În 2017, guvernul chinez și-a scos la iveală așa-numita politică „Sabia Națională”, o acțiune drastică a vamii la nivel global concepută pentru a opri fluxul de deșeuri solide contaminate — inclusiv plastic reciclabil — în țară din numeroase națiuni exportatoare de gunoi, inclusiv Statele Unite.
Raționamentul Chinei pentru această schimbare radicală a fost simplu. Oficialii au anunțat că deșeurile prețioase descărcate în țară nu erau suficient de curate și, ca urmare, poluau aerul și apa țării. Numai în 2016, producătorii chinezi au importat 7,3 milioane de tone metrice de plastic recuperat din SUA și alte țări.
„Pentru a proteja interesele de mediu ale Chinei și sănătatea oamenilor, avem nevoie urgentă să ajustăm lista deșeurilor solide importate și să interzicem importul deșeurilor solide care sunt foarte poluante”, se menționează în documentul Organizației Mondiale a Comerțului al Ministerului Protecției Mediului, care a interzis 24 de tipuri de deșeuri importate în mod obișnuit, inclusiv materiale plastice reciclate obișnuite, cum ar fi PET și PVC, împreună cu hârtie mixtă și anumite textile. (În aprilie, o serie de deșeuri suplimentare interzise au fost adăugate pe listă.)
Și așa, o națiune care timp îndelungat a îmbrățișat cu brațele deschise gunoiul străin — în special plasticul extrem de profitabil — a început să-l respingă. La rândul lor, producătorii chinezi au fost obligați să se orienteze către fluxul propriu de deșeuri interne pentru a procura materii prime.
Încă înainte ca interdicția să intre în vigoare la începutul anului 2018, au fost exprimate îngrijorări serioase cu privire la modul în care China ar putea produce suficiente deșeuri reciclabile pentru a satisface cererea incredibil de mare. Având în vedere oferta istoric redusă a Chinei de deșeuri reciclabile de înaltă calitate, ar forța o interdicție asupra deșeurilor importate producătorii să se bazeze mai mult pe materiale virgine, care, în cele din urmă, sunt mai scumpe și mai dăunătoare pentru mediu decât cele reciclate? Și-a tras China un foc în picior?
Oficialii chinezi, totuși, rămân încrezători că clasa de mijloc a țării, un segment în curs de dezvoltare al populației chineze, cu obiceiuri de consum care reflectă în mare măsură cele ale acelorași națiuni care își trimiteau deșeurile în China de zeci de ani, cumpără și aruncă acum suficiente lucruri pentru a compensa lipsa lucrurilor importate.
La câteva luni de la punerea în aplicare, „Sabia Națională” continuă să zguduie țările dependente de capacitatea Chinei de a importa gunoi. Exportatorii de deșeuri par luați prin surprindere.
La urma urmei, această relație de lungă durată cu China a fost una reciproc avantajoasă. (Cu excepția părții în care China a rămas să se descurce cu ceea ce a fost prezentat ca o contaminare generalizată.) Ani de zile, China a dorit — nu a avut nevoie — de deșeuri generate de alte țări pentru a fabrica o gamă vastă de produse de consum — produse care inevitabil se întorc în țările de origine a deșeurilor. După cum a spus foarte bine Bloomberg în iulie 2017, „gunoiul străin este de fapt reciclarea Chinei care se întoarce acasă”.
Acum, este clar cât de nefericit este atunci când un dinam de producție globală respinge națiunile care odată îi furnizau cu nerăbdare o cantitate nelimitată de materii prime precum plasticul. Lipsind infrastructuri adecvate de reciclare și incapabile să facă față volumului tot mai mare de deșeuri plastice care altădată ar fi fost expediate în China fără probleme, aceste națiuni încep deja să se înece sub greutatea propriului plastic. Iar dacă nu au simțit deja presiunea, o vor simți în curând.
O plagă iminentă de plastic „deplasat”
O nouă cercetare realizată de oamenii de știință de la Universitatea din Georgia oferă o evaluare deosebit de sumbră a situației.
În descoperirile lor, publicate în revista Science Advances, cercetătorii remarcă faptul că interdicția chineză asupra deșeurilor străine ar putea genera 111 milioane de tone metrice de deșeuri plastice „deplasate” până în 2030. Cu alte cuvinte, acesta este plastic post-consum care, în circumstanțe anterioare, ar fi fost trimis în China și acceptat de vamă înainte de a fi transportat la o unitate de procesare unde este măcinat în granule mici utilizate ulterior pentru a fabrica, de exemplu, carcase de smartphone. În schimb, aceste deșeuri vor fi îngropate în gropile de gunoi, arse în incineratoare și vor ajunge, așa cum tinde să facă plasticul, în oceane.
Numai în SUA, se preconizează că schimbarea politicii va genera 37 de milioane de tone metrice de deșeuri plastice excedentare în următorii 12 ani.
„Știm din studiile noastre anterioare că doar 9% din tot plasticul produs vreodată a fost reciclat, iar majoritatea ajunge în gropile de gunoi sau în mediul natural”, explică co-autoarea studiului, Jenna Jambeck, într-un comunicat de presă. „Aproximativ 111 milioane de tone metrice de deșeuri plastice vor fi deplasate din cauza interdicției la import până în 2030, așa că va trebui să dezvoltăm programe de reciclare mai robuste la nivel intern și să regândim utilizarea și proiectarea produselor din plastic dacă vrem să gestionăm aceste deșeuri în mod responsabil.”
Jambeck și colegii săi remarcă faptul că, de la începutul raportării în 1992, China a acceptat aproximativ 106 milioane de tone metrice de deșeuri plastice, o cifră care reprezintă aproximativ jumătate din toate importurile globale de deșeuri plastice. În lunile de când China a început să aplice „Sabia Națională”, cantități uriașe de deșeuri au ajuns în țările vecine Vietnam, Malaezia și Thailanda, toate fiind prost echipate pentru a face față unui astfel de aflux masiv. (Regulile de import de tip chinez sunt în lucru pentru Thailanda.)
Aceste țări, nu neapărat exportatorii, sunt cele care experimentează impactul imediat negativ — acumularea de plastic — al politicii de import de deșeuri aproape (mai multe despre asta puțin mai târziu) închise a Chinei. După cum a relatat Independent, Thailanda, Malaezia și Vietnam au deja „distincția nefericită” de a se număra printre primele 10 țări din lume când vine vorba de contribuția la nivelurile de poluare oceanică. Aflul de deșeuri respinse de China în aceste țări agravează o situație deja rea.
„Rapoartele arată că există creșteri de deșeuri în țările care nu au infrastructura pentru a le susține”, spune Brooks pentru Washington Post. „Are un efect de domino asupra regiunii.”
Un „adevărat semnal de alarmă”
Națiunile bogate din Asia, Europa și America — 43 în total — reprezintă aproximativ 85% din toate exporturile globale de deșeuri plastice, SUA fiind cel mai mare exportator unic, iar Uniunea Europeană, considerată colectiv, fiind cel mai mare exportator regional. Începând cu 2016, deșeurile și resturile au fost al șaselea cel mai mare export american către China, după produse agricole și substanțe chimice.
A existat o cantitate bună de panică (înțelegătoare) care emană din țările afectate de interdicție.
În ianuarie, Guardian a raportat că reciclatorii britanici au intrat în panică la doar câteva zile de la noua politică. Nu a durat mult până când s-a instalat pesimismul.
„Puteți vedea deja impactul dacă vă plimbați prin curțile unor membri ai noștri. Plasticul se acumulează și dacă v-ați plimba prin acele curți peste câteva luni, situația ar fi și mai rea”, spune Simon Ellin de la Asociația de Reciclare din Marea Britanie. „Ne-am bazat pe exportul de plastic reciclat către China timp de 20 de ani, iar acum oamenii nu știu ce se va întâmpla. Mulți dintre [membrii noștri] stau acum pe loc și văd ce iese la suprafață, dar oamenii sunt foarte îngrijorați.”
Cu toate acestea, autorul principal al studiului UGA, doctoranda Amy Brooks, explică faptul că abordarea acestei probleme multinaționale într-un mod pragmatic, orientat spre soluții, este singura cale realistă de urmat și că, deocamdată, o multitudine de deșeuri plastice vor trebui într-adevăr depozitate în gropi de gunoi sau incinerate — nu există nicio cale de a ocoli acest lucru.
Vorbind cu Associated Press, Brooks numește situația actuală un „adevărat semnal de alarmă” și remarcă faptul că țările afectate nu vor trebui doar să aibă grijă de propria reciclare și să fie agresive în reutilizarea plasticului. Aceste țări vor trebui, de asemenea, să își regândească modul în care consumă plasticul în totalitate. Și asta nu este deloc puțin.
„Istoric, ne-am bazat pe China pentru a prelua aceste deșeuri reciclate, iar acum ei spun nu”, spune ea. „Aceste deșeuri trebuie gestionate și trebuie să le gestionăm corespunzător.”
Fantoma reciclării cu flux unic
Deși este ușor să dai vina pe China pentru că a pus capăt unei tradiții de aproape 30 de ani de a prelua gunoiul tuturor celorlalți, nu este greu nici să dai vina pe națiunea cu creștere rapidă pentru că a vrut să limiteze poluanții din domeniul reciclării.
Țările prospere afectate de schimbarea politicii trebuie să își asume o parte din vină. Pe de o parte, au devenit neglijente și au abuzat un scenariu altfel congruent, trimițând Chinei deșeuri contaminate pe care nu le dorea și nu le putea utiliza. Aceste țări ar fi putut, de asemenea, să petreacă ultimii 20 de ani dezvoltând infrastructuri interne de reciclare mai robuste sau pregătindu-se pentru ziua temută când China ar spune în cele din urmă „destul”. În schimb, se pare că mulți exportatori de deșeuri au ales să rămână în mod voluntar și colectiv indiferenți la inevitabil. Sau nepăsători. Și acum ne aflăm în această situație destul de dificilă.
Ar trebui menționat, de asemenea, că, retrospectiv, mentalitatea „să se ocupe altcineva” din spatele reciclării cu flux unic nu a fost cea mai bună idee atunci când se ocupa de deșeurile destinate Chinei, chiar dacă a fost considerată un dar de la Dumnezeu pentru consumatorii americani care erau reticenți la sortare. Această comoditate a avut un preț.
„Reciclarea cu flux unic ne-a oferit mai multă cantitate, dar mai puțină calitate și a făcut operațiunile de reciclare, în general, mai puțin viabile din punct de vedere economic, de ceva vreme”, spune Jambeck pentru National Geographic.
San Francisco investește în decontaminare
În ciuda cifrelor descurajatoare prezentate de Universitatea din Georgia și a tulburărilor absorbite de piețele globale de deșeuri, unele localități afectate au găsit soluții.
Luați, de exemplu, San Francisco. Noile politici de import de deșeuri ale Chinei afirmă că unele materiale plastice importate vor continua să fie acceptate, atâta timp cât se constată că transporturile au mai puțin de 0,5% contaminare.
Aceasta este o cifră mică — pe care SUA de obicei nu o atinge (în detrimentul propriu). Dar, fără altă modalitate de a gestiona în mod adecvat materialele plastice reciclabile, compania de recuperare a deșeurilor din San Francisco, Recology, a angajat mai mulți angajați și a încetinit procesul de sortare. După cum relatează Wired, un proces de decontaminare mai deliberat asigură că transporturile originare din San Francisco sunt curate, de înaltă calitate și capabile să treacă de teste foarte stricte. Cu alte cuvinte, orașul trimite Chinei o marfă pe care nu o poate refuza — crema cremelor de deșeuri plastice.
Wired remarcă faptul că este posibil ca alte orașe să urmeze exemplul San Francisco și să investească în măsuri de decontaminare intensificate.
Majoritatea orașelor, cu toate acestea, probabil că nu pot și nu vor. Trimiterea Chinei unui produs mult mai curat, deși este cu siguranță o soluție eficientă care menține angrenajele de reciclare în mișcare, nu este neapărat cea mai bună soluție pe termen lung. În cele din urmă, acel 0,5% va scădea la zero și apoi va dispărea complet. După cum s-a menționat, Brooks și colegii ei cred că cea mai bună soluție este ca liderii guvernamentali din țările exportatoare de deșeuri să promoveze o schimbare de gândire care să reducă drastic consumul de plastic, astfel încât, la sfârșit de zi, să existe foarte puțin de reciclat.
„Visul meu ar fi ca acesta să fie un semnal de alarmă suficient de puternic pentru a conduce la acorduri internaționale”, spune Brooks pentru Wired.
Japonia simte presiunea
Activiștii de mediu din Japonia, o altă țară afectată de noile restricții ale Chinei, transmit un mesaj similar de reducere a consumului de plastic.
„Ministerul se concentrează pe reciclarea plasticului, dar vrem să abordăm problema înainte de acel punct, producția de plastic”, a declarat recent Akiko Tsuchiya, activistă pentru Greenpeace Japonia, pentru South China Morning Post. „Plasticul este considerat de japonezi ca fiind igienic și practic în multe situații, dar încercăm să le comunicăm ideea de a purta o pungă ecologică atunci când merg la cumpărături, în loc să ia pur și simplu o pungă de plastic nouă de fiecare dată”, a spus ea. „Dar ne temem că va dura mult timp pentru a schimba atitudinile oamenilor.”
Conform statisticilor guvernamentale, Japonia a trimis istoric aproximativ 510.000 de tone de deșeuri plastice în China în fiecare an. Conform noilor restricții, în primele cinci luni ale anului 2018 au fost trimise doar 30.000 de tone.
În ceea ce privește Ministerul Mediului din Japonia, acesta se concentrează în mare parte pe creșterea capacităților interne de reciclare, așa cum a sugerat Tsuchiya. Aceasta include construirea de unități de reciclare noi, de ultimă generație. (Ar trebui menționat faptul că Japonia este o națiune de reciclatori excelenți.) Dar guvernul dorește, de asemenea, să schimbe modul în care cetățenii japonezi văd consumul de plastic.
„De asemenea, depunem eforturi pentru a crește gradul de conștientizare a publicului, în timp ce guvernele locale desfășoară campanii cu întreprinderi private pentru a încuraja oamenii să reducă numărul de pungi de plastic pe care le utilizează, de exemplu”, spune Hiroaki Kaneko, director adjunct al Diviziei pentru promovarea reciclării din țară, pentru SCMP.
În afara Japoniei, multe orașe și țări — Regatul Unit, în special — se îndepărtează de articolele din plastic de unică folosință odată omniprezente. Interdicțiile privind paietele pentru băuturi sunt aparent la modă în aceste zile — așa cum ar trebui să fie.
Și deși toate aceste acțiuni anti-plastic nu sunt neapărat un răspuns direct la impactul politicii „Sabia Națională” a Chinei — dar în cele din urmă catalitic —, ar putea foarte bine să fie. Nu mai există un loc unde să meargă toate aceste deșeuri plastice odată ce au fost aruncate, așa că de ce să nu le evităm cu totul?
După cum spune Jambeck pentru Washington Post: „Oamenii ar trebui să se simtă îndreptățiți că alegerile lor contează.”
