După ce ați citit postarea noastră recentă „Avioanele alimentate cu hidrogen ar putea acoperi o treime din cererea de călătorii aeriene până în 2050”, un comentator a lansat o idee care, la început, a sunat sălbatic:
Acum, scuzați-mi o divagație fantezistă, dar aceasta s-ar putea să nu fie atât de proastă pe cât sună. Mi-a amintit de uimitoarele ekranoplane (din rusă „efect de suprafață”) proiectate în fosta Uniune Sovietică (URSS) în anii ’60. Acestea erau vehicule cu efect de sol (GEV) concepute pentru a transporta oameni și rachete la viteză mare, chiar deasupra apei. A-90 Orlyonok din imaginea de mai sus era capabil să transporte 150 de persoane și putea atinge 402 km/h pe o distanță de până la 1497 km. Putea, de asemenea, să zboare ca un avion, deși era mult mai puțin eficient. Clasa Lun prezentată mai jos putea atinge 547 km/h pe o distanță de 1931 km. (Vedeți fotografii uimitoare cu interiorul și exteriorul aici.)
GEV-urile sunt asemănătoare avioanelor prin faptul că au aripi care produc portanță atunci când există mișcare înainte. Diferența, conform Flite Test, este că profită de efectul de sol, care este „rezultatul relației dintre o aripă portantă și o suprafață fixă situată dedesubt”. Flite Test explică: „Pe măsură ce aerul este direcționat în jos și presurizat de aripă, suprafața fixă acționează ca o barieră care captează aerul. Rezultatul este o „pernă” de aer.” Aceasta reduce și rezistența la înaintare, deci poate fi mult mai eficient decât un avion convențional și poate transporta sarcini mai grele.
A-90 Orlyonok nu o va duce pe Sami Grover, contribuitor la PlanetaNoastra, acasă, în Regatul Unit, să-și vadă mama, dar m-am întrebat dacă a existat vreun progres în dezvoltarea unor GEV-uri mai moderne. Se pare că Boeing a propus Pelicanul, un GEV, armatei americane în 2002. A fost brevetat în 2005, iar brevetele erau încă emise în 2009.
Pelicanul este uriaș. Conform unui comunicat de presă Boeing din 2002:
A fost proiectat să fie capabil să zboare ca un avion, deși acest mod nu era nici pe departe la fel de eficient.
Conform managerului de program Blaine Rawdon, „Este mult mai rapid decât navele, la o fracțiune din costul operațional al avioanelor actuale. Acest lucru va fi atractiv pentru operatorii comerciali și militari care doresc viteză, rază de acțiune mondială și capacitate mare de transport.”
Boeing a spus că efectul de sol apare atunci când „unghiul de coborâre al aripii și vârtejurile de la capătul aripilor sunt suprimate, rezultând o reducere majoră a rezistenței la înaintare și o eficiență excepțională în zborul de croazieră.”
„Este un efect care oferă o rază de acțiune și o eficiență extraordinare”, a declarat John Skorupa, pe atunci manager senior de dezvoltare strategică la Boeing. „Cu o sarcină utilă de 680.4 tone metrice, Pelicanul ar putea zbura 18,520 km deasupra apei și 12,038 km deasupra uscatului.”
Aceste cifre se traduc printr-o creștere a eficienței cu 54% datorită efectului de sol, astfel încât obțineți o rază de acțiune mult mai mare cu un litru de combustibil.
Pelicanul era propulsat de opt motoare turbopropulsoare, fiecare cu o putere de 60,000 de kilowați, învârtind elice cu un diametru de 15.24 metri.
În configurația de transport de marfă, brevetele arată că putea transporta 200 de containere de transport maritim. În configurația de pasageri, putea găzdui 3,000 de persoane.
Toate acestea erau în 2002. Pelicanul nu a decolat niciodată și a fost abandonat în liniște, dar dacă derulăm rapid douăzeci de ani, ar putea fi timpul să-l reevaluăm. Conform expertului în aviație Dan Rutherford, director de program la Consiliul Internațional pentru Transport Curat, avionul alimentat cu hidrogen lichid descris în postarea noastră inițială „nu vă va duce peste ocean în această configurație fără o oprire, să zicem, în Groenlanda.” Dar Boeing Pelican are suficientă capacitate pentru a transporta atâta hidrogen lichid cât aveți nevoie. Ați putea chiar să-l umpleți cu baterii mari. Și pentru că zboară între 6 și 15 metri deasupra apei, nu există acel forțaj radiativ neplăcut pe care îl obțineți de la avioanele care zboară la altitudine mare.
Pelicanul este lent comparativ cu avioanele cu reacție, deoarece aerul este mult mai dens la altitudini joase, dar totuși atinge 444 km/h (444 km/h). O călătorie între New York și Londra este de 5556 km, deci călătoria ar dura aproape 11 ore; Los Angeles până la Sydney ar dura 27 de ore. Dar, așa cum sugerează comentatorul nostru, există suficientă capacitate și spațiu pentru a introduce cabine de dormit și baruri.
Aici, la PlanetaNoastra, de obicei stau departe de scheme fanteziste, iar aceasta este cu siguranță una dintre ele. Dar în 2002, Boeing a spus că ar putea avea Pelicanul gata de zbor în 10 ani. Poate că construirea unui Boeing Pelican alimentat cu hidrogen sau cu baterii nu este o idee atât de proastă. Nu sunt atât de sigur de sugestia comentatorului nostru privind energia nucleară.
