Veverițele primesc multă atenție de la oameni, dar nu întotdeauna din motive bune. Tinem sa ne concentram pe aspectele negative, cum ar fi roșiile furate și mansardele ocupate, uitând uneori să apreciem istoria lungă, în mare parte inofensivă și adesea amuzantă a veverițelor care trăiesc printre noi.
Acest aspect mai blând merită atenție, mai ales că veverițele se numără printre cele mai vizibile animale sălbatice din multe orașe mari și suburbii. Sunt răspândite și apreciate pe scară largă și, în ciuda talentului lor pentru farse, rareori inspiră aceeași dispreț ca alte animale urbane mai predispuse la gunoaie, cum ar fi șobolanii, porumbeii sau oposumii. Sunt ca niște mici ambasadori blănoși ai pădurii, folosind parcurile și curțile ca ambasade urbane.
Cu toate acestea, chiar și pentru oamenii care văd veverițe în fiecare zi, această familie diversă de rozătoare poate fi plină de surprize. Iată câteva fapte interesante pe care s-ar putea să nu le știți despre acești oportunisti carismatici care ne împart habitatele.
1. Veverițele sunt surprinzător de diverse
Familia veverițelor se numără printre cele mai diverse dintre toate mamiferele moderne, cu peste 278 de specii și 51 de genuri care prosperă peste tot, de la tundra arctică și pădurile tropicale până la ferme, suburbii și orașe mari. Include o varietate de veverițe arboricole și veverițe zburătoare, dar și multe specii care trăiesc pe pământ – cum ar fi citește, câinii de prerie și marmotele – care pot fi mai puțin evident „vevericești” pentru observatorii ocazionali mai familiarizați cu acrobații cu coadă stufoasă. Cu toate acestea, toate sunt membri ai familiei taxonomice Sciuridae, originară de pe toate continentele, cu excepția Australiei și Antarcticii.
2. Cele mai mari veverițe sunt de 7 ori mai mari decât cele mai mici
Veverițele variază în mărime de la veverița pitică africană de 13 centimetri la behemoți relativi precum veverița uriașă indiană (în imagine de mai sus) sau veverița zburătoare uriașă roșie și albă din China, care pot crește la peste un metru lungime.
3. Dinții lor din față nu încetează niciodată să crească
Veverițele au patru dinți din față care cresc continuu pe tot parcursul vieții, cu o rată de aproximativ 15 cm pe an. Acest lucru ajută incisivii lor să reziste la roaderea aparentă neîncetată, altfel ar rămâne rapid fără dinți.
4. Au talentul de a întrerupe electricitatea
Liniile electrice nu sunt potrivite pentru dinții de veveriță, care au fost dați vina pentru sute de întreruperi de curent în SUA în ultimii 30 de ani – inclusiv întreruperi care au închis pe scurt piața de valori NASDAQ în 1987 și 1994. După cum subliniază Brookings Institution, „Veverițele au oprit rețeaua electrică de mai multe ori decât cele zero ori în care hackerii au făcut-o”.
5. Veverițele arboricole solitare se încălzesc una pe cealaltă iarna
Veverițele arboricole adulte trăiesc de obicei singure, dar uneori cuibăresc în grupuri în timpul perioadelor de frig sever. Un grup de veverițe se numește „grămadă” sau „cuib”.
6. Câinii de prerie construiesc „orașe” agitate
Familia veverițelor include și tipuri mai sociabile. Câinii de prerie, de exemplu, sunt veverițe de pământ sociale cu sisteme complexe de comunicare și colonii mari, sau „orașe”, care se pot întinde pe sute de hectare. Cel mai mare oraș înregistrat a fost o colonie texană de câini de prerie cu coada neagră care se întindea pe aproximativ 160 de kilometri lățime, 400 de kilometri lungime și conținea aproximativ 400 de milioane de indivizi.
7. Cuvântul „veveriță” provine din grecescul pentru „coadă umbră”
Toate veverițele arboricole aparțin genului Sciurus, care provine din cuvintele grecești „skia” (umbră) și „oura” (coadă). Numele reflectă, se pare, obiceiul veverițelor arboricole de a se ascunde la umbra cozilor lor lungi și stufoase.
8. Veverițele au fost cândva rare în multe orașe americane
În anii 1850, veverițele cenușii din parcurile urbane, cum ar fi Central Park din New York, erau o priveliște rară. Veverițele arboricole au fost aproape eliminate din multe orașe americane până la mijlocul secolului al XIX-lea, dar orașele au răspuns adăugând mai multe parcuri și copaci – și adăugând veverițe. Philadelphia a găzduit una dintre primele reintroduceri documentate de veverițe în 1847, urmată de altele în Boston, New York și în alte părți. Până la mijlocul anilor 1880, Central Park găzduia deja aproximativ 1.500 de veverițe cenușii.
9. Veverițele americane provoacă probleme în Marea Britanie
Veverițele cenușii de est sunt cele mai frecvente veverițe arboricole din SUA, dar pe lângă faptul că le-au ajutat să recâștige habitatele pierdute, oamenii le-au introdus și în locuri din afara arealului lor natal, de la vestul Americii de Nord până în Europa și Africa de Sud. Veverițele cenușii de est sunt acum dăunători invazivi în Marea Britanie, unde amenință veverițele roșii mai mici, native (în imagine de mai sus). Veverițele au devenit, de asemenea, invazive în alte locuri din lume, inclusiv în Australia, care nu are veverițe native.
10. Veverițele joacă un rol important în rețeaua trofică
Veverițele sunt o sursă importantă de hrană pentru mulți prădători non-umani, inclusiv șerpi, coioți, șoimi și bufnițe, pentru a numi doar câțiva. Au fost vânate mult timp și de oameni și au fost cândva ingrediente cheie pentru preparate americane precum Kentucky burgoo și Brunswick stew, deși astăzi se folosesc în mod obișnuit alte tipuri de carne.
Carnea de veveriță revine încet, totuși, datorită bucătarilor care cred că ar trebui să mâncăm specii invazive – o abordare cunoscută sub numele de „invazivorism”. Acum puteți comanda un meniu de degustare cu șase feluri de veveriță la restaurantul omonim al lui Paul Wedgwood din Edinburgh.
Veverițele arboricole mănâncă în principal nuci, semințe și fructe, dar sunt omnivore. Veverițele cenușii, de exemplu, au fost cunoscute că mănâncă insecte, melci, ouă de pasăre și cadavre de animale atunci când altă hrană este rară. La fel ca mulți rozătoare, totuși, veverițele nu pot vomita. (De asemenea, nu pot râgâi sau suferi de arsuri la stomac.)
11. Veverițele pot fi victime ale furtului, dar sunt și ele inteligente
Veverițele arboricole sunt cunoscute pentru faptul că sapă gropi false pentru a-i păcăli pe spectatori și a-i îndepărta pe hoți – o mișcare cunoscută sub numele de „ascundere înșelătoare”. Aceasta implică săparea unei gropi de către o veveriță și acoperirea ei din nou, dar fără a depune o nucă. Un clasic schimb de momeală.
12. Doar câteva veverițe hibernează
Unele veverițe de pământ hibernează, dar majoritatea speciilor de veverițe se bazează pe rezerve de hrană pentru a trece peste iarnă. Aceasta ar putea însemna depozitarea întregii lor hrane într-o singură cămară, deși aceasta este vulnerabilă la hoți, iar unele veverițe de pământ care depozitează hrana își pierd până la jumătate din rezerve în acest fel. Multe veverițe folosesc în schimb o tehnică numită „depozitare împrăștiată”, în care își răspândesc hrana în sute sau mii de locuri ascunse, un gard împotriva furtului consumator de muncă.
Datorită memoriei spațiale detaliate și a unui simț puternic al mirosului, acestea recuperează totuși până la 80% din rezervele lor. Unele veverițe roșii folosesc, de asemenea, o strategie mnemonică pentru a organiza nucile după specie.
13. Unele veverițe de pământ fac „parfum de șarpe cu clopoței”
Un studiu din 2008 a constatat că unele veverițe colectează pielea veche a șerpilor cu clopoței, o mestecă și apoi își ling blana, creând un fel de „parfum de șarpe cu clopoței” care le ajută să se ascundă de prădătorii dependenți de miros – și anume, alți șerpi cu clopoței care consideră mirosul de veveriță de pământ amestecat cu mirosul de șarpe cu clopoței mai puțin apetisant decât simpla veveriță de pământ.
14. Unele veverițe cenușii sunt complet negre sau albe
Dacă vedeți o veveriță complet albă sau complet neagră în America de Nord, este probabil o veveriță cenușie sau roșie deghizată. Variația neagră este rezultatul melanismului, o dezvoltare a pigmentului întunecat care apare la multe animale. Blana albă ar putea fi cauzată de albinism, deși multe veverițe albe nu au ochii roz sau roșii caracteristici albinismului, datorându-și culoarea în schimb leucismului. Unele locuri sunt mai predispuse la veverițele albe, cum ar fi Brevard, Carolina de Nord, unde până la una din trei veverițe are blană albă, iar orașul a adoptat o ordonanță prin care se declară sanctuar pentru veverițele albe.
15. Veverițele care hibernează ar putea ajuta la protejarea creierului uman
Veverițele de pământ care hibernează au o trăsătură care ar putea ajuta la protejarea pacienților cu accident vascular cerebral de leziuni cerebrale, potrivit cercetărilor finanțate de National Institutes of Health (NIH). Când veverițele hibernează, creierul lor experimentează un flux sanguin semnificativ redus, similar cu ceea ce experimentează oamenii după un anumit tip de accident vascular cerebral. Dar veverițele se trezesc după hibernare fără efecte grave. Oamenii de știință cred că un medicament potențial inspirat de adaptarea acestor veverițe „ar putea acorda aceeași rezistență creierului pacienților cu accident vascular cerebral ischemic imitând schimbările celulare care protejează creierul acestor animale”, a declarat NIH într-un comunicat de presă.
16. Veverițele zburătoare nu zboară tehnic, dar unele pot plana pe lungimea unui teren de fotbal
Veverițele zburătoare nu pot zbura cu adevărat. Ele folosesc doar pliuri de piele dintre membre pentru a plana de la un copac la altul, așa că un descriptor mai potrivit ar putea fi „veverițe care planează”. Săriturile lor acrobatice se întind adesea pe 45 de metri, unele specii acoperind aproape 90 de metri într-o singură planare. Mici mișcări ale picioarelor le ajută să se ghideze, iar coada lor acționează ca o frână la aterizare.
17. Veverițele de pământ sunt supraestimate ca meteorologi
Marmotele sunt sărbătorite ca prognozători meteo în SUA și Canada, dar abilitățile lor sunt puțin exagerate. Predicțiile lui Punxsutawney Phil au fost în mare parte greșite între 1988 și 2010, de exemplu, în timp ce un studiu al marmotelor canadiene (dintre care cea mai faimoasă este Wiarton Willie) a constatat că rata de succes a fost de numai 37% în 30-40 de ani. Poate ar trebui să presupunem contrariul a ceea ce prevăd aceste animale.
18. Veverițele sunt vorbărețe
Veverițele comunică folosind sisteme complexe de ciripituri de înaltă frecvență și mișcări ale cozii. Ele folosesc sunetul pentru a intimida rivalii de pe teritoriul lor, pentru a alerta vecinii cu privire la prădătorii din zonă, pentru a certa un prădător astfel încât să fie înclinat să plece, pentru a iniția împerecherea și, în cazul puilor, pentru a cere hrană. Studiile au constatat, de asemenea, că sunt capabile să observe și să învețe unele de la altele – mai ales dacă se referă la furtul de mâncare.
19. Veverițele își pierd 25% din hrana îngropată
Animalele sunt, din punct de vedere tehnic, victime ale furtului mărunt. Se estimează că 25% din hrana lor îngropată se pierde din cauza hoților furioși – dintre care unii sunt semenii lor! Alți autori includ păsările care reușesc să fure de la aceste creaturi.
20. Veverițele ajută la creșterea copacilor… fără intenție
Când o veveriță îngroapă o nucă, își pierde unele din cauza furtului și își recuperează majoritatea. Dar nu sapă toate nucile îngropate, iar chiar și hrana pe care aceste veverițe o pierd nu este cu adevărat pierdută, deoarece nucile nerecuperate se transformă pur și simplu în copaci noi.
21. Fug de prădători cu stil
Când o veveriță este lângă un prădător sau se simte amenințată, fuge. Dar stilul ei de alergare este departe de a fi simplu: creaturile fug într-un model zigzag.
22. Nu este nevoie să urâți veverițele, dar nici nu este nevoie să le hrănești
Avem noroc să avem aceste creaturi inteligente și carismatice care trăiesc printre noi, dar, ca majoritatea animalelor sălbatice, cea mai bună modalitate de a aprecia veverițele este să le observăm, nu să interacționăm cu ele. Hrănirea vieții sălbatice este, în general, o idee proastă, deoarece prezintă oamenii ca sursă de hrană și ar putea descuraja căutarea naturală a hranei.
Unele veverițe pot transmite, de asemenea, boli oamenilor, iar chiar și cele sănătoase nu se dau în lături de a ne mușca degetele sau fața. (Dacă se întâmplă acest lucru, curățați bine rana și supravegheați îndeaproape situația pentru a vedea dacă simptomele se agravează. Dacă se agravează, solicitați imediat ajutor medical.)
Veverițele sunt notoriu înverșunate când hrana este pe masă, așa cum arată acest videoclip:
Pentru a fi corect, totuși, ele își împart hrana când este suficientă pentru toată lumea:
