Trecuseră patru ani de când nu mă mai întorsesem în Anglia natală. Aș vrea să spun că această pauză a fost un efort de a-mi reduce amprenta de călătorie cu avionul și ipocrizia mea climatică bine-cunoscută, dar, de fapt, a fost doar o întrerupere legată de pandemie. Așa că, atunci când am zburat în Anglia la începutul acestei luni – da, am folosit Google Flights pentru a găsi opțiuni cu emisii mai scăzute – am fost surprins de ceva încurajator: se schimbase enorm de mult.
Pentru a enumera câteva schimbări notabile:
- Fratele meu conducea o mașină electrică atunci când era necesar, dar se bucura mai ales de mersul cu bicicleta, mersul pe jos și serviciile feroviare locale mai frecvente în orașul său natal, Bristol.
- Gara principală din Bristol Temple Meads avea rânduri întregi de parcări foarte bune pentru biciclete.
- Trenurile intercity între Londra și Bristol erau acum electrificate.
- Opțiunile de meniu pe bază de plante și cu accent pe plante erau peste tot.
- Panourile solare acopereau un procent mare din acoperișuri.
- Bicicletele electrice și bicicletele cargo erau obișnuite.
- Londra se mândrea cu multe autostrăzi importante dedicate doar bicicletelor în tot orașul.
- Autobuzele și taxiurile erau adesea electrice.
- Gospodăriile își reciclau deșeurile alimentare și chiar păreau să fi încetat să se plângă de asta.
- Cetățenii de toate vârstele foloseau scutere și alte soluții de „ultimul kilometru” ca mijloc de transport real și practic.
Desigur, am raportat despre multe dintre acestea și înainte. De la taxiuri negre plug-in la instalatori pe biciclete cargo, au existat o mulțime de vești bune venite din Regatul Unit de ani de zile. Dar mi s-a părut remarcabil cum o scurtă perioadă petrecută departe mi-a permis să „văd” în sfârșit un viitor care pare să apară cu adevărat.
Asta nu înseamnă că progresul a fost omniprezent sau inevitabil. Orașul meu natal mic era acoperit de postere despre cum o pistă de biciclete „fără sens” este pe cale să „ruineze” faleza. Comercianții de antichități din Clifton (o zonă elegantă a Bristolului) sunt aparent convinși că pietonalizarea iminentă va fi sfârșitul lumii lor. Brexiteer-ul Nigel Farage face încercări sforăitoare de a aprinde un război cultural asupra ambițiilor Marii Britanii privind neutralitatea climatică. Conservatorii aflați la guvernare, deși încă public dedicați decarbonizării, de asemenea ratează o mulțime de oportunități pentru schimbări reale, transformatoare. Iar cartierele londoneze Kensington și Chelsea erau încă pline de SUV-uri – numite „Tractoare Chelsea” de detractorii lor – ori de câte ori era timpul să ridice copiii de la școală.
În linii mari, însă, tehnologiile cu emisii mai scăzute de carbon, modelele de afaceri, produsele și opțiunile de călătorie par să devină considerabil mai obișnuite, mai accesibile și mai populare. Împărtășesc acest lucru nu doar pentru a arăta dragoste țării mele natale. Mai degrabă, o fac pentru a-mi aminti, mie și altora, că progresul se poate simți adesea lent, ponderat și chiar inutil atunci când ești în mijlocul lui – și apoi, deodată, privești în sus și lumea din jurul tău s-a schimbat.
Colegul meu de la PlanetaNoastra, Editorul de Design Lloyd Alter, a remarcat deja cum invazia Ucrainei de către Rusia oferă atât o oportunitate, cât și un imperativ moral de a accelera tranziția de la combustibilii fosili. Trăgând paralele cu momentul puloverului fostului președinte american Jimmy Carter, el susține că măsurile simple, neinteresante, cum ar fi conservarea, ar trebui să fie coloana vertebrală a răspunsului nostru.
Nu se înșeală. Dar acum avem și un avantaj distinct pe care Carter nu l-a avut: există exemple din întreaga lume în care indivizi, afaceri, comunități și chiar țări pun în aplicare schimbări multiple care ne pot ajuta cu adevărat să depășim mentalitatea „business-as-usual”.
În timp ce scriu această poveste înapoi în Durham, NC, poate fi tentantă nostalgia de casă. Totuși, deși tânjesc cu adevărat după beri artizanale și mult prea mulți carbohidrați, îmi amintesc că o mare parte din progresul pe care l-am văzut în Marea Britanie este prezent și aici. Tot mai mulți dintre vecinii mei îmbrățișează bicicletele electrice. Colegii mei de la serviciul de zi cu zi sunt încântați să-și lase camionetele supradimensionate parcate în curți și să continue să lucreze în mare parte de acasă. Iar emisiile de carbon legate de energie în SUA au înregistrat o tendință de scădere de ani de zile.
Este adevărat: nu ne mișcăm suficient de repede. Iar amploarea crizei este de așa natură încât chiar și progresul pe care l-am văzut în Marea Britanie este insuficient. Totuși, deși este corect să fim indignați, cred că este inutil să devenim descurajați. Noi, marea coaliție de oameni preocupați de climă, am schimbat deja radical traiectoria în comparație cu emisiile care ar fi existat altfel.
Acum este timpul să construim pe acest progres și să terminăm treaba.
