Deversarea de petrol BP: Fapte și impactul asupra mediului

Deversarea de petrol BP a fost cea mai lungă și cea mai gravă deversare de petrol offshore din istoria Statelor Unite. Pe 20 aprilie 2010, platforma petrolieră Deepwater Horizon, operată de compania petrolieră BP, a explodat, ucigând 11 oameni și deversând 507 milioane de litri de țiței direct în apele Golfului Mexic.

Ceea ce a urmat a fost un dezastru ecologic diferit de orice altceva văzut anterior în lume, definit de un număr fără precedent de decese în rândul faunei sălbatice, impact asupra comunităților înconjurătoare și daune aduse ecosistemelor care încă se luptă să se recupereze la mai mult de un deceniu mai târziu. Înainte de 2010, cea mai gravă deversare de petrol din țară fusese Exxon Valdez, care a deversat 41,6 milioane de litri de petrol în strâmtoarea Prince William din Alaska pe 24 martie 1989.

Deversarea de petrol Deepwater Horizon

Platforma a explodat în nordul Golfului Mexic, provocând o scurgere la capul de puț Macondo al BP, situat la 1.525 metri (aproape 1,6 kilometri) sub suprafața apei. Puțul nu a fost astupat decât pe 15 iulie 2010, la aproape trei luni de la explozia inițială.

Până atunci, aproximativ 3,19 milioane de barili de țiței se scurseseră în Golf, ajungând pe coastele statelor Texas, Louisiana, Mississippi, Alabama și Florida. Timp de 87 de zile consecutive, locuitorii au privit neputincioși cum petrolul continua să se scurgă în ocean, în timp ce BP se lupta să limiteze daunele. Acoperirea constantă a presei a prezentat imagini cu păsări sufocate de petrol gros și țestoase marine înotând prin mâl de culoare ruginie, dar adevărata amploare a dezastrului ecologic nu a fost realizată decât mult mai târziu.

Explozia platformei petroliere

Deși cauza exploziei nu a fost dezvăluită imediat, rapoartele inițiale au enumerat 11 muncitori ca dispăruți și șapte răniți, platforma arzând la aproximativ 84 de kilometri la sud-est de vârful peninsulei Louisiana. Proprietarul platformei era cel mai mare contractor de foraj offshore din lume, Transocean Ltd., deși era închiriată de compania petrolieră BP Plc la momentul respectiv. Garda de Coastă a folosit elicoptere, nave și avioane pentru a căuta în Golf semne de bărci de salvare sau supraviețuitori, în timp ce echipele de mediu așteptau pregătite să evalueze daunele odată ce focul era stins. Până în dimineața zilei de 22 aprilie, incendiul fusese stins, iar platforma de foraj Deepwater Horizon se scufundase pe fundul Golfului. Louisiana a declarat stare de urgență pe 29 aprilie, iar la scurt timp după, președintele Obama a anunțat o interdicție imediată asupra noilor foraje în Golf.

Încercări de izolare

La scurt timp după, Garda de Coastă a SUA a început să evalueze amploarea pagubelor folosind camere de la distanță pentru adâncimi marine. La început, oficialii au estimat că petrolul se va scurge în Golf cu o rată de 1.000 de barili pe zi. BP și agențiile guvernamentale au început procesul de desfășurare a barajelor plutitoare pentru a izola petrolul de la suprafață și au eliberat mii de litri de dispersanți chimici pentru a descompune petrolul subacvatic și a preveni o răspândire mai largă. La scurt timp după, au fost inițiate arderi controlate pe petele uriașe de petrol care se formaseră la suprafața apei.

În săptămânile următoare, au existat mai multe încercări de a izola scurgerea. Prima a avut loc pe 6 mai, când BP a plasat trei cupole de izolare peste țeava ruptă. Aproape imediat, cupolele au fost blocate de o acumulare de hidrați de metan și au fost considerate ineficiente.

Din 26 mai până pe 28 mai, BP a încercat un proces cunoscut sub numele de „top kill” într-o încercare de a astupa scurgerea și de a opri complet puțul. Mii de barili de nămol greu de foraj au fost pompați în partea superioară a puțului la presiuni ridicate pentru a forța petrolul să coboare înapoi în pământ. Au încercat procesul de trei ori pe parcursul a trei zile consecutive, toate dovedindu-se nereușite. La mijlocul lunii mai, BP a raportat că se scurg 5.000 de barili de petrol pe zi, deși experții au estimat cifra reală între 20.000 și 100.000. În iunie, BP a înregistrat primul progres semnificativ datorită unui sistem de izolare cu un capac care a captat o parte din petrolul scurs și l-a adus la suprafață pentru procesare.

Scurgerea a fost izolată

BP a folosit roboți subacvatici pentru a îndepărta capacul instalat în iunie și pentru a-l înlocui cu un nou capac de izolare mai bine sigilat în iulie. Pe 15 iulie, după 87 de zile în care petrolul s-a revărsat în Golf, BP a anunțat un test reușit al capacului și izolarea oficială a scurgerii.

Eforturi de curățare

Procesul de curățare a implicat în primul rând aplicarea de dispersanți chimici subacvatici pentru a descompune petrolul, astfel încât să poată fi absorbit mai ușor (deoarece petrolul și apa nu se amestecă). Amploarea utilizării dispersanților chimici a fost unică în cazul deversării de petrol BP, iar 10 ani mai târziu, oamenii de știință sunt încă în dezacord cu privire la utilitatea reală a dispersanților. Până când scurgerea a fost astupată, un total de 11.000 de kilometri pătrați (4.200 de mile pătrate) de suprafață oceanică și 2.000 de kilometri (1.243 de mile) de coastă – jumătate dintre aceștia în Louisiana – fuseseră afectate de petrol, gaz și dispersanți. Petrol vizibil a fost adus de valuri pe mlaștini și plaje costiere la peste 80 de kilometri (50 de mile) de locul deversării. Între timp, conservatorii au încercat să curețe creaturile afectate de petrol, în special păsările, și să le elibereze înapoi în sălbăticie (ceea ce unii experți au susținut că oricum nu ar fi făcut o diferență).

Înainte de dezastrul Deepwater Horizon, oamenii de știință aveau o înțelegere generală despre cum pot impacta deversările de petrol mediile costiere și organismele care trăiesc acolo. Deversarea de petrol BP, însă, a fost atât de mare ca amploare și durată încât a prezentat provocări fără precedent pentru evaluarea daunelor și planificarea eforturilor de recuperare.

Impactul asupra mediului

La doar câteva luni după ce scurgerea a fost izolată, oceanografii au comparat densitățile populațiilor de foraminifere, un organism unicelular care este o sursă primară importantă de hrană pentru viața marină de pe fundul Golfului, în trei situri. Au constatat că populațiile erau cu 80% până la 93% mai mici în cele două situri afectate de deversarea de petrol. Între 2% și 20% din petrolul deversat s-a depus în sedimentele de pe fundul mării. La mai puțin de un an de la scurgere, un studiu în jurnalul Society for Conservation Biology a estimat că numărul real al deceselor animalelor marine ar putea fi de 50 de ori mai mare decât cifrele raportate.

Amploarea daunelor provocate de deversare, atât de mare încât putea fi văzută din spațiu, este încă studiată și astăzi. În 2020, cercetătorii de la Universitatea din Miami au descoperit că concentrațiile toxice de petrol au ajuns de fapt până la platforma continentală din vestul Floridei, pe coastele superioare ale Texasului și în Florida Keys. Un alt studiu a estimat că deversarea a cauzat o scădere de 38% a numărului de specii diferite în comunitățile de pești de recif din nordul Golfului.

Recifuri de corali

Recifele mezofotice cu lumină scăzută, un tip de ecosistem coralier găsit de la aproximativ 30 de metri la peste 150 de metri sub suprafața oceanului, servesc drept habitate importante pentru speciile de pești de adâncime. Conform Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice a SUA (NOAA), recifele servesc și ca sursă pentru reînsămânțarea și refacerea altor specii de corali care trăiesc în ape mai puțin adânci.

Oamenii de știință au studiat sistemele de recif mezofotic din Golf în 2010, 2011 și 2014, comparându-le cu datele de la unul și două decenii înainte de deversare. După deversare, au fost găsite leziuni la 38% până la 50% din coralii gorgonieni mari la siturile din apropierea puțului Macondo, comparativ cu doar 4% până la 9% înainte de explozia Deepwater. Probabilitatea unor leziuni suplimentare a fost de 10,8 ori mai mare la siturile din apropierea Macondo după deversare și a rămas neschimbată în zonele studiate mai departe de locul deversării. Când oamenii de știință au studiat din nou coralii în 2014, au constatat o deteriorare suplimentară a condițiilor coralilor, fără dovezi că daunele ar fi fost cauzate de alte stresuri de fond, cum ar fi activitatea de pescuit, resturile și prădarea.

În mod similar, abundența peștilor mari de recif a scăzut cu 25% până la 50% în zonele cele mai afectate, în timp ce populațiile de pești mari de pe fundul mării au scăzut cu 40% până la 70%. Oamenii de știință cred că anumite populații ar putea necesita peste 30 de ani pentru a se recupera complet.

Țestoase

Înainte de 2010, țestoasa marină Kemp’s ridley, specie pe cale de dispariție, era pe drumul spre recuperare, în mare parte datorită unui program de restaurare în Mexic și Statele Unite. Planul Bi-Național de Recuperare a prezis o rată de creștere a populației de 19% pe an între 2010 și 2020, dacă eforturile de conservare a țestoaselor ar fi rămas constante. În schimb, ratele de supraviețuire au scăzut brusc, iar numărul de cuiburi a scăzut cu 35%. Studiile au legat deversarea de petrol BP de o creștere a numărului de țestoase marine eșuate în nordul Golfului Mexic, majoritatea în Alabama, Mississippi și Louisiana.

Păsări marine

După deversare, patrulele au recuperat mii de păsări marine moarte din zonele înconjurătoare, dar abia în 2014 o echipă de experți a estimat cu exactitate numărul total de decese. Au constatat că mortalitatea păsărilor a numărat între 600.000 și 800.000, majoritatea afectând patru specii: pescărușul râzător (laughing gull), chirighița regală (royal tern), sula nordică (northern gannet) și pelicanul brun (brown pelican). Pescărușul râzător a fost de departe cel mai afectat, cu 32% din întreaga populație din nordul Golfului Mexic ucisă ca urmare a deversării.

Cetacee

Un număr mare de decese în rândul populațiilor de delfini și balene a contribuit la cel mai mare și mai lung eveniment de mortalitate a mamiferelor marine înregistrat vreodată în zonă. Între 2010 și 2014, au fost înregistrate 1.141 de eșuări de cetacee în nordul Golfului Mexic, 95% fiind găsite moarte. Delfinii cu bot mare (bottlenose dolphins), în special, au murit atât ca urmare directă a poluării cu petrol, cât și din cauza efectelor adverse pe termen lung asupra sănătății. Studiile asupra acestei specii efectuate din 2010 până în 2015 au constatat că ratele de succes reproductiv pentru femelele de delfini cu bot mare erau mai mici de o treime față de cele din zonele neafectate de deversare.

Urmări și moștenire

Pe 30 mai, la peste o lună de la dezastru, asistentul președintelui Obama pentru energie și schimbări climatice a declarat pentru NBC că BP avea un interes financiar în subestimarea daunelor, deoarece plătea o penalizare bazată pe cantitatea de petrol scursă pe zi. În aceeași săptămână, directorul executiv al BP, Tony Hayward, a fost criticat pentru că a declarat presei: „Mi-aș dori să-mi reintru în viață”, în urma exploziei care a ucis 11 dintre propriii săi angajați. Anterior, Hayward minimalizase deversarea într-un interviu pentru The Guardian. „Golful Mexic este un ocean foarte mare”, a spus el. „Volumul de petrol și dispersant pe care îl introducem în el este infim în comparație cu volumul total de apă.”

Răspunsul federal

Ca răspuns la dezastru, administrația Obama a creat Comisia Națională pentru Deversarea de Petrol BP Deepwater Horizon și Forajul Offshore pe 21 mai 2010, care a recomandat reguli de siguranță, standarde pentru responsabilitatea companiilor și reglementări de mediu. În plus, a semnat un ordin executiv care promova gestionarea ecologică a corpurilor de apă de pe teritoriul Statelor Unite. Aceste politici au fost, conform Biroului de Management, Reglementare și Aplicare a Energiei Oceanice (BOEMRE), unele dintre „cele mai agresive și cuprinzătoare reforme ale reglementării și supravegherii petrolului și gazelor offshore din istoria SUA”.

O investigație din 2011 efectuată de BOEMRE și Garda de Coastă a SUA a constatat că principala cauză a exploziei Deepwater Horizon a fost o bază de ciment defectă la puțul cu o adâncime de aproximativ 5.500 de metri. Directorul BOEMRE a declarat că atât BP, cât și Transocean au încălcat multiple reglementări pentru a economisi bani și a face rabat de la calitate.

Prețul economic

La sfârșitul anului 2010, aproximativ 2.000 de locuitori din Louisiana și Florida au fost intervievați după dezastru, un sfert dintre aceștia exprimând că viziunea lor asupra mediului s-a schimbat de la deversare. O estimare a constatat o pierdere economică de 23 de miliarde de dolari pe o perioadă de trei ani pentru industria turismului din Florida, proprietarii de proprietăți de coastă raportând anulări ale închirierilor de vacanță chiar dacă nu văzuseră petrol în zonă. Până în februarie 2011, BP a compensat 3,3 miliarde de dolari către locuitori, pescari și proprietari de afaceri, deși multe alte cereri au fost respinse.

Congresul a adoptat Legea RESTORE (Resurse și sustenabilitatea ecosistemelor, oportunități turistice și economii revigorate ale statelor din Golful de Coastă) în iulie 2012, înființând un Consiliu de Restaurare a Ecosistemului Golfului de Coastă. Legea a dedicat 80% din penalitățile administrative și civile legate de deversarea Deepwater Horizon într-un fond fiduciar dedicat și a cercetat cele mai bune modalități de utilizare a fondurilor pentru a restaura și proteja regiunea Golfului de Coastă.

În 2012, BP a pledat vinovat pentru 14 capete de acuzare de infracțiune gravă și a fost ulterior amendată cu 4 miliarde de dolari. Jumătate din fondurile raportate au fost destinate restaurării mediului în Golf, precum și instruire și prevenire în caz de deversare de petrol. Proprietarul platformei, Transocean, a pledat vinovat pentru acuzații în 2013, adăugând încă 300 de milioane de dolari.

Cazul penal a dus la cea mai mare penalitate penală impusă unei singure entități din istoria Statelor Unite. Pe 4 aprilie 2016, un judecător federal de district a aprobat o înțelegere de 20,8 miliarde de dolari, cea mai mare înțelegere pentru daune de mediu din istoria Statelor Unite. La șapte ani de la deversare, un studiu a măsurat costul economic al dezastrului și a constatat un cost final pentru BP de 144,89 miliarde de dolari în Statele Unite. Acesta a inclus cele 19,33 miliarde de dolari în înțelegeri din 2016, pasive contingente de 700 de milioane de dolari și 689 de milioane de dolari în taxe legale.

Tragedia de la bordul Deepwater Horizon a fost o demonstrație sumbră a distrugerii mediului incredibile pe care potențialele deversări de petrol continuă să prezinte. Deversarea ne-a arătat moduri în care natura răspunde la poluarea cu petrol într-un moment în care Pământul se confruntă deja cu provocări ecologice extreme și fragilitate. De asemenea, a oferit o oportunitate tristă de a studia efectele pe termen lung ale deversărilor extinse de petrol și a deschis calea pentru unele dintre cele mai mari progrese în __PLACEER_ID_11__tehnologia de curățare a deversărilor de petrol__END_PLACEHOLDER__ — tehnologie care va ajuta în următoarea deversare inevitabilă. Dacă știința ne-a învățat ceva, este că consecințele deversărilor de petrol pot continua să afecteze mediul pentru generații.