Pasările mai inteligente au nevoie de mai multă stimulare în captivitate decât cele mai puțin inteligente.
Cercetătorii au descoperit recent că păsările mai inteligente au nevoi mai mari de bunăstare atunci când sunt ținute în captivitate. Cu cât sunt mai inteligente, cu atât le este mai greu să se adapteze la faptul că nu sunt libere.1
Autorul principal al studiului, Georgia Mason, spune că a fost fascinată de întrebarea de ce unele specii se adaptează ușor la captivitate și altele nu.
„Noi, oamenii, știm asta încă din primele încercări de domesticire (nu este o coincidență că nu creștem gazele, de exemplu: pur și simplu nu a funcționat!),” spune Mason. Mason este directorul Centrului Campbell pentru Studiul Bunăstării Animalelor de la Universitatea Guelph din Ontario, Canada.
„Și acum avem instrumente statistice excelente pentru a identifica de ce natura unor specii sălbatice este să fie rezistente, chiar să prospere, când sunt ținute de noi, în timp ce altele riscă stresul și o bunăstare precară. Papagalii păreau un grup excelent pentru a aplica aceste metode, deoarece sunt atât de diverși.”
Mason spune că a fost curioasă și dacă papagalii ar putea fi un fel de „specii invazive”, cum ar fi șobolanii și maimuțele rhesus, care prosperă peste tot.
<p„De fiecare dată când vizitam părinții mei în suburbia de sud a Londrei (din Marea Britanie), în ciuda cerului gri, caselor de pretutindeni și sunetului avioanelor care veneau și plecau de la Heathrow, erau tot mai mulți papagali cu gâtul înelat zburând deasupra și țipând la hrănitorul lor. Uimitor!” spune ea.
<p„Bănuiam că aceste păsări ar putea fi atât de incredibil de adaptabile încât ar prospera și în captivitate. (Dar se pare că m-am înșelat complet… aceste specii inteligente au nevoi unice și adesea neîndeplinite de bunăstare în captivitate).”
Studii asupra papagalilor
Pentru că stăpânii de păsări rareori le cresc, cercetătorii au examinat datele dintr-un sondaj din anii ’90 despre ratele de eclozare în captivitate, care implicau 31.000 de papagali în 1.183 de colecții private de reproducție.1
De asemenea, au realizat un sondaj online cu 1.378 de păsări, incluzând 50 de specii, întrebând despre comportament sau activități anormale, precum mușcarea barelor coliviei, rosul penelor sau balansatul și plimbatul în colivie.1
Au colectat informații despre factori precum dieta, condițiile de locuit și raportul între dimensiunea creierului și greutatea corporală, care este un indicator al inteligenței. Au folosit aceste date pentru a căuta trăsături care ar putea face păsările mai susceptibile la risc.2
Au descoperit că speciile de papagali al căror dietă naturală includea în mod obișnuit semințe, nuci și insecte cu cochilii dure erau mai predispuse să-și smulgă, roadă sau mănânce propriile pene în captivitate. Acestea erau mai expuse la toate formele de comportament repetitiv.1
Rezultatele au fost publicate în revista [numele revistei].
Rolul dietei
Ceea ce mănâncă păsările poate juca un rol în felul în care se comportă în captivitate. În sălbăticie, păsările își petrec între 40% și 75% din timp căutând hrană.1
Cercetătorii nu sunt siguri dacă tipul de dietă oferit poate influența modul în care unii papagali prosperă în captivitate sau dacă ar fi important ca aceste păsări să aibă hrană care necesită muncă pentru a fi consumată.3
„Unul dintre modelele principale pe care le-am găsit a fost că comportamentele care dăunează penelor, cum ar fi smulgerea lor, erau absente la unele specii (de exemplu, unele dintre iubitorii de păsări [Fischer’s și yellow-collared], și macaua militară), dar foarte comune la altele (de exemplu, întâlnite în două treimi dintre cacatoo-urile din Solomon),” spune Mason. „Motivul se leagă de dieta naturală: păsările care își petrec ziua căutând hrană mai dificil de obținut (de exemplu, fructe cu coajă groasă, nuci, semințe de arbori) s-au dovedit a fi cele mai expuse riscului de comportamente dăunătoare penelor atunci când sunt ținute ca animale de companie.”
Aceasta confirmă, spune ea, că comportamentul de smulgere a penelor este foarte diferit față de comportamentele similare la pisici, câini, primate și rozătoare, unde comportamentul este legat de igiena personală. La găini, rădăcinile comportamentului de smulgere a penelor sunt în dieta și căutarea hranei. Și acum acest nou studiu sugerează că același lucru este valabil și pentru papagali.3
„Dar încă nu putem spune dacă sunt acțiunile care sunt importante pentru papagali (fiind ocupați, ocupați, ocupați cu mestecatul, ruperea, smulgerea …) sau dacă anumite componente din dietele lor naturale lipsesc din cele comerciale (și acest lucru ar putea afecta microbiomul lor intestinal, ceea ce ar putea afecta la rândul său creierele lor),” spune Mason.
<p„Așadar, până atunci, sfatul nostru este să oferim diete naturaliste—nuci, semințe, fructe întregi dacă au coajă groasă—precum și să facem ca hrana lor procesată să fie greu accesibilă (de exemplu, învelită în lucruri care trebuie deschise sau chiar distruse).”
Ce păsări sunt foarte inteligente?
Unele dintre cele mai inteligente specii de papagali care sunt cele mai expuse riscului de a dezvolta aceste comportamente includ papagalii monk și nanday și macaua albastru-galben, care are mai mulți neuroni în creier decât maimuța rhesus, spune Mason.3
Cercetătorii nu au date despre greutatea creierului pentru cacatoo-ul Goffin, spune Mason, dar menționează că această specie este cunoscută pentru abilitatea de a crea unelte și este foarte expusă la comportamente repetitive în captivitate.3
Pe de altă parte, cacatoo-urile, papagalii jandaya și amazoanele cu gât galben se descurcă de obicei bine în situații de captivitate.2
Mason subliniază însă că întregul grup taxonomic de păsări este destul de inteligent și comportamentele au fost observate la 23% dintre păsările studiate.3
„De ce dezvoltă papagalii foarte inteligenți aceste tipuri de comportamente stereotipe? Există o combinație de comportamente care au loc aici, care ar putea reflecta mai multe procese diferite, inclusiv plictiseala și încercările de auto-stimulare; frustrarea și încercările de a scăpa din colivia lor; și poate chiar disfuncții ale creierului cauzate de lipsa stimulării în timpul dezvoltării,” spune Mason.
Utilizarea acestor descoperiri
Jumătate din populația globală—aproape 50 de milioane de păsări—trăiesc în captivitate, subliniază cercetătorii. Știind cum să le menținem fericite și stimulate poate îmbunătăți bunăstarea multora dintre ele.1
„Putem identifica tipuri de specii care sunt mai rezistente și mai ușor de întreținut, dar și altele de la care proprietarii de animale ar trebui probabil să se ferească, cu excepția cazului în care au multă expertiză, timp, bani, spațiu, etc.,” spune Mason.
Acum, proprietarii știu că atunci când aceste păsări nu au hrană asemănătoare celei naturale și stimulare cognitivă, acest lucru poate duce la o bunăstare precară.3
Cercetătorii sugerează că aceste rezultate se aplică și pentru grădini zoologice și orice alt loc unde papagalii sunt ținuți și înmulțiți, deoarece există implicații pentru conservare.3
„Aceste rezultate sunt, de asemenea, prima dovadă empirică că speciile inteligente din captivitate au nevoi unice de bunăstare, care ar putea fi importante și pentru primate, cetacee și alți mamifere inteligente,” spune Mason.
Pe lângă alegerea selectivă a hranei, proprietarii de animale și cei care îngrijesc papagali ar trebui să ia în considerare și alte aspecte pentru a ajuta păsările să prospere.3
„Unul dintre motivele pentru care au creiere mari este că sunt ‘căutători extractivi’, așa că hrănirea cu ‘îmbogățiri’ de tipul celor pe care le sugerăm pentru păsările predispuse la comportamente care dăunează penelor ar putea ajuta. De asemenea, oferirea de puzzle-uri și alte oportunități de a învăța (poate prin antrenament, atâta timp cât pot renunța la orice moment doresc) le-ar putea fi de ajutor. Cazarea socială și volierele exterioare cu stimuli naturali ar putea, de asemenea, să le ofere stimulare constantă, într-un mod care să completeze ceea ce îngrijitorul poate oferi,” sugerează Mason.
„Unii compară papagalii cu copiii mici: Se pare că aceștia chiar au nevoie de multă interacțiune și șanse de a învăța.”
