Pufoși, timizi și absolut adorabili, cerbii cu coadă albă se numără printre cele mai abundente creaturi din pădurile Americii. Adulții se caracterizează prin blana lor de culoare brun-roșcată, care se estompează spre un brun mai gri de la vară la iarnă. Au o vedere și un auz excelente și sunt chiar înotători suficient de buni pentru a scăpa de prădători traversând râuri sau lacuri cu relativă ușurință.
De la modul în care și-au primit numele la povestea din spatele populației lor în creștere din Statele Unite, explorați aceste 15 fapte minunate despre cerbii cu coadă albă.
1. Cerbii cu coadă albă se găsesc în America Centrală și de Nord
Deși sunt originari din America de Nord, cerbii cu coadă albă și-au extins arealul prin America Centrală până în Bolivia. Cu toate acestea, marea majoritate trăiesc în sudul Canadei și pe întreg teritoriul continental al Statelor Unite. Preferă pădurile deschise, dar pot fi găsiți și la periferia zonelor urbane dezvoltate și chiar în apropierea terenurilor agricole și a deșerturilor pline de cactuși. Un habitat ideal pentru un cerb cu coadă albă constă în desimi de tufișuri dense în care se poate ascunde și se poate hrăni.
2. Sunt cea mai comună specie de cerb din America de Nord
UICN estimează populația de cerbi cu coadă albă din Statele Unite la peste 11 milioane, iar aproximativ o treime trăiesc în statul Texas. Arealul cerbilor cu coadă albă s-a extins mai mult spre Canada din cauza pierderii habitatului și se estimează că există deja o jumătate de milion de exemplare acolo. Numărul lor în America de Nord este stabil și abundent, dar în Mexic, America Centrală și America de Sud, majoritatea populațiilor sunt în declin.
3. Doar unii indivizi migrează
Experții cred că populațiile de cerbi cu coadă albă care trăiesc în areale de calitate slabă sunt mai susceptibile de a migreze în alte locuri vara. În schimb, cei care au norocul de a trăi în regiuni cu vreme mai bună și mai multă hrană disponibilă, de obicei rămân pe loc pe tot parcursul anului. Cercetătorii care studiază cerbii cu coadă albă în statul Washington au descoperit, surprinzător, că ratele de supraviețuire pentru ambele grupuri, migratoire și non-migratoire, sunt aproape identice. De fapt, ratele anuale de supraviețuire pentru cerbii migratoire au fost ușor mai mari, la 0.85 comparativ cu indivizii non-migratori la 0.84.
4. Pășunatul cerbilor cu coadă albă poate influența ecosistemul
Deoarece cerbii cu coadă albă sunt atât de abundenți, pășunatul lor poate afecta semnificativ compoziția plantelor din habitatele lor. În nordul Statelor Unite, abundența puieților de copaci scade atunci când densitatea cerbilor cu coadă albă depășește 5.8 indivizi pe kilometru pătrat (0.98 kilometri pătrați) în majoritatea pădurilor. Speciile de plante introduse sau ne-native, însă, cresc în zonele cu densitate mai mare de cerbi. Fiind rumegătoare, se hrănesc de obicei cu ceea ce le este cel mai accesibil, stomacul lor cu patru camere permițându-le să digere orice, de la frunze, crenguțe, mușchi și chiar ciuperci. De asemenea, consumă muguri de arțar, plop, mesteacăn și arbuști, trecând la plante mai rezistente și conifere iarna, când hrana devine mai rară.
5. Adesea trăiesc singuri
S-ar crede că o specie atât de numeroasă ar prefera să trăiască în grupuri mari, dar cerbul cu coadă albă este în general o creatură solitară. Tind să trăiască singuri, mai ales în lunile de vară, iar masculii și femelele interacționează doar în timpul sezonului de împerechere. De cele mai multe ori, dacă vedeți mai mulți cerbi împreună, este fie o femelă (numită „căprioară”) și puii ei (numiți „pui de cerb”), fie un grup mic de masculi tineri (numiți „țapi”).
6. Bambi al lui Disney a fost modelat după un cerb cu coadă albă
Conform Societății Istorice din New England, unul dintre primii animatori Disney a ajutat la aducerea cerbului cu coadă albă pe marele ecran în 1942. Walt Disney însuși l-a angajat pe Maurice Day pentru film, iar artistul, se pare, nu s-ar fi mulțumit cu nimic mai puțin decât un cerb cu coadă albă din statul său natal, Maine, ca model pentru tânărul pui de cerb. Ca rezultat, doi cerbi de 4 luni au fost transportați din Maine la Hollywood după o călătorie cu trenul de patru zile prin țară pentru a servi drept model pentru Bambi, iar restul este istorie cinematografică.
7. Trăiesc de trei ori mai mult în captivitate decât în sălbăticie
Majoritatea cerbilor cu coadă albă sălbatici trăiesc aproximativ doi sau trei ani, iar majoritatea adulților nu depășesc 10 ani. Pe de altă parte, cerbii ținuți în captivitate pot trăi de până la trei ori mai mult decât semenii lor sălbatici, ceva ce oamenii de știință cred că are legătură specifică cu diferența de dietă. Nu numai că cerbii cu coadă albă din captivitate se confruntă cu mult mai puțin stres, deoarece nu sunt obligați să-și găsească singuri hrana, dar studiile au arătat că dietele lor conțin mai multe proteine și mai puțin carbon.
8. Doar țapii dezvoltă coarne
Femelele de cerb cu coadă albă nu au coarne, dar masculii încep să le dezvolte la doar câteva luni. Făcute dintr-o combinație de os și keratină (același material care formează părul și unghiile umane), coarnele sunt folosite pentru a atrage femelele și pentru a se lupta cu alți masculi pentru a-și afirma dominația. A fost bine documentat faptul că atât mărimea corpului, cât și mărimea coarnelor sunt asociate pozitiv cu succesul anual de reproducere la masculi, iar masculii mai în vârstă cu coarne mai mari au o probabilitate mai mare de a se reproduce decât cei cu coarne mai mici. Masculii își pierd coarnele în fiecare an, un proces complet natural cauzat de o scădere a testosteronului după încheierea sezonului de împerechere.
9. Cerbii cu coadă albă sunt prăzi importante pentru prădătorii mari
Deși oamenii rămân cel mai mare prădător pentru cerbii cu coadă albă, aceștia sunt de asemenea vânați de lupi, pume, urși, jaguari și coioți. Această relație prădător-pradă este deosebit de importantă pentru lanțul trofic local și poate lăsa mai mult loc pentru supraviețuirea animalelor mai puternice și mai sănătoase și, de asemenea, ajută la controlul răspândirii bolilor prin controlul populației.
10. Sunt cele mai mici specii de cerb din America de Nord
Cu o înălțime medie între 78.7 și 99.1 centimetri la umeri, cerbii cu coadă albă sunt mai mici decât alte specii nord-americane. Deși cerbii cu coadă albă și cerbii mula sunt singurele specii native din Statele Unite, există și caribu, elan (cel mai mare membru al familiei cerbilor), brocket deer și elan care acum își spun casă în America de Nord.
11. Pot alerga cu 48.3 kilometri pe oră și pot sări mai sus de 2.44 metri
Cerbii cu coadă albă au fost înregistrați atingând viteze de săritură de până la 48.3 kilometri pe oră prin pădure, iar cercetătorii au descoperit că abilitățile lor de săritură sunt chiar mai impresionante. Un studiu din Journal of Wildlife Management a constatat că cerbii sălbatici pot sări peste garduri puțin mai scurte de 2.44 metri înălțime. După experiment, au chestionat peste 150 de biologi specializați în faună sălbatică care observă rutinier cerbii aproape de garduri și au găsit cel puțin șase care au spus că au văzut un cerb sărind un gard de 2.4 metri.
12. Cerbii cu coadă albă sunt cunoscuți pentru grohăiturile lor
De la sforăituri la behăituri, căprioarele și puii de cerb cu coadă albă scot o varietate de sunete. Masculii, însă, sunt deosebit de cunoscuți pentru grohăituri puternice, pe care le emit pentru a-și arăta dominația față de alți țapi din apropiere. Adulții și urmașii vor emite, de asemenea, grohăituri blânde pentru a comunica între ei, dar acestea sunt adesea mult mai lungi și mai silențioase decât grohăiturile unui țap. Aceste grohăituri agresive de țap sunt strict sociale, folosite pentru a-și anunța prezența în zonă și a trimite un mesaj altor masculi.
13. Pot cântări până la 136.1 kilograme
Deși sunt cei mai mici dintre cerbii nord-americani, cerbii cu coadă albă se pot impune totuși în ceea ce privește greutatea. Un țap matur poate cântări oriunde între 90.7 și 136.1 kilograme, în timp ce femelele prezintă o varietate mult mai mare de dimensiuni, având în medie 40.8 la 90.7 kilograme.
14. Cerbii cu coadă albă constituie majoritatea industriei de vânătoare din Statele Unite
În fiecare an, Asociația Națională a Cerbilor raportează despre statutul de vânătoare al populației de cerbi cu coadă albă din America de Nord. În 2018, numărul de cerbi vânați a crescut în statele Kentucky, Missouri, New England, New York și Wisconsin. Anul 2017 a înregistrat un total de 2,878,998 de țapi uciși pe întreg teritoriul Statelor Unite, o creștere de 2% față de anul precedent. Texas, care deține și cea mai mare concentrație de cerbi cu coadă albă din țară, a împușcat cei mai mulți țapi (506,809), iar Rhode Island cei mai puțini (782).
15. Sunt numiți după cozile lor albe
Fidel numelui său, cerbul cu coadă albă are o coadă albă, deși doar pe partea inferioară; partea superioară a cozii își menține aceeași culoare maro deschis ca și restul corpului. Când un cerb cu coadă albă este alarmat sau simte pericolul, își ridică coada pentru a expune partea inferioară albă într-o mișcare numită „flagging”. Pe lângă faptul că sunt albe dedesubt, cozile lor sunt, de asemenea, mai mari și mai late decât cele ale altor specii de cerb.
