De fiecare dată când achiziționezi o haină, faci o alegere între biosferă și litosferă. Biosfera se referă la producția agricolă și la plantele transformate în textile vestimentare, cum ar fi bumbacul, cânepa, inul și altele. Litosfera este învelișul, sau crusta, Pământului, din care sunt extrase combustibilii fosili și transformați în țesături sintetice precum poliesterul.
Nu m-am gândit niciodată la haine în acest fel, ca la o alegere dichotomică între bazine de carbon, dar odată ce această imagine mi-a prins rădăcini în minte, nu am mai putut să mă opresc din a mă gândi la ea. Un sistem este clar mai bun decât celălalt, și totuși, în acest moment, 70% din hainele pe care le purtăm provin din litosferă. Suntem acum, ca populație globală, în mare parte îmbrăcați în plastic.
Aceasta a fost doar una dintre numeroasele revelații profunde oferite de Rebecca Burgess într-un episod fascinant al unui podcast numit „For the Wild”. Burgess este expertă în ecologia restaurativă și sistemele de fibre și directoarea Fibershed, o organizație din SUA care lucrează la reconstruirea sistemelor locale de fibre. A fost intervievată de gazda Ayana Young pentru a discuta despre dezastrul actual al modei moderne și ce pași pot fi luați pentru a o îmbunătăți. Deși întregul episod de o oră merită ascultat de oricine este interesat de moda sustenabilă și/sau de sănătatea solului, am vrut să evidențiez câteva puncte care mi s-au părut mai neobișnuite și mai puțin cunoscute.
„Moda este o alegere agricolă.”
În primul rând: „Dacă o mare parte din hainele noastre provin din sol, de ce nu interogăm industria modei așa cum facem cu industria agricolă?” Nu ne gândim adesea la hainele noastre ca provenind din pământ, cel puțin nu în felul în care facem cu legumele, cerealele și alte alimente pe care le consumăm, dar ele provin – și, prin urmare, merită aceeași atenție și preocupare cu privire la practicile necesare pentru cultivarea și recoltarea lor.
Criticăm supermarketurile și restaurantele fast-food pentru rolul lor în defrișările masive ale pădurilor tropicale prin consumul de carne de vită, dar alegerile noastre vestimentare sunt vinovate de același lucru. De ce nu vorbim despre rolul industriei modei în defrișările ilegale și confiscarea terenurilor în Sudul Global și despre legătura sa cu contaminarea și degradarea gravă a solului și a terenurilor? Cel mai probabil, pentru că oamenii nu sunt conștienți de aceste conexiuni.
Coloranți sintetici
Burgess a vorbit pe larg despre coloranții sintetici, care sunt utilizați pentru a colora majoritatea textilelor pe care le purtăm. Se estimează că 25% din substanțele chimice produse la nivel mondial sunt utilizate pentru producerea de îmbrăcăminte, iar multe dintre acestea sunt destinate vopsitului. Metale grele precum cadmiu, mercur, staniu, cobalt, plumb și crom sunt necesare pentru a lega coloranții de țesătură și sunt prezente în 60-70% din coloranți. O serie de procese intensive din punct de vedere energetic fixează coloranții pe țesătură („încălzire, bătaie, tratare”, a spus Burgess), iar cantități vaste de apă sunt utilizate pentru a clăti excesul de colorant.
Aici are loc cea mai vizibilă poluare, atunci când moleculele de colorant nelegate sunt evacuate în cursurile de apă ca efluenți. Vedem efectele asupra râurilor din Asia, unde comunitățile implicate în producția de textile suferă efectele expunerii la perturbatori endocrini conținuți în coloranți. De asemenea, știm foarte puțin despre efectul coloranților sintetici asupra corpului uman, care absoarbe inevitabil substanțele chimice pe măsură ce țesăturile se freacă de pielea noastră.
Există mult mai multe substanțe chimice în hainele noastre decât ne-am putea imagina. O gamă de tratamente de finisare, cum ar fi cele împotriva cutelor și anti-pete, precum și designurile imprimate pe ecran, conțin substanțe chimice precum bisfenolul A, formaldehida și ftalatii. Aceleași substanțe chimice pe care nu le dorim în sticlele noastre de apă ajung pe hainele noastre fără nicio problemă și apoi intră în cursurile de apă prin mașina de spălat.
Materiale proiectate
Burgess a continuat să discute despre materiale specifice – o conversație pe care am găsit-o deosebit de relevantă pentru PlanetaNoastra, unde ne grăbim să acoperim noile țesături inovatoare. Nu toate materialele vegetale sunt ideale, a subliniat ea. Fibrele din lemn, cum ar fi eucaliptul și bambusul, Tencel și modal, pot utiliza procesarea chimică în circuit închis, dar Burgess este sceptică în ceea ce privește faptul că pădurile tropicale virgine și întregile plantații de arbori sunt folosite pentru producerea de haine. Etica unor astfel de practici trebuie evaluată. După cum a spus ea, ar trebui să existe „multe semne de întrebare cu privire la utilizarea unui copac pentru o cămașă”.
În ceea ce privește utilizarea plasticului reciclat în îmbrăcăminte, care este o mișcare la modă pentru multe mărci de modă în zilele noastre, Burgess nu are nicio răbdare. Este o „soluție rapidă” care perpetuează omniprezența plasticului. Utilizarea plasticului tocat în îmbrăcăminte este, fără îndoială, cea mai proastă modalitate de a-l folosi, deoarece creează scame din plastic mai repede decât orice alt material de pe Pământ. 40% din plasticul eliberat în timpul ciclurilor de spălare ajunge direct în râuri, lacuri și oceane. Burgess a spus: „A lua plastic și a-l toca, ceea ce facem atunci când producem îmbrăcăminte, și a-l face mai predispus la scurgere în biologia planetei noastre, este pur și simplu odios. Și totuși este prezentat ca fiind ecologic! Este destul de înapoiat.”
Inventarea de noi materiale este redundantă, în opinia lui Burgess. Există un astfel de surplus de fibre naturale disponibile în prezent, încât nu are niciun sens să recurgem la remedii tehnologice sofisticate pentru a ne fabrica hainele.
Acolo unde inovația este într-adevăr necesară este în găsirea modalităților de a curăța mizeria în care ne aflăm și de a „sparge cătușele centralizării și concentrării bogăției” în industria modei. Acest proces poate începe prin faptul că oamenii se străduiesc să își procure hainele din propria regiune geografică – un obiectiv pe care Burgess a spus că este mai ușor de atins decât s-ar putea crede.
Episodul mi-a dat mult la ce să mă gândesc, așa cum sunt sigur că le va da și cititorilor PlanetaNoastra. Cel puțin, voi începe să mă gândesc la modă la fel cum fac la mâncare – un produs agricol al cărui drum de la „sol la piele” ar trebui să fie cât mai scurt posibil. Îl puteți asculta aici.
