Oceanele Pământului pot fi un ecosistem vast și de neconceput, adăpostind nenumărate specii încă necunoscute științei, dar un studiu recent confirmă faptul că și ele sunt vulnerabile la impactul dăunător al emisiilor de carbon eliberate de oameni. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Hawaii, aciditatea oceanelor în unele regiuni a crescut mai rapid în ultimii 200 de ani decât în precedentele 21.000 de ani – amenințând existența unor dintre cele mai importante viețuitoare marine de pe planetă.
În timp ce emisiile de CO2 din atmosferă sunt deja considerate un factor cheie al schimbărilor climatice la suprafața planetei, cercetătorii spun că aproape o treime din toate emisiile eliberate de oameni ajung absorbite în oceane – iar acidificarea rezultată ar putea avea efecte devastatoare asupra organismelor acvatice.
Pentru a măsura creșterea acidificării, cercetătorii au examinat nivelurile unui carbonat de calciu numit aragonit, un element esențial pentru construirea recifelor de corali și a cochiliilor moluștelor. Pe măsură ce nivelurile de aciditate cresc, nivelurile de aragonit scad, avertizează oamenii de știință de la Universitatea din Hawaii – iar rata de scădere pare să fie paralelă cu producerea de emisii de CO2 de către oameni:
Nivelurile actuale de saturație cu aragonit în aceste locații au scăzut deja de cinci ori sub intervalul preindustrial de variabilitate naturală. De exemplu, dacă ciclul anual de saturație cu aragonit varia între 4,7 și 4,8, acum variază între 4,2 și 4,3, ceea ce – pe baza unui alt studiu recent – se poate traduce într-o scădere a ratelor generale de calcifiere a coralilor și a altor organisme care formează cochilii de aragonit cu 15%. Având în vedere utilizarea continuă a combustibililor fosili de către oameni, nivelurile de saturație vor scădea și mai mult, reducând potențial ratele de calcifiere a unor organisme marine cu peste 40% din valorile preindustriale în următorii 90 de ani.
„În unele regiuni, rata de schimbare artificială a acidității oceanelor de la Revoluția Industrială este de o sută de ori mai mare decât rata naturală de schimbare dintre ultimul maxim glaciar și perioadele preindustriale”, spune autorul principal al studiului, Tobias Friedrich.
Deși eliminarea în atmosferă a tot mai multor emisii de CO2 a început deja să modifice tiparele climatice ale planetei noastre, acesta poate fi doar unul dintre efectele nocive care amenință viitorul nostru durabil. Atât de multă viață de pe uscat, inclusiv majoritatea oamenilor, depinde de un ocean sănătos și roditor pentru hrană și mijloace de trai – dar acesta este menținut într-un echilibru delicat pe care tendințele actuale amenință să-l dezechilibreze.
