În acest articol\n
\n
- Ce este exact stratul de ozon?
- Acordul internațional Protocolul de la Montreal
- Refacerea stratului de ozon
\n
Protocolul de la Montreal este un acord internațional conceput pentru a elimina treptat producția și consumul de substanțe chimice care distrug stratul de ozon. Semnat în 1987 și pus în aplicare în 1989, tratatul Protocolului de la Montreal a rezultat din preocuparea globală tot mai mare cu privire la impactul dăunător pe care substanțele chimice precum clorofluorocarburile (CFC) îl aveau asupra stratului protector de ozon al planetei.
tratatul Protocolului de la Montreal
\n\n
La începutul anilor 1970, cercetările științifice au început să găsească dovezi ale faptului că substanțele chimice CFC epuizează stratul de ozon, crescând nivelurile de radiații ultraviolete la suprafața planetei. Dr. F. Sherwood Rowland, profesor de chimie la UC Irvine, și Dr. Mario Molina, cercetător post-doctoral, au fost acreditați pentru primele demonstrații ale efectului dăunător al CFC asupra ozonului atmosferic.
\n\n
Într-un articol din 1974 intitulat „Chiuvetă stratosferică pentru clorofluorocarburi: distrugerea ozonului catalizată de atomii de clor”, Molina și Rowland au ipotezat că clorofluorocarburile ar putea rămâne în atmosferă între 40 și 150 de ani. Studiile lor au concluzionat că atunci când substanțele chimice au ajuns în stratosferă, acest lucru a dus la distrugerea și subțierea stratului de ozon atmosferic. Descoperirile au fost revoluționare (și revelatoare) la acea vreme, iar echipa a primit ulterior Premiul Nobel pentru munca sa.
\n\n\n
La mai mult de 10 ani mai târziu, în 1985, o echipă de oameni de știință britanici de la Cambridge a descoperit o epuizare masivă a ozonului deasupra Antarcticii în timpul lunilor de primăvară ale regiunii. Ei au atribuit epuizarea temperaturilor scăzute din timpul iernii, făcând stratosfera și mai sensibilă la creșterea clorului anorganic. La acea vreme, clorofluorocarburile în special erau utilizate pe scară largă în produse comune, cum ar fi agenții frigorifici și spray-urile aerosoli.
\n\n
După aceea, mai multe țări au început să pledeze pentru un control mai strict al substanțelor chimice. În același an în care oamenii de știință au descoperit „gaura” de ozon din Antarctica, națiunile s-au reunit la Convenția de la Viena pentru protecția stratului de ozon pentru a discuta eforturile de protejare a acestuia. Convenția de la Viena nu a impus țărilor participante să întreprindă acțiuni concrete pentru a controla substanțele care epuizează ozonul, ci a oferit cadrul pentru ceea ce avea să devină ulterior Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon (adesea numit simplu Protocolul de la Montreal).
Convenția de la Viena pentru protecția stratului de ozon
\n\n
Ce este exact stratul de ozon?
\n
stratul de ozon al Pământului este acolo pentru a proteja ființele vii de radiațiile solare; atunci când este deteriorat, mai multă lumină ultravioletă (UV) dăunătoare poate pătrunde. Prea multă lumină UV are efecte negative asupra oamenilor, crescând riscul de cancer de piele și cataractă, dar poate deteriora și culturile și viața marină. Atmosfera noastră este compusă din mai multe straturi, inclusiv un strat troposferic inferior, unde are loc cea mai mare parte a activității umane, și un strat stratosferic, unde zboară majoritatea avioanelor comerciale.
\n\n\n
În timp ce avioanele tind să rămână în partea inferioară a stratosferei, cea mai mare parte a ozonului atmosferic este concentrată în partea mijlocie până la cea superioară. Acest strat de ozon din stratosferă este responsabil pentru absorbția unei părți din radiațiile solare și, mai exact, a părții din lumina UV care a fost asociată cu cele mai dăunătoare efecte. Deși concentrațiile de ozon variază, reducându-se și refăcându-se în timpul ciclurilor naturale, cercetările efectuate în anii 1970 au dezvăluit o epuizare a ozonului care depășește cu mult procesul natural.
\n\n
Acordul internațional Protocolul de la Montreal
\n
Astăzi, Protocolul de la Montreal este semnat de 197 de țări, fiind primul din istoria Organizației Națiunilor Unite care a obținut ratificarea universală. Este considerat a fi una dintre cele mai reușite acțiuni globale de mediu și o realizare care a continuat să inspire politicile viitoare, zeci de ani mai târziu.
\n\n
Structura tratatului a elaborat și implementat planuri și termene pentru eliminarea treptată a substanțelor care epuizează ozonul, stabilind obiective atât pentru țările dezvoltate, cât și pentru cele în curs de dezvoltare. Cel mai important, a stabilit flexibilitate și spațiu pentru creștere, pe măsură ce apar noi cercetări științifice în viitor.
\n\n
Substanțe care epuizează ozonul (ODS)
\n
Atomii de clor și brom distrug moleculele de ozon atunci când intră în contact cu stratul de ozon; chiar și un singur atom de clor poate ucide 100.000 de molecule de ozon înainte de a fi îndepărtat din stratosferă – ceea ce înseamnă că ozonul este distrus mai repede decât poate fi regenerat de natură. Unele compuși, inclusiv clorofluorocarburile (CFC), hidroclorofluorocarburile (HCFC), tetraclorura de carbon, metilcloroformul, halonii și bromura de metil, eliberează clor sau brom atunci când sunt expuși la lumina UV din stratosferă. Oamenii de știință numesc acești compuși substanțe care epuizează ozonul sau ODS.
\n\n
State membre
\n
Protocolul de la Montreal a devenit primul tratat de acest gen din istoria Organizației Națiunilor Unite care a obținut participarea universală în 2009. Acordul a impus tuturor celor 197 de țări să înceapă eliminarea treptată a CFC-urilor la momentul semnării, angajându-se inițial la o reducere de 20% până în 1994 și la o reducere de 50% până în 1998. Țările mai dezvoltate au convenit să-și reducă și producția și consumul de haloni.
\n\n
Fondul multilateral
\n
În 1991, Fondul Multilateral a fost înființat pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să-și îndeplinească angajamentele față de tratat, efectuând sarcini precum asistența tehnică și formarea. Protocolul are, de asemenea, organisme consultative cunoscute sub numele de Paneluri de Evaluare, care sunt responsabile pentru emiterea de rapoarte periodice privind progresele în eliminarea treptată și evaluarea alternativelor la ODS. Părțile la Protocol se întâlnesc anual pentru a ajusta, modifica sau a lua decizii necesare pentru a contribui la implementarea eficientă a tratatului, dar sunt, de asemenea, autorizate să răspundă rapid dacă apar noi descoperiri științifice relevante.
\n\n
\n\n
Revizuiri
\n
De la crearea sa, protocolul a fost ajustat sau modificat de cinci ori. Primul amendament, Amendamentul de la Londra din 1990, a impus eliminarea completă a CFC-urilor, halonilor și tetraclorurii de carbon până în anul 2000 în țările dezvoltate și până în 2010 în țările în curs de dezvoltare. De asemenea, a adăugat metilcloroformul la lista substanțelor controlate, cu eliminarea treptată vizată în țările dezvoltate până în 2005 și în țările în curs de dezvoltare până în 2015. Doar doi ani mai târziu, Amendamentul de la Copenhaga a accelerat eliminarea treptată a ODS, vizând o interdicție totală a CFC-urilor, halonilor, tetraclorurii de carbon și metilcloroformului până în 1996 în țările dezvoltate. De asemenea, a integrat eliminarea treptată a hidroclorofluorocarburilor (HCFC) pentru 2004.
Amendamentul de la LondraAmendamentul de la Copenhaga
\n\n
Amendamentul de la Montreal din 1997 a urmat, incluzând eliminarea treptată a HCFC în țările în curs de dezvoltare până în 2005 și eliminarea treptată a bromurii de metil în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare până în 2005 și 2015, respectiv. În 1999, Amendamentul de la Beijing a restrâns restricțiile privind producția de HCFC și a adăugat bromoclometanul la listă.
Amendamentul de la MontrealAmendamentul de la Beijing
\n\n
Cel mai recent amendament, cunoscut sub numele de Amendamentul de la Kigali, a eliminat treptat hidrofluorocarburile (HFC) în 2016. HFC-urile au fost utilizate ca substanță de înlocuire pentru una dintre ODS-urile interzise de protocolul original și, deși nu se arată că epuizează ozonul, sunt gaze cu efect de seră puternice care provoacă daune climatului Pământului.
Amendamentul de la Kigalidaune climatului Pământului
\n\n
Refacerea stratului de ozon
\n
Până în 2015, era clar că Protocolul de la Montreal făcuse deja o diferență substanțială în stratul de ozon. Studiile de mediu au arătat că, fără Protocolul de la Montreal, gaura de ozon din Antarctica s-ar fi mărit cu 40% până în 2013, în timp ce declinul de peste latitudinile medii ale emisferei nordice s-ar fi mai mult decât dublat la aproximativ 15%. Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului din SUA, americanii născuți între 1890 și 2100 vor evita peste 280 de milioane de cazuri de cancer de piele, 1,6 milioane de decese din cauza cancerului de piele și peste 45 de milioane de cazuri de cataractă datorită tratatului.
\n\n
Evaluarea științifică a epuizării ozonului din 2018 a Organizației Meteorologice Mondiale (OMM) a arătat că stratul de ozon a avut șansa de a se recupera la nivelurile de dinaintea anului 1980 până în 2060, datorită Protocolului de la Montreal care interzice emisiile de substanțe chimice care epuizează ozonul. Pentru prima dată de la anul 2000, au apărut indicii că gaura de ozon din Antarctica s-a micșorat ca mărime și adâncime. Chiar și în afara regiunilor polare, ozonul stratosferic superior a crescut cu 1% până la 3% în fiecare deceniu de la 2000.
\n\n
Deci, de ce a reușit Protocolul de la Montreal acolo unde alte inițiative de mediu au eșuat? Ronald Reagan, care era președinte la momentul finalizării sale, a spus că tratatul a fost o chestiune de cooperare reciprocă. „Este un produs al recunoașterii și al consensului internațional că epuizarea ozonului este o problemă globală, atât în ceea ce privește cauzele, cât și efectele sale”, a spus el. „Protocolul este rezultatul unui proces extraordinar de studii științifice, negocieri între reprezentanții comunităților de afaceri și de mediu și diplomație internațională.” A prezentat investiții globale în tehnologii alternative la ODSc și a inclus știință concretă în negocieri.
o chestiune de cooperare reciprocă
\n\n
Tratatul a servit drept model pentru alte probleme globale, cum ar fi poluarea plastică marină. De exemplu, un studiu din 2017 publicat în Marine Policy a propus o reducere a producției de material plastic virgin în industria plasticului și reglementarea polimerilor și a aditivilor chimici la nivel global, similar cu procesul de eliminare treptată a Protocolului de la Montreal.
\n\n
Deoarece ODS-urile precum CFC-urile sunt gaze cu efect de seră, tratatul a contribuit, de asemenea, la reducerea preocupărilor de mediu negative viitoare dincolo de stratul de ozon. Protocolul de la Montreal a fost atribuit ulterior unei reduceri estimate de 27% a creșterii nivelului mării la nivel global până în 2065, iar hidroclima Pământului ar fi fost doar pe jumătate la fel de puternică în următorul deceniu fără tratat.
\n\n\n
Chiar și având în vedere succesul Protocolului de la Montreal până acum, relevanța sa este departe de a fi terminată. În 2020, OMM a înregistrat una dintre cele mai mari și mai adânci găuri din stratul de ozon din ultimii 40 de ani. Gaura s-a extins din mijlocul lunii august, atingând punctul culminant în septembrie la aproape 25 de milioane de kilometri pătrați (aproape 10 milioane de mile pătrate), răspândindu-se pe o majoritate a continentului antarctic. Atunci când gaura s-a închis în cele din urmă la 28 decembrie, OMM a raportat că gaura de ozon este încă supusă variațiilor anuale, chiar dacă stratul de ozon se recuperează lent datorită reglementărilor Protocolului de la Montreal.
OMM a înregistratgaura de ozon
\n
