Plasticul din ocean este încă o problemă relativ nouă. Oamenii de știință au început să o studieze abia acum aproximativ 40 de ani, iar prima „pată de gunoi” majoră din ocean nu a fost descoperită decât în anii 1990. Acum este o cunoștință generală, dar încă sunt multe lucruri pe care nu le știm despre ea. Cât de mult plastic ajunge de fapt în ocean într-un an? Cum ajunge acolo? Și ce putem face, dacă este cazul, în această privință?
Multe dintre aceste mistere sunt acum mai clare datorită unui nou studiu publicat pe 13 februarie în revista Science. Acesta oferă cea mai bună estimare până în prezent a influxului de plastic în oceanele Pământului, împreună cu informații despre de unde provin toate aceste deșeuri și cum scapă de pe uscat. Și, prin dezvăluirea căilor pe care le parcurge plasticul până la mare, autorii studiului pot, de asemenea, să arunce lumină asupra modului în care putem începe să stopăm această situație.
Între 4,8 milioane și 12,7 milioane de tone metrice de plastic au intrat în ocean în 2010, potrivit studiului, care a urmărit deșeurile de plastic din 192 de țări de coastă din întreaga lume. Aceasta sugerează că oceanele primesc aproximativ 8 milioane de tone metrice de plastic într-un an tipic, spune autoarea principală și profesoara de inginerie ambientală la Universitatea din Georgia, Jenna Jambeck, într-o declarație despre cercetare.
„Opt milioane de tone metrice este echivalentul găsirii a cinci pungi de plastic pline pe fiecare 0,3 metri de coastă din cele 192 de țări pe care le-am examinat”, adaugă ea.
În timp ce un alt studiu recent a concluzionat că oceanele conțin acum mai mult de 5 trilioane de bucăți de plastic — totalizând aproximativ 250.000 de tone metrice — ritmul anual al acestei poluări a rămas neclar. Un studiu din 1975 a estimat că aproximativ 0,1% din producția globală de plastic ajunge în mare în fiecare an, dar studiul lui Jambeck sugerează că acest număr este de fapt între 1,5 și 4,5%.
„Pentru prima dată, estimăm cantitatea de plastic care intră în oceane într-un an dat”, spune co-autoarea Kara Lavender Law, profesoară la Asociația de Educație Maritimă din Massachusetts. „Nimeni nu a avut o idee bună despre amploarea acestei probleme până acum.”
Principalul vinovat din spatele plasticului din ocean este gestionarea defectuoasă a deșeurilor de plastic în zonele de coastă, au constatat cercetătorii, generată de cei 2 miliarde de oameni care trăiesc la mai puțin de 50 de kilometri de o linie de coastă. O parte din problemă este că infrastructura de gestionare a deșeurilor a rămas în urmă față de producția explozivă de plastic a planetei, mai ales în țările în curs de dezvoltare. Unele dintre cele 192 de țări studiate nu au sisteme formale de gestionare a deșeurilor, iar Jambeck remarcă faptul că gestionarea deșeurilor solide este adesea neglijată în favoarea unor priorități mai urgente de sănătate publică, cum ar fi apa potabilă și tratarea apelor uzate.
„Impactul uman al lipsei de apă potabilă este acut, iar tratarea apelor uzate vine adesea pe locul al doilea”, spune ea. „Aceste prime două nevoi sunt satisfăcute înaintea deșeurilor solide, deoarece deșeurile nu par să prezinte o amenințare imediată pentru oameni. Și apoi deșeurile solide se acumulează pe străzi și în curți și este lucrul care este uitat pentru o vreme.”
Unu-sprezece dintre primele 20 de țări cu cea mai mare poluare cu plastic se află în Asia, potrivit studiului, cu China pe locul 1. Alte țări din top 20 includ Brazilia, Egiptul și Nigeria — și SUA pe locul 20. SUA are o infrastructură bine dezvoltată pentru gestionarea deșeurilor solide, dar are și populații costiere dense care utilizează mult plastic. Aproximativ 40% din populația totală a SUA trăiește în județe de coastă, cu o densitate medie de 173 de persoane pe kilometru pătrat. În general, americanii generează 2,6 kilograme de gunoi pe cap de locuitor în fiecare zi, dintre care 13% este plastic.
Este util să știm cât de mult plastic ajunge în oceane, dar aceasta este încă doar vârful aisbergului. Deși plasticul se poate „fotodegrada” la lumina soarelui și se poate sfărâma printre valuri, nu se descompune cu adevărat așa cum fac materialele mai biodegradabile. Și cu aproximativ 536 milioane de kilometri cubi de ocean pe Pământ, cercetătorii încă se luptă să evalueze amploarea problemei noastre cu plasticul.
„Această lucrare ne oferă o idee despre cât de mult ne lipsește”, spune Law, „cât de mult trebuie să găsim în ocean pentru a ajunge la total. În prezent, colectăm în principal numere de plastic care plutește. Există mult plastic așezat pe fundul oceanului și pe plajele din întreaga lume.”
Orice plastic din apa de mare poate pune în pericol viața sălbatică, inclusiv obiecte mari, cum ar fi uneltele de pescuit care se încurcă în delfini sau pungile de plastic care înfundă stomacul țestoaselor marine. Bucățile minuscule cunoscute sub numele de „microplastice” sunt deosebit de insidioase, absorbând o varietate de poluanți oceanici și apoi transmițându-i păsărilor marine, peștilor și altor viețuitoare marine înfometate. Acest lucru poate deveni un „mecanism înfricoșător de eficient pentru coruperea lanțului nostru alimentar”, a declarat Marcus Eriksen de la Institutul 5 Gyres pentru MNN anul trecut.
Plasticul din ocean se va înrăutăți înainte de a se îmbunătăți. Un studiu din 2013 a avertizat că petele de gunoi ale Pământului vor exista cel puțin 1.000 de ani, chiar dacă toată poluarea cu plastic s-ar opri imediat. Și Jambeck se așteaptă ca impactul cumulativ al plasticului din ocean să ajungă la 155 de milioane de tone metrice până în 2025. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, omenirea nu va atinge „vârful deșeurilor” până în secolul viitor.
„Suntem copleșiți de deșeurile noastre”, spune Jambeck. „Dar cadrul nostru ne permite, de asemenea, să examinăm strategii de atenuare, cum ar fi îmbunătățirea gestionării globale a deșeurilor solide și reducerea plasticului din fluxul de deșeuri. Soluțiile potențiale vor trebui să coordoneze eforturile locale și globale.”
