Rechinii taur sunt prădători mari și corpolenți, găsiți în ape tropicale și subtropicale din întreaga lume, de obicei aproape de țărmuri. Numele lor este inspirat, se spune, de aspectul lor robust și de botul scurt și rotund, precum și de comportamentul lor destul de agresiv.
Deși nu au aceeași recunoaștere a numelui ca alți rechini, rechinii taur sunt considerați o amenințare potențială pentru oameni, cu mai mult de 100 de atacuri istorice atribuite acestei specii.
Totuși, un turist venit la plajă are mai multe șanse să fie ucis de curenți puternici sau de fulgere decât de un rechin taur (sau de orice alt rechin), iar aceste pești antici se confruntă cu mult mai multe pericole din partea noastră decât noi din partea lor.
De la particularitățile lor biologice până la relația lor cu specia noastră, iată câteva fapte interesante despre rechinii taur pe care s-ar putea să nu le cunoști.
Informații rapide
- Nume comun: Rechin taur
- Nume științific: Carcharhinus leucas
- Durata medie de viață în sălbăticie: 23 – 28 de ani
- Durata medie de viață în captivitate: Până la 30 de ani
- Stare pe Lista Roșie IUCN: Vulnerabilă
- Populație curentă: Necunoscută
1. Rechinii taur au o mușcătură mai puternică decât rechinii albi
Rechinii taur se hrănesc în principal cu pești osoși și rechini mai mici, dar sunt prădători oportuniști, luând și prăzi precum păsări, crustacee, delfini, mamifere terestre și țestoase.
Forța mușcăturii rechinilor taur este una dintre cele mai mari dintre toate speciile de pești, conform unui studiu din 2012 publicat în jurnalul Zoology.
Studiul a arătat că aceștia pot mușca cu o forță de 5.914 Newtoni, mai puternică decât mușcăturile altor 12 rechini și pești asemănători, inclusiv rechinul alb și rechinul mare cu capul ciocan.
2. Pot trăi atât în apă dulce, cât și în apă sărată
Deși majoritatea rechinilor sunt limitați la habitate marine, rechinii taur pot trăi perioade lungi de timp și chiar se pot reproduce atât în apă dulce, cât și în apă sărată.
Acest lucru se datorează faptului că aceștia sunt capabili de osmoreglare, un proces prin care rechinii își pot ajusta raportul de sare și apă din corp în funcție de mediul înconjurător.
Datorită unor adaptări speciale ale sistemelor lor excretoare, aceștia rețin sarea și produc urină diluată în apă dulce, iar când se întorc în ocean, încep să producă din nou urină mai sărată.
3. Vârsta determină locul în care trăiesc
Rechinii taur tineri și nou-născuți preferă habitatele de apă dulce. Pe măsură ce aceștia cresc, preferințele lor se schimbă, optând pentru habitate de apă sărată, dar continuând să înoate în habitate de apă dulce. În vârstă, rechinii taur rămân în apă sărată.
4. Pot înota surprinzător de departe în sus pe râuri
Deși rechinii taur preferă, de obicei, oceanul sau cel puțin zonele apropiate de coastă, aceștia au dovedit că sunt dispuși să înoate foarte departe în interiorul teritoriului, pe râuri.
În 1937, de exemplu, doi pescari au prins un rechin taur la aproximativ 2.800 de kilometri în amonte de New Orleans. Specia este, de asemenea, cunoscută pentru că a călătorit chiar mai departe pe râul Amazon, cu rapoarte despre rechini taur găsiți până în Iquitos, Peru, la aproape 3.500 de kilometri de ocean.
Rechinii taur se reproduc adesea în habitate de apă dulce și pot chiar să stabilească o prezență pe termen lung acolo. Cursurile de apă cu populații cunoscute de rechini taur includ râul Brisbane din Queensland, Australia; râurile Brahmaputra și Ganges din estul Indiei; lacul Nicaragua; și lacul Pontchartrain și râul Potomac din SUA.
5. Dau naștere puilor vii
Rechinii taur sunt vivipari, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de majoritatea rechinilor, ei dau naștere puilor vii în loc să depună ouă. Sezonul lor de împerechere are loc de obicei la sfârșitul verii sau la începutul toamnei, iar puii se dezvoltă în corpul mamei, fiind hrăniți printr-o placentă cu sac de gălbenuș.
După o perioadă de gestație de aproximativ 11 luni, mama dă naștere unui grup de până la 13 pui, de obicei alegând o zonă de apă dulce sau cu salinitate scăzută, cum ar fi lagunele de coastă, gura râurilor sau estuarele.
Părinții nu îngrijesc puii, dar pot ajuta la protejarea acestora prin nașterea în aceste habitate de coastă sau interioare. Deși rechinii taur adulți nu au prădători naturali (cu excepția oamenilor), puii lor pot cădea pradă altor rechini.
Totuși, deoarece majoritatea rechinilor trăiesc în habitate de apă sărată, puii pot avea șanse mai bune de supraviețuire dacă își petrec o perioadă de timp crescând într-un râu sau lac înainte de a ieși în mare.
6. Au mai multe nume comune
Rechinii taur sunt cunoscuți și sub cel puțin 15 alte denumiri comune în diverse părți ale lumii, potrivit Muzeului de Istorie Naturală din Florida
Acestea includ: requin bouledogue în țările francofone; Tiburon sarda în Spania; rechinul Zambezi sau rechinul Van Rooyen în Africa de Sud; rechinul Ganges în India (dar acest nume este atribuit și rechinului de apă dulce Glyphis gangeticus); rechinul Nicaragua în America Centrală; rechinul de apă dulce, rechinul de estuar și rechinul din râul Swan în Australia; rechinul cu bot în formă de lopată, rechinul cu bot pătrat, rechinul din râuri, rechinul din slipway, rechinul de fund și rechinul pui în diverse părți vorbitoare de engleză ale lumii.
7. Ar fi putut fi inspirația pentru „Coloana vertebrală”
Romanul din 1974 „Coloana vertebrală”, care a inspirat filmul de succes din 1975 cu același titlu, a fost bazat, cel puțin parțial, pe unele evenimente reale. Acestea includ o serie de atacuri de rechini pe coasta New Jersey în iulie 1916, în care patru persoane au murit și una a fost rănită.
Atât romanul cât și filmul îl prezintă ca vinovat pe rechinul alb mare, iar acea specie a fost, de asemenea, considerată responsabilă pentru atacurile din 1916. Totuși, potrivit unor experți, detaliile atacurilor din 1916 sugerează că un rechin taur ar fi fost mai probabil responsabil.
Rechinii albi mari sunt relativ rari în New Jersey, în special în cursurile de apă interioare, iar două dintre atacuri au avut loc într-un pârâu din Matawan, situat la aproximativ 16 kilometri de ocean.
Rechinii taur sunt mult mai frecvent întâlniți în astfel de habitate, iar deși rechinii albi mari au o reputație mai mare pentru atacarea oamenilor, rechinii taur sunt, de asemenea, considerați unul dintre cei mai periculoși pentru oameni.
8. Au un apetit divers
Rechinii taur se hrănesc cu pește osos și cu alți rechini taur. Prada lor include rațe de mare, țestoase, păsări marine și delfini. Sunt cunoscuți și pentru faptul că se hrănesc cu crustacee și echinoderme, precum crabi, creveți, stele de mare și arici de mare.
9. Digestia lor îi ajută să distragă prădătorii
Vorbind despre apetitul lor, rechinii taur au o abilitate unică de a controla viteza cu care digeră hrana… și acest lucru le este de ajutor pentru supraviețuire!
Dacă se află într-o situație în care nu există suficientă hrană în mediu, rechinii digeră mai lent decât de obicei, astfel că au nevoie de mai puțină hrană. De asemenea, pot vomita hrana la comandă pentru a distrage prădătorii.
10. Sunt mult mai puțin periculoși pentru noi decât suntem noi pentru ei
Rechinii taur sunt adesea menționați printre cei mai frecvenți atacatori ai oamenilor. Conform Fișei Internaționale a Atacurilor de Rechini (ISAF), se află pe locul 3 în ceea ce privește numărul total de atacuri, cu 121 de atacuri înregistrate istoric, dintre care 26 au fost fatale și neprovocate.
Aceștia sunt urmați doar de rechinii albi mari (354 atacuri totale, 57 fatale și neprovocate) și rechinii tigru (138 atacuri totale, 36 fatale și neprovocate).
Totuși, ISAF avertizează că toate aceste statistici trebuie luate cu precauție, având în vedere dificultatea de a identifica cu certitudine specia responsabilă pentru majoritatea atacurilor.
În ciuda statisticilor, rechinii prezintă un risc minim pentru oameni în general, iar există modalități ușoare de a reduce riscul de a fi atacat de un rechin. Șansele de atac sunt de aproximativ una la 11 milioane, ceea ce este mult mai mic în comparație cu pericolele mai letale de pe plajă, cum ar fi bărcile, curenții puternici și fulgerele.
Cercetările sugerează că rechinii nu văd oamenii ca pe o pradă tentantă și că majoritatea „atacurilor” sunt de fapt mușcături exploratorii, după care rechinul de obicei pleacă.
Totuși, pentru prădătorii mari cu mușcături puternice, precum rechinii taur, chiar și o mușcătură de probă poate răni fatal o persoană, așa că trebuie tratați cu precauție și respect.
Deși rechinii ucid mai puțin de 10 oameni anual la nivel global, oamenii ucid aproximativ 100 de milioane de rechini în fiecare an, în mare parte din cauza pescuitului, capturii de înotători și a capturilor accidentale.
Împreună cu alte pericole, precum schimbările climatice și scăderea speciilor de pradă, acest lucru a stârnit îngrijorări larg răspândite cu privire la viitorul rechinilor, prădători esențiali care joacă roluri ecologice și economice vitale.
11. Nu sunt protejați în nici o parte a ariei lor de distribuție
Rechinii taur sunt încă o specie comună, întâlniți în multe ape calde din întreaga lume, dar chiar și acești prădători formidabili și flexibili sunt expuși riscurilor din partea oamenilor.
Sunt listați ca vulnerabili—elevati în 2021 de la statutul mai puțin grav „aproape amenințați”—de către IUCN, ceea ce înseamnă că nu sunt considerați încă specii pe cale de dispariție, deși populațiile sunt în scădere.1
IUCN afirmă că rechinul taur este „capturat ca țintă și în pescuitul artizanal, industrial și recreativ din întreaga sa arie de distribuție, folosind multiple unelte de pescuit, inclusiv plase de pescuit, linii de lungime și plase de pescuit. Este în general păstrat pentru carnea și înotătoarele sale.”
În prezent, rechinii taur nu beneficiază de protecție legală specifică în întreaga lor arie de distribuție, dar există programe de conservare care vizează ajutarea populațiilor să se refacă.
În Statele Unite, Planul de Management al Pescuitului Speciilor Migrației Puternice din Atlantic, implementat în 1993, impune restricții precum limitarea permiselor, cotele comerciale și recreative și reguli privind echipamentele de pescuit.
De asemenea, crește gradul de conștientizare în rândul comercianților de rechini, organizând workshop-uri obligatorii de identificare a rechinilor.
În sud, apele de coastă din mai multe state devin inaccesibile pentru plasele de pescuit în anumite perioade ale anului, ceea ce ajută la reducerea presiunii asupra rechinilor taur juvenili.
Salvați rechinii taur
- Nu folosiți plase de pescuit la gillnets când pescuiți. Acestea prind rechini taur juvenili atât în estuare de apă dulce, cât și în cele de apă sărată.
- Alegeți fructe de mare provenite din surse sustenabile, consultând ghidul Monterey Bay Aquarium.
- Sprijiniți organizațiile The Nature Conservancy.
- Voluntariați pentru organizații care lucrează la reducerea poluării marine.
