Megafauna sunt animale mari. Exemple includ elefanți, girafe, balene, vaci, cerbi, tigri și chiar oameni. Megafauna pot fi găsite pe fiecare continent și în fiecare țară.
Pentru fiecare specie de megafauna vie, există un număr mare de megafauna dispărute. În perioada dinainte de colonizarea pe scară largă, fără presiunea interferenței umane, animalele erau libere să evolueze în forme cu adevărat impresionante. Imaginează-ți castori de dimensiunea urșilor sau porci sălbatici mai mari decât rinoceroșii moderni, sau chiar lenesi de dimensiunea elefanților.
Istoria megafaunei și extincția
Oamenii pot fi considerați responsabili pentru împingerea multor megafaune care au dispărut recent la limita lor. Se consideră în general că populațiile multor animale mari au scăzut rapid în primele mii de ani după ce oamenii au ajuns pe un continent.
Strămoșii noștri cei mai timpurii, în mod rezonabil, ar fi vânat cele mai mari animale pentru a-și hrăni familiile și ar fi ucis cei mai mari prădători pentru a reduce competiția și atacurile. Amestecă ingeniozitatea umană, schimbările climatice și sute de mii de ani, și vei obține un teritoriu lipsit de megafauna.
Dacă vreodată vom perfecționa călătoria în timp, ecologiștii vor sta la coadă pentru a călători în trecut și a studia zoologia bizară a acelei perioade. Având în vedere acest lucru, iată nouă exemple de megafauna dispărute care provin dintr-o lume aproape ireală.
Glyptodon
Glyptodonii erau mamifere uriașe, blindate, care au dispărut acum aproximativ 10.000 de ani. Aproape de dimensiunea unui VW Beetle, glyptodonii erau bine protejați împotriva atacurilor prădătorilor. Rude ale armadillo-urilor de astăzi, nu erau capabili să-și retragă capul în cochilie, precum țestoasele, și se bazau pe armura groasă a craniului și pe țepii ascuțiți pentru apărare. Coada lor groasă putea fi folosită ca un clopot și avea un nodul osos la capăt. Se hrăneau aproape cu orice, de la plante la insecte și carne în descompunere.
Argentavis
Argentavis are distincția de a fi cea mai mare pasăre zburătoare descoperită vreodată. Această pasăre uriașă putea ajunge până la 24 de picioare, de la un vârf de aripă la altul, de două ori mai mare decât condorul andin, care este una dintre cele mai mari păsări din lume astăzi. Se crede că Argentavis se baza pe curenți termici pentru a rămâne în aer. Dimensiunea sa uriașă ar fi făcut decolarea mai dificilă, iar pasărea probabil că își făcea cuiburi în munți, unde putea folosi pantele muntoase și vânturile pentru a ajuta la lansare.
Deși ar fi înfricoșător să te afli sub un Argentavis care zboară, cei vii nu ar trebui să își facă prea multe griji—se crede că pasărea era un prădător care prefera să mănânce animale moarte. Scavenging-ul, spre deosebire de vânătoare, ar fi fost o modalitate pentru Argentavis de a conserva energia necesară pentru a-și mișca corpul uriaș.
Când vine vorba de reproducere, se crede că Argentavis probabil că ridica puțini pui, dar îi ținea o perioadă mai lungă, ceea ce le-ar fi crescut șansele de supraviețuire.
Paraceratherium
Paraceratherium erau fiare uriașe care trăiau acum aproximativ 25 de milioane de ani în ceea ce este acum Asia (China, India, Kazahstan și Pakistan). Având o înălțime de aproape 6 metri la umăr, Paraceratherium rămân cea mai mare specie cunoscută de mamifer care a pășit vreodată pe Pământ.
Înregistrările fosile ale Paraceratherium sunt relativ puține, așa că este greu de spus exact cum arătau, dar consensul științific general este că aveau gâturi și capete lungi și musculoase, asemănătoare cu ale rinocerilor fără coarne. Mâna lor lungă le permitea să se hrănească din copaci înalți, ceea ce înseamnă că probabil ocupau o nișă ecologică similară cu cea a girafelor, cu puțină competiție din partea altor creaturi mai mici și mai scunde. Se crede că Paraceratherium aveau buze musculoase care le permiteau să apuce și să manipuleze hrana înainte de a o mânca.
Megalania
Megalania (Varanus priscus), al cărei nume se traduce prin „marele călător antic,” era un goanna carnivor uriaș care putea ajunge până la 7 metri lungime și cântărea mai mult de 1.800 de kilograme. Acest șarpe monitor locuia în câmpiile, pădurile deschise și pădurile din estul Australiei în timpul erei Pleistocenului și se hrănea probabil cu alte animale de mărime medie și mare, inclusiv mamifere, șerpi, păsări și alte șopârle, folosindu-și dinții zimțați asemeni unei lame. Este posibil să fi fost veninos, iar dacă ar fi fost, ar fi fost cel mai mare vertebrat veninos cunoscut.
Lenesul de uscat
Lenesul de uscat este unul dintre puținele mamifere terestre care ar fi putut să țină pasul cu Paraceratherium. Cântărind până la 4.000 de kilograme și având o lungime de aproximativ 6 metri, lenesul de uscat se plimba prin pădurile și câmpiile din America de Sud până acum aproximativ 10.000 de ani, hrănindu-se cu iarbă, arbuști și frunze. Lenesul de uscat a avut neșansa de a suprapune regatul său cu al umanității și a fost vânător până la extincție pe măsură ce ne răspândeam din America de Nord. Deoarece lenesii de uscat „nu aveau experiență cu prădătorii umani,” probabil că erau „pradă ușoară pentru vânătorii preistorici.”
Megalodon
Deși toate speciile de pe această listă erau creaturi mari, niciuna dintre ele nu era ceva de care o persoană ar trebui să își facă griji. Dar nu acesta. Megalodon (al cărui nume înseamnă „dinte uriaș”) poate fi cel mai bine descris ca un rechin alb uriaș—de fapt, cel mai mare rechin care a trăit vreodată.
Era un prădător extrem de capabil care se afla în vârful rețelei trofice. Putea ajunge la o lungime de peste 15 metri și avea dinți de 18 cm. Megalodonul se hrănea cu balene, delfini, marsuini și țestoase marine uriașe. Unele fosile de oase de balenă au fost găsite cu urme de dinți de Megalodon gravate în ele.
Se crede că Megalodonul a dispărut când planeta a intrat într-o perioadă de răcire globală, după era Pliocenului (acum 2,6 milioane de ani). Aceasta ar fi restrâns habitatul său, deoarece îi plăceau apele tropicale calde, și i-ar fi redus accesul la hrană. Apele de coastă puțin adânci, unde probabil că nașteau pui, ar fi devenit prea reci pentru a rămâne viabile.
Daeodon
Daeodonul, la fel ca Megalodonul, merită o doză sănătoasă de frică. Erau niște fiare uriașe, cu aspect de porc muscular, care trăiau acum 20 de milioane de ani în America de Nord. Puteau ajunge până la 1,8 metri înălțime la umăr și cântăreau mii de kilograme. Este semnificativ faptul că făceau parte dintr-o familie de animale supranumite „porcul din iad” și „porcul terminator”.
Rămășițele fosilizate ale dinților lor sugerează că erau omnivori, hrănindu-se atât cu animale (unele la fel de mari ca vacile de azi), cât și cu plante. Se crede că funcționau ca niște scavenge de cadavre, urmărind alți prădători „doar pentru a le fura prada”. Probabil aveau un simț al mirosului extrem de bine dezvoltat pentru a detecta unde s-ar putea găsi următoarea lor masă.
Vidrele uriașe
Acum aproximativ 6 milioane de ani, vidrele uriașe (Siamogale melilutra) de dimensiunea lupilor și cântărind până la 50 de kilograme (de două ori mai mari decât vidrele de azi) trăiau în ceea ce este acum Asia. În 2017, paleontologi americani care săpau într-un lac vechi din provincia Yunnan din sud-vestul Chinei au descoperit un craniu complet, maxilar și dinți.6
Dinții au arătat că aceste creaturi blănoase se hrăneau cu moluște și scoici de mari dimensiuni, pe care le crackau cu o maxilar puternic. De ce erau atât de mari, însă, rămâne un mister. De obicei, animalele devin mai mari pentru a-și doborî prada, dar această vidră uriașă se hrănea doar cu creaturi mici, cum ar fi moluștele, care nu aveau nevoie să fie înfrânte fizic.
Castor uriaș
Castorii uriași, care au fost vânați până la extincție acum aproximativ 11.000 de ani, erau versiuni de mari dimensiuni ale castorilor de astăzi și cei mai mari rozători din ultima eră glaciară. Puteau ajunge la mai mult de 2,4 metri lungime și cântăreau până la 90 de kilograme. Gândiți-vă la un castor de dimensiunea unui urs negru—este un animal mare.
Dovezile sugerează că castorii uriași construiau lodgeuri la fel ca și castorii din zilele noastre. Erau întâlniți cel mai frecvent în zona de sud a Marilor Lacuri din centrul Americii de Nord, în ceea ce este acum Illinois și Indiana, deși fosile au fost găsite până în Florida, Toronto și Yukon.
Principalele concluzii: Megafauna
- Megafauna sunt animale mari, precum elefanții, balenele și chiar oamenii. Acestea sunt întâlnite pe întreg globul, dar multe dintre ele sunt acum extincte din cauza intervenției umane și schimbărilor climatice.
- Megafauna extincte includeau creaturi precum Glyptodon, care era la fel de mare ca un Volkswagen Beetle, și Argentavis, cea mai mare pasăre zburătoare descoperită vreodată, cu o anvergură de 7,3 metri.
- Alte megafaune fascinante extincte erau Megalodonul, un rechin uriaș de peste 15 metri lungime, și castorul uriaș, care ajungea până la 2,4 metri lungime.
