avertisment de a sta departe, în timp ce femelele sunt atrase de a doua parte. Broaștele sunt o problemă în Hawaii, unde nu au dușmani naturali și au ajuns la populații de peste 10.000 pe acru în unele zone. Strigătele lor sunt la fel de puternice ca 80-90 de decibeli, comparativ cu o mașină de tuns iarba, și au provocat nopți agitate pentru rezidenți și turiști.
Există o anumită îngrijorare că schimbările de mediu afectează lungimea și înălțimea strigătelor și fac mai dificilă pentru femele să capteze semnalele de împerechere. Din Smithsonian Magazine: „Deoarece sunt atât de sensibile la temperatură, broaștele și alte ectoterme s-ar putea confrunta cu riscuri mai mari cu schimbările climatice în general, iar sistemele lor de comunicare ar fi mai indirect expuse riscului.”
Ascultați coqui la Hawaiian Ecosystems at Risk.
