Bufnițele au făcut parte din cultura și mitologia umană de mii de ani, fiind văzute atât ca simboluri ale înțelepciunii și talismane norocoase, cât și ca vestitoare demonice ale morții.
Această fascinație ar putea veni din anatomia lor ciudată, care le face să iasă în evidență față de alte specii de păsări.
Bufnițele pot să își rotească capul, sunt nocturne, zboară aproape în tăcere și se pot ascunde datorită camuflajului excepțional—fără a mai menționa fețele lor expresive.
Se găsesc pe fiecare continent, cu excepția Antarctidei, și sunt păsări cu adevărat unice. Iată câteva dintre trăsăturile care fac aceste creaturi atât de speciale. Pregătește-te pentru câteva fapte fascinante.
1. Ochii bufnițelor sunt de fapt tuburi
Bufnițele nu au globi oculari—ochii lor sunt mai degrabă ca niște tuburi. Aceștia sunt alungiți și ținuți pe loc de o structură osoasă în craniu, numită inel sclerotic. Din acest motiv, bufnițele nu pot mișca sau rostogoli ochii în orbite. (De aici vine mobilitatea crescută a gâtului.)
Bufnițele au o vedere binoculară, similară cu a oamenilor, ceea ce înseamnă că pot vedea un obiect cu amândoi ochii în același timp. Acest lucru le conferă bufnițelor o abilitate grozavă de a judeca înălțimea, greutatea și distanța.
De asemenea, au o vedere excepțională pe timp de noapte și sunt hipermetrope, dar există un dezavantaj. Deoarece sunt hipermetrope, bufnițele nu pot vedea obiectele de aproape.
Pentru a compensa acest lucru, au filoplume—penaj mic asemănător firelor de păr, pe cioc și picioare—pentru a „simți” hrana atunci când vânează.
În cele din urmă, bufnițele au trei pleoape. Una este pentru clipit, una pentru somn, iar una pentru a-și menține „tuburile” oculare curate.
2. Sunt făcute pentru a avea gâturi flexibile
Este o concepție greșită că bufnițele își pot roti gâtul la 360 de grade. Măsura corectă este de 135 de grade în orice direcție de la poziția normală, ceea ce înseamnă 270 de grade de mișcare totală. Nu 360, dar cu siguranță este o abilitate remarcabilă.
Această abilitate este importantă pentru bufniță din cauza imobilității ochilor lor, iar creatura are mai multe adaptări anatomice care fac acest lucru posibil.
În primul rând, bufnițele au 14 vertebre în gât, dublu față de numărul mediu de vertebre ale unei păsări. De asemenea, au vase de sânge alternative care furnizează sânge la cap și sisteme de acumulare a sângelui pentru a menține circulația sângelui către și dinspre creier atunci când mișcările gâtului opresc circulația.
În cele din urmă, bufnițele au vase de sânge cu carcase de aer pentru a preveni ruperea vaselor de sânge atunci când își rotesc gâtul dramatic și rapid.
3. Urechile lor sunt neobișnuite, dar eficiente
Bufnițele pot avea ochi uimitori, dar urechile lor sunt cele care fac treaba reală atunci când vânează. Și imperfecțiunile lor aparente sunt cele care le fac atât de eficiente.
Multe specii de bufnițe au urechi care nu sunt doar plasate asimetric pe cap, dar sunt și de dimensiuni diferite.
Acest lucru permite bufniței să primească sunete la momente ușor diferite, oferindu-le o abilitate excepțională de a localiza sursa unui sunet; atunci când un sunet este la fel de puternic în ambele urechi, bufnița știe că a identificat sursa și distanța.
Între timp, sunetul lor plat și în formă de pâlnie amplifică sunetul, permițându-le să detecteze chiar și cele mai mici sunete de la prăzi mici.
4. Penele lor le ajută să zboare în tăcere
Bufnițele sunt cunoscute ca fiind zburători tăcuți—trebuie să fie complet liniștite dacă vor să prindă prăzi care se mișcă repede și sunt departe.
Pentru a realiza acest lucru, au aripi largi care le permit să planeze, minimizând bătăile de aripi care creează majoritatea zgomotului emis de o pasăre în zbor.
Când bătăile de aripi sunt necesare, multe specii de bufnițe au pene speciale de zbor care fac acțiunea cât mai silențioasă posibil. Marginile anterioare ale penelor primare de zbor sunt margini rigide, asemănătoare dinților unui pieptene, care reduc turbulența.
Pe marginile posterioare ale acelorași pene sunt margini moi, asemănătoare capetelor destrămate ale unui bucăți de material rupt, care reduc și mai mult turbulența rămasă.
Sub aceste pene, aripile bufnițelor sunt și acoperite cu pene fine și moi care amortizează și mai mult sunetele.
5. Pot să rotească degetele
Bufnițele sunt zygodactile, adică structura picioarelor lor: două degete (doi și trei) se îndreaptă înainte, iar două (unu și patru) se îndreaptă înapoi. Această structură se regăsește la ciocănitori și papagali și este optimă pentru a apuca prada și ramurile.
Totuși, bufnițele nu sunt „blocate” în această configurație. Ele pot roti al patrulea deget înainte și înapoi, ceea ce explică de ce, atunci când zboară, au trei degete în față și unul în spate.
Pentru o prindere cu adevărat excepțională, bufnițele își pot bloca degetele în jurul unui obiect astfel încât să nu fie nevoie să își contracteze continuu mușchii. Ele obțin o prindere maximă cu un efort minim.
6. Nu toate bufnițele „hohotesc”
Când te gândești la vocea unei bufnițe, te gândești la un hoo-hoo blând și tremurat. Totuși, nu toate bufnițele sună la fel—nici măcar aproape. Sunetul caracteristic hoot îi aparține bufniței mari cu coarne, dar există mult mai multe de auzit.
De exemplu, bufnița de hambar emite un sunet ascuțit, asemănător cu un scârțâit de ușă. Între timp, bufnița cu bare sună aproape mai mult ca un nechezat de cal decât orice vocalizare ai aștepta de la o pasăre. Vizionați videoclipul de mai jos pentru a auzi câteva dintre sunetele care există la diferite specii de bufnițe.
7. Unele stau aproape de pământ
Nu toate bufnițele zboară sus prin ceruri și își fac cuiburi în goluri de copaci înalți. Ca una dintre cele mai mici specii de bufnițe din America de Nord, bufnița cu burghiu, numită pe bună dreptate, este oportunistă și rămâne aproape de pământ.
Ele își fac cuiburi în gropi subterane, adesea preluându-le de la câini de prerii, veverițe și armadillos. Totuși, dacă este necesar, își sapă propriile lor case.
Adesea, bufnițele de pământ își acoperă intrările cu mizerie de animale. Aceasta este o strategie de vânătoare înțeleaptă, deoarece mizeria funcționează ca momeală pentru insectele pe care bufnițele le pot prinde și mânca.
8. Sunt simbolice
Bufnițele sunt simboluri în multe culturi, iar semnificația acestor creaturi variază mult.
Cel mai popular este faptul că bufnița reprezintă înțelepciunea, lucru care poate fi observat în folclorul vestic și chiar în cultura pop, cum ar fi în Winnie the Pooh. Acest lucru se datorează probabil abordării sale inteligente și strategice în vânătoare.
Indienii americani cred în legătura bufniței cu înțelepciunea, dar și cu moartea. Auziți sunetul bufniței poate fi considerat un semn rău.
În mitologia greacă, bufnița de zăpadă este animalul sacru al Atenei, zeița războiului. Orice apariție a acestei păsări pe câmpul de luptă era considerată semnul prezenței ei.
9. Un grup de bufnițe se numește parlament
Un fapt curios este că atunci când un grup de bufnițe se adună, acest grup se numește parlament, sau congres.
Deși originea oficială a termenului nu este cunoscută, ar putea avea legătură cu faptul că bufnițele sunt considerate înțelepte și bine informate, așa cum te-ai aștepta ca o adunare de oficiali guvernamentali să fie.
O sursă sugerează că „Cronicile din Narnia” de C.S. Lewis ar fi fost cartea care a consolidat reputația bufnițelor ca „parlament”, deoarece acest termen a fost folosit pentru a descrie o întâlnire fictivă a bufnițelor.
10. Bufnițele preferă să „împrumute” cuiburi
Bufnițele nu sunt foarte bune la construit propriile lor cuiburi, preferând în schimb să preia cuiburi construite de alte păsări—cuiburi abandonate de coțofene, șoimi sau chiar veverițe.
Unele aleg să cuibărească în cavități sau în bifurcațiile copacilor, unde pot găsi adăpost sau, așa cum se întâmplă în cazul bufnițelor elf, în cactuși saguaro, unde ciocănitorile au făcut deja găuri.
Unele bufnițe care nu trăiesc în copaci își fac cuiburi direct pe pământ sau profită de gropile descrise mai sus.
11. Bufnițele au o curtare lentă
Bufnițele trebuie să depășească o frică naturală față de celelalte pentru a se împerechea. Potrivit unui studiu, masculii aduc ofrande femelelor (care de obicei sunt mult mai mari) pentru a le convinge de intențiile lor.
De asemenea, aceștia pot face un „dans al cerului” ce implică trucuri în timp ce zboară. Ar putea dura câteva ore până când femela să-și piardă teama naturală de el și să se apropie suficient pentru a se împerechea. Bufnițele care s-au împerecheat petrec mult timp împreună, curățându-și penele.
12. Numărul de pui depinde de aprovizionarea cu hrană
Numărul de ouă pe care o bufniță le depune într-o anumită perioadă depinde de accesul său la hrană. Dacă proviziile sunt scăzute, o bufniță ar putea să nu depună niciun ou.
În alți ani, o bufniță mamă poate depune de la unul până la 14 ouă. Diferite specii depun un număr diferit de ouă. În perioada de incubație, mama își pierde penele de pe burtă pentru a-și pune pielea caldă direct pe suprafața ouălor pentru a le păstra și mai calde.
Puii de bufniță, eclozează în trei până la cinci săptămâni de la depunerea ouălor și vor ecloza în ordinea în care au fost depuse. Acest fenomen se numește „eclozare asincronă”.
13. Bufnițele au dimensiuni diferite
Bufnițele variază ca dimensiuni, de la foarte mici până la mari și impunătoare. Cea mai mică bufniță este bufnița elf, care are doar 15 cm înălțime și cântărește 42 de grame. Arată ca o vrabie și trăiește în sud-vestul Statelor Unite și în Mexic.
Cea mai mare bufniță este bufnița pescar Blakiston, care cântărește între 2,7 și 4 kg, cu o deschidere a aripilor de 2 metri. Aceasta se găsește în Rusia, China și Hokkaido, Japonia și se hrănește cu pește, așa cum sugerează și numele său.
14. Bufnițele nu mestecă hrana
Bufnițele nu au dinți în cioc pentru a mesteca prada. În schimb, o înghit întreagă sau în bucăți mari. Odată ajunsă în stomac, orice nu este digerabil—precum oase, blană și exoschelete de insecte—este transformată în bile ovale.
Acestea sunt regurgitate în timp ce bufnița stă pe cuib în timpul zilei și tind să se adune sub cuibul bufniței. Atunci când sunt studiate de biologi, aceste bile oferă multe informații despre dieta bufniței.
15. Unele specii sunt în declin
Există aproximativ 250 de specii de bufnițe în întreaga lume și, din păcate, nu toate sunt înfloritoare. Lista Roșie a IUCN etichetează zeci de specii de bufnițe cu diferite grade de îngrijorare, de la aproape amenințate la pe cale de dispariție critică.
Unele specii notabile aflate în pericol includ bufnița de zăpadă, bufnița pătată, și câteva bufnițe pitice. Continuă să citești pentru idei care pot sprijini eforturile de conservare și protecție.
Salvează speciile de bufnițe aflate în pericol
- Folosește capcane în loc de otravă pentru controlul dăunătorilor.
- Evită să dobori copacii fără un motiv justificat.
