Veverițele dungate sunt adorabile, cu ochii lor fermecători, cozile stufoase, spatele dungat și obrajii pufoși. Probabil le-ai văzut alergând prin curtea ta sau prin pădurile din apropiere. Sau poate le cunoști din filmele de la Hollywood.
Walt Disney a introdus duo-ul său animat de veverițe, Chip și Dale, în 1943, iar 15 ani mai târziu, cântărețul Ross Bagdasarian a cucerit inimile americanilor cu trei frați veverițe—Alvin, Simon, Theodore—cântând hitul lor muzical „The Chipmunk Song (Christmas Don’t Be Late).”
Cu toate acestea, aceste creaturi cu fețe dolofane sunt mult mai mult decât atât. Următoarele curiozități despre veverițele dungate—care acoperă totul, de la personalitățile lor complexe și obiceiurile alimentare până la preferințele lor sociale și locative—te-ar putea surprinde. Mic nu înseamnă întotdeauna simplu.
De ce este important pentru iubitorii naturii
Nu trebuie să mergi într-o rezervație naturală pentru a experimenta natura; este pretutindeni în jurul nostru, în orașele și suburbiile noastre. Animale ca veverițele dungate și veverițele obișnuite joacă un rol important în ecosistemele noastre, iar sperăm că, învățând mai multe despre ele, vom fi inspirați să ne implicăm mai mult în propriile curți.
1. Au nevoie de aproximativ 15 ore de somn pe zi
Cel puțin, acest lucru este adevărat pentru veverițele dungate în captivitate. Dacă și rudele lor sălbatice au nevoie de aceeași cantitate de somn, atunci toată alergătura aceea rapidă pe care o vezi afară trebuie să se întâmple într-un interval de nouă ore pe zi.
2. Sunt un tip de veveriță
Cântărind între 28 și 142 de grame, veverițele dungate sunt printre cele mai mici membre ale familiei de veverițe. Acest lucru înseamnă că aceste rozătoare de dimensiuni reduse sunt, de asemenea, înrudite cu marmotele și câinii de preerie, care împart aceeași ramură a arborelui genealogic al veverițelor.
3. Majoritatea veverițelor dungate se află în America de Nord
Există 25 de specii de veverițe dungate, care trăiesc mai ales din Canada până în Mexic, în diverse habitate, de la păduri la deșerturi și cartiere suburbane. Doar o singură specie, veverița dungată siberiană, își face casa în afara Americii de Nord, alergând prin mare parte din Asia de Nord, precum și în Europa, unde a fost introdusă prin comerțul cu animale de companie în anii 1960.
4. Preferă să locuiască sub pământ
Deși unele veverițe dungate își fac cuiburi în bușteni sau tufișuri, majoritatea preferă să sape vizuini vaste subterane. Aceste locuințe ascunse includ de obicei o intrare camuflată, sisteme de tuneluri care pot ajunge la 3-9 metri lungime, zone de depozitare a hranei și o cameră de cuibărit care este păstrată imaculată și căptușită cu frunze și alte materiale vegetale.
5. Au mulți prădători
Orice carnivor mai mare decât aceste mici creaturi reprezintă o potențială amenințare. Aceasta include bufnițele, șoimii, dihorii, vulpile, coioții, ratonii, râșii, pisicile, câinii, șerpii și, uneori, chiar rudele lor veverițe. Veverițele dungate evită să devină o masă fiind rapide și agile—și rămânând aproape de casă. Aceste artiste ale evadării rămân mereu vigilente în timp ce caută hrană, fugind la primul semn de pericol în vizuina lor, în tufișuri sau chiar în copaci.
6. Au multe surse de hrană
Veverițele dungate au o dietă variată, care include semințe, nuci, fructe, insecte și uneori chiar ouă sau mici vertebrate. Această diversitate le ajută să supraviețuiască în diferite medii.
Veverițele dungate nu sunt pretențioase la mâncare și petrec mult timp căutând următoarea lor masă, inclusiv la hrănitoarele pentru păsări (după cum pot confirma mulți proprietari enervați).
Aceste omnivore adoră nucile, fructele de pădure, semințele, ciupercile, insectele, broaștele, râmele, șopârlele, puii de păsări și ouăle de păsări. Spre sfârșitul verii și toamna, ele încep să stocheze hrană în obrajii lor elastici și încăpători (care pot ține un depozit de trei ori mai mare decât capul lor).
O veveriță harnică poate aduna până la 165 de ghinde într-o singură zi. Acest obicei de a aduna hrană ajută și ecosistemul mai mare; veverițele dungate răspândesc semințe și ciuperci micorizale importante care trăiesc în jurul rădăcinilor copacilor, asigurându-le supraviețuirea.
7. Unele veverițe dungate hibernează, dar nu continuu
Începând cu sfârșitul lunii octombrie, unele veverițe dungate intră într-un somn adânc, cu ritmul cardiac încetinit și temperatura corporală scăzută, pentru perioade extinse, până în martie sau aprilie.
În acel moment, în funcție de an, s-ar putea să fie nevoie să sape prin până la un metru de zăpadă pentru a ieși din vizuini.
Spre deosebire de urși, totuși, veverițele dungate nu își cresc rezervele de grăsime pentru a dormi pe tot parcursul sezonului rece. În schimb, conform Departamentului de Energie și Protecția Mediului din Connecticut, ele se trezesc periodic pentru a mânca din rezervele lor de nuci și semințe și chiar ies afară.
8. Sunt extrem de adorabile ca pui
Puii de veveriță dungată (numiți kituri, pisicuțe sau pui) se nasc orbi, fără păr și neajutorați primăvara, de obicei în cuiburi de trei până la cinci pui. Imaginează-ți ceva care arată ca o boabă roz de jeleu.
Puii cântăresc doar trei grame, dar se dezvoltă rapid și părăsesc cuibul la vârsta de patru până la șase săptămâni pentru a-și face drum în lume. Uneori, poți observa veverițe micuțe alergând afară—o priveliște și mai adorabilă decât părinții lor diminutivi, oricât de greu ar fi de crezut.
9. Veverițele dungate sunt singuratice prin natura lor
În ciuda reputației lor de prieteni jucăuși în desene animate, adevăratele veverițe dungate nu se aseamănă prea mult cu omologii lor fictivi. Ele își apără teritoriul cu înverșunare și alungă orice străini care intră pe teritoriul lor.
De fapt, sunt în mare parte creaturi solitare—cel puțin până în sezonul de împerechere. De două ori pe an, primăvara și sfârșitul verii, masculii (numiți berbeci) și femelele (numite căprioare) se întâlnesc pentru a se împerechea, apoi se despart din nou. Femelele cresc puii, dar nu rămân aproape de urmașii lor odată ce aceștia pleacă.
10. Singurătatea nu înseamnă tăcere
Nu, nu cântă ca Alvin și frații lui, dar veverițele dungate au un repertoriu vocal impresionant, anunțând totul, de la revendicări teritoriale până la frica față de prădătorii din apropiere. Vocalizările includ sunete de „cip”, „ciocănituri” și apeluri de alarmă trilate.
Veverițele dungate sunt atât de vorbărețe, iar comunicările lor înalte sunt atât de omniprezente încât multe persoane le confundă cu sunetele păsărilor.
