Ultima dată când am scris despre utilizarea hidrogenului în loc de cocs pentru producerea oțelului, am remarcat că acest lucru este posibil, dar am scris subtitlul: Da, în teorie. A face acest lucru în practică este o cu totul altă poveste. Acesta este un alt exemplu despre cum economia pe bază de hidrogen este o fantezie. Totuși, un nou proiect pilot de la HYBRIT (Hydrogen Breakthrough Ironmaking Technology) – o asociere în participație între companii miniere, de producție de oțel și de electricitate – demonstrează o cale completă către un oțel adevărat, cu zero emisii de carbon. S-ar putea să fiu nevoit să-mi retrag cuvintele anterioare.
Așa cum am explicat anterior când am analizat procesul ThyssenKrupp, transformarea minereului de fier în oțel necesită separarea oxigenului de fierul din minereu. În mod tradițional, acest lucru se face prin adăugarea de cocs; carbonul se combină cu oxigenul pentru a produce CO2. O mulțime de CO2.
Fe2O3 + 3 CO becomes 2 Fe + 3 CO2
Noul proces implică înlocuirea celor 3 atomi de carbon cu hidrogen, care se combină cu oxigenul pentru a forma apă în loc de CO2. Problema cu ThyssenKrupp a fost că a utilizat hidrogen produs prin reformare cu abur a gazului natural, deoarece asta au la dispoziție în Germania. Și a avut nevoie de FOARTE MULT hidrogen pentru a înlocui tot acel cărbune. O mare diferență este că Suedia are multă energie regenerabilă și construiește mai mult, astfel încât planul lor este să folosească hidrogen verde adevărat, produs prin electroliza apei.
Comunicatul de presă al HYBRIT spune că „pentru prima dată în 1.000 de ani, există o oportunitate pentru o schimbare tehnologică.” Henry Bessemer ar putea să zâmbească la asta, deoarece timp de 2.000 de ani înainte să inventeze convertorul Bessemer, fierul buretos (sponge iron) era produs prin reducerea directă, care este procesul utilizat de HYBRIT aici. Fierul buretos necesită mai puțină energie pentru a fi produs deoarece minereul este convertit la o temperatură mult mai scăzută. Totuși, fierul buretos este similar cu fonta brută, cu 90 până la 94% fier, așa că este apoi utilizat ca materie primă în cuptoarele cu arc electric, unde este amestecat cu oțel reciclat.
Ce este atât de interesant la acest proiect pilot este că nu spun doar „hai să facem oțel cu hidrogen”, ci analizează întregul proces de producție. Acest lucru va necesita FOARTE MULTĂ electricitate, 15 TWh pe an, o zecime din producția de electricitate a Suediei pentru electroliză și topirea oțelului în reductor și cuptoarele cu arc electric.
Există, de asemenea, un proiect pilot pentru producția de peleți de minereu de fier cu emisii scăzute de carbon: „Testarea unui sistem cu bio-combustibil (bio-oil) face parte din faza pilot, iar obiectivul este conversia uneia dintre fabricile de peleți ale LKAB de la combustibili fosili la combustibil 100% regenerabil.”
Un al treilea proiect pilot va analiza stocarea hidrogenului subteran. „Atunci când este implementat la scară mai mare, acest tip de stocare va asigura disponibilitatea hidrogenului pentru procesul industrial pe parcursul tuturor orelor zilei. Poate servi, de asemenea, la echilibrarea rețelei prin schimbarea sarcinii. Aceasta va fi o componentă importantă pentru a sprijini și stabiliza sistemul energetic în viitor.”
Așa cum notează Scott Carpenter de la Forbes,
Dar după toată publicitatea legată de mașinile și trenurile pe bază de hidrogen, și de fabricile de oțel care funcționau de fapt pe hidrogen gri (ce înseamnă acele culori?), este atât de entuziasmant să văd (pentru prima dată de când îmi amintesc) un plan care parcurge cu adevărat, în mod onest, întregul proces, în loc să se prefacă pur și simplu că tot hidrogenul este cumva mai ecologic decât gazul.
Deci, care este fantezia?
HYBRIT proiectează o creștere continuă a cererii de oțel, atât reciclat, cât și produs din minereu. Șapte procente din CO2 eliberat în atmosferă în fiecare an provine din producția tradițională de oțel, cea mai mare parte în locuri, de la Germania la China, care nu au capacitățile Suediei de a produce hidrogen verde. Având în vedere termenele impuse de Acordul de la Paris și necesitatea de a menține creșterea temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius, un proiect pilot în Suedia nu este suficient.
Un cititor s-a plâns anterior că „putem face mai multe progrese în mai puțin timp folosind mai puțin. Acesta fiind adevărul, ar trebui să fie menționat de la început în fiecare articol.” Îmi cer scuze că l-am pus la final, dar repet din ultima mea postare:
Și indiferent de comentariul meu standard de aici, aceasta este o demonstrație excelentă despre cum ar trebui făcut, de la început până la sfârșit.
