Serviciul Național de Refugii pentru Animale Sălbatice este cea mai mare colecție din lume de zone protejate dedicate conservării faunei sălbatice, peste 60,7 milioane de hectare de habitat faunistic localizat strategic, care protejează mii de specii. Există refugii pentru animale sălbatice în toate cele 50 de state și teritorii ale SUA, iar majoritatea orașelor mari americane se află la cel mult o oră de mers cu mașina de cel puțin un refugiu pentru animale sălbatice. Dar cum a început acest sistem de conservare a faunei sălbatice? Care a fost primul refugiu național american pentru animale sălbatice?
Președintele Theodore Roosevelt a creat primul refugiu național pentru animale sălbatice din SUA pe 14 martie 1903, când a declarat Pelican Island ca sanctuar și loc de reproducere pentru păsările native.
Locația Refugiului Național pentru Animale Sălbatice Pelican Island
Refugiul Național pentru Animale Sălbatice Pelican Island este situat în Laguna Indian River, pe coasta Atlanticului, în centrul Floridei. Cel mai apropiat oraș este Sebastian, care se află chiar la vest de refugiu. Inițial, Refugiul Național pentru Animale Sălbatice Pelican Island includea doar insula Pelican Island de 1,2 hectare și alte 1,0 hectare de apă înconjurătoare. Refugiul Național pentru Animale Sălbatice Pelican Island a fost extins de două ori, în 1968 și din nou în 1970, iar astăzi cuprinde 2.191 de hectare de insule de mangrove, alte terenuri submerse și căi navigabile.
Pelican Island este o colonie istorică de păsări care oferă habitat de cuibărit pentru cel puțin 16 specii de păsări de apă coloniale, precum și pentru barza cu cioc de lemn pe cale de dispariție. Peste 30 de specii de păsări de apă folosesc insula în timpul sezonului migrator de iarnă, iar peste 130 de specii de păsări se găsesc în întregul Refugiu Național pentru Animale Sălbatice Pelican Island. Refugiul oferă, de asemenea, habitat critic pentru mai multe specii amenințate și pe cale de dispariție, inclusiv manate, țestoase marine loggerhead și țestoase marine verzi, și șoareci de plajă din sud-est.
Istoricul Timpuriu al Refugiului Național pentru Animale Sălbatice Pelican Island
În timpul secolului al XIX-lea, vânătorii de pene, culegătorii de ouă și vandalii obișnuiți au exterminat toate egretele, stârcii și lopătarii de pe Pelican Island și aproape au distrus populația de pelicani bruni de la care își trage numele insula. Până la sfârșitul anilor 1800, piața pentru penele de păsări destinate industriei modei și împodobirii pălăriilor de damă era atât de lucrativă încât penele de podoabă valorau mai mult decât aurul, iar păsările cu penaj fin erau măcelărite în masă.
Gardianul Insulei Pelican
Paul Kroegel, un imigrant german și constructor de bărci, și-a stabilit o gospodărie pe malul de vest al Lagunei Indian River. De la casa sa, Kroegel putea vedea mii de pelicani bruni și alte păsări de apă odihnindu-se și cuibărind pe Pelican Island. Nu existau legi de stat sau federale la acea vreme pentru a proteja păsările, dar Kroegel a început să navigheze spre Pelican Island, cu arma în mână, pentru a sta de pază împotriva vânătorilor de pene și a altor intruși.
Mulți naturaliști au devenit interesați de Pelican Island, care era ultima colonie de pelicani bruni de pe coasta de est a Floridei. De asemenea, au manifestat un interes crescând pentru munca pe care o făcea Kroegel pentru a proteja păsările. Unul dintre cei mai influenți naturaliști care au vizitat Pelican Island și l-au căutat pe Kroegel a fost Frank Chapman, curator la Muzeul American de Istorie Naturală din New York și membru al Uniunii Ornitologilor Americani. După vizita sa, Chapman a jurat să găsească o modalitate de a proteja păsările de pe Pelican Island.
În 1901, Uniunea Ornitologilor Americani și Societatea Audubon din Florida au condus o campanie de succes pentru o lege de stat în Florida care să protejeze păsările ne-vânate. Kroegel a fost unul dintre cei patru supraveghetori angajați de Societatea Audubon din Florida pentru a proteja păsările de apă de vânătorii de pene. Era o muncă periculoasă. Doi dintre acei primii patru supraveghetori au fost uciși în timpul serviciului.
Asigurarea Protecției Federale pentru Păsările de pe Pelican Island
Frank Chapman și un alt susținător al păsărilor pe nume William Dutcher erau cunoscuți cu Theodore Roosevelt, care preluase funcția de Președinte al Statelor Unite în 1901. Cei doi bărbați l-au vizitat pe Roosevelt la casa familiei sale din Sagamore Hill, New York, și i-au făcut apel în calitate de conservator să folosească puterea funcției sale pentru a proteja păsările de pe Pelican Island.
Nu a fost nevoie de mult pentru a-l convinge pe Roosevelt să semneze un ordin executiv prin care Pelican Island era desemnată prima rezervație federală de păsări. Pe parcursul președinției sale, Roosevelt avea să creeze o rețea de 55 de refugii pentru animale sălbatice la nivel național.
Paul Kroegel a fost angajat ca primul manager de refugiu național pentru animale sălbatice, devenind gardianul oficial al iubitei sale Pelican Island și al populațiilor sale de păsări native și migratoare. La început, Kroegel era plătit doar 1 dolar pe lună de Societatea Audubon din Florida, deoarece Congresul nu reușise să aloce niciun ban pentru refugiul pentru animale sălbatice pe care președintele îl crease. Kroegel a continuat să supravegheze Pelican Island în următorii 23 de ani, retrăgându-se din serviciul federal în 1926.
Sistemul American de Refugii Naționale pentru Animale Sălbatice
Sistemul național de refugii pentru animale sălbatice pe care Președintele Roosevelt l-a stabilit prin crearea Refugiului Național pentru Animale Sălbatice Pelican Island și a multor altor zone faunistice a devenit cea mai mare și mai diversă colecție din lume de terenuri dedicate conservării faunei sălbatice.
Astăzi, Sistemul American de Refugii Naționale pentru Animale Sălbatice include 562 de refugii naționale pentru animale sălbatice, mii de zone de protecție a păsărilor acvatice și patru monumente marine naționale în Statele Unite și în teritoriile SUA. Colectiv, aceste zone faunistice totalizează peste 60,7 milioane de hectare de terenuri gestionate și protejate. Adăugarea a trei monumente marine naționale la începutul anului 2009 – toate trei situate în Oceanul Pacific – a crescut dimensiunea Sistemului Național de Refugii pentru Animale Sălbatice cu 50%.
În 2016, susținătorii terenurilor publice la nivel național au fost șocați când bărbați înarmați au preluat controlul asupra Refugiului Național pentru Animale Sălbatice Malheur din Oregon. Această acțiune a avut cel puțin beneficiul de a aduce în atenția publicului importanța acestor terenuri, nu numai pentru fauna sălbatică, ci și pentru oameni.
