Oamenii au multe motive să mănânce mai puțină carne; de când încerc să trăiesc ceea ce se numește un stil de viață de 1,5 grade, mă uit la amprentele de carbon ale diferitelor alimente și mănânc aproape deloc carne de vită (conform Our World in Data, carnea de vită are 36,44 kilograme de emisii de CO2 la 1000 de calorii), destul de mult pui (5,34 kilograme/1000 de calorii) și mult tofu (1,17 kilograme/1000 de calorii).
PlanetaNoastra adoptă de obicei poziția că nu ar trebui să mănânci carne deloc; că pentru a ajunge cu adevărat la o dietă cu emisii scăzute de carbon, trebuie să devii vegan, deoarece laptele și brânza au o amprentă de carbon mai mare decât carnea de porc sau peștele. Cu toate acestea, graficul din acest tweet de la Hannah Richie de la Our World In Data ne dă de gândit chiar și despre consumul de carne de pui.
Într-o postare despre soia, Ritchie descrie cum producția de soia a explodat în ultimii 50 de ani și s-a dublat în acest secol.
Și, așa cum arată graficul din tweet, (versiune mai mare aici) trei sferturi din ea este folosită ca hrană pentru animale. O mare parte din aceasta este dată porcilor, dar nu mai puțin de 37% din toată soia din lume este folosită ca hrană pentru pui. Doar 6,9% este transformată în tofu, lapte de soia și alte produse din soia. Vânzările de pui au crescut și ele; conform Poultry World, cu aproape 20% anul trecut, deoarece mai mulți oameni găteau acasă în timpul pandemiei.
În postarea sa, Ritchie abordează apoi problema defrișărilor, cele mai multe fiind determinate de creșterea vitelor, mai degrabă decât de producția de soia, dar notează că există o conexiune indirectă. Acesta este un subiect abordat anterior de colega mea Katherine Martinko în postarea sa intitulată Fast-foodul alimentează incendiile din Brazilia, cu subtitlul: „Când cumperi un burger, ar putea proveni de la o vacă crescută cu furaje pe bază de soia braziliană. Aceasta este o problemă.” Poate ar fi trebuit să specifice un sandviș cu pui în schimb, având în vedere cât de mic este procentul care merge la carnea de vită.
Din coincidență, am citit cea mai recentă carte a lui Vaclav Smil, „Grand Transitions„, una dintre ele fiind tranziția care are loc în agricultură. El scrie că „cea mai decisivă dezvoltare în producția modernă de alimente a fost transformarea sa dintr-o activitate bazată exclusiv pe conversia fotosintetică a radiației solare într-o activitate hibridă, care a devenit dependentă critic de creșterea aporturilor de combustibili fosili și electricitate.”
De fapt, nu mâncăm alimente cultivate cu energia soarelui, ci cu energia îngrășămintelor făcute din gaz natural, cu motorina care acționează echipamentele și cu camioanele care o transportă în toată lumea. Smil adună totul (deși soia fixează azotul, deci are nevoie de un îngrășământ cu fosfați); și concluzionează că, atunci când mănânci pui, practic mănânci motorină.
Puiul este cel mai eficient convertor de energie alimentară în carne, datorită ratelor sale rapide de creștere, duratelor scurte de viață și schimbărilor în metodele de creștere care au redus cantitatea de hrană necesară până la 1,8 kilograme de hrană per 1 kilogram de carne. De aceea puiul a devenit atât de accesibil în comparație cu alte tipuri de carne. Dar mâncăm mult pui, iar asta determină o mare parte din producția de soia și, direct sau indirect, asta înseamnă arderea combustibililor fosili și defrișările.
Dacă am mânca direct tofu-ul acela, în loc să convertim motorina și soia în pui, nu am avea nevoie de 77% din acea soia cultivată cu ajutorul motorinei și am putea reîmpăduri sau împăduri terenul respectiv, transformându-l într-un puț de carbon în loc de o sursă. Și asta nu e de ici, de colo.
