Lupii și oamenii au o relație complicată. De multe ori îi denigrăm pe „Marele Lup Rău” în ficțiune și în viața reală, dar suntem totodată fascinați de acești mamifere inteligenți și sociali, iar în trecut nu ne-am aflat mereu în conflict. Strămoșii noștri s-au aliat cu lupii sălbatici în perioada Pleistocenului târziu, ceea ce a dus la apariția prietenilor noștri de neînlocuit, câinii.
În ciuda acestei istorii, mulți nu înțeleg lupii așa cum cred că o fac. Lupii sălbatici pot fi destul de diferiți de rudele lor domestice, care nu au petrecut milenii învățând să ne iubească.
Din cauza decimării lupilor sălbatici în ultimele secole, majoritatea oamenilor nu au experiență personală cu lupii, în afară de poveștile sau filmele despre aceștia.
Mituri larg răspândite distorsionează și ele viziunea noastră asupra lupilor, de la concepții greșite despre „Marele Lup Rău” până la înțelegeri greșite mai dăunătoare despre amenințarea pe care o reprezintă lupii pentru oameni.
Lupii pot fi periculoși, desigur, dar atacurile asupra oamenilor sunt rare, deoarece aceștia în general nu ne văd ca pe o pradă.
În speranța de a aduce mai multe lămuriri despre cum sunt lupii dincolo de fabule și filme, iată câteva fapte neașteptate pe care poate nu le știați despre acești aliați și adversari unici ai umanității.
Fapte despre lupi
- Nume comun: Lup cenușiu
- Nume științific: Canis lupus
- Durata medie de viață în sălbăticie: 5 până la 6 ani
- Durata medie de viață în captivitate: 15 ani
- Starea pe lista roșie IUCN: Umediu de preocupare
- Populație curentă: 200.000 până la 250.000 de indivizi
1. Lupii sunt surprinzător de diverși
Cuvântul „lup” se referă de obicei la specia Canis lupus, cel mai răspândit și familiar tip de lup. Lupii cenușii sunt considerați a fi evoluat din lupul Mosbach, un canid acum dispărut din Eurasia, din perioada Pleistocenului mijlociu până târziu.
Datorită strămoșilor lor aventuroși și adaptați, lupii cenușii au prosperat timp de sute de mii de ani în vaste zone din Eurasia și America de Nord, unde s-au ramificat în numeroase subspecii.
Încă există dezbateri despre cât de largă este această diversitate, cu oamenii de știință împărțindu-i în între opt și 38 de subspecii. În America de Nord, acestea includ lupul Arctic, lupul din nord-vestul Americii, lupul mexican și lupul estic sau lupul de pădure, pe care unii autorități îl consideră o specie separată.
Există și enigmaticul Canis rufus, un canid rar clasificat fie ca o specie distinctă, fie ca o subspecie a lupului cenușiu, cu posibilă descendență de coyote în ambele cazuri.
Lupul eurasiatic este cel mai mare dintre subspeciile din Lumea Veche și cel mai abundent, având cea mai mare arie de distribuție. Alte subspecii includ lupul tundrei, lupul de înălțime din Himalaya, lupul din deșertul arab și lupul indian din câmpii.
Pe lângă lupii cenușii, genul Canis include și specii înrudite, cum ar fi coyote și jakaralii de aur, precum și alte două specii cunoscute sub numele de lupi: lupul etiopian (Canis simensis) și lupul arab (Canis lupaster).
2. Au existat mult mai mulți lupi în trecut
Chiar și cu această diversitate, și cu abundența relativă a lupilor cenușii la nivel global, acum există mult mai puțini lupi—și mai puține tipuri—decât în trecut.
Înregistrările fosile au dezvăluit o gamă largă de specii interesante de lupi și specii asemănătoare lupilor, de exemplu, faimosul Aenocyon dirus, dar și carnivorul hipercarnivor Amphicyon, sau „lupul ciudat”, care ar putea fi strămoși ai lupilor moderni și ai câinilor de tip dhole.
Peste extincțiile naturale din trecut, însă, oamenii au dus un război împotriva lupilor cenușii de secole. Lupul cenușiu a fost odată mamiferul cel mai răspândit pe Pământ, conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), dar persecuțiile oamenilor au contribuit la reducerea ariei sale cu aproximativ o treime.
Mai multe subspecii unice au fost pierdute de-a lungul vremii, inclusiv lupul negru, lupul de stepă, lupul de munte și lupul din Texas, dar și specii din Lumea Veche, cum ar fi lupul japonez, lupul Hokkaido și lupul din Sicilia.
3. Lupii canis dirus nu erau neapărat lupi
Lupul Canis dirus
Lupul Canis dirus, acum dispărut, era comun în America de Nord până acum aproximativ 13.000 de ani, când o mare parte din megafauna continentului a dispărut. Lupii Canis dirus erau comparabili ca dimensiune cu cei mai mari lupi cenușii de astăzi, dar aveau maxilare puternice, capabile să zdrobească oase, și se hrăneau probabil cu prăzi mari, cum ar fi bizoni, cai, căprioare și mastodonți.
Fosilele lupilor Canis dirus sugerează o asemănare puternică cu lupii cenușii moderni. Din cauza acestor similarități morfologice, oamenii de știință au presupus mult timp că cele două specii erau înrudite strâns.
Cu toate acestea, la începutul anului 2021, cercetătorii au prezentat descoperiri surprinzătoare după secvențierea ADN-ului din subfosilele lupilor Canis dirus. Lupii Canis dirus și lupii cenușii sunt doar veri foarte îndepărtați, conform unui studiu publicat în revista Nature. Similaritățile lor se datorează convergenței evolutive, nu unei relații genetice strânse.
ADN-ul lupilor Canis dirus indică o „linie evolutivă foarte divergentă” care s-a separat de canidele vii acum aproximativ 5,7 milioane de ani, fără dovezi de hibridizare cu alte specii de canide contemporane.
„Când am început acest studiu, am crezut că lupii Canis dirus erau doar lupi cenușii mai puternici, așa că am fost surprinși să aflăm cât de diferiți genetic erau – atât de diferiți încât probabil nu ar fi putut să se încrucișeze”, a declarat Laurent Frantz, autor principal al studiului și cercetător la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen.
„Hibridizarea între speciile de Canis este considerată foarte comună; acest lucru indică faptul că lupii Canis dirus au fost izolați în America de Nord pentru o perioadă foarte lungă de timp, ceea ce i-a făcut să devină atât de distinct genetic.”
4. „Lupii alfa” sunt doar mame și tați
Lupii cenușii trăiesc de obicei în grupuri de șase până la zece indivizi, conduse de o pereche dominantă de reproducere.
Este posibil să fi auzit pe cineva referindu-se la aceștia ca „lupi alfa”, adică bărbați și femei care dobândesc supremația prin lupta în interiorul grupului, devenind liderii grupului și reproducători exclusivi. Această viziune este răspândită—și înșelătoare.
Mulți experți în lupi consideră acum că termenul „lup alfa” este învechit, susținând că nu descrie corect modul în care funcționează o haită de lupi. Un astfel de expert este L. David Mech, un renumit zoolog care a ajutat la popularizarea acestei idei acum câteva decenii, dar acum descurajează utilizarea ei.
Știm acum că „lupii alfa” sunt, de fapt, doar părinți, explică Mech, iar ceilalți membri ai haitei sunt urmașii lor. Lupii formează adesea perechi pe viață, iar unitatea lor de familie poate include o combinație de lupi tineri și adulți tineri din mai multe sezoane de reproducere.
„‘Alpha’ sugerează o competiție cu alții și devenirea celui mai puternic prin câștigarea unui concurs sau a unei bătălii”, spune Mech. „Cu toate acestea, majoritatea lupilor care conduc haite au ajuns în această poziție pur și simplu prin împerechere și prin nașterea unor pui, care au devenit apoi haita lor. Cu alte cuvinte, ei sunt doar reproducători, sau părinți, și asta este tot ceea ce îi numim astăzi.”
5. Lupii sunt animale de familie
Lupii cenușii adulți pot supraviețui singuri și poate că vor trebui să o facă pentru o perioadă, după ce părăsesc haitele în care s-au născut.
Lupii sunt extrem de sociali și de multe ori formează perechi stabile după ce găsesc un partener. Acesta marchează începutul unei noi haite de lupi sau al unei familii nucleare, unitatea socială de bază pentru lupi.
Atât lupii cenușii cât și lupii roșii se reproduc o dată pe an, la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, și ambii au o perioadă de gestație de aproximativ 63 de zile. De obicei, nasc între patru și șase pui într-o cuibă, care sunt născuți orbi, surzi și foarte dependenți de mama lor.
Puii de lup sunt îngrijiți de toți membrii haitei, inclusiv de părinți și frați mai mari. Ei se dezvoltă rapid, explorând afară din vizuină după trei săptămâni și crescând până aproape de dimensiunea adultului în termen de șase luni. Lupii ajung la maturitate la 10 luni, dar pot rămâne alături de părinți câțiva ani înainte de a pleca.
6. Sunt și comunicatori pricepuți
Lupii urla noaptea, dar contrar credinței populare, aceste urlete pline de emoție nu au nicio legătură cu luna. Ele transmit mesaje pe distanțe lungi altor lupi, care pot să le audă de la distanțe de până la 10 km. Urletele îi pot ajuta pe lupi să își adune haita, să localizeze membri dispăruți sau să își apere teritoriul, printre altele.
Lupii fac și alte vocalizări pentru a comunica, cum ar fi mârâitul, lătratul, jăngănitul și gemetele. Ei folosesc și limbajul corpului, inclusiv contactul vizual, expresiile faciale și posturile corpului.
Aceste canale de comunicare tăcute pot fi utile atunci când vânează—un „semnal prin privire”, de exemplu, poate ajuta lupii să se coordoneze în timpul vânătorii de grup, fără a face zgomote care ar putea alerta prada.
Simțul olfactiv extrem de dezvoltat al lupilor joacă, de asemenea, un rol esențial în comunicarea lor, permițându-le să împărtășească informații prin mai multe tipuri de marcaje olfactive, inclusiv urinarea pe picioare ridicate, urinarea în genunchi, zgârieturile și altele.
7. Oamenii și câinii par să stresați lupii
Este posibil să nu înțelegem pe deplin experiența emoțională a unei alte specii, dar studiul nivelurilor de hormoni din mostrele fecale este un mod prin care oamenii de știință pot estima stresul la animalele sălbatice.
Comparând acești hormoni cu alte date despre viața de zi cu zi a animalelor, s-ar putea identifica surse de stres. De exemplu, într-un studiu care a analizat 450 de mostre fecale din 11 haite de lupi, cercetătorii au descoperit că moartea unui membru al haitei induce probabil „un stres important pentru restul unității sociale”.
Alte cercetări sugerează că lupii ar putea fi stresați de prezența oamenilor, cel puțin în anumite contexte. Nu par să le placă zgomotele motoarelor, conform unui studiu realizat în trei parcuri naționale din SUA, unde nivelurile de glucocorticoizi din fecalele lupilor cenușii au fost mai mari în zonele și perioadele cu utilizare intensă a snowmobilelor. Prezența unui câine vagabond local a fost, de asemenea, asociată cu un nivel mai ridicat de stres la lupi.
8. Lupii nu urlă de fapt la lună
Mass-media a făcut din ideea că lupii urlă la luna plină un concept popular, dar acest lucru nu este adevărat. Lupii urlă pentru a comunica cu haita lor sau pentru a alunga alți lupi. Și aceste urlete se aud de departe—pot fi auzite de la o distanță de până la 10 mile.
9. Lupii au nevoie de mult spațiu
Hainele de lupi au nevoie de teritorii mari pentru a avea suficiente surse de hrană, dar dimensiunea acestora poate varia mult, în funcție de factori precum clima, terenul, abundența prăzii și disponibilitatea apei.
Teritoriile lupilor cenușii variază între 50 și 1.000 de mile pătrate, conform Serviciului de Parcuri Naționale. Lupii pot acoperi zone mari în timpul vânătorii, parcurgând până la 30 de mile pe zi. De obicei, merg la o viteză de aproximativ 5 mph, dar pot alerga cu până la 40 mph pe distanțe scurte.
10. Câinii sunt genetic similari cu lupii
Câinii sunt descendenți ai lupilor și există dovezi științifice în acest sens: cele două specii împart 99,8% din același ADN. Așadar, deși câinii sunt domesticiți, iar lupii nu, ei sunt mai asemănători decât ai crede!
11. Lupii ajută la reglarea ecosistemelor lor
Asemenea multor alte specii, lupii joacă un rol ecologic important în ecosistemele lor. Un exemplu larg citat a avut loc acum aproximativ un secol în Parcul Național Yellowstone, unde lupii cenușii locali au fost eliminați până în 1920. La început, pierderea lupilor a fost considerată un beneficiu, dar aceasta a pierdut din valoare pe măsură ce populațiile de cerbi au crescut rapid.
Fără lupi care să reducă numărul cerbilor sau să îi alunge de la zonele de hrană preferate, cerbii din Yellowstone au început să se hrănească nesustenabil. Ei au mâncat tinerii arbori de aspen prea repede pentru ca pădurile să se regenereze, au devorat surse de hrană necesare altor specii și au distrus vegetația importantă de pe malurile pârâurilor și zonelor umede, crescând eroziunea solului.
De la reintroducerea lupilor în 1995, populația de cerbi a scăzut de la 20.000 la mai puțin de 5.000. Cercetările au arătat o recuperare continuă a arborilor de aspen, salcie și cotoneaster, precum și o revenire a populațiilor de vultur și râs în zonele unde acestea fuseseră în declin sau dispăruseră încă din anii 1930.
Astăzi, Parcul Național Yellowstone găzduiește aproximativ 100 de lupi, iar câteva sute trăiesc în ecosistemul înconjurător.
- Când s-au separat câinii de lupi?Se crede că câinii s-au separat de strămoșii lor lupi acum între 27.000 și 40.000 de ani. Aceștia au devenit cu siguranță animale de companie până la prima îngropare cunoscută a unui câine, care a avut loc acum 14.200 de ani.
- Care este diferența dintre un lup și un gloton?În ciuda asemănărilor din numele lor, lupii și glotonii sunt foarte diferiți. Lupii sunt canide, în timp ce glotonii sunt dihori care trăiesc în regiuni arctice. Acesta din urmă este mai rar de văzut (datorită distribuției sale în regiunile nordice) și seamănă mai mult cu un urs decât cu un câine.
- Ce înseamnă atunci când un lup urla?Urletul nu are nimic de-a face cu luna. În schimb, este o modalitate prin care lupii se găsesc unii pe alții, cheamă la adunare, își apără teritoriul și comunică alte mesaje între ei.
- Lupul cenușiu a dispărut?Este adevărat că vânătoarea excesivă și uciderea acestora pentru protecția turmelor a dus la aproape dispariția lupului cenușiu în Statele Unite, în mijlocul anilor 1900. De atunci, lupii cenușii au fost incluși în Legea Speciilor Pe cale de Dispariție, iar numărul lor pare să crească. Astăzi, lupii cenușii trăiesc în Michigan, Wisconsin, Montana, Idaho, Oregon, Wyoming și Alaska.
- Cât de deștepți sunt lupii?În ciuda nenumăratelor teste de inteligență care au comparat lupii cu câinii, verdictul nu este clar despre care dintre ei este cu adevărat mai deștept. Ceea ce știm, totuși, este că lupii sunt animale extrem de inteligente cu sisteme sociale complexe. Ei au demonstrat abilități de a educa puii, de a avea grijă de tovarășii răniți și de a se juca.
