Dacă vă plac produsele organice și urâți țânțarii, ar trebui să vă pese de sindromul nasului alb.
Epidemia fungică a ucis aproximativ 6 milioane de lilieci în 26 de state americane și cinci provincii canadiene din 2006, împingând mai multe specii aproape de extincție. Pierderea oricărei specii este rea, dar liliecii sunt deosebit de utili pentru oameni. Un liliac brun mic poate mânca sute de țânțari pe oră în nopțile de vară, iar liliecii insectivori, în general, economisesc fermierilor americani aproximativ 23 de miliarde de dolari pe an prin consumul de dăunători agricoli precum molii și gândaci. Multe insecte pur și simplu evită zonele în care aud strigătele liliecilor.
Dar, deși perspectiva este încă sumbru pentru liliecii din America de Nord, există în sfârșit câteva raze de speranță. Într-una dintre cele mai strălucitoare raze de speranță, oamenii de știință au eliberat câteva zeci de lilieci în Missouri pe 19 mai, după ce i-au curățat cu succes de sindromul nasului alb. Boala adesea șterge colonii întregi de lilieci într-o singură iarnă și a sfidat mult timp cele mai bune eforturi ale noastre de a o controla, așa că este o afacere destul de mare.
„Suntem foarte, foarte optimiști” în legătură cu acest nou tratament, spune cercetătoarea Serviciului Forestier al SUA, Sybill Amelon, unul dintre oamenii de știință care au ajutat la vindecarea liliecilor infectați. „Prudenți, dar optimiști.”
Sindromul nasului alb (SNA) este cauzat de o ciupercă iubitoare de frig, Pseudogymnoascus destructans, care atacă liliecii în timp ce temperatura corpului lor este scăzută în timpul hibernării. Este numită după puful alb caracteristic care crește pe nas, urechi și aripi liliecilor infectați. După debutul său din 2006 într-o peșteră din New York, ciuperca acum distruge colonii de lilieci din Ontario până în Alabama, amenințând să șteargă unele specii pentru totdeauna. Oamenii de știință cred că P. destructans a invadat America de Nord din Europa, unde liliecii care hibernează par rezistenți la ciuperci similare. Nu este clar cum a traversat Atlanticul, dar o teorie principală sugerează că speologii care călătoresc au transportat fără să vrea spori pe încălțăminte, haine sau echipament.
De la salvarea bananilor la salvarea liliecilor
Deci, cum au supraviețuit liliecii din Missouri? Cercetătorii au folosit o bacterie comună, Rhodococcus rhodochrous (tulpina DAP-96253), care este nativă într-o serie de soluri din America de Nord. Oamenii folosesc deja R. rhodochrous pentru câteva scopuri industriale, cum ar fi bioremedierea și conservarea alimentelor, iar microbiologul Chris Cornelison de la Universitatea de Stat din Georgia a descoperit potențialul său de salvare a liliecilor într-un capriciu.
„Inițial, am investigat bacteria pentru diverse activități industriale”, spune Cornelison pentru MNN. „În unele dintre acele prime experimente, pe lângă întârzierea coacerii bananilor, am observat că bananele aveau și o sarcină fungică mai mică. Tocmai aflam despre sindromul nasului alb la acea vreme. Dar m-am gândit că dacă această bacterie poate preveni creșterea mucegaiului pe o banană, poate ar putea preveni creșterea mucegaiului pe un liliac.”
Se pare că poate. Și în timp ce o altă echipă de cercetători a identificat recent bacterii de pe aripa liliecilor care suprimă SNA, Cornelison a demonstrat că R. rhodochrous poate ajuta liliecii să se recupereze fără să îi atingă. Acest lucru se datorează faptului că bacteria produce anumite compuși organici volatili (COV) care opresc creșterea P. destructans. Acesta este un detaliu cheie, deoarece aplicarea oricărui medicament direct asupra coloniilor întregi de lilieci care hibernează este ineficientă în cel mai bun caz. De asemenea, nu este ușor să găsești un tratament care ucide P. destructans fără să ucidă și ciupercile native inofensive sau să perturbe ecosistemul peșterii.
Cornelison a început să studieze R. rhodochrous și SNA în 2012, împreună cu Amelon și biologul de viață sălbatică Dan Linder, de asemenea de la Serviciul Forestier. Sprijinit de finanțare din partea Bat Conservation International, el a publicat un studiu despre R. rhodochrous anul trecut, descriind descoperirea ca „o piatră de hotar majoră în dezvoltarea opțiunilor viabile de control biologic” pentru SNA. De atunci, a lucrat în peșteri din nord-estul Missouri cu Amelon și Linder pentru a investiga modul în care acești COV afectează liliecii cu SNA.
O aripă și o rugăciune
„Liliecii au fost tratați timp de 48 de ore și au fost expuși în aceleași zone în care hibernează”, spune Amelon. „Am pus liliecii în containere mici din plasă unde sunt confortabili. Apoi i-am pus într-o răcitor și am plasat substanțe volatile în răcitor, dar nu în contact direct, astfel încât substanțele volatile să umple aerul.”
Cercetătorii au făcut acest lucru cu 150 de lilieci, dintre care aproximativ jumătate au fost eliberați pe 19 mai la Peștera Mark Twain din Hannibal, Missouri. Acești supraviețuitori – în mare parte lilieci bruni mici, dar și unii cu urechi lungi nordici – sunt aparent vindecați de SNA, fără semne detectabile ale ciupercii sau bolii, și toți au făcut zboruri de testare înainte de eliberare. Totuși, adaugă Amelon, este prea devreme să se știe dacă au scăpat cu adevărat de necazuri.
„Este un proces complicat cu această boală”, spune ea. „Aceștia ar putea fi considerați, cu siguranță, supraviețuitori ai acestei ierni. Dar nu suntem siguri dacă au beneficii pe termen lung sau dacă ar putea redevelopă boala sezonul viitor. Prevenirea este mult mai bună decât o cură în acest caz.”
Cornelison este de acord, menționând că reabilitarea și eliberarea liliecilor nu este planul pe termen lung. Acum că au arătat ce poate face R. rhodochrous, obiectivul real este de a opri SNA înainte de a scăpa de sub control. Acest lucru va necesita mai multe cercetări, adaugă el, cu privire la modul în care funcționează exact tratamentul și cât de larg ar putea proteja coloniile sănătoase de lilieci. „Credem că are cel mai mare potențial de prevenire”, spune el. „Explorăm o serie de tehnologii de aplicare diferite care vizează sporii. Dacă puteți preveni germinarea și proliferarea sporilor, puteți reduce foarte mult transmiterea și severitatea bolii.”
Cercetătorii au decis să elibereze jumătate din liliecii recuperați acum, deoarece luna mai este momentul în care ar ieși în mod normal din hibernare. Unii dintre liliecii tratați au prea multe deteriorări ale aripilor pentru a fi eliberați, dar unii sănătoși sunt, de asemenea, păstrați pentru studii ulterioare ale recuperării lor pe termen lung. Liliecii eliberați poartă etichete de identificare pe antebrațe (ilustrația de mai sus), astfel încât cercetătorii vor supraveghea și progresul lor. „Mai avem multe date de analizat”, spune Amelon.
Nu au existat prea multe vești bune despre SNA în ultimul deceniu, așa că progresele de acest gen sunt un motiv de sărbătoare. Dar epidemia se răspândește încă cu furie pe continent, iar cu multe variabile fizice și ecologice în peșterile liliecilor, este puțin probabil să se găsească un glonț de argint. În schimb, spune Cornelison, vom avea nevoie de un arsenal profund de știință pentru a respinge această ciupercă.
„Este foarte promițător, dar ceea ce avem nevoie sunt o varietate de instrumente pentru a adopta o abordare integrată de gestionare a bolilor”, spune el. „Utilizează o mulțime de habitate diverse și diferite hibernacule, așa că s-ar putea să trebuiască să folosim o mulțime de instrumente diferite. Și cu cât avem mai multe instrumente, cu atât avem mai multă flexibilitate.”
