Au trecut cinci ani de la cel mai grav deversare de petrol din istoria SUA, o tragedie care a ucis 11 oameni și a sufocat ecosistemele locale cu milioane de barili de petrol. Golful Mexic pare să fie bine acum, având în vedere circumstanțele, iar un raport din 2015 al BP se laudă chiar cu „semne puternice de recuperare a mediului”.
Golful s-a dovedit rezilient în general, dar o serie recentă de scăderi ale populațiilor de animale sălbatice ridică îndoieli cu privire la profunzimea recuperării sale. În 2014, de exemplu, delfinii au apărut morți de-a lungul coastei Louisianei la de patru ori media istorică, iar cercetările au arătat că delfinii care trăiesc lângă locul deversării sunt de cinci ori mai predispuși să sufere de boli pulmonare decât delfinii care trăiesc mai departe, în Florida.
Deversarea a ucis, de asemenea, aproximativ o treime din toți pescărușii râzători din nordul Golfului, alături de 12% dintre pelicanii bruni. Recifurile de corali prezintă încă semne de deteriorare cauzată de petrol, iar oamenii de știință au găsit recent o „amprentă” de petrol care păta 9.200 de mile pătrate (2.400 km pătrați) de fund marin în jurul locului deversării. Luna trecută, National Wildlife Federation (NWF) a identificat cel puțin 20 de specii încă afectate de deversarea din 2010.
Una dintre cele mai îngrijorătoare scăderi, totuși, este cea a țestoasei de mare Kemp’s ridley. Reptila critic pe cale de dispariție s-a prăbușit aproape de pragul extincției în secolul trecut, afectată de activitățile umane precum colectarea ouălor, dezvoltarea plajelor, poluarea oceanică și „capturile accidentale” în uneltele de pescuit. Eforturile de conservare au ajutat specia să se recupereze în ultimii 30 de ani – de la un minim record de 702 cuiburi de Kemp’s ridley numărate în 1985 la aproximativ 21.000 în 2009 – înregistrând o creștere anuală medie de 15 până la 18 la sută.
Dar lucrurile au luat o întorsătură în rău în 2010, numărul cuiburilor scăzând brusc cu 35 la sută pe plajele principale de cuibărire. Anii 2011 și 2012 au înregistrat creșteri ușoare, deși nu la ritmul de dinainte de deversare, iar acum numărul cuiburilor scade din nou. Totalul cuiburilor din 2014 a fost cel mai scăzut din ultimii opt ani, conform Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice din SUA (NOAA), scăzând chiar sub totalul din 2010.
Graficele de mai jos arată numărul cuiburilor de Kemp’s ridley pe cele trei plaje principale de cuibărire ale speciei din 1966 până în 2013, urmate de numărul mediu de pui per cuib în aceeași perioadă:
Sursa: seaturtle.org
Nu este clar dacă acest lucru este legat de deversarea din 2010, mai ales că țestoasele de mare de toate tipurile se confruntă încă cu o serie de pericole zilnice, cum ar fi capturile accidentale și plasticul din ocean. Iar țestoasele Kemp’s ridley sunt vulnerabile chiar și pentru standardele țestoaselor de mare: în timp ce alte specii sunt cunoscute pentru a se deplasa pe întreaga planetă, ele sunt aproape în întregime limitate la Golful Mexic și Coasta Atlantică a SUA. De asemenea, ele tind să-și depună ouăle în relativ puține locuri, cuibărind în congregații mari cunoscute sub numele de „arribadas”, care concentrează 90 la sută din întreaga specie pe o mână de plaje din Mexic și Texas.
Unii cercetători sugerează că scăderea ar putea fi cauzată de factori dincolo de deversarea de petrol. Vremea sălbatică din iernile recente ar fi putut șoca animalele cu sânge rece cu temperaturi scăzute ale apei, de exemplu, o problemă comună pentru țestoasele de mare în general. Țestoasele Kemp’s ridley ar putea fi chiar victime ale propriului succes, recuperându-se prea rapid în ultimele decenii pentru ca ecosistemul afectat al Golfului să le poată susține.
Cu toate acestea, viteza scăderii sugerează ceva mare și traumatic, iar țestoasele Kemp’s ridley au avut o expunere amplă la petrol în timpul și după deversare. „Cercetările au constatat că zonele critice de căutare a hranei și rutele de migrație ale țestoaselor de mare se suprapun semnificativ cu zonele afectate de petrolul de la deversare”, subliniază NOAA. Acest lucru a determinat mulți experți să suspecteze că petrolul este responsabil – și să se îngrijoreze dacă ce e mai rău abia urmează. Țestoasele Kemp’s ridley nu încep să se reproducă decât în jurul vârstei de 10 ani, așa că ar putea dura ani de zile până când impactul complet al deversării va fi cunoscut.
„Recuperarea țestoaselor Kemp’s ridley, care părea odată inevitabilă, ar putea fi acum pusă sub semnul întrebării”, avertizează NWF în noul său raport. „Oamenii de știință încearcă în prezent să determine dacă scăderea numărului de cuiburi se datorează exclusiv mortalității crescute sau dacă femelele adulte ar putea fi mai puțin sănătoase și, prin urmare, mai puțin capabile să se reproducă. Acest efect asupra sănătății ar fi putut fi cauzat de expunerea la petrol sau de o reducere a ofertei de hrană disponibile, cum ar fi crabii albaștri. Studiile preliminare indică faptul că țestoasele Kemp’s și-au schimbat habitatul de hrănire în 2011 și 2012, dar semnificația acestei schimbări nu este bine înțeleasă.”
Perspectivele speciei ar putea deveni puțin mai clare mai târziu în acest an, raportează New Scientist, cu noi evaluări de statut așteptate de la NOAA și de la Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii.
Deocamdată, însă, multe femele Kemp’s ridley din Golf au ceva mai urgent în minte: sezonul de cuibărire, care începe în luna mai. Dacă totul merge bine, vor depune două-trei ponte de aproximativ 100 de ouă fiecare, care vor necesita aproximativ două luni pentru a incuba. Un șuvoi de pui minusculi va evita apoi diverși prădători pe măsură ce se vor întoarce acasă la mare, unde speră să prospere în următorul deceniu înainte ca femelele să se întoarcă în cele din urmă să cuibărească pe aceeași plajă undeva în jurul anilor 2025 sau 2030.
Videoclipul de mai jos – din 2010, dintre toți anii – arată un grup de țestoase Kemp’s ridley nou-născute care se îndreaptă spre mare cu ajutor uman. Ele ar putea înfrunta un ocean de pericole naturale și create de om odată ajunse acolo, dar orice animal care poate îndura acest tip de provocare atât de curând după naștere, în repetate rânduri, timp de milioane de ani, are mai mult curaj decât realizăm. Și atâta timp cât împărțim oceanul cu ele, vor avea nevoie de el.
