O prietenă din Franța a spus odată că cel mai bun prânz din Paris este o baghetă, brânză, o sticlă de vin și o bancă în parc. Ea nu știa, dar atinsese conceptul unei forme preventive de terapie prin natură numită shinrin-yoku, care a fost introdusă la celălalt capăt al lumii, în Japonia, în 1982.
Tradus literal, shinrin-yoku înseamnă „baie de pădure”. Baia de pădure nu înseamnă că faci o baie în pădure, desigur; mai degrabă, pur și simplu faci o plimbare relaxantă prin pădure — sau un parc urban dacă o pădure nu este la îndemână — unde te relaxezi folosindu-ți toate simțurile pentru a experimenta natura.
Yoshifumi Miyazaki, director adjunct al Centrului pentru Mediu, Sănătate și Servicii de Teren de la Universitatea Chiba din Japonia, se numără printre un număr tot mai mare de oameni de știință care au început să studieze știința din spatele efectelor fiziologice și psihologice ale naturii asupra bunăstării umane. Studiile lor s-au concentrat pe efectele pădurilor, dar au inclus și efectele parcurilor și grădinilor urbane și chiar ale plantelor de interior.
În cartea sa „Shinrin yoku: The Japanese Art of Forest Bathing” (Timber Press, 2018), Miyazaki explică tehnicile băii de pădure, cum reduce stresul și afecțiunile legate de stres și stimulează sistemul imunitar, precum și știința din spatele acestor rezultate.
Miyazaki are o teorie interesantă despre motivul pentru care shinrin-yoku este atât de eficient. El subliniază că pentru mai mult de 99,99% din timpul de când strămoșii noștri au pornit pe o cale care a dus la condiția umană actuală, oamenii au trăit într-un mediu natural. De fapt, el susține că am trăit în medii urbane doar de câteva sute de ani, o cronologie pe care o sugerează că începe la mijlocul Revoluției Industriale.
„În 1800, doar 3% din populația lumii trăia în zone urbane”, conform cărții. Până în 2016, scrie el, această cifră a ajuns la 54%. Acest lucru se va înrăutăți; Divizia de Populație a Națiunilor Unite prezice că până în 2050, 66% dintre oamenii de pe planetă vor locui în zone urbane.
Imaginea care reiese din studiile sale este că „trăim în societatea noastră modernă cu corpuri care sunt încă adaptate mediului natural”. Acest lucru este adevărat, scrie el, deoarece „genele nu se pot schimba în doar câteva sute de ani”. Știința din spatele studiilor de cercetare pe care le prezintă în carte oferă un argument convingător că conceptul de baie de pădure este o metodă eficientă pentru reducerea stresului în comunitățile aglomerate și dependente de tehnologie de astăzi, în care oamenii devin din ce în ce mai stresați în încercarea lor de a face față cerințelor vieții de zi cu zi — o sarcină pentru care nu sunt pregătiți genetic.
Baia de pădure într-un oraș
Problema de a trăi în orașe în corpuri adaptate la natură este că acest stil de viață menține „sistemul nervos simpatic într-o stare constantă de suprastimulare”, potrivit lui Miyazaki. Din fericire, soluția nu necesită o pădure în toată regula, care s-ar putea să nu fie ușor accesibilă pentru mulți.
În mediile urbane, parcurile sunt un substitut acceptabil. Planificatorii urbani din întreaga lume devin din ce în ce mai conștienți de importanța naturii și creează noi tipuri de „parcuri” din spații abandonate care au devenit destinații populare. Printre exemple se numără the Highline, o fostă linie de cale ferată suspendată din New York City; the BeltLine, o serie de linii de cale ferată abandonate care înconjoară Atlanta și sunt transformate în poteci de plimbare; și Seoul Skygarden, o fostă autostradă din Seul care se mândrește acum cu 24.000 de plante.
Pentru a testa teoria dacă o plimbare literală prin parc este într-adevăr relaxantă, Miyazaki a testat 18 studenți japonezi de sex masculin care au făcut plimbări de 20 de minute în Shinjuku Gyoen, un parc faimos din Tokyo, cel mai populat oraș din lume, și într-o zonă urbană din jurul stației de tranzit Shinjuku. Rezultatele au arătat că experiența în parc i-a relaxat fizic pe subiecții testați printr-o creștere a activității nervoase parasimpatice, despre care Miyazaki spune că este cunoscută pentru creșterea relaxării și scăderea pulsului.
Alte buzunare de natură în orașe și comunități urbane includ grădinile comunitare și orășenești unde poți avea propria parcelă de legume și grădinile botanice. Pentru copii, grădinile de bucătărie din școli sunt din ce în ce mai populare. Și, subliniază Miyazaki, nu trebuie să găsești un parc sau o grădină formală pentru a practica shinrin-yoku. Te poți bucura de „efectele minunat de relaxante ale naturii pentru a-ți îmbunătăți … bunăstarea”, după cum spune Miyazaki, în orice loc unde există plante și acces la o potecă.
Baia de pădure acasă și la serviciu
Mai mult, spune el, putem aduce natura mai aproape de locurile unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului — acasă și la serviciu. Cercetările lui Miyazaki, de exemplu, au arătat că simpla creștere a cantității de lemn dintr-o cameră poate afecta beneficiile de relaxare ale camerei. El a efectuat teste legat la ochi și le-a cerut persoanelor testate să-și pună palmele pe pătrate de stejar alb în loc de un blat de bucătărie timp de 90 de secunde. „Dacă lemnul era netratat, subiecții au experimentat o activitate cerebrală redusă, o activitate nervoasă parasimpatică crescută, o activitate nervoasă simpatică redusă și o frecvență cardiacă mai mică, toate semne de relaxare.”
Simplele plante de apartament sau aranjamentele florale pot avea un efect similar. Pentru a demonstra acest lucru, el a efectuat teste folosind terapii prin natură care implicau plante ornamentale, bonsai, aranjamente florale, parfumuri florale și arome de lemn. În toate cazurile, rezultatele au fost similare, chiar și atunci când oamenii pur și simplu se uitau la flori, corpurile lor se relaxau și nivelul de stres scădea.
Șefii Institutului Finlandez de Cercetare Forestieră și ai Centrului pentru Sănătate și Mediu Global de la Școala de Sănătate Publică Harvard l-au contactat pe Miyazaki despre cum să-și combine cercetările cu facultățile din școlile medicale. El vede acest lucru ca o provocare cheie pentru viitorul băii de pădure — cum să combine cercetarea asupra lucrurilor fizice, cum ar fi pădurile și lemnul, cu cercetări suplimentare care implică oamenii. El crede că oamenii de știință se află într-o fază de tranziție spre atingerea acestui obiectiv.
Între timp, el crede că în lumea modernă, terapia prin pădure și alte terapii prin natură sunt cele mai practice modalități de a reduce nivelul de stres, de a crește relaxarea și de a reduce presiunea asupra serviciilor de sănătate din întreaga lume. „La urma urmei”, scrie el, „corpurile noastre sunt adaptate la natură.”
Lecturi suplimentare
Dacă shinrin-yoku sună ca ceva despre care doriți să aflați mai multe, iată câteva cărți suplimentare despre copaci și imersiunea în natură de luat în considerare:
„Nature’s Temples, The Complex World of Old-Growth Forests,” de Joan Maloof (Timber Press, 2016). Pădurile seculare sunt cu adevărat templele naturii deoarece, așa cum subliniază Maloof, nu orice pădure atinge statutul de „pădure seculară”. În Georgia, de exemplu, Andres Villegas, președinte și CEO al Asociației Forestiere din Georgia, spune că statul se află la a treia sa pădure. Deși recunoaște că există definiții diferite pentru acest termen, Maloof descrie o pădure seculară „ca una care a scăpat de distrugere pentru o perioadă suficient de lungă de timp pentru a permite funcțiilor biologice și ecosistemice naturale să fie influența dominantă.” Acest lucru poate dura sute de ani în mare parte din America de Nord sau mii de ani în pădurile de sequoia din California. Doar rămășițe ale acestor păduri originale mai există, dar, dacă sunteți suficient de norocos să vă plimbați într-una, cartea lui Maloof vă va ajuta să înțelegeți de ce aceste „Temple ale Naturii” sunt „inextricabil conectate cu planeta noastră, cu semenii noștri și ne înalță spiritele.”
„Nature Observer, A Guided Journal,” de Maggie Enterrios (Timber Press, 2017) La un nivel, acesta este un jurnal pentru a vă înregistra observațiile din plimbările în natură, dar este și mult mai mult. Desenele lui Enterrios de-a lungul paginilor sunt o încântare în sine. Ea oferă, de asemenea, pagini pentru a vă desena propriile imagini în timp ce practicați shinrin-yoku într-o pădure sau parc. Există locuri pentru a urmări răsăritul și apusul soarelui în cartierul dumneavoastră, pentru a înregistra datele la care copacii din curtea dumneavoastră sau a vecinilor încep să înflorească sau pentru a înregistra tipurile de păsări pe care le vedeți zilnic și în timpul migrațiilor. Este, de asemenea, un ghid de învățare pentru a vă ajuta să învățați formele frunzelor și copacii de la care provin. În cele din urmă, există locuri pentru note pentru a scrie modurile în care natura v-a influențat ziua. La sfârșitul anului, veți avea o amintire a locurilor preferate pe care le-ați vizitat și a modului în care conexiunile dumneavoastră intens personale cu natura v-au influențat viața.
„Seeing Seeds, A Journey into the World of Seedheads, Pods, and Fruit,” de Teri Dunn Chace (Timber Press, 2015). Chace crede că o forță vitală este încorporată în simplele semințe, iar noi, ca oameni, suntem co-evolutivi cu ele. „Fără semințe înseamnă fără fructe sau nuci. Fără semințe pentru a-i hrăni, animalele și păsările s-ar chinui sau ar pieri. Fără semințe pentru a ne hrăni, fermele și culesul ar ajunge la un sfârșit. Ființele umane ar fi în pericol.” În această carte, care evidențiază 100 de semințe, fructe și păstăi reprezentative, veți dobândi o înțelegere a modului în care se formează semințele, de ce arată așa cum arată și cum sunt dispersate. Și nu veți mai privi niciodată o sămânță în același mod.
„Seeing Trees, Discover the Extraordinary Secrets of Everyday Trees,” de Nancy Ross Hugo, Fotografie de Robert Llewellyn (Timber Press, 2011). Ați auzit expresia, „Nu poți vedea pădurea din cauza copacilor.” În această carte, care oferă profiluri detaliate a 10 specii familiare și referințe la multe altele, veți învăța strategii pentru a vedea copacii așa cum nu i-ați mai văzut niciodată. În loc să-i vedeți ca pe niște obiecte neînsuflețite, veți învăța să vedeți detaliile frunzelor, conurilor, fructelor, mugurilor, cicatricilor frunzelor, scoarței și structurii crengilor în moduri care fac observarea copacilor la fel de interesantă ca observarea păsărilor — și știind că a durat 397 de milioane de ani ca arborii să evolueze la starea lor actuală, face totul și mai captivant. S-ar putea să ajungeți la aceeași concluzie romantică ca naturalistul britanic Peter Scott: „cel mai eficient mod de a salva lumea naturală amenințată și decimată este să-i facem pe oameni să se îndrăgostească din nou de ea, de frumusețea și de realitatea ei.”
