Actul privind Zonele Sălbatice: Rezumat, Impact și Stare Actuală

Actul privind Zonele Sălbatice din 1964 a fost instituit pentru a crea un sistem de conservare a zonelor sălbatice din țară și a impune agențiilor federale de gestionare a terenurilor să gestioneze zonele sălbatice desemnate oficial într-un mod care să le păstreze caracterul sălbatic.

Acest act important – considerat de mulți una dintre cele mai mari realizări în domeniul conservării din istoria Statelor Unite – a creat o modalitate incisivă pentru americani de a-și proteja cele mai neatinse zone pentru generațiile viitoare.

Istoric și context

În anii 1950, devenea clar că creșterea populației, extinderea așezărilor și dezvoltarea industrială tot mai mare vor continua să amenințe integritatea zonelor noastre sălbatice. În 1955, un grup de conservatori conduși de ecologistul Howard Zahniser au făcut furori când au reușit să împiedice construirea barajului Echo Park pe râul Green în Monumentul Național Dinosaur. Campania a contribuit la creșterea conștientizării asupra dezbaterii mai ample privind protejarea terenurilor sălbatice din Statele Unite.

Zahniser, care la acea vreme deținea funcția de director executiv al Societății Wilderness, este creditat cu redactarea proiectului de lege în 1956, într-un efort de a salva unele dintre ultimele zone sălbatice rămase în țară.

Actul privind Zonele Sălbatice a căutat să asigure „că o populație în creștere, însoțită de extinderea așezărilor și de mecanizarea tot mai mare, nu ocupă și modifică toate zonele din Statele Unite și posesiunile sale, lăsând terenuri desemnate pentru conservare și protecție în condiția lor naturală.”

Proiectul de lege a circulat în următorii opt ani și, după 66 de revizuiri și 18 audieri, președintele Lyndon B. Johnson l-a semnat ca lege pe 3 septembrie 1964.

Una dintre primele zone protejate în temeiul Actului privind Zonele Sălbatice a fost Zona Sălbatică Bob Marshall din vestul Montanei, numită după principalul fondator al Societății Wilderness.

Astăzi, Sistemul Național de Conservare a Zonelor Sălbatice, stabilit prin Actul privind Zonele Sălbatice, este o rețea de peste 800 de zone sălbatice desemnate federal, întinzându-se pe 111 milioane de acri în toate statele SUA, cu excepția a șase. Cea mai mică zonă sălbatică din sistem este Zona Sălbatică Pelican Island din Florida, cu doar 5,5 acri, în timp ce cea mai mare este Zona Sălbatică Wrangell-St. Elias, care protejează peste 9 milioane de acri de tundră din Alaska și pădurea boreală.

Rezumatul legii

Inițial, Actul privind Zonele Sălbatice a desemnat 9,1 milioane de acri ca zone sălbatice oficiale și a stabilit un proces pe termen lung pentru desemnări suplimentare în viitor.

Noi zone sălbatice

Agențiile federale studiază terenurile aflate deja sub jurisdicția Statelor Unite pentru a identifica noi zone sălbatice, făcând recomandări președintelui pentru a le trimite Congresului. Odată ce terenul a fost desemnat ca zonă sălbatică de către Congres, devine ilegală desfășurarea oricăror activități comerciale sau construirea de drumuri permanente în interiorul zonei, inclusiv exploatarea forestieră, noi activități de pășunat sau miniere, sau orice alt tip de dezvoltare.

În plus, nu vor exista drumuri temporare, nu se va utiliza autovehicule, echipamente motorizate, ambarcațiuni cu motor, aterizarea aeronavelor, nicio formă de transport mecanic și nicio structură sau instalație în interiorul zonelor sălbatice.

Desigur, există excepții de la reguli, în special cele necesare pentru a îndeplini cerințele minime pentru administrarea zonei, inclusiv măsuri necesare în scopuri de urgență.

Actul prevede, de asemenea, ca terenurile sălbatice să fie administrate pentru „folosul și bucuria poporului american într-un mod care să le lase neafectate pentru utilizare viitoare ca zone sălbatice și să le păstreze caracterul neatins.”

Gestionarea zonelor sălbatice

Zonele sălbatice sunt gestionate și supravegheate de cele patru agenții federale de gestionare a terenurilor – Serviciul Parcurilor Naționale, Serviciul Forestier din cadrul Departamentului Agriculturii, Serviciul pentru Pește și Faună Sălbatică și Biroul de Management al Terenurilor din cadrul Departamentului de Interne. Fiecare dintre cele patru agenții însărcinează personalul cu protejarea caracterului sălbatic al zonelor aflate sub propria jurisdicție.

Caracterul sălbatic

Caracterul sălbatic se referă la interacțiunea mediilor biofizice libere de manipularea și impactul uman modern, experiențe personale în medii naturale libere de societatea modernă și semnificații simbolice de smerenie, reținere și interdependență care inspiră conexiunea umană cu natura.

Conform Serviciului Parcurilor Naționale, caracterul sălbatic include, de asemenea, cinci calități asociate cu acest mediu biofizic – calitatea naturală, calitatea neîngrădită, calitatea nedezvoltată, oportunitățile de singurătate sau recreere primitivă și nelimitată, și alte caracteristici de valoare (de exemplu, tradițiile culturale ale popoarelor indigene).

Impact

Sistemul de Conservare a Zonelor Sălbatice, care a început cu puțin peste 9 milioane de acri, a crescut de atunci la peste 111 milioane de acri, deși desemnarea terenurilor este doar primul pas în protejarea terenurilor sălbatice ale țării.

Doar prin menținerea celui mai înalt nivel de aplicare a legii realizat de cele patru agenții federale însărcinate cu îndatoririle sale de administrare, Actul privind Zonele Sălbatice poate continua să lase o amprentă durabilă asupra integritatea mediului a națiunii.

Zonele sălbatice nu numai că oferă habitate pentru faună și specii amenințate, dar ajută și la furnizarea de apă curată pentru comunități, filtrează aerul pe care îl respirăm, stimulează economiile prin __PLACEER_ID_5__ecoturism__END_PLACEHOLDER__, și oferă zone naturale pentru a scăpa de agitația lumii moderne.

Starea actuală

Acei 111 milioane de acri ar putea părea mult, dar reprezintă doar mai puțin de 5% din totalul terenului Statelor Unite. Mai mult, dacă excludeți zonele sălbatice din Alaska, acestea reprezintă doar 2,7% din cele 48 de state continentale.

În 2009, Actul Omnibus privind Managementul Terenurilor Publice aprobat sub președintele Obama a adăugat peste 2 milioane de acri la Sistemul Național de Conservare a Zonelor Sălbatice, dar doar aproximativ 500.000 de acri au fost adăugați în deceniul următor, până în 2019. În acel an, 37 de noi zone sălbatice, întinzându-se pe 1,3 milioane de acri în California, Arizona, New Mexico, Oregon și Utah, au fost desemnate pe 12 martie prin Actul de Conservare, Management și Recreere John D. Dingell, Jr.

La începutul anului 2021, Congresul a aprobat Actul privind Protejarea Zonelor Sălbatice și a Terenurilor Publice din America, care a inclus prevederi pentru protejarea a 2,7 milioane de acri de zone sălbatice în Arizona, California, Colorado și Washington. Pachetul bipartizan a contribuit la avansarea obiectivului guvernului SUA de a conserva 30% din terenul și apa țării până în 2030.