Poate o specie dispărută să devină din nou vie? În filmul din 1993 „Jurassic Park”, dinozaurii sunt clonati și readuși la viață după ce ADN-ul lor este găsit intact în burticile țânțarilor antici conservați în chihlimbar.
Deși știința clonării este încă la început, mulți oameni de știință cred că este doar o chestiune de timp până când animalele dispărute vor păși din nou pe Pământ.
Pentru a clona cu succes un animal dispărut, oamenii de știință trebuie să găsească ADN-ul unui animal care să fie aproape complet intact. Unele specii au un potențial substanțial ca și candidați pentru clonare datorită disponibilității „ADN-ului antic”—material genetic din fosile sau artefacte.
De exemplu, animalele dispărute recent, exemplarele de muzeu și speciile conservate în permafrost în timpul ultimei ere glaciare oferă ADN antic. Dar, deși clonarea ar putea fi posibilă, întrebarea care se află în mintea oamenilor de știință și a societății pare să fie: este etic, sigur și accesibil?
Din cauza timpului care a trecut, dinozaurii sunt candidați puțin probabili pentru a fi readuși la viață. Un Jurassic Park real este probabil cel mai bine rezervat pentru imaginație, dar un parc al Pleistocenului modern? Ei bine, asta este o altă poveste.
Iată o listă cu 14 animale dispărute care sunt luate în considerare pentru readucerea lor la viață prin clonare.
Mamutul lânos
Mamuții lânosi par o alegere excelentă pentru readucerea la viață. Multe dintre aceste specimene au rămas în permafrostul din Siberia. Paleogeneticienii—oameni de știință care studiază materialul genetic conservat—au secvențiat genomul mamutului lânos.
Cercetările asupra genomului și materialului genetic conservat au dus la lucrări privind crearea unui mamut lânos prin clonare sau editarea genomului celui mai apropiat rudă vie, elefantul asiatic.
Ca „prim pas” spre readucerea mamutului la viață, cercetători din Rusia și Coreea de Sud lucrează pentru a readuce la viață un alt animal dispărut, calul Lena, folosind celule de la un ieduț de 40.000 de ani găsit în Siberia.
În ciuda tuturor entuziasmului pe care îl au unii oameni de știință și mulți oameni de rând pentru readucerea acestui animal la viață, mamuții lânosi erau animale sociale care trăiau în turme.
Încercările de a-i readuce la viață ar putea eșua de multe ori înainte ca un mamut viabil să fie născut. Folosirea unui elefant asiatic ca și purtător pentru mamut nu este posibilă—perioada de gestație de 22 de luni a elefantului elimină posibilitatea purtării unui urmaș de mamut.
Așadar, practic nu prea multe lucruri pot face oamenii de știință pentru a revizui mamutul—o specie fascinantă, dar foarte probabil dispărută pentru totdeauna din rândul elefanților periclitați.
Succesul în crearea unui mamut lânos vine, de asemenea, cu problema unui alt aspect—ce fel de viață va avea animalul: va fi un animal de laborator, un animal de grădina zoologică sau un locuitor al unei încercări de restaurare a unui ecosistem de stepă în Rusia?
Tigru tasmanian
Tigrul tasmanian, sau thylacine, a fost un animal remarcabil nativ din Australia și cel mai mare marsupial carnivor cunoscut din timpurile moderne. Aceste animale au dispărut recent, în anii 1930, în principal din cauza schimbărilor climatice, vânătorii și lipsei diversității genetice.
Deoarece au dispărut nu demult, specimenele acestui animal au rămas intacte, conservate în borcane de colecție. Unele exemplare de thylacine montate pe taxidermie în muzee pot să mai conțină ADN. Mulți oameni din Australia susțin readucerea la viață a tigrelui tasmanian, iar habitatul natural al animalului încă există.
Unele dintre genele tigru au fost deja exprimate cu succes într-un făt de șoarece, după ce oamenii de știință le-au inserat în genomul șoarecelui. Principalul proiect (finanțat prin Muzeul Australian) pentru clonarea thylacine s-a încheiat după ce oamenii de știință nu au reușit să obțină suficient ADN pentru a crea o bibliotecă de ADN pentru specie.
Ibecul Pirineilor
Crezi în continuare că clonarea animalelor dispărute este imposibilă? Tehnic, deja a fost realizată: ibecul pirineic, sau bucardo, a devenit recent primul animal dispărut care a fost readus la viață—cel puțin, pentru șapte minute.
Fătul clonat, care conținea ADN reanimat din ultimul ibec pirineic cunoscut, a fost dus cu succes la termen după ce a fost implantat în uterul unei capre domestice.
Deși ibecul a murit din cauza dificultății respiratorii la șapte minute după naștere, această descoperire a deschis calea pentru programele de clonare a speciilor dispărute.
Ultimul ibec pirineic cunoscut a fost o femelă pe nume Celia, care a fost ucisă de un copac căzut în 2000. ADN-ul ei a fost folosit pentru a crea clonă cu viață scurtă.
Pisici cu colți de sabie
Privind colții canini epici ai acestor pisici de altădată, temute în mitologia Pleistocenului, te-ai putea întreba dacă readucerea la viață a pisicilor cu colți de sabie este o idee bună.
Specimenelor fosile le-au supraviețuit până în timpurile moderne datorită habitatelor friguroase în care trăiau. Depozitele antice de bitum, cum ar fi cele de la La Brea Tar Pits, au conservat specimene intacte, deși este puțin probabil ca să existe suficient ADN antic pentru a crea o bază de date.
Aceasta stârnește imaginația și entuziasmul într-un scenariu science-fiction, dar realitățile legate de găsirea unui purtător neînrudit capabil să poarte embrionul, de a-l crește și de a oferi un habitat potrivit înseamnă că aceasta este o posibilitate îndepărtată. Ghidurile IUCN recomandă cu siguranță să nu se întreprindă acest lucru.
Moa
Aceste păsări gigantice, incapabile să zboare, asemănătoare ca aspect cu struții și emu-urile, dar fără aripi vestigiale, erau cândva cele mai mari păsări din lume.
Deoarece moa au fost vânate până la dispariție acum doar 600 de ani în Noua Zeelandă, penele și ouăle lor pot fi încă găsite relativ intacte.
Oamenii de știință au extras ADN de moa din cochilii de ouă antice și au mapat genomul. Oamenii de știință nu sunt la fel de entuziasmați ca unii politicieni în privința șanselor de a crea un clon de moa și de a readuce specia înapoi.
Dodo
Probabil cel mai cunoscut animal dispărut din lume, dodo, a fost dus la dispariție la doar 80 de ani după descoperirea sa. Deoarece habitatul păsării de pe insula Mauritius nu conținea prădători naturali, dodo nu a evoluat mecanisme de apărare eficiente.
Această lipsă de instincte a dus la dispariție, deoarece marinarii puteau să le ucidă rapid pentru hrană. Speciile invazive aduse de marinari pe vasele lor au mâncat vegetația care constituia dieta dodo-ului, precum și ouăle acestora, creând principala cauză a dispariției lor.
Oamenii de știință speră să readucă dodo-ul dacă vor aduna suficient ADN pentru a crea o clona, pe care să o implanteze în ouăle porumbeilor moderni, înrudiți cu dodo. Descris ca cel mai amuzant animal de readus, dodo ar putea reveni în habitatul său natal—care acum este protejat.
Sloth terestru
Privind rămășițele fosile sau modelele acestei creaturi antice, ai putea crede că privești un urs uriaș. Aceste animale enorme erau sloth terestri, cei mai apropiați înrudiți cu lenesul modern cu trei degete.
Ele fac parte din lista de animale care ar putea fi readuse la viață deoarece lenesii uriași încă mai umblau pe Pământ acum 8.000 de ani, la începuturile civilizației umane. Mostre de ADN au fost deja extrase din rămășițe de păr intacte.
Pentru că singurii lor veri supraviețuitori sunt mult mai mici în comparație, găsirea unei mame surogat este imposibilă. Totuși, ar putea fi posibil ca într-o zi să se dezvolte un făt într-un uter artificial.
Papagalul Carolina
Odată singura specie de papagal nativă din Statele Unite, papagalul Carolina a fost tragic dus la dispariție după ce a fost vânat pentru penele sale, care erau populare la pălăriile doamnelor.
Ultimul exemplar cunoscut a murit în 1918. Deoarece păsările montate, penele rămase și coajele de ouă sunt încă în circulație și în muzee, extragerea ADN-ului și clonarea speciei ar putea deveni curând o posibilitate.
Virginia Tech are un proiect în desfășurare pentru a implanta genomul papagalului Carolina în oul unui înrudit, papagalul Jandaya. În favoarea păsării: există suficient climat adecvat pentru ca pasărea să locuiască, dar aceasta ridică riscul ca pasărea să devină o specie invazivă.
Rinocerul lânos
Rinocerul lânos nu a fost singura creatură uriașă și cu păr gros de pe tundra rece a Pleistocenului. Rinocerul lânos a umblat și el prin zăpada arctică acum doar 10.000 de ani. Animalul apare frecvent și în arta grotelor antice, cum ar fi în Peștera Chauvet-Pont-d’Arc din Franța.
Rinocerii lânosi împărtășesc multe dintre aceleași avantaje ca și mamutul lânos ca și candidați pentru clonare. Specimenele bine conservate devin adesea expuse în permafrostul arctic.
Oamenii de știință au reușit să secvențieze ADN-ul și un rinocer ar putea purta embrionul. Totuși, această victimă a schimbărilor climatice nu are zone adecvate pentru repopulare—ceea ce trebuie să fie luat in calcul atunci când se întreprinde un astfel de proiect.
Habitatul care mai există se micșorează rapid din cauza schimbărilor climatice antropogenice sau influențate de oameni.
Porumbelul pasager
Acum doar 200 de ani, stoluri de porumbei pasageri numărând miliarde acopereau cerul Americii de Nord. Până în 1914, campaniile de vânătoare nemiloase au distrus specia.
Acum, datorită tehnologiei de clonare, animalul care a fost cândva cea mai numeroasă pasăre din America de Nord ar putea avea o a doua șansă.
Specimenelor din muzee, penele și alte rămășițe ale acestor păsări încă mai există, iar pentru că sunt strâns înrudite cu porumbelul de doliu, găsirea unei mame surogat ar fi ușoară.
Revive and Restore, o organizație care caută activ să recupereze specii dispărute, are un proiect în desfășurare care ar edita genomul unui porumbel cu coada bandată pentru a crea un porumbel pasager.
Ei susțin că întoarcerea porumbeilor pasageri în pădurile din America de Nord va servi ca o specie critică în conservarea acestui ecosistem.
Elanul irlandez
Un alt exemplu de megafaună care a dispărut la sfârșitul ultimei ere glaciare este elanul irlandez. Este important de menționat că numele de „elan” poate induce în eroare, deoarece analizele ADN au demonstrat că acest animal era mai strâns înrudit cu cerbul roșu.
Această descoperire confirmă că elanul irlandez a fost cel mai mare cerb care a trăit vreodată, având coarne impresionante, ce puteau atinge o lățime de până la 12 picioare (aproximativ 3,6 metri).
Ca și alte animale care populau regiunile nordice înghețate în timpul Pleistocenului, rămășițele bine conservate ale elanului irlandez sunt descoperite frecvent în permafrostul aflat în dezghețare. Acest lucru îl face un candidat interesant pentru încercările de clonare, cel puțin din punct de vedere tehnic.
Totuși, dispariția inițială a acestei specii s-a datorat, cel mai probabil, incapacității sale de a se adapta la schimbările climatice și la pierderea habitatului.
În prezent, lipsa unui mediu natural adecvat pentru mamifere de talie mare în Irlanda sugerează că un eventual elan irlandez „readus la viață” ar putea exista doar în grădini zoologice sau laboratoare.
Aceasta ridică probleme etice semnificative, legate de bunăstarea animalului și de scopul real al unor astfel de inițiative.
Delfinul de râu Baiji
Declarați „funcțional dispăruți” în 2007, după o expediție de șase săptămâni pentru a găsi unul în 2006, delfinii de râu Baiji au devenit primii cetacee care au dispărut în timpurile moderne din cauza influenței umane. Cu toate acestea, din cauza dispariției lor recente, ADN-ul poate fi extras încă ușor din rămășițe.
La fel ca în cazul multor specii dispărute, rămâne întrebarea dacă delfinul de râu Baiji ar avea un loc unde să se întoarcă după ce va fi resuscitat. Sistemul râului Yangtze, habitatul natural al acestui delfin, rămâne puternic poluat.
În prezent, nu există suficiente sprijinuri guvernamentale sau fonduri pentru a corecta problemele care au dus la dispariția delfinului.
Poluarea industrială creată în timpul fabricării multor produse expediată spre Vest, inclusiv bunuri de uz casnic, piese de electronice și materiale, și articole de modă, conduce poluarea. O altă sursă a fost cantitatea enormă de plastice pe care lumea vestică le-a trimis în China în numele reciclării.
Huia
Această pasăre cu un cioc unic, care era endemică pe Insula de Nord din Noua Zeelandă, a dispărut la începutul secolului 20, după ce cererea muzeelor pentru specimene montate a atins un vârf.
Parțial din cauza popularității păsării ca mascotă și simbol național în Noua Zeelandă, în 1999 a fost lansat un proiect de clonare și resuscitare a huia. Cartografierea genomului a fost un succes.
Din păcate, Kokako-ul din Insula de Sud, specie strâns înrudită cu huia, ar putea fi deja dispărut, alăturându-se huiei în dispariție.
Cealaltă specie strâns înrudită, Kokako-ul din Insula de Nord, care este în prezent listat ca aproape amenințat de IUCN, se confruntă și el cu riscul de eradicare din cauza speciilor invazive introduse în ecosistemul său.
Eforturile de a readuce huia ar putea ajunge să folosească bani care ar putea fi folosiți mai eficient pentru a conserva specii existente.
Neanderthal
Neanderthalii sunt poate cea mai controversată specie eligibilă pentru clonare, în principal din motive logistice: Specia surogat ar fi noi.
noi
O clona de Neanderthal ar fi probabil cel mai viabil. De exemplu, oamenii de știință au finalizat deja o schiță a genomului Neanderthal. Fiind cel mai recent membru dispărut al genului Homo, Neanderthalii sunt considerați de mulți o subspecie a oamenilor moderni.
Homo
Întrebarea nu este atât „Putem face asta?”, cât „Ar trebui să facem asta?” Considerațiile etice par să depășească aspectele tehnice în cazul Neanderthalilor. O declarație a Națiunilor Unite și multe țări interzic clonarea oamenilor.
Clonarea Neanderthalilor este controversată, dar ar putea fi și iluminatoare. Ar putea, de asemenea, să întărească genomul uman prin adăugarea de vigurozitate hibridă speciei atunci când oamenii și Neanderthalii s-ar împerechea și ar crea urmași.
Etica de a folosi surogatele umane pentru a purta Neanderthalul clonat merită examinată. Experimentele timpurii ar putea duce la nașteri intrerupte sau defecte incompatibile cu viața.
Dacă ar fi de succes, nu ar exista nicio modalitate de a ști dacă copilul ar avea imunitate la bacteriile și virușii moderni. Dacă clonarea ar avea loc, ar fi necesar să se discute dacă organizațiile sportive ar permite Neanderthalilor mai puternici să participe și dacă copiii rezultati și-ar găsi colegi printre copiii umani, ceea ce ar crea dezbateri și ar putea duce la probleme.
De asemenea, există o dezbatere despre dacă Neanderthalii ar avea capacitatea de a comunica și de a gestiona independent funcțiile vieții de zi cu zi moderne.
