City Rules; Island Press/Imagine promoțională
Internetul, revistele și PlanetaNoastra sunt pline de tot felul de inovații, de la minunatele case mici prefabricate pe roți la glorioasele turnuri verzi, forme de locuințe inovatoare și diferite, despre care toată lumea crede că sunt minunate și că reprezintă răspunsul la problemele noastre. Dar nu le vedem niciodată devenind realitate, pentru că uităm cu toții un lucru: în atât de multe cazuri, ele sunt ilegale, pentru că nu respectă regulile.
Acesta este motivul pentru care noua carte a lui Emily Talen, CITY RULES: How Regulations Affect Urban Form, este atât de interesantă și importantă. Ea arată foarte clar că nu arhitecții și designerii decid cât de mici sau mari sau ce formă să aibă casele noastre, ci regulile. Iar aceste reguli sunt adesea arbitrare, capricioase și stupide.
A fost o carte intimidantă de luat în mână; de obicei, nu te gândești „hai să ne așezăm confortabil lângă șemineu și să citim despre cum afectează reglementările forma clădirilor”. Dar când vezi că Jim Kunstler scrie pe coperta din spate „Fiascoul extinderii suburbane începe cu detaliile stricte ale legilor noastre, care garantează un deznodământ tragic”, ești intrigat. Apoi, când începi să citești, ești complet absorbit.
Pentru că, de fapt, aceasta este realitatea arhitecturii și designului urban: regulile și regulamentele determină totul, chiar și atunci când par să nu o facă. Este adevărat că ele sunt făcute pentru a fi încălcate; am avut recent o conversație cu un avocat proeminent din Toronto care se ocupă de modificări de zonificare, iar interpretarea sa asupra regulamentului de zonificare este că, atunci când vine vorba de înălțime și densitate, „acolo începi”. Am admirat munca arhitecților precum SuperKul din Toronto care tratează regulamentele de zonificare și codurile de construcție ca pe niște jocuri intelectuale de răsucit și întors ca un cub Rubik.
Dar pentru marea majoritate a lumii, regulile guvernează, iar ceea ce obținem este ceea ce ele ne spun că vom obține.
Orașul New York/Domeniu Public
Origini
Lucrul surprinzător despre regulile de zonificare este că, de fapt, au fost create pentru a proteja săracii. În New York, presiunile economice forțau creșterea densității, iar planificatorii erau îngrijorați de efecte.
Desigur, s-a întâmplat contrariul; Talen notează că, acolo unde zonificarea ar fi trebuit să abordeze sănătatea publică, ea „a contribuit la probleme de sănătate prin dispersarea oamenilor, crescând dependența lor de mașini și promovând un stil de viață sedentar”, iar acum vedem mulți oameni în vârstă prinși în casele lor și incapabili să ajungă la doctor pentru că nu există transport în comun.
De asemenea, trebuia să protejeze săracii, și în schimb a „segregat bogații departe de săraci și nu a făcut nimic pentru a promova o formă urbană mai bună în zonele sărace”.
Modele Urbane
Este interesant să citești cum restricțiile de construcție au existat odinioară pentru a opri extinderea dezvoltării pe terenuri agricole; în Anglia elisabetană, puteai construi doar peste fundațiile existente. În Prusia anului 1875, regulamentele „interziceau construcția pe terenuri verzi care nu aveau utilități publice și infrastructură”.
Acum, avem regulamente care practic interzic orice altceva în afară de extinderea urbană dezordonată (sprawl), care pot „fi folosite pentru a exclude anumite segmente ale populației, făcând tipuri de locuințe cu densitate mai mare și mai accesibile financiar, imposibile”. Avem exemplu după exemplu de planuri cu limite slabe la lungimea blocurilor, conectivitate slabă și zero atenție la spațiul pietonal. În schimb, se promovează spațiul privat din curtea din spate și o față publică care este puțin mai mult decât un perete de uși de garaj.
City Rules; Island Press/Domeniu Public
Utilizare
Se poate vedea o bază logică pentru restricțiile de utilizare; nu vrei să pui un abator lângă un district rezidențial. Pe de altă parte, nu vrei să pui fabricile prea departe de locul unde locuiesc muncitorii. Sau, nu vrei să pui oamenii săraci acolo unde locuiesc oamenii bogați.
Din păcate, aceste regulamente și reguli se aplică și astăzi; în multe municipalități, zonele au cerințe minime de suprafață construită tocmai pentru a ține departe casele mici; adio mișcării caselor mici (Tiny House). Nu permit a doua unitate locativă pe o proprietate, care s-ar putea transforma într-un ghetou; adio mișcării locuințelor de tip „granny flat” (locuință separată pentru bunici) și locuințelor în spatele parcelei. Toată lumea vorbește despre nevoia de a crește densitatea, dar literal, nu în curtea mea.
Este o sarcină dificilă, găsirea amestecului potrivit; în New York-ul anului 1916 au încercat „să separe magazinele de districtele rezidențiale, și totuși să nu le pună prea departe, ci să le aibă întotdeauna la îndemână”. Astăzi, desigur, la îndemână înseamnă să mergi cu mașina la mall, același principiu extins la o scară complet diferită.
Regulile de utilizare ne afectează și acum; mulți oameni care lucrează de acasă fac acest lucru, de fapt, ilegal. Orașele încep să se întrebe dacă telelucrătorii ar trebui să plătească impozite rezidențiale sau comerciale.
© City Rules; Island Press
Formă
Restricțiile privind forma clădirilor fac din Manhattan priveliștea minunată care este, cu cerințele de retragere care conferă clădirilor forma lor distinctivă de tort de nuntă. Dar Talen explică și cum regulile privind forma pot fi mult mai subtile și la fel de importante, cu ceva la fel de simplu precum raza de curbură necesară la colțuri. Pe măsură ce razele de curbură trec de la cinci picioare (aproximativ 1.5 metri) la cincizeci de picioare (aproximativ 15 metri), obții un model și o scară complet diferite.
Regulile care determină lățimea străzii, înălțimea clădirii, retragerea și acoperirea parcelei au produs o formă urbană care, în America secolului XXI, are puțină capacitate de a defini spațiul. În schimb, regulile au prioritizat fluiditatea traficului și asigurarea parcărilor, efectele asupra sănătății și prevenirea incendiilor, adesea bazate pe raționamente care nu mai sunt valabile.
Dar care este alternativa?
Astăzi, regulile de zonificare sunt atacate de economiști precum Edward Glaeser și Ryan Avent, care susțin că acestea mențin densitatea scăzută și cresc costul locuințelor. Dar, așa cum știau planificatorii din 1916 și cum este încă adevărat astăzi, prețul terenului este o funcție a zonificării permise, și dacă dublezi densitatea, costul terenului nu scade la jumătate. Uitați-vă la Toronto, într-un boom imobiliar; turnurile devin mai înalte, dar prețul pe picior pătrat (sau metru pătrat) nu scade, ci crește. Zonificarea dictează economia industriei de dezvoltare, dar dacă este făcută inteligent, acest lucru poate fi un lucru foarte bun.
De cealaltă parte, mai avem oficiali și planificatori care apără extinderea urbană dezordonată (sprawl) ca fiind „Visul American desfășurându-se în fața ochilor voștri„, și să nu mă pornesc pe Agenda 21.
Totuși, într-un sistem cu controale adecvate, scrie Andres Duany, codurile bazate pe formă pot „chiar proteja spațiul public de politicieni, pompieri, interese corporative, ingineri, avangarda arhitecturală și „vicisitudinile proprietății”.”
Talen concluzionează:
Privind la ce se întâmplă în America de Nord astăzi, mă întreb dacă suntem pregătiți pentru asta.
