Mecanismele de apărare sunt cruciale pentru întreaga viață animală. Deoarece animalele din fiecare biom trebuie să mănânce pentru a supraviețui, animalele pradă trebuie să evite constant să fie mâncate. Animalele folosesc adaptări care sporesc șansele de supraviețuire ale speciei. Unele dintre aceste adaptări includ mecanisme de apărare – lucruri care pot oferi prăzii un avantaj împotriva dușmanilor lor.
Există mai multe moduri prin care animalele evită să cadă pradă unui prădător. Un mod este foarte direct și vine natural. Imaginează-ți că ești un iepure și tocmai ai observat o vulpe pregătindu-se să atace. Care ar fi reacția ta inițială? Corect, ai fugi. Animalele pot folosi viteza ca mijloc foarte eficient de a scăpa de prădători. Amintește-ți, nu poți mânca ce nu poți prinde!
Camuflajul
Un alt mecanism de apărare este camuflajul sau colorația protectoare. O formă, colorația criptică, permite animalului să se contopească cu mediul său și să-și mascheze identitatea. Colorația criptică este importantă pentru supraviețuirea multor animale nou-născute și tinere, deoarece este adesea apărarea lor principală împotriva detectării de către prădători. Unele animale se contopesc atât de bine cu mediul lor încât este foarte dificil să le identifici. De exemplu, unele insecte și alte animale pot semăna cu frunzele; atât ca aspect vizual, cât și ca comportament. Este important de reținut că și prădătorii folosesc colorația criptică pentru a evita detectarea de către prada neștiutoare.
Simularea morții
Atunci când se confruntă cu pericolul, unele animale se prefac moarte. Acest tip de adaptare este cunoscut sub numele de thanatoză. Oposumii și șerpii pot chiar emite un fluid care produce un miros neplăcut, contribuind astfel la prefăcătorie. Un astfel de comportament păcălește prădătorii, făcându-i să creadă că animalul este mort. Deoarece majoritatea prădătorilor evită animalele moarte sau în descompunere, acest tip de mecanism de apărare este adesea foarte eficient.
Viclenia
Viclenia poate fi, de asemenea, folosită ca o apărare redutabilă. Caracteristicile false care par a fi ochi sau apendice enorme pot servi la descurajarea prădătorilor potențiali. Imitarea unui animal care este periculos pentru un prădător este un alt mijloc eficient de a evita să fii mâncat. De exemplu, unii șerpi inofensivi au culori de avertizare strălucitoare care seamănă cu culorile șerpilor veninoși periculoși. Strigătele de avertizare pot fi, de asemenea, folosite de o specie de animale pentru a păcăli o altă specie de animale. Pasărea drongo cu coada bifurcată africană este cunoscută pentru imitarea strigătelor de avertizare ale suricatelor atunci când acestea își mănâncă prada. Alarma determină suricatele să fugă, lăsând masa abandonată pentru ca drongo să o termine.
Caracteristici fizice
Structurile anatomice fizice pot servi, de asemenea, ca un tip de mecanism de apărare. Caracteristicile fizice ale unor animale le fac mese foarte nedorite. Porcii spinosi, de exemplu, reprezintă o masă foarte dificilă pentru prădători datorită acelor lor extrem de ascuțite. Similar, prădătorii ar avea dificultăți în a ajunge la o țestoasă prin carapacea sa protectoare.
Caracteristici chimice
Caracteristicile chimice pot fi la fel de eficiente în descurajarea prădătorilor. Cu toții știm pericolele sperierii unei sconcs! Substanțele chimice eliberate rezultă într-o aromă nu tocmai plăcută pe care un atacator nu o va uita niciodată. Broscuța săgeată folosește, de asemenea, substanțe chimice (otrăvuri secretate din piele) pentru a descuraja atacatorii. Orice animale care mănâncă aceste broaște mici sunt susceptibile de a se îmbolnăvi grav sau de a muri.
Strigăte de avertizare
Unele animale dau alarma când se apropie pericolul. De exemplu, oxpeckerii (păsări care trăiesc în relații mutualiste cu animalele care pasc) vor emite un strigăt puternic de avertizare atunci când prădătorii se apropie prea mult. Elefanții africani emit un sunet de alarmă zgomotos când aud zgomotul albinelor africane. Animalele pot emite, de asemenea, strigăte distinctive pentru a identifica tipul de amenințare. De exemplu, maimuțele au un sunet de alarmă pentru leoparzi și un sunet diferit pentru vulturi.
Relația prădător-pradă
Pe scurt, relația prădător-pradă este importantă pentru menținerea echilibrului între diferite specii de animale. Adaptările care sunt benefice prăzii, cum ar fi apărările chimice și fizice, asigură supraviețuirea speciei. În același timp, prădătorii trebuie să sufere anumite schimbări adaptive pentru a face găsirea și capturarea prăzii mai puțin dificilă.
Fără prădători, anumite specii de pradă ar duce alte specii la extincție prin competiție. Fără pradă, nu ar exista prădători. Organismele animale într-un astfel de mediu ar putea deveni pe cale de dispariție sau chiar extincte. Relația prădător-pradă asigură continuarea ciclului de nutrienți în biomuri. Astfel, această relație este vitală pentru existența vieții așa cum o cunoaștem.
