15 Fapte despre ciudatul Kakapo

Kakapo este o pasăre neobișnuită. Cel mai mare papagal din lume era odinioară comun în toată Noua Zeelandă natală, până când prădătorii l-au vânat aproape de extincție. Acum, pasărea robustă verde-gălbuie este pe cale critică de dispariție și trăiește doar pe patru insule de pe coasta Noii Zeelande. Ea este în centrul unui efort considerabil de conservare din partea programului Recuperare Kakapo al Departamentului de Conservare din Noua Zeelandă.

De la penele faciale ciudate la ritualurile elaborate de curtare, kakapo este cu siguranță special. Iată o duzină de fapte ciudate despre această pasăre unică.

1. Fiecare kakapo are un nume

Există în prezent 211 păsări adulte cunoscute, fiecare numită și monitorizată intensiv. Acesta este un salt mare față de 1995, când existau doar 51 de păsări cunoscute. Deoarece sunt atât de puține păsări, toți kakapo au nume. Ei sunt numiți de membrii programului Recuperare Kakapo. Păsările mai bătrâne au primit de obicei nume în limba engleză, precum Boomer, Flossie și Ruth. Puii mai recenți au nume Maori, cum ar fi Ra, Ruapuke și Taeatanga. Unele păsări au fost numite după persoane implicate în eforturile de conservare. De exemplu, Attenborough a fost numit în onoarea conservatorului Sir David Attenborough.

2. Kakapo nu seamănă cu adevărat cu papagalii

Kakapo seamănă mai mult cu o bufniță și este adesea denumit bufniță-papagal. Are o față cu mustăți care arată de parcă ar purta perciuni. Ei au o culoare verde-gălbuie ca mușchiul, pătată cu pete negre și maro închis, numite șevroane, presărate în penele de deasupra și mult mai mult galben dedesubt. Au, de obicei, picioare cenușii. Numele lor științific, Strigops habroptila, înseamnă de fapt „asemănător bufniței”, potrivit Animal Diversity Web, și se referă la penele lor asemănătoare unor peri, care înconjoară ochii, urechile și ciocul.

3. Sunt solitari nocturni

Numele lor înseamnă „papagal de noapte” în Maori, deoarece preferă plimbările singuratice pe timpul nopții. Programul Recuperare Kakapo numește papagalul un „hoinar de miezul nopții” datorită preferinței sale de a dormi toată ziua și de a rătăci singur prin pădure noaptea. Aceste păsări se ascund de obicei într-un copac în timpul zilei și pornesc singure seara pentru a căuta hrană. Aceste păsări relativ solitare caută companie doar când este timpul să se reproducă sau să-și crească puii. Dar asta nu înseamnă că păsările nu își fac simțită prezența. Potrivit Departamentului de Conservare din Noua Zeelandă, păsările vecine comunică probabil prin sunete puternice numite „skrarks”.

4. Kakapo sunt mame singure

După ce procesul de reproducere s-a încheiat, masculii le abandonează pe femele, lăsându-le să-și crească singure puii. Femela depune de obicei de la unul la patru ouă. Ea trebuie să lase puii nou-născuți singuri noaptea, în timp ce caută hrană. Puii sunt vulnerabili la prădători, deoarece cuiburile lor sunt deosebit de mirositoare și ușor de găsit. De obicei, puii părăsesc cuibul după aproximativ 10 săptămâni, dar adesea o mamă continuă să-i hrănească până la vârsta de 6 luni.

5. Nu se grăbesc în relații

Kakapo „trăiesc viața pe bandă lentă”, potrivit programului Recuperare Kakapo. Masculii nu încep să se reproducă înainte de a împlini aproximativ 4 sau 5 ani, iar femelele nu încep înainte de a împlini aproximativ 6 ani. Chiar și atunci, reproducerea nu are loc în fiecare an. Se întâmplă de obicei o dată la doi până la patru ani și pare să depindă de disponibilitatea hranei. Ei se reproduc de obicei numai când copacii rimu din Noua Zeelandă sunt roditori, ceea ce se întâmplă aproximativ o dată la doi până la patru ani.

6. Courtship is Serious Business for Kakapos

Sau cel puțin este zgomotoasă. În timpul sezonului de reproducere, masculii merg pe stânci sau dealuri proeminente, se umflă ca un balon și emit un zgomot asemănător unui boom sonic. Acest „boom” anunță tuturor femelelor interesate că masculii sunt gata să se împerecheze. După 20 până la 30 de boom-uri, ei emit un „ching” — un apel metalic de tonalitate înaltă. Acest lucru localizează poziția masculului, astfel încât o femelă să-l poată găsi. Acest tipar boom-ching poate continua neîntrerupt timp de până la opt ore în fiecare noapte, timp de două până la trei luni. Acest lucru se numește reproducere prin lek: când masculii se adună pentru a se afișa și a concura pentru o parteneră.

7. Ei pot mulțumi unui singur om pentru că a remarcat inițial situația lor

Deși nu a primit prea mult credit la vremea respectivă, un om și-a făcut o misiune din salvarea acestei păsări interesante. În 1893, Richard Henry a observat că populațiile de păsări scădeau rapid, și deși nu avea pregătire științifică formală, a legat corect dispariția lor de afluxul de dihori și hermeline în Noua Zeelandă.

A devenit îngrijitorul Insulei Resolution și, de-a lungul anilor, a transportat cu barca sute de păsări de pe continent pe insulă pentru a le feri de pericole. De fapt, unul dintre cei mai importanți kakapo a fost numit după el.

8. Ei scot sunete neobișnuite

Lăsând deoparte boom-ching-urile, kakapo scrâșnește ca un papagal tipic, dar are un vocabular mai variat. Unele dintre celelalte sunete ale sale seamănă cu răgetul unui măgar sau cu țipatul unui porc.

Masculii kakapo au un sac toracic mare pe care îl pot umfla pentru a produce sunetele lor puternice de boom. Ei sunt singurii papagali cu acești saci și aceste capacități. Dacă aerul este suficient de calm, sunetul poate fi auzit de la o distanță de până la 5 kilometri.

Ascultați multe dintre sunetele kakapo, cu amabilitatea Departamentului de Conservare din Noua Zeelandă.

9. Ei se confruntă cu o nouă amenințare

Deși își revin semnificativ, păsările par să se confrunte cu noi amenințări la fiecare pas. Cea mai recentă este o infecție respiratorie numită aspergilloză, cauzată de o ciupercă din aer. Este aceeași ciupercă care infectează oamenii. Nouă dintre păsări au murit din cauza bolii în 2019, dar cercetătorii cred că a fost cauzată de o încărcare semnificativă cu spori în cuiburile de pe Whenua Hou, insula unde au început toate cazurile de aspergilloză. Creșterea „stresului din cuiburi” duce la scăderea imunității, o problemă pe care cercetătorii o abordează pentru a reduce numărul cazurilor viitoare.

10. Ei îngheață când sunt observați

Poate că nu este cel mai eficient mod de apărare, dar atunci când un kakapo este deranjat sau speriat, stă absolut nemișcat și speră să nu fie observat. Kakapo și-au dezvoltat probabil acest comportament atunci când majoritatea prădătorilor din Noua Zeelandă erau păsări care vânau prin vedere, așa că înghețatul ar fi putut funcționa. Nu este la fel de util pentru prădătorii care vânează folosindu-și simțul mirosului. Și, după cum veți afla, kakapo are un miros destul de puternic și distinctiv, așa că este ușor pentru prădători să-i găsească — indiferent dacă stau nemișcați sau nu.

11. Kakapo miros ca mansarda ta

Kakapo au un miros oarecum stătut, mai ales când își pierd penele. Biologul Jim Briskie de la Universitatea Canterbury din Christchurch, Noua Zeelandă, a declarat pentru National Geographic că kakapo miros „ca niște cutii de vioară stătute”.

Alții au spus că kakapo miros destul de plăcut și chiar dulce. TerraNature îi descrie ca „mirosind dulce ca mierea sau ca florile”. A avea un miros atât de distinctiv le facilitează păsărilor să se găsească reciproc. Dar de aceea este și atât de ușor pentru prădători să le găsească.

12. Ei sunt grei

Când vine vorba de păsări, kakapo sunt în vârful categoriei lor de greutate. Masculii adulți cântăresc mai mult de 2 kilograme și au o lungime de aproximativ 0,6 metri. În medie, masculii cântăresc aproximativ 2 până la 4 kilograme, iar femelele cântăresc 1 până la 2,5 kilograme.

Prin comparație, diverse specii de papagali Amazon au o lungime de numai 25-43 centimetri și cântăresc 0,17 până la 0,7 kilograme.

13. Kakapo nu pot zbura

Deși acest papagal are aripi mari, nu le folosește pentru locomoție. În schimb, acest cățărător și săritor agil le folosește pentru a-și menține echilibrul și pentru a-și încetini coborârea atunci când sar din locuri înalte. Kakapo dau din aripi în timp ce se îndreaptă spre sol pentru a ajuta la o aterizare relativ ușoară. Nu arată grațios și nu zboară, „dar în cel mai bun caz reușesc o cădere controlată”, potrivit New Zealand Birds Online.

Păsările femele mai ușoare au puțin mai mult succes. Ele își pot folosi aripile scurte pentru a plana, reușind adesea să planeze aproximativ 3 până la 4 metri înainte de a se opri.

14. Ei sunt longevivi

Kakapo trăiește în medie 58 de ani și poate ajunge chiar la 90 de ani. Deoarece kakapo nu trebuie să zboare, aceasta scade rata metabolică a păsării. Asta înseamnă că cheltuiala zilnică de energie a kakapo este scăzută. Într-un studiu publicat în Notornis, o revistă a Societății Ornitologice din Noua Zeelandă, cercetătorii au spus că kakapo a avut cea mai scăzută cheltuială zilnică de energie înregistrată vreodată pentru o pasăre. Cu o producție energetică atât de mică, acest lucru ar putea explica de ce pasărea are o viață atât de lungă.

15. Unii kakapo pot fi destul de prietenoși

Cercetătorii care lucrează cu păsările observă că fiecare are propria personalitate distinctă. Mulți sunt curioși și se bucură de interacțiunea cu oamenii. Într-un reportaj special al BBC, un kakapo crescut de mână, pe nume Sirocco, a câștigat faimă internațională după ce a încercat să se împerecheze cu capul zoologului Mark Carwardine. Sirocco este acum purtătorul de cuvânt al conservării în Noua Zeelandă. Deși Carwardine probabil nu a crezut asta la momentul respectiv, naratorul Stephen Fry cu siguranță da, iar videoclipul este incredibil de amuzant.