Șerpii apar în visele noastre și în mitologia noastră. Îi regăsim în Biblie, în viziuni șamanice, în metafore lingvistice (cum ar fi „șarpele din iarbă”) și în miturile creației din întreaga lume. Fascinația noastră este alimentată atât de pericolul pe care îl reprezintă, cât și de forma lor improbabilă. Evoluția le-a oferit șerpilor o varietate de forme corporale și adaptări ingenioase.
Șarpele malgaș cu nas în formă de frunză
Șarpele malgaș cu nas în formă de frunză (Langaha madagascariensis) are un apendice nazal ciudat: ascuțit la masculi și în formă de frunză la femele. Acești șerpi veninoși din Madagascar se odihnesc în copaci, cu botul atârnând în jos, imitând crenguțele. Șarpele se mișcă odată cu vântul și rămâne nemișcat când este calm, ceea ce îl ajută să se camufleze. Din această poziție, își pândesc prada—șopârlele din copaci. Nu se știe sigur dacă forma nasului îi ajută să se ascundă de prădători sau să își surprindă prada, ori dacă are alt scop.
Șarpele zburător
Șerpii zburători din Asia de Sud-Est se remarcă prin abilitatea lor de a „zbura.” Acești șerpi pot aluneca pe distanțe de până la 100 de metri. Pentru a decola, sar din copaci, își extind coastele și își aplatizează abdomenul, devenind mai lați și mai aerodinamici. În timpul zborului, se mișcă dintr-o parte în alta pentru a naviga și a-și controla alunecarea.
Nu se știe exact de ce zboară acești șerpi, dar se crede că fac asta pentru a scăpa de prădători și pentru a se deplasa între copaci fără a coborî pe sol. Sunt singurele vertebrate fără membre care au această abilitate.
Vipera cu coarne din deșert
Viperele cu coarne din Africa de Nord și Orientul Mijlociu ar putea explica de ce diavolul este adesea reprezentat cu coarne. Coarnele lor, care sunt solzi modificați, sunt retractabile, ceea ce le permite șerpilor să se îngroape mai ușor. Se crede că acestea protejează ochii de nisip. Viperele sunt mici, rareori depășind 60 cm lungime, și sunt reprezentate în hieroglifele egiptene antice pentru litera „F.”
Șarpele cu tentacule
Acest șarpe acvatic din Asia de Sud-Est este singurul din lume care are „tentacule” gemene pe bot. Aceste tentacule sunt senzori care îi ajută să perceapă mediul în ape tulburi. Șarpele folosește tentaculele și pentru a atrage peștii. În plus, coada sa este prehensilă, permițându-i să se ancoreze de plante acvatice, asemenea unui căluț de mare.
Șarpele fir din Barbados
Endemic în insula Barbados, șarpele fir (Leptotyphlops carlae) este cel mai mic șarpe din lume. Are doar 10 cm lungime și este la fel de subțire ca un fir de spaghete. Este atât de mic încât ouăle sale sunt uriașe în raport cu corpul mamei. Puii ies din ouă având jumătate din dimensiunea adultului. Se hrănesc cu termite și larve de furnici, iar specia este considerată critic amenințată din cauza defrișărilor.
Șarpele iridescent cu coadă-șablă
Acest șarpe din munții Indiei este unul dintre cei mai colorați din lume. Are o dungă galbenă strălucitoare care separă spatele iridescent de abdomen. Textura sa unică îi oferă luciu și reduce frecarea. Este extrem de rar, doar trei exemplare fiind documentate până acum.
Șarpele mâncător de melci al lui Iwasaki
Acest șarpe nu doar că se hrănește exclusiv cu melci, dar este specializat să mănânce melci cu cochilii încolăcite în sens orar. Adaptarea sa limitată îl face ineficient în a mânca melci cu cochilii încolăcite invers. Această presiune evolutivă a dus la creșterea numărului de melci cu cochilii în sens antiorar în zonele cu astfel de șerpi.
Șarpele Eastern Hognose
Acest șarpe cu bot în formă de rât de porc folosește nasul pentru a săpa în sol nisipos. Se poate umfla pentru a semăna cu o cobră și atacă doar de formă, fără a mușca efectiv. Dacă acest truc nu funcționează, se preface mort, emană un miros neplăcut și își scoate limba afară.
De asemenea, acest șarpe poate folosi colții săi lungi pentru a perfora broaștele gonflate, făcându-le mai ușor de înghițit.
Vipera cu coadă de păianjen
Această viperă din vestul Iranului are o coadă care seamănă cu un păianjen. Nu pentru a speria prădătorii, ci pentru a atrage păsările. Culoarea corpului său o camuflează în deșertul stâncos. Vipera își mișcă coada pentru a imita mișcările unui păianjen, atrăgând păsările pe care le prinde printr-un atac rapid.
