Regatul animal este plin de specii care au abilități unice și incredibile. Creaturi cu adaptări extrem de specializate pot fi găsite în întreaga lume și în orice mediu. Unele dintre aceste adaptări permit animalelor să scape de prădători.
O multitudine de abilități interesante protejează animalele de condițiile dure în care trăiesc, iar altele asigură supraviețuirea speciei prin creșterea șanselor de reproducere.
De la schimbări de sex la regenerarea membrelor, iată 15 abilități uimitoare ale animalelor.
Broasca de lemn
Broasca de lemn a dezvoltat o metodă bizară de hibernare pe timpul iernii — înghețând până la moarte și revenind la viață primăvara.
Acest amfibian poate fi găsit până în nordul Alaskăi. Inima broaștei se oprește și respirația încetează. Din punct de vedere biologic, broasca este moartă.
Broaștele înghețate au fost descoperite cu niveluri de glucoză din sânge de până la 10 ori mai mari decât normal, ceea ce ajută celulele să rețină apa în ciuda temperaturilor de îngheț.
Când vremea caldă revine, broasca începe să se dezghețe. În 14 până la 24 de ore, devine complet funcțională din nou.
Renul
Renii au ochi care își schimbă culoarea de la maro la albastru pentru a îmbunătăți vederea în timpul iernilor arctice întunecate.
Cunoscuți și sub numele de caribu, renii trăiesc în pădurile boreale din America de Nord și Europa, unde orele de lumină variază mult în funcție de anotimp.
Vara, ochii renilor sunt maro și adaptați la orele lungi de lumină. În iarnă, când trăiesc în întuneric aproape continuu, presiunea din ochi crește, dilatând pupilele și oferind o mai bună vedere nocturnă.
Aceste funcții reduc reflexia luminii și schimbă culoarea ochiului de la maro la albastru.
Gecko cu solzi de pește
Spatele gecko-ului cu solzi de pește este acoperit cu solzi mari pe care îi poate pierde ușor.
O simplă atingere poate cauza desprinderea solzilor, iar oamenii de știință raportează că până și încercările blânde de a captura acești gecko pot duce la pierderea solzilor. Odată pierduți, solzi noi cresc în câteva săptămâni.
Există cinci specii de gecko cu solzi de pește, toate endemice în Madagascar și Insulele Comore. Acești gecko sunt locuitori nocturni ai pădurilor, care se hrănesc cu insecte.
Balena cu cocoașă
Grupurile de balene cu cocoașă pot captura pești folosind modele de hrănire cooperative și coloane de bule de aer numite „plase de bule”.
Pentru a prinde bancuri de krill sau somon, o balenă înoată într-un cerc larg eliberând bule de aer din orificiul său respirator.
Alte balene de sub apă ghidează peștii în „plasă” folosind vocalizări și modele de înot. În cele din urmă, întregul grup înoată spre suprafață cu gurile deschise pentru a se hrăni cu peștii prinși.
Steaua de mare
Stelele de mare au capacitatea de a-și regenera membrele pierdute, o abilitate uimitoare care le ajută să supraviețuiască atacurilor prădătorilor și accidentelor din mediul lor natural.
Stelele de mare au stomacuri bizare care se pot extinde în afara gurii. Această adaptare le permite să se hrănească cu midii și scoici mari pe care nu le pot consuma doar cu gura.
Stomacul extins înfășoară prada și o digeră parțial în exteriorul corpului stelei de mare. Amestecul rezultat, în formă lichidă, poate fi apoi ingerat.
Cercetătorii au identificat molecula specifică ce controlează contracțiile stomacului, iar găsirea unei metode de a o dezactiva ar putea fi importantă pentru reducerea unor probleme asociate.
Meduza nemuritoare
Meduza nemuritoare este o specie de meduză care este biologic nemuritoare.
Un exemplar matur poate reveni la forma sa imatură — numită polip — printr-un proces rar în care celulele specializate și mature ale meduzei revin la o structură complet diferită.
Stresul, rănirea sau foamea pot declanșa acest proces. În sălbăticie, însă, această meduză mică (adulții au dimensiunea unei unghii umane) este de obicei răpusă de prădători sau boli.
Oposum
Oposumul are o proteină serică în sânge care neutralizează unele tipuri de venin de șarpe.
Studiile sugerează că această adaptare s-a dezvoltat deoarece oposumii vânau șerpi veninoși, creând o cursă a înarmării între șerpii care dezvoltă toxine mai complexe și oposumi.
Cercetătorii au sintetizat lanțul proteic care creează imunitatea oposumului, iar studiile inițiale arată că această proteină poate neutraliza și alte tipuri de venin.
Oamenii de știință speră că această cercetare ar putea duce la un antivenin eficient și accesibil pentru victimele mușcăturilor de șarpe.
Hipopotam
Hipopotamul produce o secreție pe piele care acționează ca un protector solar natural și antibiotic. Deși lichidul secretat, cu tentă roșie, este adesea numit „transpirație de sânge”, nu are nicio legătură cu sângele.
Este, de fapt, o combinație de doi pigmenți: acid hiposudoric și acid nonhiposudoric. Acești compuși ies inițial ca o transpirație incoloră, dar reacționează cu aerul, formând un strat protector.
Castravetele de mare
Castraveții de mare se pot ascunde de prădători prin lichefierea și solidificarea corpului la voință. Cu această adaptare bizară, se pot strecura în crăpături și colțuri, apoi își recapătă forma solidă pentru a se fixa în locul ascuns.
Pielea castraveților de mare este alcătuită dintr-un tip unic de colagen numit țesut colagenos mutabil; acest țesut se poate întinde, aluneca și reorienta fără a suferi daune.
Când castraveții de mare intră în forma rigidă, țesutul se organizează într-o structură de tip rețea.
Gândacul de bălegar
În raport cu dimensiunea sa, gândacul de bălegar este cel mai puternic animal din lume. Fețele impresionante de forță ale acestor insecte sunt direct legate de viața lor sexuală.
Femelele de gândac de bălegar sapă tuneluri pe care masculii le explorează în speranța de a găsi o oportunitate de împerechere.
Când doi masculi se întâlnesc în același tunel, își blochează coarnele și încearcă să-și împingă rivalul afară. Curios, nu toți masculii dezvoltă coarne și forță superioară.
Unii masculi „șmecheri” adoptă strategii alternative pentru a avea succes în împerechere.
Axolotl
Când un axolotl pierde un membru din cauza unui prădător flămând, acesta poate regenera complet membrul pierdut, inclusiv oasele, vasele de sânge și mușchii.
Oamenii de știință au izolat moleculele responsabile pentru această abilitate remarcabilă și speră să aplice aceste cunoștințe în medicină.
Axolotlul este o salamandră acvatică originară din doar două lacuri din apropierea orașului Mexico City, numite Lacul Xochimilco și Lacul Chalco.
Ambele lacuri sunt rămășițe ale unui sistem lacustru mai mare, care a fost drenat pe măsură ce populația umană din Mexico City a crescut. Axolotlul este acum considerat pe cale de dispariție din cauza pierderii habitatului.
Gândacul de bucătărie
Gândacii de bucătărie și-au câștigat reputația de specie capabilă să supraviețuiască apocalipsei — la urma urmei, pot rezista chiar și decapitării.
Datorită rezistenței lor, gândacii sunt adesea subiectul experimentelor, iar cercetătorii au descoperit că pot supraviețui multor condiții extreme.
Gândacii pot supraviețui fără cap deoarece îndeplinesc funcțiile corporale de bază foarte diferit de mamifere. În loc să respire prin gură, ei folosesc mici orificii de pe corp numite spiracle.
De asemenea, au un sistem circulator deschis, unde sângele curge liber prin corp, menținând o tensiune arterială scăzută.
Acest lucru înseamnă că o tăietură mare la un organ vital nu va cauza o pierdere fatală de sânge.
Peștele clovn
Peștele clovn poate schimba sexul din mascul în femelă pentru a se asigura că un grup de pești poate continua să se reproducă.
Deși peștii clovn nu sunt singurii care pot face acest lucru, ei sunt unici prin faptul că acest comportament este influențat de indicii sociale, nu de vârstă sau dimensiune.
Peștii clovn trăiesc în grupuri printre anemonele de mare. Grupurile constau dintr-un mascul reproducător, o femelă reproducătoare și câțiva pești masculi mai mici, care nu sunt maturi sexual.
Dacă femela reproducătoare moare, masculul reproducător devine femelă, iar un alt mascul din grup crește rapid și preia rolul de mascul reproducător.
Pasărea lira superbă
Pasărea lira superbă este o pasăre cântătoare mare din Australia, capabilă să imite aproape orice sunet pe care îl aude.
În sălbăticie, ea imită în principal alte păsări, dar poate reproduce și sunete din mediul înconjurător. Păsările liră în captivitate au fost raportate că imită diverse zgomote, inclusiv sunete mecanice.
Unele dintre cele mai uimitoare sunete pe care le produce nu sunt deloc imitații. Cântecul de împerechere al masculului include o varietate de clicuri, lovituri și bâzâituri care par mecanice pentru oameni, dar sunt învățate de la părinți.
Delfinul
Delfinii emit fluierături și clicuri înalte și folosesc ecourile rezultate pentru a se orienta, pentru a vâna hrană și chiar pentru a localiza lucruri aflate în spatele pereților sau sub fundul oceanului.
Un țesut unic în frunte, numit „melon”, ajută delfinii să concentreze sunetele în timp ce folosesc ecolocația.
Cercetătorii cred că delfinii folosesc de asemenea vocalizările lor pentru a comunica între ei, ceea ce ar putea explica legăturile lor sociale complexe.
