Sindromul nasului alb (SNA) a apărut pentru prima dată într-o peșteră din New York în februarie 2006, dând startul unei epidemii istorice care s-a extins constant spre vest prin Statele Unite și Canada. A nimicit populațiile de lilieci de-a lungul drumului, cu o rată de mortalitate de aproape 100% în unele colonii. Până în februarie 2016, boala fusese confirmată la locurile de hibernare ale liliecilor în 27 de state americane și cinci provincii canadiene.
Dar pe 11 martie, turiștii au găsit un liliac bolnav lângă North Bend, în statul Washington, la aproximativ 48 km est de Seattle. L-au dus la Societatea pentru Protecția Animalelor (PAWS) în speranța că se va recupera, dar liliacul a murit două zile mai târziu. Avea simptome vizibile ale unei infecții cutanate comune la liliecii cu SNA, așa că PAWS l-a trimis pentru testare la Centrul Național American pentru Sănătatea Vieții Sălbatice, care a confirmat suspiciunile.
„Suntem extrem de îngrijorați de confirmarea SNA în statul Washington, la aproximativ 2092 km de detectarea anterioară a ciupercii care provoacă boala”, spune într-o declarație directorul Serviciului american pentru pești și sălbăticiuni (FWS), Dan Ashe. Până acum, frontiera vestică a ciupercii fusese în Nebraska:
Această hartă arată răspândirea sindromului nasului alb în America de Nord din 2006. (whitenosesyndrome.org)
Deși acesta este primul semn al SNA la vest de Munții Stâncoși, experții spun că ar fi putut fi ascuns în vest mai devreme decât și-a dat cineva seama. „Aceasta sugerează că ciuperca a fost probabil prezentă”, spune Jeremy Coleman, coordonatorul SNA pentru FWS, Earthfix. „Pe baza experienței noastre în estul Americii de Nord, liliecii nu cedează la acest nivel de boală până când ciuperca nu este prezentă de mai mulți ani.”
O ciupercă printre noi
SNA este numită după o ciufulă albă ciudată care crește pe nas, urechi și aripi liliecilor infectați. Este cauzată de o ciupercă necunoscută anterior, Pseudogymnoascus destructans, care se infiltrează în corpul liliecilor în timp ce hibernează. Mamiferele cu sânge cald ar fi în mod normal în siguranță de la o ciupercă iubitoare de frig de peșteră ca aceasta, dar hibernarea reduce temperatura corpului liliecilor suficient pentru a oferi P. destructans un punct de sprijin.
Ciuperca nu pare să dăuneze niciunui animal în afară de liliecii care hibernează și nici măcar nu îi ucide direct. În schimb, îi face să se trezească prea devreme din hibernare și să caute fără succes insecte iarna. Liliecii morți cu SNA au adesea stomacurile goale, sugerând că au murit de foame.
P. destructans era nou pentru știință în 2006 și a început să decimeze coloniile de lilieci din estul Statelor Unite și Canada înainte ca cineva să știe ce se întâmplă. Oamenii de știință au găsit ulterior aceeași ciupercă în peșteri europene, unde liliecii nativi nu par să moară din cauza ei. Acest lucru sugerează că este un patogen invaziv din Lumea Veche care se hrănește cu gazde din Lumea Nouă neapărate. Cercetările recente au găsit ciuperca și în China, unde liliecii nativi prezintă, de asemenea, o „rezistență puternică” comparativ cu omologii lor nord-americani.
De la liliac la mai rău
Ca și în cazul multor specii invazive, P. destructans s-a urcat cel mai probabil într-o călătorie spre America de Nord cu oameni neștiutori. Sporii ciupercii se pot lipi de încălțăminte, îmbrăcăminte și echipamente utilizate de speologi, care apoi îi transportă din greșeală în noi peșteri. Și în timp ce boala se poate răspândi și de la liliac la liliac, salturile mari, cum ar fi răspândirea de 2092 km către statul Washington, indică faptul că oamenii sunt un vinovat probabil.
„Un astfel de salt masiv în locația geografică ne duce să credem că noi, oamenii, suntem cel mai probabil responsabili de răspândirea sa recentă”, spune Katie Gillies, directorul speciilor pe cale de dispariție pentru Bat Conservation International (BCI). Populațiile de lilieci bruni mici au scăzut deja până la 98% în unele state estice unde SNA este prevalentă, iar specia este acum în curs de examinare de către FWS pentru a fi inclusă pe lista speciilor pe cale de dispariție.
Nu numai că aceasta este o veste proastă pentru liliecii bruni mici de pe coasta de vest, adaugă Gillies, dar și pentru multe alte populații de lilieci vestici care au fost izolate de SNA până acum.
„Acesta este un capitol nou teribil în lupta împotriva SNA”, spune Gillies. „Avem până la 16 specii de lilieci vestici care sunt acum în pericol. Ne-am temut întotdeauna de un salt asistat de om într-un stat vestic. Din păcate, temerile noastre s-au materializat și America de Nord de vest – un bastion al biodiversității liliecilor – se poate aștepta acum la impacturi precum cele pe care le-am văzut în est.”
Pierderea oricărei specii native este rea, dar liliecii sunt deosebit de benefici pentru oameni. Un liliac brun mic poate mânca sute de țânțari pe oră în nopțile de vară, iar liliecii care mănâncă insecte economisesc în general fermierilor americani aproximativ 23 de miliarde EUR pe an mâncând dăunători ai culturilor. Multe insecte pur și simplu evită zonele în care aud sunetele liliecilor.
O aripă și o rugăciune
Această boală este incontestabil oribilă, iar apariția ei pe coasta de vest deschide un nou front în războiul său împotriva liliecilor americani. Cu toate acestea, în ultimii ani au apărut unele indicii de speranță, crescând șansa ca să putem cel puțin face ceva pentru a ajuta liliecii.
De exemplu, în Vermont, o peșteră care a fost devastată de SNA din 2008 a început brusc să prezinte semne de îmbunătățire în 2014. Ratele de supraviețuire mai mari au sugerat că liliecii ar putea dezvolta rezistență, dar oamenii de știință au grăbit să mențină așteptările scăzute. Alți cercetători au găsit tratamente promițătoare pentru SNA în bacterii, inclusiv o bacterie comună a solului nord-american – Rhodococcus rhodochrous (tulpina DAP-96253) – care a fost utilizată pentru tratarea cu succes a liliecilor infectați cu SNA anul trecut.
„Suntem foarte, foarte optimiști” cu privire la noul tratament, a declarat cercetătoarea Serviciului Forestier al SUA, Sybill Amelon, la acea vreme, după ce câteva zeci de lilieci tratați au fost eliberați în Missouri. „Prudenți, dar optimiști.”
Cu toate acestea, oamenii de știință spun că orice revenire semnificativă este probabil la cel mult câteva decenii distanță. Accentul se pune acum pe conținerea răspândirii SNA, atât prin închiderea peșterilor publice, cât și prin asigurarea faptului că speologii iau măsuri de precauție adecvate.
„Liliecii sunt o parte crucială a ecologiei noastre și oferă controlul esențial al dăunătorilor pentru fermieri, silvicultori și locuitori ai orașelor, așa că este important să ne concentrăm pe stoparea răspândirii acestei ciuperci”, spune Ashe. „Oamenii pot ajuta respectând indicațiile de decontaminare pentru a reduce riscul de transport accidental al ciupercii.”
