Am scris o serie de postări în care mă plâng de Edward Glaeser. Fiind un activist pentru patrimoniu, m-am opus atitudinilor sale față de conservare. Fiind locuitor al orașului Toronto, m-a deranjat critica sa la adresa sfintei noastre Jane Jacobs. Fiind un susținător al agriculturii urbane, am fost șocat de articolul său din Boston Globe.
Dar de când cartea sa, Triumph of the City, a apărut în februarie, a fost peste tot, expertul nonconformist angajat să atace înțelepciunea convențională. M-am gândit că dacă aveam să mă tot plâng de el, mai bine i-aș citi cartea.
Glaeser merge dincolo de „Orașele sunt cool” al lui Richard Florida și „Orașele sunt ecologice” al lui David Owen. Premisa sa este enunțată în subtitlu, că orașele ne fac „Richer, Smarter, Greener, Healthier, and Happier” (Mai Bogați, Mai Deștepți, Mai Ecologici, Mai Sănătoși și Mai Fericiți). El mai crede că orașele ar trebui să fie mai dense și mai ieftine; cu cât mai mulți oameni, cu atât mai bine. Este economist și nu sentimentalist. Aceasta este rădăcina problemei sale cu conservarea; acele cartiere vechi, cu multă vegetație și clădiri joase, restricționează oferta de locuințe și cresc costul acestora. În ceea ce o privește pe Jane Jacobs, ea credea că salvarea clădirilor vechi va păstra accesibilitatea, în timp ce apartamentele ei ieftine din Greenwich Village de acum 50 de ani sunt acum accesibile doar managerilor de fonduri speculative. El scrie:
The past is lovely, but it can be a straitjacket preventing dynamic change. That’s why I disagree with preservationists like TreeHugger, who fetishize old buildings. Preservation is a tax on the future. It makes it harder for the new to replace the old. It makes cities poorer, not richer. It makes cities less dense. It helps birds and old ladies but hurts the young and the poor.
Are un punct de vedere; Paris, Londra și Manhattan sunt minunate la vedere, dar doar cei foarte bogați își permit să locuiască acolo. Cu toate acestea, cineva s-ar putea întreba dacă cei bogați ar mai dori să locuiască acolo dacă ar arăta ca Houston.
Glaeser notează corect că tehnologiile de transport au determinat întotdeauna forma urbană și că modelul actual bazat pe mașini este un dezastru ecologic. Dar există motive întemeiate pentru care oamenii fac acest lucru:
Today, commuting by car is a choice, a consumer decision enabled by massive public investment in roads, and subsidized by free parking. It is enabled by technological improvements in the automobile, which have made driving safer and more comfortable. And for the vast majority of Americans, it remains the cheapest way to get around. Glaeser blames it on people making rational decisions, but also on misguided policy:
De fapt, Glaeser subliniază că pentru mulți oameni, a locui în suburbii este mai ieftin și mai convenabil, datorită unui sistem complex și în mare parte gratuit de autostrăzi, parcărilor convenabile și gratuite, și subvenționării proprietății locuințelor prin deductibilitatea dobânzilor ipotecare. În mare parte din America, naveta cu mașina este mai rapidă decât orice alt mod de transport. Este un lucru atât de rațional de făcut, încât Glaeser însuși, la fel ca David Owen înainte lui, scrie despre Triumful Orașului în timp ce locuiește în suburbii.
Există multe în această carte care mă înnebunesc. Glaeser vrea să elimine restricțiile care împiedică oamenii să construiască aproape orice, oriunde, sugerând că acest lucru va crește densitatea în orașele noastre și va reduce costul locuințelor. De fapt, probabil că ar avea efectul opus, deoarece centurile verzi și terenurile protejate ar fi devorate de o extindere și mai mare; probabil că am obține doar Houston, peste tot. El crede că demolarea tuturor acelor clădiri cu cinci etaje și înlocuirea lor cu clădiri cu 40 de etaje ne va reduce amprenta de carbon, când de fapt în atât de mult din New York și alte orașe, există zone vaste cu clădiri cu unu și două etaje care ar putea fi înlocuite cu clădiri cu cinci etaje. New York nu înseamnă doar Manhattan, iar densitatea sa generală este destul de scăzută atunci când o mediezi pe toate cartierele. Există mult spațiu pentru creștere fără a demola Greenwich Village.
Dar el atacă și prejudecățile anti-urbane din politicile federale, de la investițiile în infrastructură la impozitul pe venit, și cere o taxă pe carbon. Totul se adaugă unui argument puternic pentru un fel de ecologism de piață liberă: dacă oamenii ar trebui să plătească costul real al carbonului pe care îl emit, atunci ar locui acolo unde emit cel mai puțin carbon, adică în orașe.
Glaeser rezumă întreaga carte într-un paragraf puternic în introducere; tot restul este comentariu.
Ultimately cities are about people. Fleshy, fallible humans drawn to each other. Cities are the absence of physical space between people. They are proximity, density, closeness. They are where we are connected to one another, and Glaeser is right, that is where our greatest strengths lie. I just don’t think we have to tear down the past to get there.
Nu sunt convins; mai degrabă cred că carnea vine și pleacă, dar că clădirile mărețe și orașele mărețe dăinuie. Dar sunt impresionat.
