Fondată în 1948, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) este prima organizație mondială de mediu dedicată conservării lumii naturale de care depindem cu toții.
Munca inovatoare a IUCN a dus la crearea de legi care limitează utilizarea pesticidelor, tratate internaționale pentru a proteja specii pe cale de dispariție și utilizarea pe scară largă a declarațiilor de impact asupra mediului.
Lista Roșie a Speciilor Amenințate a IUCN, publicată pentru prima dată în 1964, a devenit principala sursă de informații despre speciile amenințate și pe cale de dispariție, iar IUCN continuă să fie printre cele mai influente organizații de mediu din lume.
Influența globală a IUCN
Spre deosebire de alte organizații de mediu, membrii IUCN sunt guverne și organizații non-guvernamentale (ONG-uri), nu cetățeni individuali. IUCN, care are statut de observator la ONU, se concentrează pe educarea comunității internaționale cu privire la amenințările asupra ecosistemelor din întreaga lume și pe organizarea de acțiuni multi-statale privind dezvoltarea durabilă.
Cu peste 1.300 de rezoluții emise de la înființarea sa, IUCN a jucat un rol cheie în redactarea Convenției privind Comerțul Internațional cu Specii Amenințate (CITES) și a Convenției privind Diversitatea Biologică, precum și în înființarea Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC). De asemenea, a convins Națiunile Unite să acorde statut consultativ ONG-urilor, ceea ce a fost important în creșterea rolului organizațiilor de mediu la ONU.
Cronologia IUCN
1948
Guvernele și organizațiile de mediu convin să fondeze IUCN în Fontainebleau, Franța, impulsionate de membrii recent înființatei Organizații a Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și de Directorul său General, Julian Huxley.
1961
După peste 10 ani în care s-a bazat pe ajutorul finanțării UNESCO și al altor surse, IUCN înființează Fondul Mondial pentru Natură (acum Fondul Mondial pentru Natură Sălbatică) în scopuri de strângere de fonduri. Cele două organizații au lucrat îndeaproape împreună până s-au separat în 1985, astfel încât WWF să poată avea un control mai direct asupra propriilor programe.
1964
IUCN publică Lista Roșie a Speciilor Amenințate. Numărul speciilor examinate se extinde de-a lungul timpului, devenind cea mai cuprinzătoare bază de date privind riscul global de extincție pentru plante, animale și ciuperci. Criteriile sale originale au fost, de asemenea, adaptate pentru a specifica mai fin nivelul amenințărilor la adresa speciilor.
1974-1975
IUCN redactează și promovează Convenția privind Comerțul Internațional cu Specii de Faună și Floră Sălbatică pe cale de dispariție (CITES), unul dintre primele acorduri internaționale destinate protejării speciilor pe cale de dispariție. Sub auspiciile sale, sunt în vigoare acorduri pentru a preveni vânzarea de fildeș, aripioare de rechin, coarne de rinocer, diavol de mare și pangolini.
1982
Rolul IUCN este esențial în adoptarea de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite a Cartei Mondiale pentru Natură, în ciuda singurei opoziții a Statelor Unite. Carta solicită protecția naturii în timpul războiului, conservarea zonelor naturale unice, menținerea nivelurilor actuale ale populației tuturor formelor de viață și respectul general pentru procesele esențiale ale naturii.
1992
IUCN joacă un rol fundamental în crearea Convenției privind Diversitatea Biologică, adoptată la Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, mai bine cunoscută sub numele de „Summitul Pământului” de la Rio de Janeiro. Convenția mută prioritățile internaționale de conservare către sustenabilitatea ecosistemelor, în locul conservării speciilor individuale.
Lista Roșie a Speciilor Amenințate
Începută în 1964, Lista Roșie a IUCN este cea mai cuprinzătoare listă de specii amenințate, consultată, citată și elaborată de oameni de știință din întreaga lume. Începând cu 2021, Lista Roșie conține evaluări revizuite inter-pair pentru peste 134.400 de specii, clasificându-le în funcție de cât de amenințate sunt. Peste un sfert (37.400) dintre aceste specii sunt amenințate cu extincția. Adesea numită Barometrul Vieții, Lista Roșie măsoară presiunea exercitată atât asupra speciilor individuale, cât și asupra ecosistemelor în general. Datele din listă sunt utilizate pentru a urmări progresul (sau lipsa acestuia) în atingerea obiectivelor CITES, ale Convenției privind Diversitatea Biologică și ale Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite.
IUCN afirmă că „înțelepciunea ecologică a popoarelor indigene și a culturilor străvechi ar trebui recunoscută” pentru rolul vital pe care îl joacă în protecția ecosistemelor. Deși reprezintă mai puțin de 5% din populația mondială, popoarele indigene trăiesc în mijlocul a 80% din biodiversitatea mondială. De exemplu, popoarele San din Africa de Sud, printre cele mai vechi culturi, își poartă săgețile în ramurile tubulare ale arborilor tolba. Arborii tolba oferă adăpost și păsărilor țesătoare sociale, precum și nectar păsărilor și babuinilor. Cu toate acestea, două specii de arbori tolba, Aloidendron ramosissimum și Aloidendron pillansii, sunt identificate în Lista Roșie IUCN ca fiind vulnerabile sau în declin. Același lucru s-ar putea spune despre modul de viață al poporului San.
De asemenea, pe Lista Roșie se află și cedrul galben, Xanthocyparis nootkatensis, a cărui uscare este răspândită în sud-estul Alaskăi. Tlingit, „comunitatea de oameni… cu cea mai lungă istorie culturală de utilizare a cedrului galben”, țes coșuri, pături și îmbrăcăminte din scoarța interioară fibroasă. Arborele este esențial pentru cultura Tlingit: „Dacă nu avem copacii noștri… nu putem fi cine suntem”, spune vârstnica Tlingit Kasyyahgei/Kasake/Ernestine Hanlon-Abel. Poporul Tlingit conversează cu cedrii galbeni – „Oamenii Copaci”, îi numesc, „cu personalități atât de diferite”, dar limba Tlingit însăși este pe cale de dispariție, amenințând capacitatea lor de a comunica cu strămoșii lor. Conservarea cedrului galben și a culturii Tlingit merg mână în mână.
Citirea Listei Roșii este descurajantă. Cele mai comune imagini ale speciilor amenințate și pe cale de dispariție sunt „speciile carismatice”, speciile pe care le știm după nume, cele pe care le recunoaștem din media: condorul și koala, ursul polar și panda. Cu toate acestea, majoritatea celor 37.400 de specii amenințate de pe Lista Roșie, ca să nu mai vorbim de celelalte 97.000 de specii cu statut mai puțin amenințat, sunt cunoscute doar de specialiști. Totuși, toate sunt esențiale pentru ecosistemele pe care le locuiesc. Puțini oameni, în afară de biologi, știu că Sargassum albemarlense sau Gracilaria skottsbergii sunt alge din Insulele Galapagos. Aricii de mare și broaștele țestoase marine le cunosc și le mănâncă, dar aricii de mare și broaștele țestoase marine nu le pot proteja. Rar veți găsi mențiuni despre Riccia atlantica sau Bazzania azorica, specii de Marchantiophyta găsite pe insule izolate din Atlantic, în afara unor reviste cu titluri precum The Bryologist sau Cryptogamie, Bryologie. Marchantiophyta nu au apărut niciodată în apeluri de strângere de fonduri cu fețe cu ochi mari pentru a ne deschide portofelele și inimile. Unele specii sunt la fel de neatractive precum cazanul vrăjitoarelor, Sarcosoma globosum, o ciupercă urâtă vitală pentru descompunerea frunzișului căzut, cu o piele brun-negricioasă și o pulpă gelatinoasă albăstruie – și fără utilizări umane. Și unele specii amenințate sunt într-adevăr amenințări pentru oameni, precum Dioon sonorense, o cicas din Deșertul Chihuahuan, ale cărei toate părți sunt otrăvitoare.
Cine, în afară de cei care apreciază echilibrul naturii, va dori să protejeze aceste specii obscure și trecute cu vederea? Cine, dincolo de contributorii la Lista Roșie a IUCN, va fi acolo pentru a apăra șopârla cu dungi îndrăznețe sau sconcsul cu nas de porc? Doar 180 de indivizi din umila ferigă de hambar, doar 122 din feriga limbii cu dinți, doar 40 din feriga pătrunjelului Insulei Ascension rămân în sălbăticie. Cine va fi acolo să înregistreze când va muri ultimul dintre ei?
