Deși numeroase animale preferă compania, călătorind în grupuri și rămânând împreună pentru siguranță și camaraderie, există și o mulțime de animale solitare.
Aceste animale solitare preferă să mănânce, doarmă și vâneze singure. De obicei, se întâlnesc doar atunci când vine vorba de împerechere sau de creșterea puilor lor.
De la urși polari la țestoasele din deșert, iată opt dintre cele mai solitare animale din lume.
Ornitorincul
Unul dintre cele mai ciudate animale, ornitorincul preferă să împartă același ape cu alte animale doar cu reticență, interacționând cu ele doar în timpul sezonului de împerechere.
Când naturalistul George Shaw a descris ornitorincul în lucrarea sa din 1799, „The Naturalist’s Miscellany,” cititorii nu credeau că un animal cu cioc de rață și picioare de rață, combinat cu o coadă de castor și un corp de vidră, există.
Astăzi, ornitorincul este clasificat ca aproape amenințat pe lista roșie a speciilor pe cale de dispariție a IUCN.
Ursul polar
Deși urșii polari tineri preferă să se joace împreună, adulții preferă să fie lăsați singuri, cu excepția sezonului de împerechere și când își cresc puii.
Ei petrec aproximativ jumătate din timpul lor vânând hrană și vor tolera compania altora dacă găsesc hrană suficient de mare pentru a o împărți, cum ar fi o balenă.
Leopardul de zăpadă
Leoparzii de zăpadă sunt considerati a fi printre cele mai evazive animale din lume. Acestor pisici măiestre le place să stea pe stânci sau pe marginea abruptă a munților pentru a urmări prada și pentru a observa invadatori, rămânând neobservate.
Sunt animale crepusculare, activând la răsărit și apus. La fel ca alte pisici mari (cu excepția leilor, care trăiesc în grupuri numite haremuri), leoparzii de zăpadă interacționează de obicei cu alte animale doar când se împerechează sau când își cresc puii.
Leoparzii de zăpadă nu evită doar confruntările cu alte pisici. Potrivit Snow Leopard Trust, nu a existat niciodată un atac verificat de leopard de zăpadă asupra unui om. Chiar dacă sunt deranjati în timp ce mănâncă, leoparzii de zăpadă sunt mai predispusi să fugă decât să își apere prânzul.
Fluierarii
Majoritatea păsărilor de țărm călătoresc împreună și migrează în stoluri, dar fluierarul solitar, pe bună dreptate, este o excepție. Această pasăre de țărm din America de Nord migrează de obicei singură și este găsită de obicei pe malurile pârâurilor și lacurilor umbroase.
Spre deosebire de alți fluierari care cuibăresc pe pământ, fluierarul solitar preferă să împrumute cuiburi vechi de păsări cântătoare în copaci înalți.
Dacă sunt abordate, aceste păsări timide se ridică nervos, emit sunete înalte asemănătoare unui fluier și, în cele din urmă, zboară. Fluierarii sunt de obicei văzuți împreună doar când se împerechează sau când mamele sunt cu puii lor.
Elanul
Cel mai mare membru al familiei cerbilor, elanul poate ajunge la 1,80 metri înălțime la umăr și poate cântări mai mult de 450 de kilograme. Spre deosebire de majoritatea speciilor de cerbi, însă, elanii nu călătoresc în turme.
Vițeii rămân cu mamele lor până când au aproximativ un an, apoi pleacă singuri. În timpul sezonului de împerechere, masculii pot fi văzuți ocazional luptându-se între ei pentru o parteneră, dar restul vieții lor este solitar.
Țestoasa de deșert
Spre deosebire de majoritatea altor animale solitare care rămân cel puțin pentru a-și crește puii, femelele de țestoasă sapă o gaură în pământ pentru a-și depune ouăle, apoi rareori se mai întorc.
Micuții ce tocmai au ieșit din ou, nu sunt mai mari decât o monedă de 50 de bani, și sunt singuri de la naștere. Ei trebuie să evite prădătorii și să-și caute singuri hrana.
Șansele lor nu sunt bune, deoarece mai puțin de 2% dintre ei ajung la maturitate sexuală. Țestoasele își petrec cea mai mare parte a vieții singure, întâlnindu-se doar pentru a se împerechea și ocazional împărțind o vizuină în timpul hibernării.
Foca călugăr hawaiiană
Deși majoritatea focilor trăiesc în colonii, foca călugăr hawaiiană preferă să ducă o viață mai retrasă. Găsită doar pe insulele Hawaii, foca este pe cale de dispariție. Mai sunt doar 632 de indivizi maturi în sălbăticie.
Focile călugăr hawaiiene interacționează atunci când se împerechează și când își cresc puii, iar uneori se odihnesc împreună în grupuri mici. Totuși, sunt rareori suficient de apropiate pentru a intra în contact fizic, spune Administrația Națională Oceanică și Atmosferică.
Lacusta chuckwalla
Găsită în zonele stâncoase de deșert, lacusta chuckwalla are un aspect distinctiv, inclusiv un abdomen proeminent și multe pliuri de piele pe corp și gât.
Lacusta își petrece zilele singură, stând la soare pentru căldură dimineața devreme înainte de a vâna pentru hrană. Îi place să stea în locuri înalte pentru a-și supraveghea teritoriul.
Masculii pot fi teritoriali, stând în locuri însorite și înalte pentru a-și proteja pământul. Dacă un alt mascul se apropie, vor lupta pentru a-și apăra proprietatea. Singura lor interacțiune cu alți indivizi are loc atunci când se împerechează.
Care sunt avantajele unui animal solitar?
Oamenii, fiind o specie socială, uneori au dificultăți în a înțelege conceptul unui stil de viață solitar. Pentru anumite animale, viața de singuratic le aduce mai multe beneficii decât o viață socială.
Nu au nevoie de cooperarea altora pentru a supraviețui și a prospera (cu una sau două excepții, cum ar fi împerecherea și creșterea puilor). Iată câteva avantaje ale animalelor solitare.
- Defensivitatea economică: Accesul exclusiv la un teritoriu face ca acel teritoriu să merite apărat, în loc să fie împărțit.
- Accesul la resurse limitate: Unele animale au acces la atât de puține resurse încât doar un adult poate supraviețui într-un teritoriu dat la un moment dat.
- Mai puțină vânătoare: Vânătoarea cooperativă are avantajele ei, dar vânătoarea solitară înseamnă că animalul trebuie să adune doar suficientă hrană pentru a se hrăni pe sine (și poate pe puii săi), nu întreaga comunitate.
