În esență, ozonul (O3) este o formă instabilă și foarte reactivă de oxigen. Molecula de ozon este formată din trei atomi de oxigen legați între ei, în timp ce oxigenul pe care îl respirăm (O2) conține doar doi atomi de oxigen.
Din perspectivă umană, ozonul este atât de ajutor, cât și dăunător, atât bun, cât și rău.
Beneficiile ozonului bun
Concentrații mici de ozon apar natural în stratosferă, care este o parte a atmosferei superioare a Pământului. La acest nivel, ozonul ajută la protejarea vieții pe Pământ prin absorbția radiației ultraviolete de la soare, în special a radiației UVB care a fost legată de cancerul de piele și cataractă, poate deteriora culturile și distruge unele tipuri de viață marină.
Originea ozonului bun
Ozonul este creat în stratosferă atunci când lumina ultravioletă de la soare scindează o moleculă de oxigen în doi atomi singulari de oxigen. Fiecare dintre acei atomi de oxigen se leagă apoi cu o moleculă de oxigen pentru a forma o moleculă de ozon.
Diminuarea ozonului stratosferic prezintă riscuri serioase pentru oameni și pericole de mediu pentru planetă, iar multe națiuni au interzis sau limitat utilizarea substanțelor chimice, inclusiv CFC, care contribuie la epuizarea stratului de ozon.
Originea ozonului rău
Ozonul se găsește și mult mai aproape de sol, în troposferă, cel mai jos nivel al atmosferei Pământului. Spre deosebire de ozonul care apare natural în stratosferă, ozonul troposferic este artificial, un rezultat indirect al poluării aerului creată de gazele de eșapament ale automobilelor și emisiile din fabrici și centrale electrice.
Când benzina și cărbunele sunt arse, gaze de oxizi de azot (NOx) și compuși organici volatili (COV) sunt eliberați în aer. În zilele calde și însorite de primăvară, vară și început de toamnă, NOx și COV sunt mai susceptibili să se combine cu oxigenul și să formeze ozon. În aceste anotimpuri, concentrații ridicate de ozon sunt adesea formate în timpul căldurii după-amiezii și începutului serii (ca o componentă a smogului) și este probabil să se disipeze mai târziu în seară pe măsură ce aerul se răcește.
Ozonul prezintă un risc semnificativ pentru climatul nostru? Nu chiar – ozonul are un rol mic în schimbările climatice globale, dar majoritatea riscurilor se află în altă parte.
Riscurile ozonului rău
Ozonul artificial care se formează în troposferă este extrem de toxic și coroziv. Persoanele care inhalează ozon în timpul expunerii repetate își pot deteriora permanent plămânii sau pot suferi de infecții respiratorii. Expunerea la ozon poate reduce funcția pulmonară sau poate agrava afecțiuni respiratorii existente, cum ar fi astmul, emfizemul sau bronșita. Ozonul poate provoca, de asemenea, dureri în piept, tuse, iritație a gâtului sau congestie.
Efectele adverse ale ozonului de la nivelul solului sunt deosebit de periculoase pentru persoanele care lucrează, fac exerciții fizice sau petrec mult timp în aer liber pe vreme caldă. Vârstnicii și copiii sunt, de asemenea, expuși unui risc mai mare decât restul populației, deoarece persoanele din ambele grupe de vârstă sunt mai predispuse să aibă o capacitate pulmonară redusă sau insuficient dezvoltată.
În plus, ozonul de la nivelul solului este dăunător și pentru plante și animale, deteriorând ecosistemele și ducând la randamente reduse ale culturilor și pădurilor. Doar în Statele Unite, de exemplu, ozonul de la nivelul solului este responsabil pentru o pierdere estimată de 9 miliarde de dolari pe an în producția agricolă. Ozonul de la nivelul solului ucide, de asemenea, mulți puieți și deteriorează frunzișul, făcând copacii mai susceptibili la boli, dăunători și condiții meteorologice severe.
Niciun loc nu este complet sigur de ozonul de la nivelul solului
Poluarea cu ozon de la nivelul solului este adesea considerată o problemă urbană, deoarece se formează predominant în zonele urbane și suburbane. Cu toate acestea, ozonul de la nivelul solului își găsește drumul și către zonele rurale, purtat sute de kilometri de vânt sau formându-se ca rezultat al emisiilor auto sau alte surse de poluare a aerului din acele zone.
Editat de Frederic Beaudry.
