O mangustă este un mamifer mic, dinamic, cu un corp lung și picioare scurte.
Mangustele sunt celebre pentru faptul că se confruntă cu șerpi veninoși, atât în literatură cât și în viața reală, dar sunt și creaturi complexe, cu multe trăsături interesante.
Iată câteva lucruri pe care s-ar putea să nu le știai despre manguste.
1. Există aproximativ 30 de specii de manguste în întreaga lume
Mangustele fac parte din familia taxonomică Herpestidae, care include aproximativ 30 de specii în 20 de genuri.
Ele sunt native din Africa, Asia și sudul Europei, dar unele specii s-au răspândit și dincolo de aria lor nativă.
Mangustele variază ca mărime, de la mangusta pitică, care măsoară aproximativ 20 cm lungime și cântărește mai puțin de 500 g, până la mangusta cu coada albă, care poate ajunge la peste 60 cm lungime și cântări până la 4 kg.
Mangustele sunt înrudite strâns cu civetele și genetele. Ultimele fac parte dintr-un grup de carnivore din Madagascar care include și animalele asemănătoare cu puma.
2. Au câteva trucuri pentru a înfrunta șerpii veninoși
Oamenii au admirat mult timp mangustele pentru abilitatea lor de a ucide șerpi veninoși, inclusiv cobre și vipere.
Această trăsătură a fost, de asemenea, celebrată de Rudyard Kipling în povestirea sa din 1894 „Rikki-Tikki-Tavi,” în care mangusta salvează o familie de oameni de cobre periculoase.
Mangustele sunt oponenti formidabili pentru șerpi, în mare parte datorită vitezei și agilitații, care ajută mangusta să evite colții reptilelor și să lanseze atacuri rapide atunci când simte o oportunitate.
Dar unele specii de manguste au și un avantaj suplimentar: au evoluat o rezistență la veninul neurotoxic al șerpilor și continuă să lupte chiar și după ce primesc o mușcătură care ar ucide majoritatea animalelor de aceeași mărime.
Nu sunt imune la venin, dar datorită unor mutații speciale în sistemul lor nervos, neurotoxina are dificultăți în a se lega de receptorii lor nicotinici de acetilcolină, făcându-l mai puțin eficient.
3. Au diete diverse
Deși mangustele sunt carnivore în principal, sunt cunoscute și pentru faptul că își completează dieta cu materii vegetale.
În ciuda apărării lor împotriva șerpilor veninoși precum cobrele, mangustele vizează adesea animale mai mici și mai simple ca pradă.
Dieta unei manguste poate include insecte, viermi de pământ, crabi, rozătoare, păsări, șopârle și șerpi, precum și ouă de păsări și reptile.
4. Unele specii sunt semiacvatice
Mangustele s-au adaptat la o gamă largă de habitate din întreaga lume, de la deserturi la păduri tropicale.
Ele pot fi chiar semiacvatice, dovedindu-se pricepute în apă, atunci când vânează pești, crabi și alte pradă acvatice.
De exemplu, mangusta de mlaștină este un înotător excelent care poate sta sub apă timp de 15 secunde în timp ce vânează.
5. Unele sunt singuratice, altele trăiesc în grupuri
Multe manguste duc o viață solitară, în timp ce altele formează comunități sofisticate. Meerkatul, una dintre cele mai celebre specii de manguste, este bine cunoscut pentru grupurile sale sociale de până la 50 de membri.
Un grup este format din mai multe manguste, în jurul unui cuplu dominant.
Membrii grupului îndeplinesc diverse sarcini, cum ar fi căutarea hranei, îngrijirea puilor sau supravegherea pentru prădători (mangustele de pază dau un semnal de alarmă dacă se apropie un pericol, astfel încât toate animalele din grup să poată fugi sau să înfrunte amenințarea ca un grup).
6. Comunicarea mangustelor poate fi surprinzător de complexă
Anumite specii de manguste au abilități de comunicare destul de avansate. Meerkatii fac cel puțin 10 sunete cu semnificații diferite, de la murmure și mârâituri, la sunete de troscotit, scuipat și lătrat.
Mangusta cu dungă, ale cărei sunete pot părea simple grohăituri, poate combina unități discrete de sunet, similar cu modul în care oamenii folosesc o consoană și o vocală pentru a forma o silabă.
„Prima parte a apelului oferă indicii despre identitatea celui care sună, iar partea a doua encodează activitatea sa curentă,” au raportat cercetătorii în revista BMC Biology.
„Aceasta reprezintă primul exemplu cunoscut în regnul animal al unui lucru similar consoanelor și vocalelor din vorbirea umană.”
7. Pot cauza probleme în afara habitatelor lor natale
Oamenii au introdus uneori manguste în habitate noi, în speranța că vor controla șerpii și dăunătorii precum șobolanii. Aceste planuri au dat de obicei greș.
De multe ori, mangustele nu doar că nu reușesc să oprească dăunătorii, dar devin și specii invazive, provocând mai multe probleme decât au făcut-o vreodată șerpii sau șobolanii.
De exemplu, mangusta javaneză a fost introdusă în multe insule tropicale din întreaga lume în secolul al XIX-lea, adesea pentru a controla șobolanii de pe plantațiile de trestie de zahăr.
Animalul a decimat păsările native din Hawaii și rămâne o problemă pe fiecare insulă din Hawaii, cu excepția insulelor Lanai și Kauai.
Rezultate similare au avut loc în întreaga lume, de la Fiji până în Caraibe.
În 1910, mangusta javaneză a fost adusă în Okinawa pentru a ajuta la controlul viperei veninoase habu, o viperă nativă.
Însă șerpii sunt nocturni, în timp ce mangustele sunt active pe timpul zilei, așa că cele două specii nu s-au întâlnit suficient de des.
În schimb, mangustele au început să vâneze alte animale sălbatice native, inclusiv specii pe cale de dispariție, precum rail-ul din Okinawa.
Având în vedere pericolul invaziei, mangustele sunt interzise în multe locuri din afara habitatului lor natal, inclusiv în Statele Unite și Noua Zeelandă.
