Furnicarul face parte din subordinul Vermilingua, care înseamnă „limbă de vierme”. Există patru specii de furnicari: furnicarul uriaș, furnicarul mătăsos, tamandua nordic și tamandua sudic. Furnicarii sunt răspândiți în America Centrală și de Sud, cu excepția furnicarului uriaș, care este catalogat ca vulnerabil pe Lista Roșie a IUCN.1
Furnicarii sunt adesea confundați cu două animale cu bot lung, aardvark și echidne. Aardvark sunt mamifere mici din Africa, din familia Orycteropodidae. Deși au unele caracteristici fizice similare, furnicarii au multă blană și urechi scurte, în timp ce aardvark-urile sunt aproape fără blană și au urechi lungi. Echidnele, adesea numite „furnicari spinoși”, sunt mamifere ovipare din Australia și Noua Guinee.
Faptele următoare despre furnicar vor aduce lumină asupra acestui animal adesea neînțeles, dar captivant.
Fapte rapide
- Nume comun: Furnicar
- Nume științific: Vermilingua
- Durata medie de viață în sălbăticie: 10 până la 15 ani
- Durata medie de viață în captivitate: Până la 26 de ani
- Starea pe Lista Roșie IUCN: Furnicar uriaș: vulnerabil; furnicar mătăsos: risc scăzut; tamandua nordic: risc scăzut; tamandua sudic: risc scăzut2 3 41
- Populația actuală: Necunoscut
1. Limbile furnicarilor sunt acoperite cu spini
Furnicarii își folosesc limbile ca principal instrument pentru a aduna hrana. Aceste organe pot avea până la doi metri în lungime și sunt acoperite cu mici proeminențe spinoase și salivă lipicioasă. Forma și designul lor permit furnicarului să-și manevreze limba în spațiile înguste unde furnicile și termitele își fac culcușurile. Mușuroaiele de furnici și termitele nu au nicio șansă în fața furnicarului, care își prinde hrana cu mișcări rapide ale limbii, devorând sute de insecte odată.
2. Au gheare asemănătoare unor cuțite
Deși au patru picioare, doar degetele din față sunt dotate cu gheare. Interesant este că, atunci când merg, furnicarii își strâng picioarele într-un fel de pumni pentru a proteja ghearele și a preveni tocirea lor. Pe lângă limbile lor ingenioase, furnicarii folosesc aceste gheare extrem de ascuțite pentru multe scopuri. Ghearele lor sunt incredibil de periculoase și reprezintă cea mai bună apărare împotriva atacurilor.
Principalii prădători ai furnicarilor sunt marile feline, precum pumele și jaguarii. Când sunt în pericol, furnicarii își mențin poziția pe picioarele din spate și folosesc ghearele pentru a-și apăra teritoriul. De asemenea, ghearele sunt folosite pentru a sparge cuiburile de insecte pentru a ajunge la hrană.
3. Furnicarii nu mănâncă doar furnici
Furnicarul uriaș mănâncă în medie până la 30.000 de furnici și termite pe zi.5 Aceștia folosesc mișcări rapide ale limbii pentru a-și prinde hrana, ajungând la sute de mișcări pe minut. Cu toate acestea, includ și alte alimente în dieta zilnică, precum fructe, ouă de păsări, diverse viermi și insecte și chiar albine. Furnicarii nu beau multă apă, obținând majoritatea hidratării din hrana lor.
4. Furnicarii nu au dinți
În termeni științifici, un animal care nu are deloc dinți este cunoscut ca edentat. Furnicarii și alte specii similare se încadrează în această categorie.
Lipsa dinților nu pare să fie o problemă pentru furnicari, deoarece limbile și ghearele lor fac toată treaba atunci când vine vorba de hrănire. Boturile lor ajută limba, funcționând ca un aspirator care ține insectele și le inhalează printr-o mișcare de supt. De asemenea, pentru că se hrănesc cu furnici și termite, nu au nevoie de dinți, deoarece nu au carne tare de mestecat sau mușcat.
5. Au cea mai scăzută temperatură corporală dintre mamifere
Dintre mamiferele terestre, furnicarul are cea mai scăzută temperatură corporală, de aproximativ 32 grade Celsius. Acest lucru se datorează probabil faptului că alimentația lor principală are o valoare nutritivă sau energetică foarte mică, în ciuda cantităților mari consumate. Totuși, corpurile lor se adaptează prin conservarea energiei ori de câte ori este posibil. Furnicarii se mișcă încet, dorm cea mai mare parte a zilei și își folosesc blana și cozile pentru a-și menține căldura corporală. Este destul de rar să vezi un furnicar angajându-se în activități intense, precum urcatul, alergatul sau înotul pentru perioade lungi de timp.
6. Femelele furnicar nasc stând în picioare
Furnicarii sunt de obicei animale solitare, dar se adună în timpul sezonului de împerechere. Masculii părăsesc familia, iar femelele continuă să trăiască și să călătorească alături de puii lor timp de aproximativ doi ani. Când vine momentul nașterii, femelele nasc într-o poziție verticală, folosindu-și coada pentru sprijin. Ele au doar un singur pui la o naștere, iar puii sunt numiți „puișori”. Până când sunt suficient de puternici pentru a merge singuri, puii stau pe spatele mamelor lor. Odată ce cresc complet și pot supraviețui singuri în sălbăticie, furnicarii își părăsesc mamele și pleacă pe cont propriu.
7. Sunt alergători rapizi
De cele mai multe ori, nu vei vedea un furnicar mișcându-se mai repede decât un pas lent. Chiar și cei care își petrec cea mai mare parte a timpului printre ramurile copacilor nu fac mai mult decât să lenevească sau să se târască încet. Totuși, dacă sunt speriați sau surprinși, pot alerga destul de rapid, până la 48 km/h. Dacă sunt încolțiți și nu pot fugi, furnicarii se ridică pe picioarele din spate și folosesc ghearele din față pentru a se apăra. Sunt, de asemenea, capabili să înoate și să urce copaci cu ușurință, deși acest lucru este mai rar. În general, singura apă pe care o caută este apă de mică adâncime sau nămoloasă, pentru a face baie sau a se răcori pe căldură.
8. Diferențele depind de specie
Sub ordinul Vermilingua, există patru tipuri distincte de furnicari: furnicarul uriaș, furnicarul mătăsos, tamandua nordic și tamandua sudic. În general, aceștia sunt destul de asemănători ca aspect fizic și comportament, cu câteva diferențe minore. Furnicarul uriaș, care poate cântări până la 40 kg când este complet dezvoltat, este uneori numit „ursul furnicar” datorită marcajelor și dimensiunilor sale. Furnicarul mătăsos, cunoscut și ca pitic, este mult mai mic și mai deschis la culoare. Este cel mai mic dintre cei patru și își petrece cea mai mare parte a timpului în copaci.
Tamandua nordic, care trăiește în tropicele Americii Centrale, are o colorare neagră inconfundabilă pe umeri și trunchi și, la fel ca tamandua mătăsos, este în principal arboricol. Tamandua sudic poate fi găsit în locuri precum Venezuela, Trinidad și Uruguay. Are marcaje similare cu rudele sale nordice și duce o viață solitară în zonele dens împădurite.
9. Furnicarul uriaș este vulnerabil la extincție
Din păcate, furnicarul uriaș suferă mult din cauza oamenilor. Clasificat ca vulnerabil de către IUCN, populațiile din America de Sud, în special, au fost victime ale arderii plantațiilor de trestie de zahăr. În plus față de decesele și rănile provocate de incendii, furnicarii uriași sunt, de asemenea, uciși de mașini și câini. „Furnicarii uriași sunt vânați pentru hrană pe întreg teritoriul lor de distribuție și sunt, de asemenea, vânați ca dăunători, pentru a fi ținuți ca animale de companie sau pentru comerțul ilegal în unele părți din aria lor de răspândire,” spune IUCN.
Nu este clar câți furnicari uriași mai există în sălbăticie, dar cu siguranță devin din ce în ce mai „rari sau neobișnuiți”.
Salvați furnicarii uriași
- Alăturați-vă conservării globale și oferiți cadoul de a adopta o specie pe cale de dispariție.
- Informați-vă și informați-i pe alții despre statutul vulnerabil al furnicarului uriaș conform raportului IUCN.
- Sprijiniți eforturile de conservare finanțând programe precum programele locale de protecție a faunei sălbatice.
