1. Tigrul tasmanian
Tigrul tasmanian
În ciuda numelui și aspectului lor, aceste creaturi asemănătoare câinilor nu erau tigri sau canide. Mai degrabă, erau marsupiale – cele mai mari marsupiale carnivore din timpurile moderne. (Marsupialele se nasc incomplet dezvoltate și continuă să trăiască și să se hrănească într-o pungă din burta mamei, ca un cangur.)
Originare din Australia continentală și Tasmania, au fost declarate dispărute încă din anii 1930, după un secol de vânătoare intensivă încurajată de recompense. Fermierii se temeau că tigrii le omorau oile.
Ultimul tigru tasmanian sălbatic cunoscut, cunoscut și sub numele de tilacín, a fost împușcat și ucis de un fermier în 1930, în timp ce ultimul care a murit în captivitate a fost la Grădina Zoologică din Hobart în 1936. Există totuși unele dovezi că specia ar fi putut exista până în secolul al XXI-lea, cu numeroase observații raportate; dar experții spun că este vorba de o „probabilitate de unu la 10 de a mai supraviețui”.
2. Porumbelul călător
Porumbelul călător
Povestea porumbelului călător este una dintre cele mai tragice povești de extincție din timpurile moderne. De fapt, a fost cea mai obișnuită pasăre din America de Nord încă de acum 200 de ani, numărând miliarde.
Rapoartele din secolul al XIX-lea descriau cerul întunecat ore întregi în timp ce porumbeii treceau și făceau imposibilă conversația normală.
Păsările se adunau și migrau în grupuri mari, iar această adunare a contribuit la dispariția lor. Au devenit ținte ușoare pentru vânătorii în căutare de hrană ieftină care putea fi vândută comercial, în special cu dezvoltarea căilor ferate, care le-a dat vânătorilor capacitatea de a călători rapid pentru a vinde carne de porumbel.
Ultimul porumbel călător, pe nume Martha, a murit la Grădina Zoologică din Cincinnati în 1914, la vârsta de 29 de ani. Nu a depus niciodată un ou fertil.
3. Alca impennă
Alca impennă
Odată estimate la milioane, aceste păsări acvatice uriașe, incapabile de zbor, au fost vânate până la extincție până în anii 1850. Răspândită pe scară largă în Atlanticul de Nord, unde se reproduceau în colonii pe insule stâncoase de coastă și înotau sub apă cu aripi scurte, alca impennă era foarte căutată pentru puful ei, care era folosit în perne, precum și pentru carne, grăsime și ulei.
Pe măsură ce numărul lor a scăzut, prețul pieilor și ouălor lor a devenit atât de valoros încât chiar și muzeele din acea vreme le-au permis să fie colecționate, astfel încât pieile lor să poată fi utilizate pentru conservare și expunere. Ultima alca impennă vie a fost văzută în 1852.
4. Quagga
Quagga
S-ar putea să pară o anumită cruce hibridă între o zebră și un cal, dar aceste animale majestuoase erau de fapt o varietate unică de zebră de câmpie, odată comună în sudul Africii. Trăiau în turme vaste.
Țintuite în principal pentru pieile lor unice și frumoase, cu dungi asemănătoare zebrelor care apăreau doar pe jumătatea din față a corpului lor și colorarea maro asemănătoare cailor pe jumătatea din spate, quaggele au fost eliminate de vânători până în anii 1870. Ultima quagga ținută în captivitate a murit în august 1883 la Grădina Zoologică din Amsterdam. Proiectul Quagga încearcă acum să o readucă.
5. Lupul insulelor Falkland
Această specie unică de lup, cunoscută și sub numele de warrah, este singurul mamifer terestru originar din Insulele Falkland. Se crede că s-a separat de lupii nord-americani în urmă cu aproximativ șase milioane de ani.
Descoperit în 1670, se crede că lupul Insulelor Falkland a ajuns pe insule cu mult înainte de a fi înregistrat prima dată. Era ciudat de docil când au ajuns exploratorii europeni, prietenos și curios și dispus să mănânce carne din mâinile lor. Aceasta a fost o ciudățenie care, se pare, l-a deranjat pe Charles Darwin dintr-un punct de vedere evolutiv.
Scăderea numărului de lupi din Insulele Falkland a început în anii 1800, din cauza vânătorilor care au ucis mamiferele pentru blana lor, precum și pentru a-și proteja oile. Lupul a dispărut oficial în 1876.
6. Leopardul din Zanzibar
Leopardul din Zanzibar
Găsit doar în arhipelagul Zanzibar din Tanzania, această subspecie unică de leopard ar fi putut dispărea încă din anii 1990.
Datorită credinței răspândite în rândul localnicilor că aceste feline erau ținute de vrăjitoare și trimise de ele pentru a provoca rău, a fost lansată o campanie de exterminare care a continuat timp de zeci de ani.
Deși apar ocazional rapoarte neconfirmate despre observarea leopardilor din Zanzibar, niciuna nu a fost confirmată de la anii 1980. Majoritatea oamenilor de știință cred că leopardul este dispărut.
7. Focă călugăr din Caraibe
Focă călugăr din Caraibe
Descoperită pentru prima dată în timpul călătoriei lui Cristofor Columb din 1494, foca călugăr din Caraibe este singura focă nativă cunoscută din Marea Caraibelor și Golful Mexic.
Prădătorii focii călugăr din Caraibe erau rechinii și oamenii. Focile au fost vânate pentru pielea și grăsimea lor, care era folosită pentru a face ulei, și pentru că intrau în competiție cu pescarii pentru captura lor.
Focă călugăr din Caraibe a fost declarată oficial dispărută de Serviciul Național Pescuit Maritim al SUA în 2008, după un studiu și o revizuire amănunțite; cu toate acestea, nu au existat observații confirmate din 1952.
8. Papagăl din Carolina
Papagăl din Carolina
Statele Unite nu găzduiesc astăzi nicio specie de papagal, dar nu a fost întotdeauna așa. Papagăl din Carolina a prosperat în America de Nord până în primii ani ai secolului al XX-lea, fiind comun din nordul văii Ohio și până în sudul Golfului Mexic.
Declinul speciei a venit la scurt timp după ce frumoasele pene colorate au devenit la modă pentru a fi purtate ca decorațiuni în pălăriile doamnelor. Se crede, de asemenea, că unele populații mici, dar sănătoase rămase, au cedat unei boli aviare.
Ultimul exemplar sălbatic cunoscut a fost ucis în județul Okeechobee, Florida, în 1904, iar ultimul papagal din Carolina în captivitate a murit la Grădina Zoologică din Cincinnati în 1918. Observații nedocumentate ale păsării au persistat până în anii 1930.
9. Ursul Atlas
Ursul Atlas
Această subspecie dispărută de urs brun a fost odată singurul urs originar din Africa. Recunoscut prin dimensiunea sa mică și construcția robustă, animalul a fost vânat până la extincție aproape în întregime pentru sport. Erau adesea capturați și folosiți pentru executarea criminalilor ad bestias după ce Imperiul Roman s-a extins în Africa de Nord, din 146 î.Hr. încolo.
ad bestias
Ultimele exemplare înregistrate au fost ucise de vânători în anii 1870 în munții Rif din Maroc.
10. Wallaby Toolache
Wallaby Toolache
Odată ocupând terenurile deschise din Australia, wallaby Toolache nocturn era considerată o specie elegantă și grațioasă de canguri.
Wallaby Toolache a suferit din cauza pierderii habitatului, defrișării vegetației native și introducerii vulpii roșii. Acest animal frumos a fost, de asemenea, vânat pentru frumoasa sa blană și pentru sport. A supraviețuit doar 85 de ani de ocupație europeană.
Ultimul exemplar sălbatic a fost înregistrat în 1927, iar ultimul din captivitate a murit în 1939. Wallaby Toolache a dispărut probabil până în anii 1940.
11. Nevărstă
Nevărstă
Odată ocupând o gamă de-a lungul regiunilor de coastă stâncoase din Maine până în New Brunswick, Canada, nevărsta a fost vânată cu vigoare pentru blana sa, ducând la extincția sa.
Din păcate, vânătoarea nevărștii a fost atât de rapidă încât se cunosc puține lucruri despre comportamentul, reproducerea și comunicarea animalului, deoarece oamenii de știință nu au putut studia și descrie temeinic specia.
Nevărsta, care era de două ori mai mare decât o nevăstuică americană sau comună, nu a fost identificată ca o specie distinctă decât după exterminarea sa. Ultimul exemplar verificat a fost ucis în New Brunswick în 1894.
12. Hartebeest Bubal
Hartebeest Bubal
Odată comun în Africa de Nord, părți ale Egiptului și Orientul Mijlociu, rămășițele fosile ale hartebeestului Bubal au fost descoperite în aceste regiuni. O subspecie de hartebeest, hartebeestul Bubal ocupa un habitat stâncos în stepa sub-deșertică și trăia în turme mari. Principalul său prădător a fost leul berber, acum și el dispărut în sălbăticie.
Hartebeestul Bubal a fost supra-vânat timp de secole pentru carne și sport. Ultimii indivizi cunoscuți au fost împușcați în Algeria între 1945 și 1954, iar hartebeestul Bubal este considerat dispărut.
13. Vaca de mare a lui Steller
Vaca de mare a lui Steller
Înrudite cu lamantinul și dugongul, această locuitoare a mării, grasă, a trăit odată în apele arctice ale Oceanului Pacific de Nord, în Marea Bering. Când au fost descoperite pentru prima dată, vacile de mare aveau deja o rază de acțiune limitată, iar viteza lor lentă de înot și natura blândă le-au făcut ținte ușoare pentru vânători.
Datorită apelor înghețate în care trăiau, vacile de mare ale lui Steller au crescut la dimensiuni imense, cu rapoarte care le plasau la aproximativ 7,6 metri lungime și cântărind până la 12 tone. Din păcate, dimensiunea și conținutul lor de grăsime le-au făcut mărfuri atât de valoroase.
Vânate fără milă, au fost declarate dispărute în 1768. Au supraviețuit mai puțin de trei decenii după ce au fost „descoperite” de exploratorii europeni.
