14 lucruri fascinante despre vidre

Corpurile lor subțiri variază între două și aproape șase picioare lungime. Treisprezece specii de vidre alunecă pe malurile râurilor, jonglează cu pietre și plutesc pe spate în bazinele de apă din cinci continente. Singurele locuri fără vidre endemice sunt Australia și Antarctica.

Toate speciile de vidre apar pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, iar doar una este clasificată drept „cel mai puțin îngrijorătoare”.

Iată 15 lucruri despre aceste mamifere fascinante.

1. Nu sunt toate vidre de mare

Vidrele de râu sunt adesea confundate cu vidrele de mare. Vidrele de râu trăiesc în principal în apă dulce, deși înoată și vânează în apă sărată.

Au urechi vizibile, înoată pe burtă, folosesc picioarele înotătoare pentru a se împinge și se mișcă rapid pe uscat și în apă.

Vidrele de mare trăiesc exclusiv în ocean, pe țărmuri.

Se mișcă greu pe uscat, înoată cu picioarele din spate și coada și sunt semnificativ mai mari decât majoritatea vidrelor de râu, unele dintre masculi cântărind până la 45 de kilograme.

Un mascul de vidră de râu, pentru comparație, nu ar depăși 13 kilograme.

2. Unele se țin de mână când dorm

Vidrele de mare, în special mamele și puii, se țin uneori de mână în timp ce plutesc pe spate. Ținerea de mână împiedică vidrele să se depărteze una de cealaltă și de sursa lor de hrană în timp ce dorm.

De asemenea, dorm învelite în fâșii lungi de alge ca o pătură. Algele acționează ca o ancora și le împiedică să plutească în largul oceanului. Când un pui este mic, mama îl ține pe burtă pentru a-l împiedica să plutească departe.

3. Sunt în pericol

Din cele 13 specii de vidră, IUCN listează cinci ca fiind în pericol, cinci aproape amenințate și două vulnerabile. Doar vidra de râu din America de Nord este o specie „cel mai puțin îngrijorătoare”.

Există numeroase amenințări pentru vidre, printre care poluarea, distrugerea habitatului, pescuitul excesiv și braconajul. Ele pot fi, de asemenea, rănite de capturarea în plase fantomă și alte echipamente de pescuit ilegale.

Conform Oceana, „se crede că deversările de petrol reprezintă cea mai mare amenințare din cauza proximității vidrelor de mare față de rutele majore ale petroliere și a susceptibilității lor la hipotermie dacă blana lor intră în contact cu petrolul”.

Un parazit de pisică numit toxoplasmoza reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru aceste creaturi. Găsit în materiile fecale ale pisicilor, acesta ajunge în ape prin scurgere și litiera de pisică care se poate arunca la toaletă.

4. Au multe denumiri

Vidrele tinere sunt de obicei numite pui. Ele pot fi, de asemenea, numite kits sau pisicuțe.

Grupurile de vidre se numesc familie, haită, adăpost sau joacă. Ultimul termen este cel mai comun pentru un grup de vidre pe uscat. Un grup de vidre în apă este cel mai frecvent numit „pluta”.

5. Vidrele gigantice de râu

Vidra gigantică este o specie pe cale de dispariție găsită în America de Sud, în principal de-a lungul râului Amazon și în Pantanal.

Este cea mai lungă dintre speciile de vidre. Vidrele gigantice ajung la o lungime de până la șase picioare și cântăresc până la 34 de kilograme. Ele consumă nouă kilograme de hrană în fiecare zi.

Braconajul pentru blana lor asemănătoare catifelată a dus la scăderea semnificativă a populației. Alte amenințări includ degradarea habitatului, pesticidele și poluarea din minerit. Experții estimează că există mai puțin de 8.000 de exemplare.

6. Vidrele cu nasul păros sunt o specie Lazarus

Vidrele cu nasul păros sunt o specie pe cale de dispariție găsită în Asia. Ele au fost considerate extincte până în 1998, când un cercetător din Thailanda a descoperit populații mici. Această regăsire, după presupusa dispariție, le face o specie Lazarus.

Cele mai mari amenințări pentru vidrele cu nasul păros sunt braconajul și pierderea habitatului din cauza incendiilor de pădure, construcției de baraje și defrișării pădurilor de mlaștină pentru plantații de palmieri de ulei și ferme piscicole.

Aceste vidre par să adore pădurile de mlaștină de turbă, în special cele cu Melaleuca, arborele de ceai de mlaștină. Din păcate, numărul acestor arbori de ceai este în scădere.

7. Unele specii nu au gheare

Majoritatea vidrelor au gheare ascuțite la capătul fiecărui deget, ceea ce le ajută să prindă prada. Totuși, trei specii de vidre nu au gheare sau au gheare tocite. Acestea sunt vidra asiatică cu gheare mici, vidra africană fără gheare și vidra congoleză fără gheare.

Aceste vidre au, de asemenea, mai puțină membrană între degete. Această combinație le permite să fie mai agile atunci când caută hrană. Ele folosesc labele din față cu o dexteritate ce rivalizează aproape cu a oamenilor.

8. Vidrele de mare au cea mai densă blană din lume

Vidrele de mare nu au doar cea mai densă blană dintre toate vidrele—ele au cea mai densă blană dintre toate animalele. Vidrele au până la 2,6 milioane de fire de păr pe inch pătrat. Aceasta este de aproximativ o mie de ori mai densă decât părul uman.

Această haină groasă este necesară deoarece vidrele sunt singurele mamifere marine care nu au un strat de grăsime pentru izolare. Ele se bazează pe toată acea blană pentru a capta un strat de aer, iar blana lor este perfect concepută pentru a face acest lucru, deoarece este densă și spinoasă.

Tepii de pe fiecare fir de păr țin locul bulelor de aer pe care vidrele le suflă în blana lor în timpul igienizării—un proces pe care îl pot face până la cinci ore pe zi.

Aerul prins are efecte secundare uneori nedorite, făcându-le foarte flotante. Ocazional, o vidră trebuie să apuce o piatră sau niște alge pentru a rămâne sub apă în timp ce înoată.

9. Toate mănâncă mult

Apetiturile mari nu sunt unică caracteristică a vidrelor gigantice: toate vidrele mănâncă între 20% și 33% din greutatea lor corporală în fiecare zi. Ele petrec aproximativ cinci ore pe zi căutând hrană.

Își ascund prada în buzunarele de piele liberă de sub brațe și folosesc pietre ca unelte pentru a deschide moluște. Apetitul mare al vidrelor protejează pădurile de alge prin consumul de arici de mare. Fără vidrele de mare, populația de arici de mare crește rapid și distruge habitatul pădurilor de alge.

10. Sunt o specie cheie

Prezența unei populații sănătoase de vidre indică un bazin hidrografic sănătos. Dispariția vidrelor este un semn al poluării, fragmentării habitatului sau pierderii prăzii din cauza distrugerii habitatului.

Lipsa prăzii este foarte dăunătoare datorită nevoilor calorice ridicate. În acest caz, vidrele pot migra pentru a căuta hrană. Fiind la vârful lanțului trofic, poluanții se concentrează în corpurile lor, ceea ce duce la boli și moarte.

11. Mamele au mult de muncă

Vidrele de mare nu pot înota deloc în prima lună de viață, deși se nasc în marea deschisă. Blana curată și pufoasă le menține calde și captează aer, permițându-le să plutească.

Mamele îngrijesc puii și suflă aer în blana curată pentru a crea flotabilitate. Ele înfășoară puii în alge pentru a-i ancora în timp ce vânează.

Mamele petrec până la 14 ore pe zi căutând hrană pentru a susține nevoile nutriționale intense ale puilor. Această cerere mare le epuizează pe mame, iar multe dintre ele mor din cauza unor boli minore.

Ele fac totul singure, fără ajutor din partea taților puilor. Ele oferă îngrijire permanentă puilor timp de șase până la opt luni, până când aceștia pot supraviețui independent.

12. Iau casele altor animale

Vidrele uneori își fac cuib în casele de castor abandonate sau în vizuinele de muskrat. Unele se mută chiar și atunci când castorii sunt încă prezenti.

De asemenea, ele iau vizuinele de pe malul râului ale vulpilor, jderilor și iepurilor. Locurile de odihnă, numite hove sau canapele, sunt de obicei doar un pat de trestie. „Holtele” de vidră sunt vizuine mici subterane unde vidrele se adăpostesc de pericole, se refugiază sau își cresc puii.

Acestea arată semne de utilizare regulată sub formă de urme, miros, fecale și uzură generală. Aceste holte se pot găsi de-a lungul malurilor râurilor, printre rădăcinile copacilor, sub ramuri, crengi, tufișuri sau stânci.

13. Sunt înotătoare rapide

Vidrele ating viteze de înot de până la șapte mile pe oră. Această viteză este de trei ori mai mare decât a unui înotător uman mediu. Vidrele pot să-și țină respirația timp de trei până la patru minute, închizându-și nările și urechile pentru a preveni pătrunderea apei.

Cozile puternice le propulsează prin apă. Vidrele de râu au membrane între degete pentru a le ajuta și ele.

14. Joaca lor a surprins cercetătorii

Puține animale joacă atunci când sunt adulte, iar vidrele sunt printre ele. Cercetătorii au descoperit că alunecarea jucăușă pe malul unui râu nu este doar o mișcare eficientă, ci și un joc.

Jocul cu pietre nu îmbunătățește abilitățile de vânătoare. În schimb, cercetătorii au aflat că vidrele sunt mai predispuse să joace cu pietre atunci când le este foame sau când se plictisesc.

Atât vidrele tinere, cât și cele bătrâne joacă cel mai des cu pietre. Totuși, jucăușenia dispare atunci când hrana este puțină. Acest lucru sugerează că vidrele trebuie mai întâi să își satisfacă nevoile nutriționale înainte de a se angaja în comportamente jucăușe.