O zonă sălbatică desemnată federal este o arie naturală cu cel mai înalt nivel de protecție în Statele Unite. Zonele sălbatice cuprind peisaje diverse și pot fi găsite în aproape fiecare stat — de la ghețarul Golful Glacier din Alaska la aridul Deșert Black Rock din Nevada, până la umedele Insule Pelican din Florida. Fiecare dintre cele 803 de zone sălbatice din S.U.A. are caracteristici unice care o fac specială și demnă de a fi protejată acum și pentru generațiile viitoare.
Legea Sălbăticiei (The Wilderness Act), adoptată în 1964, a fondat Sistemul Național de Conservare a Zonelor Sălbatice (NWPS). Pentru a deveni parte a NWPS, terenurile federale trebuie să fie desemnate printr-un act al Congresului. În cadrul NWPS se află zone sălbatice gestionate de patru agenții federale: Serviciul Parcurilor Naționale, Serviciul Forestier al S.U.A., Serviciul Pescuitului și Faunei Sălbatice al S.U.A. sau Biroul de Gestionare a Terenurilor.
Ideea de sălbăticie a existat cu mult înainte de Legea Sălbăticiei sau de NWPS. În conversația de zi cu zi, sălbăticia ar putea fi o zonă descrisă ca fiind „vastă”, „sălbatică” sau „nelocuită”. În alte părți, sălbăticia are o definiție similară cu sălbăticia din S.U.A. De exemplu, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) definește sălbăticia ca fiind „Zone protejate care sunt de obicei mari, nemodificate sau ușor modificate, păstrându-și caracterul și influența naturală, fără locuințe umane permanente sau semnificative, care sunt protejate și gestionate astfel încât să își păstreze condiția naturală.” Indiferent de similaritățile cu alte definiții ale sălbăticiei, o zonă sălbatică din S.U.A. este unică prin faptul că necesită un act al Congresului pentru a desemna o zonă ca fiind sălbatică.
În ciuda nivelului lor înalt de protecție, multe zone sălbatice sunt amenințate de activități umane, inclusiv schimbările climatice, poluarea fonică și luminoasă, specii invazive și suprautilizarea.
Definiția și desemnarea zonei sălbatice
Zonele sălbatice desemnate federal sunt ecosisteme valoroase cărora Congresul le-a acordat cel mai înalt nivel de protecție a terenurilor sălbatice. Odată desemnată, o zonă sălbatică trebuie gestionată pentru a menține caracterul sălbatic, așa cum este stipulat de Legea Sălbăticiei din 1964.
Zonele sălbatice sunt alese pe baza a patru calități critice ale sălbăticiei: natural, nealterat, nedezvoltat și oportunități pentru solitudine și recreere. Odată ce o zonă este aleasă oficial pentru a fi zonă sălbatică, aceasta trebuie gestionată legal într-un mod care îi menține sau îi îmbunătățește natura.
Trăsăturile caracterului sălbatic
Zonele sălbatice sunt alese pentru valorile lor speciale, tangibile și intangibile. Legea Sălbăticiei din 1964 subliniază patru trăsături ale caracterului sălbatic care ar trebui gestionate pentru a fi menținute sau îmbunătățite.
- Nealterat. Sălbăticia ar trebui să fie lipsită de influențe umane semnificative, iar procesele naturale ar trebui să se desfășoare fără interferențe.
- Natural. Sălbăticia ar trebui să aibă floră și faună nativă.
- Nedezvoltat. Sălbăticia ar trebui să aibă cât mai puține structuri create de om, cum ar fi indicatoare și zone de camping amenajate.
- Oportunități pentru solitudine sau recreere. Sălbăticia ar trebui să permită oamenilor să petreacă timp în natură singuri. Oamenii ar trebui să poată face drumeții, camping, pescuit, vânătoare sau orice altă activitate potrivită pentru sălbăticie pe care o aleg.
Cum sunt selectate și desemnate zonele sălbatice?
Adăugarea unei noi zone sălbatice la sistemul de conservare este un proces în mai multe etape. Potențialele noi zone sălbatice sunt identificate pe baza caracterului lor sălbatic existent. De exemplu, gestionarii de terenuri pot identifica o porțiune mare, fără drumuri, de pădure virgină într-o pădure națională care ar beneficia de desemnarea ca zonă sălbatică.
Odată identificate, agenția care gestionează potențiala zonă sălbatică creează o declarație de impact asupra mediului, evaluând avantajele și dezavantajele desemnării zonei sălbatice. Publicul își poate exprima, de asemenea, opinia în timpul unei perioade de comentarii publice de 90 de zile.
Desemnarea ca zonă sălbatică adaugă un strat legal de protecție terenurilor federale existente, făcându-le diferite de un parc național, o pădure sau un refugiu pentru fauna sălbatică. De exemplu, spre deosebire de alte terenuri federale, zonele sălbatice nu pot avea drumuri sau alte infrastructuri, cum ar fi trasee pavate. De asemenea, zonele sălbatice nu pot fi utilizate pentru extracția de resurse.
O zonă sălbatică poate fi găsită într-un parc național, cum ar fi Zona Sălbatică Shenandoah din Parcul Național Shenandoah, sau într-o pădure națională, cum ar fi Zona Sălbatică John Muir din Pădurea Națională Inyo. O zonă sălbatică situată în interiorul altor terenuri gestionate federal poate interzice anumite activități pentru a păstra caracterul sălbatic. De exemplu, în timp ce o pădure națională poate permite ciclismul montan, acesta ar fi restricționat în zona sălbatică.
Ce este permis în zonele sălbatice?
La fel ca toate terenurile federale, zonele sălbatice sunt destinate utilizării și bucuriei oamenilor. Acest lucru poate, totuși, implica restricționarea anumitor activități, cum ar fi utilizarea vehiculelor motorizate și mecanizate, pentru a asigura conservarea elementelor geologice, a bazinelor hidrografice sensibile sau a speciilor pe cale de dispariție.
Unul dintre obiectivele principale ale zonelor sălbatice este de a oferi spații publice pentru recreere. Legea Sălbăticiei specifică „recreerea primitivă și nelimitată”, ceea ce înseamnă că există cât mai puține restricții posibile asupra activităților în sălbăticie, atâta timp cât acestea nu amenință caracterul sălbatic.
Toți vizitatorii zonelor sălbatice sunt încurajați să practice cele șapte principii Lasă Fără Urmă pentru a asigura o vizită sigură și cu impact redus: planifică din timp și pregătește-te, călătorește și campează pe suprafețe durabile, elimină deșeurile corespunzător, lasă ce găsești, minimizează impactul focurilor de tabără, respectă fauna sălbatică și fii atent la ceilalți vizitatori.
Câte zone sălbatice există în statele unite?
Astăzi, există 803 zone sălbatice în S.U.A., cuprinzând 111.687.302 acri (aproximativ 45.198.890 de hectare). Acestea variază în mărime de la vasta Zonă Sălbatică Wrangell-Saint Elias din Alaska, care acoperă peste 9 milioane de acri (aproximativ 3.642.174 de hectare), la izolata Zonă Sălbatică Pelican Island din Florida, care are doar 5 acri (aproximativ 2,02 hectare).
Zonele sălbatice nu sunt distribuite uniform pe întregul teritoriu, ci sunt concentrate în Alaska și în vestul S.U.A. De fapt, Alaska găzduiește aproape o treime din totalul zonelor sălbatice. Șase state — Connecticut, Delaware, Iowa, Kansas, Maryland și Rhode Island — nu au nicio zonă sălbatică.
În 2019, au existat 37 de noi adăugiri la NWPS în California, New Mexico, Oregon și Utah. Cu acestea, NWPS protejează doar aproximativ 5% din teritoriul S.U.A. — mai puțin de 3% dacă excludem Alaska.
