Grace Jeffers explică faptul că, deși copacii sunt regenerabili, pădurile nu sunt.
Mașina de recoltat John Deere este o mașinărie uimitoare; lama sa gigantică de ferăstrău poate tăia și mărunți o pădure care a avut nevoie de 4.500 de ani să crească, în doar o oră. Arhitecta Maya Lin a realizat un videoclip care arată ce s-ar întâmpla dacă ai lăsa această mașină liberă în locurile pe care le cunoaștem și le iubim, menționând că 36,4 hectare de pădure tropicală se pierd în fiecare minut, că defrișările amenință jumătate din speciile lumii și că sunt responsabile pentru 20% din emisiile de încălzire globală.
Avem în mod clar acum tehnologia de a ne șterge pur și simplu pădurile, iar arhitecții și designerii au responsabilitatea de a se gândi la lemnul pe care îl folosim și de unde provine. Grace Jeffers a petrecut zece ani scriind o enciclopedie a materialelor și a învățat multe despre lemn și despre cât de puțin știm majoritatea dintre noi despre el. Mai important, chiar dacă știm ceva despre lemnul în sine – rezistența, proprietățile și aspectul său – nu știm aproape nimic despre pădure.
Există o confuzie în masă, iluzii și concepte înșelătoare despre ceea ce este cu adevărat o pădure. Ca oameni, fiecare dintre noi are o idee despre cum arată o pădure și totuși, peisaje goale, dezgolite sunt definite ca păduri. Există o lume de diferență între pădurile primare sălbatice din idealurile noastre și creșterea secundară sau plantațiile care sunt „oficial” clasificate ca păduri.
Aici, și la fel ca în mare parte din industrie, numim lemnul o resursă regenerabilă. Dar Grace Jeffers notează că „Da, tăiem copaci, îi replantăm, ei cresc și, în acest fel, lemnul este o resursă regenerabilă. Dar prin tăierea copacilor, distrugem pădurile și ecosistemele lor unice, necuantificabile; prin urmare, o pădure nu poate fi regenerabilă.”
Acesta este cel mai important concept: copacii ar putea fi regenerabili, dar pădurile nu sunt. Deci nu este suficient să știm pur și simplu despre lemnul pe care îl folosim; trebuie să știm de unde provine și trebuie să conservăm ceea ce a mai rămas din pădurile noastre originale. Trebuie să ne asigurăm că nu sunt tăiate și replantate, pentru că nu este același lucru, nu este același loc.
Este o greșeală să considerăm lemnul doar ca pe un produs agricol: deși lemnul poate fi plantat, crescut și recoltat ca oricare altă cultură agricolă, această activitate nu trebuie confundată cu o pădure, deoarece este o monocultură. Așa cum un câmp de porumb nu este o prerie, o vale plantată cu o singură specie de copac nu este o pădure.
Jeffers le spune arhitecților și designerilor că trebuie să pună trei întrebări de fiecare dată când specifică lemnul:
- Care este statutul de conservare al acestui lemn?
- De unde provine acest lemn?
- Care este starea pădurii din care a fost recoltat lemnul?
Adesea este greu de spus. Unele esențe de lemn, precum teakul, sunt acum cultivate în plantații, dar nu știi neapărat ce a fost tăiat pentru a face loc plantației. O treime din recolta de teak este tăiată în Birmania, introdusă ilegal în Thailanda și vândută ca „teak thailandez”. Sau este trimisă în China și transformată în produse finite, unde este aproape imposibil de determinat originea. Nu doar pădurile tropicale sunt în pericol. Pădurile boreale din Rusia sunt pline de specii de lemn neamenințate, precum stejarul și coniferele, dar sunt și habitatul tigrilor siberieni și al leoparzilor de Amur.
Aceste păduri sunt protejate prin legea rusă, iar exploatarea forestieră este, teoretic, reglementată în celelalte păduri neprotejate de guvern. După cum știm, guvernele pot crea reglementări, dar dacă nu există aplicare, pădurile rămân în pericol. Companiile forestiere care respectă regulile sunt subminate de activitatea de exploatare ilegală. De fapt, Agenția de Investigații de Mediu estimează că până la 80% din lemnul provenit din taiga ar putea fi tăiat ilegal. Exploatarea ilegală este traficată în principal prin China, unde este prelucrată în produse și mobilier vândute pe piețele occidentale. Documentele de proveniență sunt falsificate sau dispar complet.
În cele din urmă, Jeffers le spune arhitecților că ar trebui să evităm toate esențele de lemn de pe lista roșie a IUCN, multe dintre ele fiind încă disponibile la magazinul local de pardoseli. Uneori este greu, deoarece se inventează mereu nume noi, așa că trebuie să sapi puțin pentru a găsi un lanț de custodie. Dar este treaba arhitectului să urmărească traseul documentelor și să se asigure că lemnul pe care îl specifică poate fi importat legal în țară, iar Jeffers spune că „este doar o chestiune de timp” până când autoritățile vor începe să urmărească firmele de arhitectură.
Din păcate, uneori arhitecții nu știu sau nu le pasă; conform unui sondaj realizat pentru Wilsonart, 70% dintre arhitecți și designeri spun că prioritizează utilizarea lemnului din surse responsabile, dar 24% încă folosesc lemn de trandafir ilegal — și ghici ce?
Jeffers a ales un exemplu interesant; întotdeauna am admirat magazinul Prada al lui Rem Koolhaas din New York, dar Jeffers notează că este realizat din lemn de zebrano, ceea ce este asemănător cu „tapițarea unui scaun cu blană de tigru siberian.” Atât de periclitat este lemnul de zebrano.
În cele din urmă, ar fi cel mai bine dacă ne-am limita cu toții la esențe de lemn nord-americane neamenințate, precum arțarul, nucul, cireșul sau stejarul. Și, desigur, orice lemn pe care îl folosim pentru orice ar trebui să fie certificat de o terță parte, cum ar fi SFI, FSC sau alte standarde aprobate de Programul Internațional pentru Aprobarea Certificării Forestiere (PEFC), precum CSA în Canada.
Au fost multe lecții pentru acest PlanetaNoastra în prezentarea lui Grace Jeffers. Cantitatea de roz care reprezintă defrișările în pădurile boreale este șocant de mare. Promovăm utilizarea lemnului ca resursă regenerabilă, dar acesta trebuie să fie cu adevărat recoltat în mod durabil și trebuie să fie certificat de o terță parte. Și când vine vorba de acele finisaje fanteziste și de lemnul importat, trebuie pur și simplu să încetăm să le mai folosim. După cum spune Grace,
Pe măsură ce pădurile noastre continuă să fie decimate, este timpul ca noi, designerii, să le protejăm prin lărgirea înțelegerii noastre despre lemn, valoarea pădurilor și rolul lor intrinsec în supraviețuirea tuturor speciilor de pe Pământ.
Prezentarea și vizita mea la New York au fost sponsorizate de Wilsonart, care, nu întâmplător, produce laminate de înaltă presiune care, în multe cazuri, pot fi un bun substitut pentru esențele de lemn exotice. Am numit laminatul cea mai ecologică alegere pentru blaturile de bucătărie deoarece este 70% hârtie și, deși celelalte 30% sunt rășină fenolică, foaia este foarte subțire, deci nu este multă. După ce am ascultat-o pe Grace Jeffers și i-am citit lucrarea, pare mai bun ca niciodată.
Aici este infograficul complet din sondajul național Wilsonart care analizează ce știau arhitecții, designerii și specificatorii despre lemn.
