Marele Lac Sărat din Utah este cel mai mare corp de apă sărată interioară din Emisfera Vestică. Pe lângă cantitățile mari de sare și minerale, lacul are o concentrație ridicată de metilmercur toxic — sau cel puțin așa stăteau lucrurile până de curând.
În 2010, nivelurile de metilmercur de la fundul lacului și din zonele umede înconjurătoare erau suficient de ridicate pentru a justifica o avertizare împotriva consumului de rațe. Lacul a fost monitorizat în timp de geologi și oficiali ai faunei sălbatice, iar până în 2015, aceștia au observat o schimbare ciudată și derutantă: Cantitatea de metilmercur din adâncurile lacului scăzuse cu aproape 90 la sută.
Deși ar fi frumos să credem că reducerea s-a datorat eforturilor susținute de curățare a mediului, un studiu recent publicat în Environmental Science & Technology sugerează că declinul ar putea fi rezultatul unui accident fericit care implică modificarea unei linii feroviare Union Pacific în 2013, raportează Phys.org.
Cum a apărut metilmercurul
În anii 1950, Union Pacific a construit o cale ferată care traversează Marele Lac Sărat. Calea ferată împarte lacul într-un braț nordic mai mic (Golful Gunnison) și un braț sudic mai mare (Golful Gilbert). Jumătatea nordică este mult mai sărată decât jumătatea sudică, deoarece nu există un aflux major de râu. Acest lucru face ca jumătatea nordică să fie și mult mai densă.
Două podețe — tuneluri care permit apei să curgă pe sub structuri precum căile ferate — au permis brațului nordic să se verse în brațul sudic. Densitatea mai mare a brațului nordic a făcut ca apa sa sărată să se scufunde pe fundul brațului sudic, ceea ce înseamnă că apele adânci și apele de suprafață nu s-au putut amesteca uniform.
Deoarece straturile de apă nu s-au putut amesteca corespunzător, nu a existat nicio modalitate ca oxigenul proaspăt să ajungă în straturile mai adânci ale lacului. Cu o cantitate limitată de oxigen disponibilă la fundul și în stratul salin (sărat) al lacului, microorganismele care trăiseră acolo au trebuit să apeleze la surse diferite pentru a le ajuta să respire, ca să zic așa.
În cazurile în care microorganismele precum bacteriile trebuie să găsească alternative de oxigen sub apă adâncă, acestea pot căuta să se hrănească cu nitrați, fier, mangan și, odată ce toate opțiunile sunt epuizate, sulfat. Bacteriile care respiră sulfat sunt cele care creează sulfură, compusul care produce mirosul neplăcut de ouă stricate care provine din lac.
Un alt efect secundar al lipsei de oxigen (acesta este cel cu adevărat important) este că prezența sa transformă mercurul elementar care se află deja în lac în metilmercur toxic.
„Mercurul este foarte viclean”, a declarat pentru Phys.org William Johnson, profesor de geologie și geofizică la Universitatea Utah și unul dintre autorii studiului. „Își schimbă forma.”
Mercurul elementar (ceea ce ați găsi în termometrele vechi) se evaporă ușor și se atașează de particulele de praf din aer. Când microorganismele din apă nu mai au acces la oxigen — cum este cazul cu Marele Lac Sărat — acesta transformă mercurul din lac în metilmercur.
Cum ar fi putut dispărea
În 2013, podețele feroviare au fost închise pentru reparații. În 2015, când Johnson și colegii săi au examinat sedimentul de pe fundul lacului și stratul adânc de saramură, au descoperit că nivelurile de metilmercur scăzuseră dramatic și aproape dispăruseră complet.
„Pare clar că stratul adânc de saramură era un capac”, spune Johnson.
Johnson și colegii săi cred că închiderea podețelor a permis stratului adânc de saramură și apei suprapuse de deasupra să se amestece uniform. Acum, fără afluxul de apă grea și sărată din brațul nordic care se scufundă în brațul sudic, oxigenul a ajuns pe fundul lacului.
Încă un mister
În ceea ce privește corelația dintre nivelurile de metilmercur din zonele umede, rațe și modurile exacte în care a dispărut metilmercurul — asta este încă un mister.
„Dacă există o legătură directă între mediul de pe fundul lacului și Hg [mercurul] din rațe, ai crede că ai vedea o reducere corespunzătoare a Hg în biotă [animalele care populează zona înconjurătoare]”, spune Johnson. „Nu am văzut asta.”
În 2016, Union Pacific a redeschis podețul. Va fi nevoie de mai mult timp și cercetări pentru a afla dacă podețul a fost adevăratul vinovat în misterul mercurului dispărut.
