Aceste animale, cunoscute și sub denumirea de „pinnipede”, sunt împărțite în trei grupuri diverse de mamifere carnivore semi-acvatice.
Reprezentând cea mai bogată în specii ramură de mamifere marine, există 33 de tipuri de foci, distribuite pe scară largă în întreaga lume, care datează din perioada Oligocenului târziu (acum 27-25 de milioane de ani), conform fosilelor, cu mai mult de 50 de specii existente într-un anumit punct în timp.
Cele trei subgrupuri ale pinnipedelor includ Phocidae, sau foci adevărate, Otariidae, sau foci cu blană și lei de mare, și Odobenidae, care include o singură specie rămasă, morsa.
Primele pinnipede erau carnivore acvatice cu membre și picioare bine dezvoltate, în formă de paletă, și probabil au trecut printr-o fază de trai în apă dulce în timpul tranziției lor de la viața terestră la petrecerea majorității timpului în ocean.
Continuă să citești pentru a afla mai multe despre aceste adorabile animale marine.
1. Focile sunt înrudite cu urșii, coioții și vidrele
Biologii evoluționiști au discutat mai bine de un secol despre originile focilor. Deși sunt relativ siguri că pinnipedele au evoluat din carnivore terestre, cercetătorii sunt împărțiți în privința pașilor precisi care au avut loc între strămoșii terestri și mamiferele marine moderne.
Pe lângă cele trei subgrupuri ale pinnipedelor, subordonul Caniformia include Ursidae (urși), Mustelidae (vidre, nevăstuici, vidre și rude), și Mephitidae (coioti și nevăstuici cu miros puternic).
În 2007, un schelet aproape complet al unui nou carnivor semi-acvatic dintr-un depozit de lacuri din Miocenul timpuriu din Nunavut, Canada, a fost descoperit și a devenit cunoscut ca un link evolutiv între mamiferele terestre și foci.
2. Focile „fără urechi” au de fapt urechi
Abilitatea focilor de a auzi poate varia în funcție de specie. Focile „fără urechi” nu au o clapetă externă a urechii, care este prezentă la focile cu blană și lei de mare, dar au urechi sub suprafața pielii.
Focile adevărate (phocidele) aud frecvențe mai înalte sub apă decât otariidele (foci cu blană și lei de mare), iar invers este valabil pentru sunetele aeriene.
Toate pinnipedele sunt mai sensibile la sunetele subacvatice decât la cele aeriene.
3. Cea mai mare focă cântărește mai mult de patru tone
O focă masculină de sud, foca-elefant, cântărește în medie 3600kg—o adevărată „faptă greu de crezut” despre focile—în timp ce femelele sunt mult mai mici.
Acest lucru contrastează drastic cu cea mai mică focă din familia otariidelor, focile cu blană din Galapagos, care cântăresc între 25 și 60 de kg, în medie.
Aproape toate focile, cu excepția morsei aproape fără păr, sunt acoperite cu blană groasă și au straturi de grăsime care le mențin calde, numite „blubber” (grăsime subcutanată).
4. Mamele și puii se leagă printr-un apel unic
Cercetătorii au efectuat experimente de redare a vocalizărilor pe 18 femele de focă de port, pentru a evalua abilitățile acestora de a recunoaște apelurile puilor lor și pentru a evalua efectul comportamentului protector matern.
Aceștia au descoperit că mamele răspundeau mai repede la apelurile propriilor pui decât la apelurile altor pui, după doar trei zile.
Răspunsurile mamelor de focă variau și în funcție de comportamentul protector pe care îl afişau față de puii lor.
Speciile de focă în care puii sunt mai mobili și coloniile mai dense sunt mai predispuse să dezvolte puternic abilități de recunoaștere vocală.
5. Au „sânge de fumători” pentru a supraviețui scufundărilor adânci
Atât focile, cât și fumătorii umani au niveluri mari de monoxid de carbon în sânge, un fapt mai puțin cunoscut despre foci.
În timp ce oamenii îl obțin din arderea tutunului, cercetătorii cred că nivelul de monoxid de carbon din sângele focilor este legat de scufundările lor adânci.
Un studiu a descoperit că sângele focilor-elefant cântărește aproximativ 10% monoxid de carbon, lucru atribuit obiceiului animalelor de a-și ține respirația timp de aproximativ 75% din viața lor.
Expirarea este singura modalitate prin care un animal poate elimina monoxidul de carbon din corpul său.
6. Foca Baikal este singura foca de apă dulce din lume
Una dintre cele mai mici foci adevărate, foca Baikal reprezintă călătoria evolutivă a focilor de la terestru la semi-acvatic, când focile probabil că petreceau timp în apă dulce înainte de a face tranziția de la uscat la oceane.
Lacul Baikal, un lac de apă dulce din Siberia, este casa unei mulțimi de creaturi interesante și este cel mai vechi și cel mai adânc lac de pe planetă.
7. Temperatura creierului lor scade când se scufundă
Cercetările pe focile cu glugă au arătat o scădere a temperaturii creierului cu 3 grade Celsius în timpul unei scufundări de 15 minute, într-un proces conceput pentru a reduce consumul de oxigen al creierului.
Focile au circulat sânge rece către creier prin venele mari superficiale ale înotătoarelor anterioare, reducând astfel cerințele de oxigen ale creierului cu aproximativ 15-20%.
Aceasta extinde semnificativ capacitatea de scufundare a focilor și le oferă o protecție suplimentară împotriva leziunilor hipoxice.
8. Pot mânca multă hrană marină
Pentru că focile sunt de obicei întâlnite pe coaste, ele consumă în principal pește, calmar și creveți, dar și alte crustacee, moluște și organisme zooplanctonice. Cercetătorii teoretizează că strămoșii lor terestri erau insectivori.
Focile mai mari pot mânca până la 5 kg de hrană pe zi. Pe măsură ce unele populații au crescut în ultimele decenii, cercetătorii studiază cu atenție impactul asupra prăzii focilor (inclusiv somonul) și încurajează practici de gestionare care protejează atât focile, cât și pescuitul care ar putea fi amenințat.
9. Schimbările climatice sunt cea mai nouă amenințare pentru ele
În ultimul secol, atât leul de mare japonez cât și foca călugăr din Caraibe au dispărut, iar aceasta din urmă este considerată un semn al dispariției cauzate de oameni în sistemele de recife de corali.
Istoric, focile s-au confruntat cu amenințări din cauza vânătorii, capcanelor accidentale, poluării marine și conflictelor cu oamenii din zonele locale.
Mai recent, focile se confruntă cu o nouă amenințare sub forma pierderii habitatului ca urmare a schimbărilor climatice, un fapt ce necesită intervenție umană.
Focile cu barbă și foci cu inel din regiunile arctice sunt listate ca fiind amenințate conform Legii Speciilor Pe cale de Dispariție deoarece habitatul lor de gheață marină se topește.
Grupurile de lobby lucrează pentru a imagina noile habitate ale acestor animale pe măsură ce clima se schimbă.
Salvați focile din Arctica
- Solicitați ca guvernul să oprească vânzarea terenurilor protejate federal pentru foraj în zona Arcticii.
- Când cumpărați produse din mare, căutați opțiuni cu certificare.
- Sprijiniți grupurile care pun presiune asupra guvernului pentru a proteja focile arctice și habitatul lor.
