Rechinii sunt în general respectați de oameni, dar asta nu înseamnă întotdeauna că prezența lor este apreciată. Avem tendința să ne concentrăm asupra șansei mici de a fi mușcați, ignorând beneficiile valoroase pe care acești pești antici le oferă.
Din peste 375 de specii de rechin cunoscute, doar aproximativ 30 sunt cunoscute pentru că au atacat un om și chiar și aceste specii prezintă un risc mic în general. Milioane de oameni intră în ocean în fiecare an, totuși media globală anuală pentru atacurile de rechin neprovocate este de 75, dintre care mai puțin de 10 sunt fatale. Șansele unui atac de rechin sunt de aproximativ 1 la 11 milioane, mult mai mici decât alte pericole de pe plajă, cum ar fi curenții de rupere, fulgerele sau bărcile.
Rechinii, pe de altă parte, au motive foarte bune să se teamă de noi. Oamenii ucid aproximativ 100 de milioane de rechini în fiecare an, în mare parte din cauza pescuitului, a tăierii aripioarelor și a capturilor accidentale. Combinat cu amenințările mai puțin directe, cum ar fi schimbările climatice și pescuitul excesiv al speciilor de pradă, acest lucru ridică îngrijorări serioase cu privire la viitorul unor specii de rechin.
Și declinul rechinilor nu este doar o problemă academică sau etică. Rechinii joacă roluri importante în ecosistemele oceanice și au devenit, de asemenea, o sursă utilă de biomimetism. Dacă problemele recente ale rechinilor nu se îmbunătățesc curând, am putea ajunge să le apreciem prezența pe calea cea grea. În speranța de a arunca mai multă lumină asupra părții bune a rechinilor, iată câteva moduri prin care aceștia beneficiază oamenii:
Rechinii ajută la reglarea lanțurilor trofice marine.
În ultimii aproximativ 400 de milioane de ani, rechinii au dezvoltat relații profunde, interdependente cu ecosistemele lor. Aceste sisteme constau în lanțuri trofice complexe, adesea cu rechinii în vârf, ca prădători de apex. La fel ca tigrii, lupii și alți prădători de nivel superior, mulți rechini sunt specii-cheie, ceea ce înseamnă că joacă roluri atât de importante încât dispariția lor ar altera semnificativ ecosistemul.
De-a lungul Coastei Atlantice a SUA, de exemplu, pescuitul excesiv între 1970 și 2005 a dus la prăbușirea mai multor populații mari de rechin – populațiile de rechin-ciocan și rechin tigru ar fi putut scădea cu peste 97%, în timp ce cele de rechin ciocan neted, rechin taur și rechin cenușiu au scăzut cu peste 99%. Cercetătorii au descoperit că acest lucru a dus la o explozie a speciilor de pradă odată suprimate de acești prădători, inclusiv hoardele de vultur-de-mare care au distrus pescăriile de scoici din Carolina de Nord.
Studiile au scos la iveală dinamici similare și în alte părți. Pe coasta Braziliei, un studiu din 2014 a constatat că rechinii tigru, rechinii cenușii, rechinii tigru de nisip, rechinii ciocan și rechinii ciocan netezi „sunt specii cu valori ecologice mari și pot exercita o influență puternică asupra nivelelor inferioare” ale lanțului trofic. Iar în Australia, un studiu din 2013 a constatat că, pe măsură ce numărul rechinilor a scăzut, prădătorii de talie medie, precum bibanii, au crescut, în timp ce peștii mai mici, care se hrănesc cu alge, au dispărut.
Rechinii protejează recifele de corali și păturile de iarbă de mare.
Pe măsură ce au evoluat odată cu ecosistemele lor în timp, mulți rechini au devenit atât de influenți încât simpla lor prezență pare să protejeze habitatul. În studiul din 2013 menționat mai sus, pierderea rechinilor mari, prădători, de la recifele de corali din nord-vestul Australiei s-a corelat cu o creștere a „mezopradatorilor” precum bibanii și o scădere a peștilor mici erbivori. Cu mai puțini erbivori în jur, algele pot copleși un sistem de recif și îi pot limita capacitatea de a-și reveni după stres, cum ar fi albirea.
S-a demonstrat că rechinii protejează și alte tipuri de ecosisteme oceanice, în unele cazuri vânând erbivore în loc să le ajute. Acesta este cazul în Golful Rechinilor din Australia de Vest, unde un studiu pe termen lung al rechinilor tigru a constatat beneficii similare cu celor ale prădătorilor de vârf de pe uscat. Când păturile de iarbă de mare se luptau după un val de căldură din 2011, acestea și-au revenit mai repede în zonele unde roamingul rechinilor tigru, deoarece rechinii au speriat țestoasele marine și dugongii care se hrănesc cu iarbă. Rechinii nici măcar nu trebuie să ucidă pentru a avea acest efect; simpla teamă poate schimba modul în care erbivorele își caută hrana.
„Totul se rezumă la modul în care interacționează prădătorii și prada”, a spus Mike Heithaus, om de știință la Florida International University (FIU), într-o declarație. „Simplul frică de rechini poate fi suficientă, în multe cazuri, pentru a menține un ecosistem marin sănătos și capabil să răspundă la stres.”
Unii rechini ajută la atenuarea schimbărilor climatice.
Protecția păturilor de iarbă de mare de către rechinii tigru poate avea un impact mult mai mare decât zonele în sine. Deși păturile de iarbă de mare ocupă mai puțin de 0,2% din oceanele planetei, ele reprezintă peste 10% din tot carbonul absorbit anual de apa oceanului. Pe unitate de suprafață, aceste pajiști subacvatice pot stoca de până la două ori mai mult carbon decât pădurile temperate și tropicale ale Pământului, potrivit expertului FIU în iarbă de mare, James Fourqurean.
Păturile de iarbă de mare de coastă rețin până la 83.000 de tone metrice de carbon pe kilometru pătrat, în cea mai mare parte în solurile de sub ele. O pădure tipică de pe uscat, prin comparație, poate stoca aproximativ 30.000 de tone metrice pe kilometru pătrat, în cea mai mare parte în lemnul copacilor. Pierderea acestor pajiști nu doar perturbă ecosistemele locale în care au crescut, ci elimină și un tampon valoros împotriva poluării globale cu gaze cu efect de seră. Prin protejarea ierbii de mare, rechinii ajută astfel indirect la combaterea schimbărilor climatice induse de om.
Rechinii valorează mai mult vii decât morți.
Deși un număr mare de rechini sunt agățați sau prinși accidental în plase, oamenii îi vânează, de asemenea, pe scară largă pentru carnea și aripioarele lor, un ingredient cheie în delicatesa chineză supa de aripioare de rechin. Este rar o idee bună să mănânci carne sau cartilaj de rechin, totuși, deoarece prădătorii sunt deosebit de predispuși la bioacumularea metalelor grele precum mercurul. Și în ciuda efectelor pretinse asupra sănătății ale aripioarelor de rechin, care sunt relativ fără gust, nu există dovezi care să sugereze că acestea conferă vreun beneficiu.
Aripioarele de rechin pot aduce prețuri notoriu de mari, totuși această plată unică pentru o bucată insipidă de cartilaj pălește încă în comparație cu valoarea pe care un rechin viu o poate genera pe parcursul vieții sale. Pe lângă efectele economice ale rolurilor lor ecologice, anumite specii de rechin sunt magneți pentru turiști și, atâta timp cât fac parte dintr-o industrie de ecoturism responsabilă, pot oferi un impuls major economiilor locale.
Australia, de exemplu, are patru industrii majore de turism cu rechini – rechinul alb, rechinul-asistentă, rechinul de recif și rechinul-balenă – valorând împreună 25,5 milioane de dolari pe an, conform unui studiu din 2017. La Atolul South Ari din Maldive, tururile cu rechinul-balenă au adus 7,6 milioane de dolari în 2012 și 9,4 milioane de dolari în 2013. Turismul cu rechinul de recif adaugă aproximativ 18 milioane de dolari pe an economiei Palau, a constatat un studiu din 2011, ceea ce reprezintă 8 la sută din produsul intern brut al țării. Fiecare dintre cei aproximativ 100 de rechini din punctele de scufundare de top din Palau valorează astfel 179.000 de dolari pe an, totalizând 1,9 milioane de dolari pe parcursul vieții sale. Dacă carnea și aripioarele fiecărui rechin s-ar vinde cu 108 dolari, așa cum au estimat cercetătorii, asta înseamnă că atracția turistică singură poate face ca unii rechini să fie de 17.000 de ori mai valoroși vii decât morți.
Rechinii inspiră avioane și turbine eoliene mai bune.
Deși rechinii sunt încă uciși pentru carne și aripioare, există, de asemenea, o presiune crescândă pentru a fura concepte și designuri din fauna sălbatică, în loc să luăm doar fauna sălbatică în sine. Aceasta include lucruri precum imitația de supă de aripioare de rechin, dar și idei mult mai avansate care pot îmbunătăți o gamă largă de tehnologii. Cunoscută sub numele de biomimetism, aceasta a câștigat rapid popularitate în ultimii ani, inspirându-se din tot felul de creaturi.
La rechini, accentul biomimetismului este în principal pe solzii în formă de V, asemănători dinților, cunoscuți sub denumirea de denticuli. Oamenii de știință studiază acești solzi de zeci de ani, iar așa cum au raportat cercetătorii de la Universitatea Harvard în 2018, denticulii oferă calități aerodinamice puternice prin reducerea rezistenței și creșterea portanței. Multe tipuri de vehicule folosesc generatoare de vortex pentru a-și îmbunătăți performanța, dar solzii modelați după pielea de rechin par să ofere o generare de vortex mai puternică, cu un profil mai scăzut.
Generatoarele de vortex inspirate de rechin pot obține îmbunătățiri ale raportului portanță-rezistență de până la 323% în comparație cu un profil aerodinamic lipsit de generatoare de vortex, au raportat autorii studiului, indicând că pot depăși designurile tradiționale. „Vă puteți imagina aceste generatoare de vortex utilizate pe turbine eoliene sau drone pentru a crește eficiența palelor”, a spus coautorul studiului, Katia Bertoldi, într-o declarație. „Rezultatele deschid noi căi pentru designuri aerodinamice îmbunătățite, bioinspirate.”
Rechinii ne-ar putea ajuta să luptăm împotriva superbacteriilor.
Denticulii de rechin oferă peștilor și alte superputeri dincolo de aerodinamică, cum ar fi rezistența la alge, scoici și alți dăunători care colonizează pielea animalelor marine. Pielea de rechin în sine nu este o suprafață antimicrobiană, dar este foarte adaptată pentru a rezista atașării acestor tipuri de organisme, iar această rezistență a inspirat unele materiale sintetice puternic antimicrobiene. Aceasta include micropatternul cunoscut sub numele de Sharklet, o serie de creste minuscule modelate după pielea de rechin.
Într-un studiu din 2014, Sharklet a găzduit cu 94% mai puține bacterii MRSA – prescurtare de la Staphylococcus aureus rezistent la meticilină, o superbacterie periculoasă rezistentă la medicamente – decât o suprafață netedă și a depășit, de asemenea, cuprul, un material antimicrobian comun care este toxic pentru celulele bacteriene. În loc să se bazeze pe toxine sau antibiotice, proprietățile antibacteriene ale Sharklet sunt în întregime structurale, modelate după modul în care denticulii de rechin resping în mod natural algele și scoicile.
SUA au deja peste 2 milioane de infecții bacteriene pe an, ducând la aproximativ 23.000 de decese, iar creșterea tulpinilor rezistente la medicamente precum MRSA – alimentată de utilizarea excesivă a antibioticelor – reprezintă o amenințare crescândă pentru sănătatea publică. Micropatternurile inspirate de rechin pot reduce acest risc, mai ales atunci când sunt fortificate cu alte substanțe antibacteriene precum nanoparticulele de dioxid de titan, care au sporit rezistența materialului la infecțiile cu E. coli și Stafilococ într-un studiu din 2018.
Rechinii sunt pur și simplu fascinanți prin natura lor, chiar dacă nu ne ajută.
Rechinii există pe Pământ de aproape 450 de milioane de ani, ceea ce înseamnă că pândiseră oceanele cu 200 de milioane de ani înainte de existența primilor dinozauri. Pentru toată venerația pe care o acordăm dinozaurilor și neamului lor dispărut, merită remarcat faptul că animale chiar mai vechi au înotat sub nasul nostru tot acest timp. Aceste animale ne pot beneficia indirect în modurile descrise mai sus, dar chiar dacă nu ar face-o, sunt creaturi uimitoare prin natura lor, care merită să existe pentru ele însele.
Rechinii au acumulat și o mulțime de ciudățenii incredibile de-a lungul timpului, prea multe pentru a fi enumerate aici. S-au diversificat în tot, de la enormul rechin-balenă, cel mai mare pește de pe Pământ, la minusculul rechin-lanternă pitic, o specie care trăiește în adâncime și care încape într-o mână de om. Există rechini tăietori de prăjitură care iau bucăți mici de carne de la prada vie, rechini goblin cu fălci protruzibile și hrănitori gigantici prin filtrare care înghit plancton. Rechini din Groenlanda pot trăi 400 de ani, atingând maturitatea sexuală abia la cea de-a 150-a aniversare, lăudându-se cu cea mai lungă durată de viață cunoscută a oricărui animal vertebrat. Mulți rechini au un simț legendar al mirosului, împreună cu organe speciale pentru a simți câmpurile electrice ale prăzii, iar rechinii-ciocan se bucură de o vedere de 360 de grade.
Anumite specii pot reprezenta o amenințare pentru oameni, desigur, dar acest risc relativ mic nu ar trebui să ne orbească la toate beneficiile și fascinația pe care rechinii le pot oferi. Și chiar dacă ciocnirile sunt rare, odată ce știi cum să eviți un atac de rechin, poate fi mult mai ușor să te concentrezi asupra cât de norocoși suntem să împărțim mările cu acești pești fenomenali.
